Titlu: Jocurile Foamei – Revolta (Vol. 3)
Autor: Suzanne Collins
Anul
publicării
(RO):
2010
Categoria:
Fantasy, SF
Număr pagini:
336
Editura: Nemira
Descriere:
Katniss a
supraviețuit calvarului Jubileului Pacificării și,împreună cu familia ei și
Gale, este la adăpost în Districtul 13. Dar, în haosul final al jocurilor,
Peeta a căzut prizonier în mâinile Capitoliului, iar președintele Snow îi
pregătește o soartă aparte. În timp ce focul revoltei mistuie întreg Panemul,
Katniss este sortită să devina simbol al revoluției. Pe măsură ce evenimentele
se desfășoară cu repeziciune, ea realizează însă că a fost mai degrabă un pion
mutat pe tablă decât liderul celor asupriți. Consecințele devin de negândit pe
măsură ce numărul victimelor crește, iar Katniss trebuie să găsească o soluție
ce pare din ce în ce mai imposibilă.
Părerea
mea:
Acțiunea
continuă, schimbările de situație nu ezită să-și facă apariția, iar personajele
sunt din ce în ce mai interesante...
De data aceasta ne
aflăm în Districtul 13, district ce
părea pierdut de pe lume, dar care se afla undeva în adâncuri... și aici
vorbesc la propriu, căci trăiau adânc sub pământ! Cine ar fi crezut că oamenii
se pot imobiliza atât de bine încât să formeze o societate sub pământ, departe
de ceilalți și trăind după anumite reguli stricte...
Ei bine, Katniss
nu-i obișnuită cu acest mod de viață, căci să stea în casă cu siguranță nu-i
sportul ei preferat. Îi place natura, îi place să vâneze, să fie activă, să fie
implicată în orice. Coin, conducătoarea
Districtului 13, îi pune multe semne de întrebare, însă trebuie să se alieze și
cu acest district dacă vrea ca războiul să se termine.
Asta fiindcă revolta continuă! Rebelii reușesc să se
unească, luptând împotriva Capitoliului. Însă oamenii au nevoie de o voce care
să le spună că sunt puternici, care să-i motiveze și să-i facă să treacă de
barierele imposibilului. Iar acea voce sălășluiește în Gaița Zeflemitoare, un simbol al revoluției, al libertății și al
puterii.
Încep să înțeleg pe deplin de ce am fost protejată cu
orice preț. Ce însemn pentru rebeli. Lupta mea în plină desfășurare împotriva
Capitoliului, care mi s-a părut atât de des o aventură solitară, nu e purtată
pe cont propriu. De partea mea sunt mii și mii de oameni din districte. Am
devenit Gaița lor Zeflemitoare cu mult înainte de a accepta rolul.
Dar oare este atât
de importantă Katniss încăt să fie ascultată de toti cei din jur? Oare poate
ea, cu numai câteva cuvinte, să trezească în rebeli dorința de unire și de cucerire a Capitoliului? Nici măcar ea nu
știe, însă realizează că trebuie să-și asume acest risc al necunoașterii, dacă
vrea să oprească acest război. Și totuși, în cine poate avea încredere?
Știți că nu-mi
place să rezum cărțile pe care le citesc și deja mi se pare că am spus prea
multe, așa că o să trec la sentimentele
pe care mi le-a trezit cartea.
Finalul volumului 2
m-a cutremurat, astfel încât volumul de față m-a marcat tocmai prin însemnătatea
finalului volumului anterior: pierderea locului pe care-l considerai casă. Mi se pare un subiect destul de sensibil, drept pentru
care, când Katniss se desparte de districtul în care a copilărit, de districtul
în care putea fi ea însăși, fără să-i pese de cei din jur, parcă s-a rupt ceva
din sufletul meu. Am reușit să intru atât de bine în pielea lui Katniss astfel
încât am înțeles-o pe deplin.
Cu siguranță avem
parte de multă acțiune, căci, la fel ca în celelalte volume, personajele
trebuie să aibă o strategie. Ne aflăm iar la Jocurile Foamei, însă acestea iau o cu totul altă formă... Fiecare
pas trebuie gândit, decizile sunt cât se poate de dificil de luat, iar, ca de
obicei, nu știi cine îți e prieten și cine dușman.
De-a lungul tuturor
volumelor s-a format și un triunghi
amoros, care mie mi-a plăcut la nebunie (deși multora li se pare clișeic).
Acesta și-a avut locul lui în poveste, la sfârșit dându-ne seama cu adevărat de
caracterul personajelor și de importanța acțiunilor lor. Gale e din ce în ce
mai aproape de Katniss, însă gândurile lui morbide aduc întotdeauna certuri,
iar Peeta e și el aproape de Katniss, însă e în același timp departe. Dar cum
poate fi o persoană și aproape și departe de tine? Cu siguranță n-am de gând să
vă spun ce i s-a întâmplat lui Peeta, dar vă pot da un avertisment: pregătiți-vă
să fiți impresionați!
Trebuie să recunosc
că volumul ăsta nu mi-a plăcut atât de mult pe cât mi-au plăcut precedentele,
poate și unde m-am lăsat puțin distrasă. Nu l-am citit cu atâta entuziasm, dar
totuși la sfârșit am făcut o recapitulare
și mi-am dat seama că, per total, a fost ceea ce a trebuit să fie. M-a deranjat
puțin faptul că s-au repetat multe lucruri din volumele anterioare, acestea
fiind vizibile în sentimentele lui Katniss. În același timp, deși mi-a plăcut
faptul că n-am resimțit prea multă dramă, parcă unele scene mi s-au părut scrise
prea din scurt și mi-aș fi dorit să fie mai dezvoltate.
Finalul e
unul frumos, chiar dacă nu m-a lăsat neapărat cu o emoție puternică. Mi-am dat
seama că Suzanne Collins a creat niște personaje
impresionante, echilibrate, care se diferențiază atât de bine între ele și
pe care, ori le urâm, ori le iubim, ori ne sunt indiferente... Ele se
completează atât de bine una pe alta astfel încât, atunci când ne lipsește ceva
la un personaj, știm sigur că îl vom găsi la un altul.
Cred că finalul
rămâne la interpretarea cititorului
(iar aici mă refer la orice carte), așa că iată și interpretarea mea:
într-o lume răutăcioasă, fii tu acela care zâmbește și împrăștie căldură în
jurul său! Încearcă mereu s-o iei pe calea înțeleaptă, să nu răspunzi cu
răutate și să dai dovadă de blândețe în orice clipă (chiar și în clipele în
care furia urlă-n tine).
Ah,
nu-mi vine să cred că am terminat trilogia asta! Cu siguranță este una care
mi-a intrat la inimă și pe care o s-o recomand de fiecare dată cititorilor ce
vor să evadeze într-o lume în care fiecare zi e o luptă pentru supraviețuire.
Vă urez lectură
plăcută!
Citate:
- ·
„Ca
să te-aduni îți trebuie de zece ori mai mult timp decât e nevoie ca să te
prăbușești.”
Rating:
*Nu m-am putut abține,
ok?*