Recenzie: „Eu sunt Malala" - Malala Yousafzai & Christina Lamb

Titlu: Eu sunt Malala

Autor: Malala Yousafzai & Christina Lamb

Anul publicării (RO): 2014

Categoria: literatură universală

Număr pagini: 325

Editura: Polirom

Descriere:

 Povestea fetei care a luptat pentru educație și a fost împușcată de talibani.

„M-am născut într-o țară care a luat ființă la miezul nopții. Când am fost atât de aproape de moarte, abia trecuse de miezul zilei.”

Când talibanii au ocupat Valea Swat din Pakistan, printre foarte puținii care au îndrăznit să protesteze a fost și o fată. Malala Yousafzai a refuzat să tacă și a luptat pentru dreptul ei la educație. În ziua de marți, 9 octombrie 2012, la cincisprezece ani, Malala aproape că a plătit cu viața această îndrăzneală. În timp ce se afla în autobuzul care o aducea acasă de la școală, a fost împușcată în cap de la mică distanță.

Deși aproape nimeni nu mai credea că va trai, Malala s-a însănătoșit, iar fetița născută într-o regiune din nordul Pakistanului a ajuns să țină discursuri în sălile sediului ONU din New York. La șaisprezece ani, Malala este un simbol al protestelor pașnice și cea mai tânară persoană nominalizată vreodată la Premiul Nobel pentru Pace.

„Eu sunt Malala” este povestea extraordinară a unei familii dezrădăcinate de terorismul global, o poveste despre lupta pentru dreptul fetelor la educație, despre un tată care, înființând el însuși o școală, și-a încurajat permanent fiica să se exprime liber și să continue să învețe. Totodată, este mărturia curajului unor părinți care își iubesc cu ardoare fiica într-o societate care prețuieste fiii.

„Eu sunt Malala” ne întărește credința în puterea oamenilor de a schimba lumea.

Părerea mea:

O carte în care sunt resimțite puternic speranța, ambiția, voința, totul fiind pus în scenă pe un fundal sumbru, dureros...

Când în față avem un astfel de subiect, reflectăm mai mult asupra vieții și ne dăm seama cât de departe suntem de anumite realități... Uneori am impresia că, deși trăim într-o societate cu probleme majore, totuși ducem o viață lipsită de griji, în care totul ne e servit pe tavă. Dar nu peste tot este așa... de pildă, în carte, o fetiță pe nume Malala luptă pentru dreptul de a merge la școală. Noi mergem la școală fără nicio bătaie de cap, fără teama că ne va împușca cineva dacă va afla, ba chiar ne plângem că nu ne place, că e inutilă... Malala trăiește într-un cu totul alt univers, în care mersul la școală e un lux pe care doar băieții și-l pot merite.

Educația este sâmburele de la care toate aptitudinile noastre pleacă, iar fetelor din Pakistan li s-a furat acest sâmbure, a fost aruncat, iar numai cele cu suficientă voință au capacitatea de a-l găsi și de a decide să-l folosească. Însă totul vine cu un risc...

Tatăl Malalei este cel care o îndeamnă să acționeze cum îi dictează inima, să nu-i fie frică să spună cu voce tare ce consideră și, mai ales, să lupte pentru idealurile sale. Iar Malala nu numai că-i ascultă sfaturile, ci dă dovadă de o ambiție ieșită din comun, care-i permite să depășească orice bariere.

Mi-a plăcut relația tată-fiică. Tatăl ei, încă de când s-a născut Malala, a crezut în ea și, în ciuda faptului că, în tradiția paștunilor, bucuria vine odată cu nașterea unui băiat, el a considerat-o întotdeauna pe fată un miracol ce a luat naștere pentru a aduce pacea pe pământ.

Chiar le-a cerut prietenilor să-mi pună în leagăn fructe uscate, dulciuri și monede, un obicei de-al nostru numai când se naște un băiat.

Cartea este construită din perpsectiva Malalei, care, prin cuvintele sale, ne transmite durerea acumulată în sufletul său...

Eram fată, într-o lume unde nașterea unui băiat era sărbătorită cu focuri de armă, iar fiicle sunt ținute ascunse, singurul lor rost fiind să gătească și să aducă pe lume copii.

Cu ajutorul ei, reușim să pătrundem într-o societate cu legi ipocrite, în care femeile sunt private de multe frumuseți ale lumii, în care menirea lor e să gătească și să aibă grijă de copii, educația fiind considerată inutilă pentru ele. Le sunt tăiate aripile libertății, nu pot fi independente și sunt conduse de un regim care le face să tacă și să îndure.

În timp ce băieții și bărbații erau liberi să meargă unde voiau, eu și mama nu puteam să ieșim decât însoțite de vreo rudă de sex masculin, care putea fi chiar și un băiețel de cinci ani! Așa spune tradiția.

Însă, uneori, se găsește o fată precum Malala care decide să-și exprime punctul de vedere și să lupte pentru drepturile sale. Malala are o fire puternică, ambițioasă și sinceră.

Mama îmi spunea mereu: 

– Acoperă-ți fața – oamenii se uită la tine. 

–Nu-mi pasă, și eu mă uit la ei, îi răspundeam, iar ea se supăra.

Îmi place că, deși are o vârstă atât de fragedă (12 ani) decide să nu urmeze un regim în care nu crede și face precum îi dictează inima.

Dar Zia a introdus legi islamice care limitau puterea mărturiei unei femei într-un proces la jumătate din cea a unui bărbat. În curând, închisorile noastre s-au umplut de cazuri ca acela al fetei de treisprezece ani care a fost violată și a rămas însărcinată, fiind apoi trimisă la închisoare pentru adulter, fiindcă nu putuse să aducă martori patru bărbați care susțină că fusese vorba de o infracțiune.

Totuși, mii de oameni ajung să moară din cauza nesupunerii, din cauza unor oameni a căror mentalitate este josnică, și anume, talibanii. Aceștia ajung să preia controlul în Pakistan, iar autoritățile nu pot să-i oprească și, ce-i drept, nici nu încearcă prea mult. Oamenii sunt ademeniți în plasă și li se supun. Asistăm astfel la o manipulare în masă, realizată prin intermediul unei emisiuni radio în care un taliban pe nume Fazlullah ajunge să le înnergrească mintea și să-i facă să creadă în tot ce spune el.

Tata mi-a spus că talibanii le interziseseră femeilor până și să râdă sau să poarte haine albe, fiindcă albul era culoarea bărbaților. Femeile erau închise și bătute fie și numai pentru că își vopseau unghiile cu ojă.

Ajung să se ia măsuri majore în privința femeilor, care sunt private de atâtea drepturi omenești. Până și bărbații sunt supuși la anumite lucruri, fiind obligați să-și lase barbă, iar cei care nu aveau o barbă destul de lungă, aveau să moară. Mii de oameni omorâți din cauza unor concepții ipocrite, care izbucnesc din cauza conflictelor religioase, ce îi privesc în primul rând pe musulmani.

În ciuda faptului că fetele nu aveau voie să mergă la școală, Malala continuă să se ducă și, alături de tatăl său, inițiază campanii pentru apărarea drepturilor. Ajunge astfel să țină conferințe, să fie aclamată și să le dea oamenilor speranța că se mai poate schimba ceva...

Talibanii ne puteau lua stilourile și cărțile, dar nu ne puteau împiedica să gândim.

Este trist cum, la o vârstă atât de fragedă, acestea sunt preocupările unei fetițe. Totuși, acest eveniment o determină să fie puternică și să aibă o minte deschisă, diferită față de a multor fete de vârsta ei.

Toate celelalte fete din clasa mea voiau să devină doctori, dar eu mă hotărâsem să devin inventator și să construiesc o mașinărie anti-talibani, care să-i detecteze și să le distrugă armele.

Scopul ei e să se facă dreptate, să se trăiască în pace și nimeni să nu aibă de suferit. Totuși, talibanii îi pun o piedică la un moment dat, împușcând-o și punând astfel toată țara în alertă. Cât timp e la spital, mii de oameni îi trimit mesaje pozitive, o susțin și astfel ne dăm seama cât de mare a ajuns numele ei.

Beyonce mi-a scris o felicitare și a postat o fotografie a ei pe Facebook, Selena Gomez a scris despre mine pe Twitter, iar Madonna mi-a dedicate un cântec. Am primit un mesaj și de la actrița și activista mea preferată, Angelina Jolie.

La 15 ani (în 2012), e nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, fiind cea mai tânără persoană nominalizată vreodată pentru acest premiu. Lucrurile încep să se schimbe, iar asta datorită unei fete care a crezut în ea și în puterea schimbării.

Cartea, per total, m-a surprins, având în vedere că toate aceste lucruri au început în 2008 și până și în prezent mai sunt lucruri ce se pot îmbunătăți. Ce-i drept, cel puțin în prima parte a cărții, am fost plictisită, deoarece este totul mult prea detaliat și legat într-o mare parte de politică, ceea ce face lectura destul de greoaie. Cu timpul, am început să acumulez informații despre tradițiile paștunilor și să ajung la ce voiam cu adevărat: lupta Malalei pentru educație.

Cartea merită parcursă de oricine, oferindu-ne un mesaj de impact: luptă pentru drepturile tale, nu-ți fie frică să urmezi calea în care tu crezi și gândește independent, nu face un lucru doar pentru că majoritatea îl face. Malala ne oferă un exemplu de ambiție tuturor, drept pentru care vă îndemn să nu închideți ochii și sufletul la ceea ce ea ne-a trasnmis cu atâta patimă!

Eu sunt Malala. Lumea mea s-a schimbat, dar eu sunt aceeași.

Vă urez lectură plăcută!

P.S. Puteți contribui la o schimbare în bine, prin intermediul Fundației Malala (află mai multe detalii aici: malalafund.org).

Știați că...?

• Jani Mun = „suflet-pereche” în limba persană
• „În societatea noastră este dificil pentru femei să urmeze altă carieră decât cea de medic sau profesor, în cazul fericit în care pot să aibă o carieră.”
• „Trei copii înseamnă o familie mică, după standardele din Swat, unde cei mai mulți oameni au șapte sau opt.”
• „La noi, oamenii nu-și cunosc cu exactitate data nașterii – mama, de exemplu, n-are idee când s-a născut. Ne amintim anii mai degrabă prin prima evenimentelor, a cutremurelor, de pildă.”

Citate:

• „Cu toate problemele din perioada aceea, aveam nevoie de mărunțișuri care să ne aducă zâmbetul pe buze.”
• „Noi, oamenii, nu pricepem cât de mare este Dumnezeu. Ne-a dat o minte extraordinară și o inimă sensibilă. Ne-a binecuvântat cu două buze cu care să vorbim și să ne exprimăm sentimentele, cu doi ochi cu care să vedem lumea plină de culori și de frumusețe, cu două picioare cu care să mergem pe drumul vieții, cu două mâini care să ne ajute să facem treabă, cu un nas care simte toate parfumurile minunate și cu două urechi cu care să auzim cuvinte de dragoste.”
• Un poem scris de Martin Niemoller, asupra căruia merită să reflectați:

Mai întâi au venit după comuniști,  

iar eu n-am deschis gura, fiindcă nu eram comunist. 

Apoi au venit după socialiști, 

iar eu n-am deschis gura, pentru că nu eram socialist. 

Apoi au venit după sindicaliști, 

iar eu n-am deschis gura, fiindcă nu eram sindicalist.  

Apoi au venit după evrei, 

iar eu n-am deschis gura, fiindcă nu eram evreu. 

Apoi au venit după catolici, 

iar eu n-am deschis gura, fiindcă nu eram catolic.  

Apoi au venit după mine, 

dar nu mai rămăsese nimeni care să deschidă gura pentru mine.

Rating: