Școala - paradis sau infern?

Ne reprezintă notele pe care le primim în generală/liceu?

De cele mai multe ori, cei care iau note mici sunt catalogați drept “proști” de către societate. Însă și-a pus cineva întrebarea de ce ia acel copil note mici? Poate că nu-l interesează școala, nu consideră că informațiile acumulate îl vor ajuta în viață, drept pentru care preferă să-și ocupe timpul cu ceva util pentru el.

Am atâția prieteni care iau note mici, însă știu prea bine că îi duce capul, dar ceva îi oprește să-și arate aptitudinile. În cazul lor, e vorba și de indiferență, însă ceea ce vreau să evidențiez este faptul că nu înseamnă că sunt proști.




Haideți să încercăm să trecem peste conceptele pe care ni le impune societatea și să vedem dincolo de aparențe!

Se spune despre profesori că sunt ca niște călăuze, care ajută la educația noastră și ne învață să fim corecți.

Dar ei ne dau un exemplu prin comportamentul pe care îl adoptă? Cu siguranță nu este vorba despre toți, însă majoritatea, în momentul în care un copil cu note mici reușeste să obțină o notă de 10, ori de 8-9, tinde să creadă ca acel elev a copiat. Ei bine, nu este profesorul cel care este nedrept în această situație? Poate că acel copil și-a dat silința din greu să învețe special pentru acel test. Nu zic că nu e normal ca profesorul să aibă dubii, văzând o diferență bruscă de note, însă nici comportamentul de care dă dovadă nu este tocmai bun.

Eu iau note mari, încerc să învăț bine la fiecare materie în parte, însă fac asta pentru că părinții mei se așteaptă de la mine să iau note mari, obișnuindu-i deja cu acestea și probabil, inconștient, și eu mă aștept la acest lucru. Am acumulat o oarecare ambiție în a le obține mai ales pentru că am ocazia să primesc o bursă, iar cum îmi place să fiu pe cont propriu, am decis să lupt pentru aceasta.

Majoritatea părinților de astăzi nu înteleg că ai lor copii pur și simplu nu prezintă niciun interes față de școală. De ce? Pentru că nu găsim interesante și utile în viață majoritatea informațiilor care ni se predau și am fost obișnuiți să învățăm într-un mod mecanic, a doua zi uitând deja ce am repetat.

Nu zic că școala nu își are locul în viață. Aceasta te educă și îți dă ocazia să faci parte dintr-un grup, să socializezi și să înveți ce înseamnă responsabilitatea. De asemenea, ajungi să cunoști persoane noi, cu care să găsești interese comune. Spun doar că orele ar trebui să ia altă formă, profesorii ar trebui să găsească niște modalități prin care să ne atragă prin informațiile pe care ni le oferă, să ne facă să așteptăm cu plăcere următorul lor curs. De asemenea, dacă tot se spune că profesorii sunt ca niște îndrumători, de ce prea puțini ne pregătesc pentru obstacolele vieții? Majoritatea profesorilor îmi dau impresia că au o informație bine stabilită și ei sunt ca niște poștași, care ne dau ceea ce, la rândul lor, au primit. Însă, nimic mai mult, nu pun pasiune în munca lor și nu sunt cu adevărat interesați de viitorul elevilor săi.

Spre norocul meu, am parte de un diriginte de religie. La început credeam că o să fie genul de profesor nasol, care ne bagă tot felul de prostii pe gât, îndemnându-ne să credem în ceea ce ni se impune. Însă m-a surprins plăcut, căci el, de multe ori, ne preda ceea ce era în manual, ca mai apoi să-și exprime părerea contrară a ceea ce scria acolo. Mai mult decât atât, ne dă o groază de sfaturi și este un om cu simțul umorului. Nu există oră sau moment în care să ne întâlnim și să nu facă o glumă. Astfel, omul este îndrăgit de toți elevii liceului și ce a făcut în plus față de ceilalți profesori? A ieșit puțin din sfera profesor-elev și a intrat în cea de prieten-prieten, ceea ce e minunat, deoarece, în prima categorie, profesorii își atribuie o superioritate exuberantă, pe când în a doua categorie, le vorbesc elevilor de la egal la egal, ceea ce îi face pe copii să fie mult mai deschiși și naturali.

Alt lucru pe care-l văd absolut oribil la unii profesori: induc în elevi o teamă inexplicabilă. De multe ori ni se întâmplă să știm ceva, însă să ne pierdem din cauza fricii pe care o prezentăm față de un profesor. În loc să ne ajute să ne exprimăm liber, fără nicio jenă, ei ne fac de râs și induc în noi chiar teama de a ieși în public, ceea ce este îngrozitor.

De ce zic că este îngrozitor? Oriunde vorbim în public... ori că vine vorba de conversația de dimineață cu mama, ori că vorbim cu niște prieteni ori că ne exprimăm opinia în fața mai multor oameni, este același lucru, numai că variază în funcție de mediul în care ne aflăm și de numărul de persoane cărora ne adresăm. Astfel, o să ne fie teamă să vorbim chiar și cu un prieten drag?



Din nou, menționez că nu este numai vina profesorilor, căci nici noi nu prezentăm un interes total, amânăm lucrurile, suntem adeseori iresponsabili, însă am vrut să mă axez pe partea aceasta, pentru a evidenția motivele pentru care tot spunem că nu ne place școala.



M-ar bucura să avem implementate cursuri de dezvoltare personală, pe care le găsesc extrem de utile în viață. M-ar bucura ca notele să nu se mai treacă în catalog, să fie doar o ambiție a fiecăruia, căci se pune accent mai mult pe note decât pe informația în sine. M-ar bucura să văd inițiativa ca fiecare copil să poată să meargă pe perioada liceului să vadă fiecare meserie în parte, ca mai apoi să știe exact ce vrea să realizeze în viață, căci mulți sunt nehotărâți în această privință, tocmai pentru că nu știu ce presupune fiecare în parte. M-ar bucura să văd aceste schimbări.

M-ar bucura...

Dacă nu o să văd schimbările acestea cât timp o sa mai fiu în liceu/facultate, dorința mea ar fi să schimb ceva, să lupt pentru implementarea celor pe care le-am relatat mai sus, să văd în copii bucuria de a merge la școală. Deși e un vis măreț, n-am de gând să mi-l scot din cap, căci nu se știe cum voi ajunge să-l îndeplinesc.

Însă școala este și un loc deosebit, în care acumulăm amintiri frumoase... Mereu zâmbesc când mă gândesc la caietele pe care i le mâzgăleam colegei de banca, la orele de istorie plictisitoare, în care mă uitam din 5 în 5 minute la ceas, la orele în care mă abțineam să râd, la pauzele în care ieșeam în curte, ori stăteam în clasă și mă jucam diferite joculețe cu colegii. Petrecându-mi atât de mult timp cu ei, ajung să-i văd ca pe a doua familie, sentiment extrem de plăcut.

Că tot am pus titlul "Școala - paradis sau infern?", pot să zic că se încadrează undeva la mijloc, după părerea mea, prezentând atât părți bune, cât și părți mai puțin bune.

Sper că nu v-am plictisit cu tot ce am scris, doar că acest subiect mă preocupă foarte tare, drept pentru care am vrut să-l împărtășesc cu voi! 

Voi ce ați schimba la școală și care sunt cele mai deosebite momente pe care le petreceți aici (că tot nu prea m-am axat pe părțile frumoase)?

4 gânduri frumoase:

  1. Foarte frumos articolul, mulțumim tare mult și l-am citit cu plăcere. Acum, să-ți spun părerea mea.
    Depinde de nivelul de educație al fiecăruia de cum vede școala. Spre exemplu, nu știu, cineva poate vedea școala drept un adevărat „infern”, dar dintr-ăla cu foc și pară, iar apoi îl vei vedea pe acel CINEVA scuipând semințe pe caldarâmul din parc, bând bere și lăsând sticla pe sub bancă, petrecându-și viața în cluburi și chestii dintr-astea. De partea cealaltă, există persoana care chiar o va vedea drept un „paradis”, un paradis așa, no, cum îl închipuie și cărțile: cu lumini, cu copaci frumoși și câmpii întinse. Iar pe acel cineva îl vei vedea acasă, învățând toată ziua, cu capul în cărți, plângând dacă ia o notă mai mică și panicându-se dacă, din greșeală, nu și-a învelit caietul.
    Eu, după cum ai zis și tu, sunt undeva la mijloc. Și asta pentru că școala mi-a dat această alegere (printre puținele alegeri pe care mă lasă să le fac, de altfel). Mă dedic școlii, da, îmi place să iau note mari și să învăț - dar totul până la limita sănătății mele, la o adică. La facultatea la care vreau să dau, media nu va conta (media 9-12, zic), dar am așa ceva în principiu încât să iau note mari. O chestie de orgoliu, poate. Apoi, numai ideea că stau în jur de 6 ore în clasă cu unii oameni pe care poate nu-i suport, mă face să mă gândesc că vreau să iau note mari! :)
    Să-ți dau un exemplu. Celine Dion are doar 5 clase, oricum, n-are o facultate sau ceva, poate niște studii acasă. Idee este că ea s-a retras conștient de la școală, chiar susținută de părinți. Știi de ce? Pentru că și-a dat seama că are acasă TOT ce are nevoie pentru a-și urma visul. Și, vezi, nu-i așa că a reușit? :) În mod ideal, școala ar trebui să ne arate capacitățile noastre, să ne ajute să ni le descoperim, pentru ca mai apoi să ne îndrepte pașii către ceva, către o meserie și o vocație. Acum, drept să-ți spun, mi se pare că trage din noi în toate părțile. Fiecare profesor vrea, din motive obiective sau nu, să excelezi la materia lui. Altul vrea la la a lui. Și tot așa. Și ajungi să nu mai știi ce vrei.
    :) Părerea mea e că sistemul nostru este tâmpit și cu probleme, ar trebui schimbat. Totuși, până o să se facă asta, rămânem cu speranță și cu Dumnezeu și mila Lui.
    Succes și zi frumoasă, Roxi! Mult succes în tot ce-ți propui.

    RăspundețiȘtergere
  2. N-ai idee ce bucuroasă sunt că ți-ai exprimat părerea. Te aprob în tot ceea ce ai zis. Mă gândeam acum că pentru unii copii școala poate că este chiar un refugiu, având părinți acasă care se ceartă întruna ori cu care pur și simplu nu poate să discute. Vorba ta, depinde de nivelul de educație al fiecăruia și de mediul în care trăiește în afara școlii.
    Și pentru mine unii colegi pe care nu-i suport sunt practic un factor prin care să-mi doresc să excelez, să ajung în stadiul în care cunoștințele mele să-mi permită să stau printre oameni cu care să împart interese și obiective comune.
    Și chiar nu știam despre povestea lui Celine Dion, mulțumesc că ai împărtășit-o, este de-a dreptul impresionantă, având în vedere cât de celebră este aceasta acum.
    Mult succes și ție în a de deveni medic și în tot ceea ce îți propui. Mulțumesc că ai trecut pe aici, înseamnă mult pentru mine și o zi excelentă! Pupicei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu zic ca scoala e paradis. Panaa urma mersul la scoala este in folosul nostru. Nu cred ca profesorii isi bat capul cu noi doar ca sa ne enerveze,ei se straduiesc sa ne educe,desi cu majoritatea nu reusesc..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu, eu văd ceva între și între. E paradis când mă gândesc că aici îmi fac prieteni noi, socializez și chiar și simplul fapt că stau în clasă mă bucură uneori. Însă, sistemul nu mi se pare deloc bun, iar ce ai zis tu de profesori, cred că rar se găsesc unii care să vrea să ne educe cu adevărat. Cred că educația vine atunci când îi prezinți cuiva lecții de viață și îl înveți care sunt adevăratele calități. Ori ce ne dau majoritatea profesorilor, numai asta nu e. Acum mna, fiecare cum consideră. Mă bucur că ți-ai împărtășit opinia! >:D<

      Ștergere

Un produs Blogger.