Recenzie: „Minunea" - R. J. Palacio

Titlu: Minunea

Autor: R.J. Palacio

Anul publicării: 2013

Categoria: adolescenți, bunătate

Număr pagini: 336

Editura: Arthur

Descriere:

August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naște cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile și vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinții săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la școală.

Minunea este o poveste emoționantă despre curaj și bunătate, despre integrare și acceptare, scrisă cu sensibilitate și umor.

“Nu judeca după aparențe” pare să fie ideea de la care pornește R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiței din Micul Prinț: “Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”

Părerea mea:

Minunea face parte din colecția Cărți cu tâlc, drept pentru care am învățat atâtea lucruri despre bunătate, acceptare și prietenie în urma parcurgerii ei...

Trebuie să vă spun că mi-a plăcut extrem de mult cartea, a fost relaxantă, iar subiectul a fost fix pe placul meu. Imaginați-vă cum ar fi dacă ați arăta total diferit față de oamenii normali, dacă ați fi considerat un specimen, iar cei din jur n-ar face decât să se holbeze, de multe ori fiindu-le chiar frică de voi.. Hmm, n-aș zice că e un sentiment foarte plăcut...

Ei bine, cam așa se simte August Pullman, un băiat de numai 10 ani. Cartea nu este dramatică, punându-se accent pe ce e în neregulă cu Auggie, fapt ce mi-a plăcut în mod deosebit. În ciuda chipului său, ne este prezentat ca fiind un copil obișnuit, cu simțul umorului și cu nevoia de a fi iubit. Personajul ne permite să ne imaginăm noi înșine cum arată, drept pentru care nu ne dă detalii despre problemele lui.

Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-ați imagina, probabil că este mai rău.

Acest lucru l-am găsit interesant, deoarece, eu una, oricât de mult am încercat să-mi imaginez pe tot parcursul cărții un băiat ciudat, nemaiîntâlnit până acum, pur și simplu n-am reușit. Poate pentru că de fiecare dată m-a surprins prin umorul său, prin bunătate și sensibilitate. Am încercat să văd ce este frumos în interiorul  lui, să nu las ca imaginea exterioară să-mi creeze o părere despre el. Și, de fapt, cred că asta ne învață cartea: să privim în interior, să lăsăm ca valorile umane să ne înfrumusețeze chipul.

La început ni se prezintă viața lui, limitată numai la familie și la câțiva prieteni care l-au dat uitării cu timpul. Așadar, descoperim că părinții lui trăiesc într-o armonie totală, rezistând cu vitejie provocării de a avea un astfel de copil, Via îl iubește necondiționat și e mândră că e sora lui, iar Daisy, cățelușa familiei, nici măcar nu poate băga de seamă că el este diferit față de ceilalți.

Dacă am ignora condiția lui Auggie, am observa că ni se prezintă o familie cu adevărat fericită, care a hotărât să renunțe la prejudecăți și a dat dovadă de bunătate și ospitalitate.

Însă, apoi ne trezim la realitate și ne dăm seama că ceilalți nu sunt atât de buni la suflet pe cât ar trebuie să fie. Auggie, împins de la spate de părinți, dar totuși nu obligat, se duce din clasa a V-a la școală.

Astfel, observăm un caracter retras și speriat. De fiecare dată încearcă să se pună în ultima bancă, sperând să nu fie observat, își lasă părul lung, bretonul venindu-i în ochi, însă când își ridică privirea, știe că toți cei din jur se holbau cu câteva secunde înainte la el. Așadar, cartea este plină de sensibilitate, făcându-ne să realizăm că uneori ne plângem pentru nimicuri, când unele persoane au într-adevăr probleme:

Dacă aș găsi o lampă fermecată și mi-aș putea pune o dorință, aș vrea să am un chip normal, pe care să nu-l remarce nimeni. Aș vrea să pot merge pe stradă fără să mă observe lumea și fără să întoarcă privirea. Așa că iată ce cred: nu sunt un copil obișnuit pentru simplul motiv că nimeni nu mă consideră așa.

Într-un fel cred că ne este prezentată și ipocrizia adulților. Dacă de multe ori copiii nu acționează în diferite moduri cu intenție, adulții cu siguranță o fac din punctul acesta de vedere.. Ei ne demonstrează că nu sunt capabili să treacă dincolo de aparențe, înecându-se într-un val de răutate și indiferență.

Totuși, Auggie reușește să-și facă doi prieteni: Summer și Jack Will. Astfel, observăm puterea prieteniei și importanța ei.

Mi-a plăcut în mod deosebit modul în care sunt partajate capitolele. Fiecare dintre ele este scris din perspectiva altui personaj. La bază avem o scurtă povestire ce îl are în prim plan pe Auggie, însă aceasta este prezentată din mai multe perspective. E interesant modul în care ceilalți îl privesc pe băiat, dar și faptul că o situație poate fi privită din mai multe unghiuri, povestea parcă schimbându-se de fiecare dată când e relatată de altcineva.

Un alt aspect demn de menționat a fost cel în care ni s-a prezentat cursul domnului Browne. Acesta le dă elevilor în fiecare lună câte un concept diferit, ca mai apoi ei să reflecte asupra lui.

Povestea este foarte ușor de parcurs, firul narativ fiind cursiv.  La prima vedere, aceasta pare o dramă, însă eu n-am perceput-o astfel. Am văzut-o ca pe un set de valori umane ieșite la iveală prin intermediul unui singur băiețel de 10 ani. Am înțeles că în viață nu este vorba numai de aspectul fizic. Ci, din contră, trebuie să se pună accent pe bunătate și acceptare, pe valori care ne ridică încrederea în noi și care poate că la un moment dat o să fie apreciate și ovaționate de cei din jur.

Toți oamenii din lume ar trebui să fie ovaționați în picioare măcar o dată, pentru că toți biruim lumea.

Dacă vreți să parcurgeți o lectură care te învață că în viață trebuie să ai curajul să te faci evidențiat prin calitățile tale, trebuie să ai puterea să te accepți așa cum ești și să fii mai bun decât ți se cere, vă invit cu mare drag să citiți Minunea!

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Citate:

• “Unele lucruri nu le poți explica. Nici măcar nu încerci. Nu știi de unde să începi. Când deschizi gura, toate propozițiile se încâlcesc într-un nod uriaș. Toate cuvintele ies greșit.”
• “Ce-a făcut copilul ăsta ca să merite o asemenea pedeapsă? Ce au făcut părinții lui? Sau Olivia? Ea mi-a spus odată că părinții lui au aflat de la doctori că probabilitatea unui astfel de amestec de sindroame care să conducă la o față ca a lui Auggie este de unu la patru milioane. Înseamnă că universul e o loterie gigantică, nu? Când te naști, cumperi bilet. Nu se știe dacă tragi un bilet norocos sau unul ghinionist. Este vorba doar de noroc.”
• “E nostim câte griji îți poți face în legătură cu un lucru, pentru ca pe urmă să-ți dai seama că nu contează deloc.”
• “Noi, ființele omenești, avem nu numai capacitatea de a fi buni, ci și alegerea bunătății.”
• “Curaj. Bunătate. Prietenie. Caracter. Acestea sunt calitățile care ne definesc ca ființe umane și ne împing, uneori, spre măreție.”
• “N-ai nevoie de ochi ca să iubești, nu-i așa? Simți dragostea înăuntrul tău. Așa e-n rai. Acolo e numai dragoste și nimeni nu-i uită pe cei pe care i-a iubit.”
• “Faptele voastre vă sunt monumente. Acest principiu înseamnă că lumea își va aduce aminte de noi după faptele pe care le facem. Faptele noastre sunt cele mai importante dintre toate lucrurile. Sunt mai importante decât ce spunem sau decât felul în care arătăm. Faptele noastre rămân și după ce murim. Faptele noastre seamănă cu monumentele pe care oamenii le construiesc în onoarea eroilor morți. Sunt ca piramidele pe care le-au construit egiptenii în onoarea faraonilor. Numai că nu sunt monumente de piatră, sunt amintirile pe care le au oamenii despre tine.”

Un fragment care mi-a plăcut în mod deosebit:

Goodreads: