Recenzie: „Domnul Ibrahim și florile din Coran" - Eric-Emmanuel Schmitt

Titlu: Domnul Ibrahim și florile din Coran

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Anul publicării: 2013

Categoria: dramă, religie, dezvoltare spirituală

Număr pagini: 96

Descriere:

Parisul anilor ’60. Cartierul evreiesc. Moise, un puști singuratic, părăsit de mamă, locuiește cu un tată neurastenic și observă lumea cea mare și ciudată de la înălțimea celor treisprezece ani ai săi. Domnul Ibrahim, băcanul musulman care pare să cunoască secretul fericirii, șade de dimineață până seara pe taburetul din prăvălie și contemplă aceeași lume cu detașarea senectuții. Dar într-o bună zi privirile celor doi se întâlnesc și, din vorbă în vorbă, din poveste în poveste, Moise ajunge învățăcelul negustorului arab care-i deslușește tainele iubirii de oameni. După ce tatăl băiatului dispare fără urmă, bătrânul îl adoptă pe micul orfan și împreună traversează Europa spre Cornul de Aur, tărâmul vegheat de legile sfinte ale Coranului. Călătoria spre lumea nebănuită și stranie din inima Orientului cu moschei și derviși rotitori e o parabolă a vieții și a morții, care surprinde și îndeamnă la meditație.

“O poveste despre amărăciune, pierdere, moarte, iubire și toleranță în aceste vremuri neliniștite. O lecție de bunătate. O carte infinit de sensibilă, frumoasă și consolatoare!”

Părerea mea:

Fiind a treia carte pe care o citesc aparținându-i lui Eric-Emmanuel Schmitt, el încă rămâne în categoria scriitorilor mei preferați...

O poveste sensibilă, încărcată de dramatism, dar în același timp de iubire, pasiune și fericire.

Momo (Moise) este un băiețel părăsit de mamă, dar care rămâne alături de tatăl său. Însă acest lucru nu-l ajută prea mult, căci bărbatul nu-i oferă dragostea și atenția de care un copil de treisprezece ani are nevoie. Băiatul reprezintă pentru mine simbolul tragediei, al nevinovăției, căci el n-are nicio vină că nu reușește să trăiască cu zâmbetul pe buze din cauza relației dintre el și părinții lui. Mai mult decât atât, este comparat adesea cu fratele său mai mare, Popol, pe care n-a ajuns să-l cunoască. Fiind pus întotdeauna într-o lumină proastă, în umbra tatălui său, Moise se simte lipsit de puteri.

Însă într-o zi începe să vorbească cu domnul Ibrahim, un bătrân care-și petrecea majoritatea timpului în băcănia sa. Dar el nu era decât un simplu bătrân, ci era considerat un înțelept, căci zâmbea mult și vorbea puțin și refuza să trăiască în agitația de care Parisul dădea dovadă. Parcă citind gândurile lui Momo, acesta știa - susținea el - cu ajutorul Coranului, că adeseori băiatul îl fura, atât pe el, cât și pe tatăl său pentru a se duce la prostituate.

Acest concept nu l-am înțeles în totalitate, însă consider că Momo găsea un refugiu între prostituate, acestea satisfăcându-i curiozitățile adolescentine.

Lipsit de căldura părintească, în momentul în care este adoptat de domnul Ibrahim, băiatul ajunge să prețuiască un simplu cuvânt, care totuși înseamnă atât de mult pentru el:

“E nemaipomenit cum aceleași cuvinte pot stârni în om sentimente diferite. Când îi ziceam “tată” domnului Ibrahim râdea inima-n mine, o simțeam cum se umflă de bucurie, viitorul îmi apărea în culorile cele mai strălucitoare.”

Astfel, alături de noul său tată, se aventurează într-o călătorie spre locul în care domnul Ibrahim a fost născut, și anume, Cornul de Aur. Acesta semnifică pentru bătrânul înțelept un loc umplut de puritate și frumusețe.

În peripeția lor, ajung la o mânăstire, numită tekke, unde te descălțai și intrai într-o horă în care te învârteai. Însă nu te învârteai în orice fel; cu ajutorul acestui dans, te învârteai în jurul sufletului tău și te goleai de toată ura, umplându-ți sufletul cu sentimente frumoase și bune.

Cu ajutorul acestei cărți învățăm că întotdeauna trebuie să înfruntăm viața, oferindu-i un zâmbet, că trebuie să ne bucurăm de frumusețea lucrurilor și priveliștilor care ne înconjoară, iar dacă ni se par lipsite de culoare, să luăm acurela în mână și să le pictăm după bunul nostru plac.

De asemenea, învățăm să apreciem tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu, de la sentimentele pe care le-a eliberat, ca niște fluturi colorați, într-o lume schițată în alb-negru, la oamenii pe care îi avem în jur și de la care învățăm câte ceva.

Cartea ne prezintă forma pe care o poate lua viața dacă încercăm să vedem dincolo de prejudecăți, ne prezintă destinul unui băiat orfan, care ajunge pe mâinile unui om înțelept și care reușește să vadă lucrurile din alt punct de vedere.

Dacă doriți să meditați puțin asupra vieții și să-i dați un contur plăcut, aceasta este o carte care vă va ajuta să atingeți pragul fericirii.

Dacă vă decideți  să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Citate:

• “În viața mea nu mai văzusem ochi care să râdă ca ai lui, râdeau în hohote, cu zgomot de cascadă.”
• “ - Știi, domnule Ibrahim, când zic că zâmbetul e o chestie pentru ăia cu dare de mână, vreau să zic că-i pentru oamenii fericiți.                    - De aici se trage greșeala. Află că de fapt zâmbetul e cel care-l face pe om fericit.”
• “Ceea ce dai îți aparține pe vecie. Ceea ce păstrezi e pierdut pentru totdeauna.”
• “- Oprește mașina, Momo. Simți? Miroase a fericire.”

Rating: