Recenzie: „Înainte să adorm" - S.J. Watson

Titlu: Înainte să adorm

Autor: S.J. Watson

Anul publicării: 2011

Categoria: mister, ficțiune

Număr pagini: 440

Descriere:

Ne definim prin amintirile noastre. Dar dacă ne-am trezi brusc fără ele?

Dacă am uita dintr-odată cum ne cheamă, cine suntem, de unde venim, pe cine iubim?

Are 47 de ani și e scriitoare. Se trezește în fiecare dimineață neștiind unde se află. O formă rară de amnezie o împiedică să rețină informații mai mult de 24 de ore. Crede că are cu 20 de ani mai puțin, că este singură și că are întreaga viață înainte. Dar descoperă că locuiește cu soțul ei, Ben, și că majoritatea deciziilor importante din viața sa au fost deja luate. Doctorul ei o sfătuiește să țină un jurnal care o ajută să-și recompună amintirile de la o zi la alta. Dar într-o zi deschide jurnalul și citește: “Să nu ai niciodată încredere în Ben.”

O cheamă Christine. Jurnalul vieții ei se numește “Înainte să adorm”.

Ai intrat deja în viața ei.

O carte vândută în peste 40 de țări, care a devenit bestseller încă de la apariția în SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Bulgaria, Olanda și Belgia.

Părerea mea:

Nici nu știu de unde să încep... Această carte m-a surprins în atâtea moduri, încât nu știu pe care să-l pun primul în evidență și să scriu astfel încât să nu vă dezvălui anumite secrete, căci cartea este plină de mister.

Am auzit relativ multe păreri bune despre carte înainte să mă apuc de ea – nu înainte să adorm, hahaha –, dar sincer, nu știam la ce să mă aștept, nu știam nici măcar care este subiectul.

Încă de la primele pagini nu am putut să-mi scot din cap întrebarea: “Cum ar fi dacă mâine aș uita toate amintirile pe care le-am acumulat de-a lungul anilor în minte, dar mai ales în suflet?” Nici măcar nu vreau să-mi închipui, probabil că aș avea impresia că nu am avut niciodată un trecut, că prezentul nu-l trăiesc așa cum se cuvine și că viitorul o să fie unul lipsit de sens. Deși de multe ori se spune că trebuie să dăm uitării trecutul, acesta face parte din noi – fie că vrem, fie că nu –, el este un tezaur de amintiri plăcute și neplăcute, dar care totuși ne reprezintă și ne definește ca persoane.

Cartea prezintă povestea Christinei, care uită în fiecare zi cine este, își imaginează că este în floarea tinereții, ca abia acum i se deschid în față drumurile vieții, ca mai apoi să realizeze că este în pat cu un bărbat. Acesta îi aduce aminte în fiecare zi că el este Ben, soțul ei și că ea are 47 de ani. Apoi, la baie, observă câteva imagini cu ei în jurul oglinzii, pentru a-și imprima mai bine prezentul în minte.

Oare fotografiile de la oglindă sunt alese în așa fel, încât să mă ancoreze în propria-mi viață, dar fără să-mi aducă aminte ce-am pierdut?

Astfel, își petrece toată ziua încercând să-și amintească evenimente din tinerețea ei, întristându-se mai ales la gândul că nu-și aduce aminte despre nunta cu Ben, despre luna de miere, moment ce reprezintă pași importanți și frumoși în viață.

M-am gândit că fiecărui cuplu îi place să rememoreze prima întâlnire – cine a făcut primul pas, cine ce a spus –, dar eu nu mi-o amintesc pe a noastră.

Este obsedată să afle cine a adus-o în starea asta, căci Ben îi povestește că șoferul unei mașini a accidentat-o, dar nu s-a aflat niciodată identitatea acestuia. Așadar, ea ajunge să se gândească că, poate dacă o lua pe alt drum, nu i se întâmpla asta, își continua viața ca orice om normal, însă ea a fost acolo și a ajuns să sufere din cauza unui om pe care nici măcar nu poate să-l găsească.

Într-o zi, un doctor o sună și îi explică că s-a mai întâlnit cu acesta și inainte, însă ea nu-și poate aduce aminte, deoarece, odată ce se culcă, amintirile acelei zile i se șterg din minte, drept pentru care îi cere să se reîntâlnească, fără să știe Ben.

Neînțelegând la început de ce trebuie să-i ascundă soțului ei acestea, ea accept să-l întâlenască pe doctorul Nash. Acesta îi explică că soțul ei nu mai vrea să ia contacul cu doctorii, deoarece niciun tratament nu i-a fost de folos, însă el încearcă să o ajute cu câteva exerciții să-și recapete memoria, puțin câte puțin și, în același timp, să scrie o lucrare despre cazul ei.

Astfel, Christine primește de la el un jurnal în care a mai scris de câteva ori și care, după spusele acestuia, o va ajuta să țină minte anumite detalii din viața ei. Ajungând acasă și răsfoindu-l, observă că pe prima pagină este scris de ea: “Să nu ai niciodată încredere în Ben”.

Ei bine, aici este momentul în care ne ancorăm cu adevărat în viața Christinei. Pe mine m-a mâhnit pe tot parcursul cărții această frază de la începutul jurnalului, făcându-mă ca la orice faptă de-a soțului ei să mă facă să-l analizez și să mă gândesc că pune ceva la cale. Însă, acesta, prin faptele sale, dă de înțeles că îi pasă cu adevărat de soția lui și că o iubește necondiționat.

În afara faptului că pentru femeie este o luptă grea, nici pentru el nu este mai ușor... Acesta trebuie să-i amintească în fiecare zi aceleași lucruri, să o facă să înțeleagă anumite aspecte pe care i le-a explicat de atâtea ori și să aibă grijă să nu i se întâmple ceva, lucruri deloc ușoare. Să repeți un anumit lucru, devine de cele mai multe ori stresant, dar cum acesta îi vrea tot binele din lume, încearcă să nu se gândească la asta.

Dar totuși, dacă comportamentul său este atât de adecvat, de ce a scris Christine acea frază? De ce o minte mereu? Ca să o scape de anumite suferințe sau pur și simplu pentru a-i asunde anumite lucruri care nu vor să iasă la iveală?

Bineînțeles că veți afla voi aceste lucruri care te fac să fii mereu cu sufletul la gură, scriitoru-l creând un suspans inexplicabil, îmbinat cu mister.

Unul dintre aspectele care mi-au plăcut în mod deosebit la această carte a fost subiectivitatea. Cu ajutorul acesteia, scriitorul a creat o conexiune între cititor și personaj, de multe ori punându-ne în ipostaza în care aceasta este deja povestea noastră, nu a Christinei. Citind cuvântul “eu”, mintea reacționează ca și cum ne-am referi la propria persoană, fapt foarte important într-o carte.

M-a surprins mai ales povestea. Întotdeauna mi-a plăcut să mă pun în locul oamenilor bolnavi ori neajutorați, pentru a-mi da seama că trebuie să apreciez ceea ce am, ba chiar să împart în jurul meu ceea ce cred că pot să ofer. Astfel, am observat că, pentru Christine, fericirea înseamnă să-și mai aducă aminte ceva, să retrăiască cu ajutorul minții un moment din tinerețea ei, în timp ce pentru noi fericirea înseamnă cu totul alt lucru (cel puțin pentru mine).

Alt aspect care mi-a plăcut a fost că personajul a dat dovadă de o speranță pe care fiecare dintre noi trebuie să o avem înăuntrul nostru. Vrând cu adevărat să fie un om normal, să se bucure de viață, aceasta încearcă în fiecare zi să treacă la o nouă etapă, drept pentru care o caracterizam a fi puternică, încrezătoare și optimistă.

În același timp, mi-a plăcut faptul că am descoperit detalii despre o boală de care auzisem vag, dar nici măcar nu știam ce presupune. Astfel, cu ajutorul cărții, nu numai că am descoperit o poveste de viață (este fictivă, însă este inspirată din realitate), ci am aflat și informații pe care orice om ar trebui să le știe, având în vedere că n-avem cum să știm cum într-o zi vom ajunge în aceeași situație.

- Memoria e ceva foarte complex, îmi spune el. Oamenii au o memorie de scurtă durată care poate stoca fapte și informații preț de un minut sau două, dar și o memorie de lungă durată. Aceasta din urmă poate păstra o cantitate uriașă de informații, și se pare că pentru o perioadă de timp indefinită. În prezent, se știe că aceste două funcții sunt controlate de părți diferite ale creierului și că între ele există anumite conexiuni neurale. Există și o zonă a creierului care preia amintirile de scurtă durată și le transformă în amintiri de lungă durată, care pot fi folosite mai târziu. Sunt două tipuri principale de amnezie. De cele mai multe ori, amnezicii nu-și pot aminti evenimentele din trecut, iar aminitirile lor cele mai recente au cel mai mult de suferit. Dacă, de exemplu, pacientul a avut un accident de mașină, e posibil să nu-și mai aducă aminte accidentul sau zilele, poate chiar săptămânile dinainte, dar își poate aduce aminte perfect tot ce s-a întâmplat până cu șase luni înainte de accident. Celălalt e mai rar. Uneori, pacientul este incapabil să transfere amintirile din memoria de scurtă durată în cea de lungă durată. Oamenii aflați în această situație trăiesc în prezent, fiind capabili să-și amintească doar trecutul imediat, și doar pentru o scurtă perioadă de timp.

Este o carte absolut minunată, în care se observă că scriitorul a pus suflet, iar dacă întreaga poveste este plină de suspans, în final stă tot misterul, care ni se va dezvălui și care ne va lăsa cu gura căscată. Într-adevăr, aș fi vrut să mai continue, să aflu ce s-a întâmplat cu Christine, însă probabil că nu ar mai fi avut atât de mult farmec dacă ni se preciza acest fapt, drept pentru care, scriitorul ne-a lăsat pe noi să hotărâm ce se va întâmpla cu viața femeii, iar eu una vreau ca aceasta să guste din aroma vieții, să trăiască experiențe minunate și să fie alături de cei dragi.

Vă recomand fără tragere de inimă absolut tuturor această carte, indiferent de vârstă/sex, deoarece mi se pare imposibil să nu găsiți ceva interesant și frumos în ea, având în vedere că pe mine m-a captat atât de mult și m-a făcut să văd viața prin alți ochi, mai exact prin ochii unei femei bolnave.

Dacă vă decideți să citiți această carte, vă urez lectură plăcută!

Citate:

•  “Acum, trupul meu adăpostește două persoane: una este o femeie de patruzeci și șapte de ani, calmă, politicoasă, conștinentă de ce se cuvine și ce nu se cuvine să facă, iar cealaltă are douăzeci de ani și urlă. Nu pot să-mi dau seama care dintre ele sunt eu”
•  “Mâine o să mă trezesc la fel ca azi-dimineață: crezând că sunt un copil, că am o viață înainte și că încă pot face nenumărate alegeri. Apoi o să aflu din nou că mă înșel. Că deja am făcut multe alegeri decisive și mă aflu la jumătatea vieții.”
•  “Stabilește cât mai repede toate lucrurile pe care ți le dorești în viață, pentru că azi ești plină de avânt, dar mâine…”
•  “Mi-am dorit lucrul ăsta și, în același timp, nu mi l-am dorit. Oare e posibil să vrei și să nu vrei ceva în egală măsură? E posibil ca dorința să fie însoțită de frică?”
• “Pentru mine, timpul este elastic, aproape lipsit de sens. Anii au trecut peste mine fără să lase nicio urmă. Minutele nu există. Doar bătăile ceasului de pe policioara șemineului îmi aduceau aminte de trecerea timpului.”
• “Ei bine, sosise momentul să-i spun că și eu îl iubesc. Când spun: “Te iubesc”, bărbații întotdeauna se așteaptă la un răspuns. Și totuși, ce să-i fi spus? Pentru mine, e tot un străin. Iubirea nu are cum să apară în douăzeci și patru de ore, oricât de mult mi-ar fi plăcut cândva să cred că se poate.”
• “Mi-am dat seama că nu am nicio ambiție. Nu pot. Tot ce vreau e să fiu normală. Să trăiesc la fel ca toată lumea, cu experiențe noi care să se adauge celor vechi, astfel încât fiecare zi să o modeleze pe următoarea. Vreau să cresc, să aflu lucruri noi și să învăț din ce mi se întâmplă.”
• “Ce este omul, dacă nu o acumulare de amintiri?”
• “Nu-mi venea să cred că eu făcusem însemnările acelea. Păreau opera unui om a cărui minte era complet fracturată. Făcută țăndări. M-am uitat iarăși la cuvintele înșirate pe pagina albastră: Era ca și când aș fi fost MOARTĂ.”
• “Îmi amintesc de Claire, de Adam, de mama... Dar sunt ca niște fire pe care le scap din mână. Ca niște baloane care se înalță spre cer înainte să le pot prinde.”
• “Simt că-mi pierd mințile. Totul e fluid, totul se schimbă. Gândesc un lucru, iar în clipa următoare, contrariul lui. Cred tot ce-mi spune soțul meu, iar apoi, nimic. Am și n-am încredere în el. Am impresia că nimic nu e real, totul pare inventat. Chiar și eu.”
• “Azi-dimineață, am coborât în bucătărie, gândindu-mă că viața mea e construită pe nisipuri mișcătoare. Se schimbă de la o zi la alta. Lucrurile pe care cred că le știu se dovedesc a fi false, iar lucrurile de care sunt sigură – despre mine și viața mea – țin de o perioadă foarte îndepărtată a trecutului meu.”
• “Unele lucruri e mai bine să nu ți le amintești. E mai bine să se piardă pentru totdeauna.”
• “-E foarte greu să-ți dai seama ce se întâmplă când ești chiar în mijlocul situației. Abia când privești totul retrospectiv poți înțelege cum stau lucrurile cu adevărat.”
• “Mi-aș dori să nu se mai poarte cu mine ca și când aș fi o făptură fragilă, ușor de rănit – ca și când adevărul m-ar putea distruge.”

Rating: