Recenzie: „Tatăl celuilalt copil" - Parinoush Saniee

Autor: Parinoush Saniee
Anul publicării: 2004
Categoria: literatura universală
Număr pagini: 290
Editura: Polirom
Într-o lume în care grija părinților pentru copii ajunge să îi îndepărteze sufletește de aceștia, romanul Tatăl celuilalt copil reamintește un lucru fără de care orice efort, oricât de bine intenționat, e în van: să te arăți preocupat nu înseamnă să fii mâhnit ori să descoperi lipsuri și ciudățenii pe care să vrei cu orice preț să le repari, ci să arăți încredere și să te porți cu înțelegere. Cu iubire. Ceva atât de simplu și atât de fragil...
Aniversarea a douăzeci de ani îi oferă lui Shahab prilejul unei introspecții asupra copilăriei sale, marcată de conflictele provocate în familie de refuzul lui de a vorbi și de relația tensionată cu părintele său. Povestea romanului Tatăl celuilalt copil conturează, prin ochii a două personaje, viața unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, în care fiecare suferă, într-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune tradiția. Tatăl lui Shahab, Naser, este convins că datoria sa față de familie se limitează la a-i asigura confortul material, ignorând nevoile afective ale soției și copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoită să își sacrifice viața profesională pentru a se ocupa de casă și de cei trei copii, iar sentimentele de neîmplinire care o macină îi umbresc viața de familie. În momentul în care muțenia lui Shahab este interpretată de adulții din jur drept simptom al deficiențelor mintale, neajunsurile existențe între membrii familiei se acutizează tot mai mult. Shahab își pierde treptat încrederea în sine, ajungând la concluzia că a eșuat în datoria filială și că nu este, de fapt, copilul tatălui său.

Părerea mea:

Emoționantă, profundă, captivantă... excepțională!

Mi-am dorit atât de mult să citesc cartea asta și am avut atâtea așteptări de la ea, încât am fost surprinsă să văd că mi-au fost depășite așteptările. Am avut parte de un amalgam de sentimente: ură, iubire, neînțelegere, tristețe și am trăit fiecare moment alături de personaje, am fost cu sufletul aproape de ele și m-am pierdut în lumea pe care Parinoush Saniee a conturat-o atât de frumos!

Cartea mi-a oferit perspective diferite asupra unui aspect din viața de zi cu zi, și anume modul în care se deschid cei din jur față de noi în funcție de cum ne comportăm cu ei. Fiecare dintre noi are câte ceva de spus, însă atunci când ți se pune un nod în gât și cuvintele parcă nu mai vor să-ți iasă din gură, realizezi că poate nu ești pregătit să te destăinui oricui.

Povestea îl prezintă pe Shabab, un băiețel de 4 ani care încă n-a rostit niciun cuvânt. Familia este foarte îngrijorată din cauza acestui lucru, mai ales tatăl lui, care îl consideră pe băiețel rușinea familiei.

– Nu! El e tatăl lui Arash, care e un copil bun. Eu sunt un copil rău și prost. Deci dacă aș fi copilul lui, l-aș face de rușine. Nu e vina mea.

Shabab poate să vorbească, însă ceva îl oprește: faptul că cei din jur îl descurajează, faptul că îl consideră prost și că nu-i arată afecțiune. Deși mama lui este singura care nu crede că are probleme, nici aceasta nu-i dă dovadă de afecțiune: în loc să-l îmbrățișeze, să-l dădăcească și să se joace cu el, e mereu cu ochii în patru, ca nu cumva Shabab să facă ceva rău, e necăjită că cei din jur îl dojenesc, dar parcă nu face nimic în legătură cu asta. Cel mai tare însă îl afectează relația cu tatăl său, care e construită pe ură, căci bărbatul e atât de rușinat de copil, încât dă impresia că nici măcar nu e tatăl lui, ci o persoană total necunoscută...

Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor?

Întreaga familie e creionată în alb-negru, căci toți membrii ei sunt lipsiți de viață și nu înțeleg ce înseamnă o familie adevărată, o familie unită.

V-ați făcut din muncă o scuză pe care le-o aruncați tuturor în față. Iar copiii suferă.

De aceea, Shabab este cel care suferă cel mai mult. El are niște voci în cap, pe Asi și Babi, pe care eu le-am văzut ca un înger și un drăcușor și de fiecare dată când ar vrea să zică ceva, el vorbește cu acești prieteni.


– Îi omor! A spus Asi. O să vadă ei!
– Cum? A răspuns Babi plângând. Noi nu avem atâta forță. Nu putem face nimic.

Contrar părerilor din jur, Shabab ne dă ocazia să vedem cât de inteligent e. Privind din perspectiva lui, observăm cât de imaturi pot să fie părinții lui și cum nu-și pot da seama care e adevărata cauză a lucrurilor. Privim astfel prin ochii unui copilaș, însă gândim cu mintea unui băiat matur.

Cartea este despre familie, iubire și comunicare. Lipsa de comunicare este cea care cred că a dus totul pe un drum greșit, un drum de pe care la început doar Shabab suferă, dar pe care ulterior ajung să sufere toate personajele.

Unele lucruri nu apar scrise în cărți și în caiete, iubirea e o poveste scrisă în inimile oamenilor.

De asemenea, este despre modul în care ne raportăm la persoanele din jur și la așteptările pe care le avem de la ele. Toate rudele băiețelului așteptau de la acesta să vorbească și în fiecare moment el se simțea presat, drept pentru care, se închidea și mai mult în el. Însă, când o anumită persoană îl înțelege, îi arată afecțiune, îi respectă tăcerea și nu are nicio așteptare de la el, îi conferă încredere și îl face să realizeze că e o persoană față de care merită să-și deschisă sufletul...

Bibi nu avea nici o dorință de a se mândri cu meritul că mă făcuse să vorbesc. Nu voia să demonstreze nimic. Nu voia să facă paradă cu mine. Și, mai important decât orice altceva, nu mi-a trădat încrederea.

Cartea asta a fost ca o furtună în sufletul meu, căci mi-a amestecat toate sentimentele, le-a întors pe toate părțile și m-a făcut să văd lucrurile dintr-o perspectivă nonconformistă, fapt pentru care mă determină să o pun alături de lecturile mele preferate!

Dacă vă hotărâți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!


Rating: 5/5

Recenzie: „Ferma animalelor" - George Orwell

Autor: George Orwell
Anul publicării:
Categoria: literatura universală
Număr pagini:
Editura: Polirom
Cînd animalele de la fermă își alungă stăpînul bețiv, toate sînt cuprinse de un zel colectiv. Fiecare muncește peste program, productivitatea crește și, pentru moment, toate gurile sunt sătule. Regulile de aur ale colectivității vor fi înscrise cu litere uriașe pe un hambar: toate animalele sunt egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi în pat, nu-și va ucide semenii. Dar nu va trece mult pînă cînd porcii vor prelua conducerea fermei și se vor bucura de toate privilegiile puterii. Punctul culminant al utopiei Ferma Animalelor poate fi înțeles fie și numai din ultima regulă care mai rămâne înscrisă pe hambar: „Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele”.

Părerea mea:

O carte uimitoare prin ceea ce ascunde înăuntrul ei, prin mesajul și substanța ei...

George Orwell a reușit, prin umor și bun gust, să transpună prin intermediul animalelor, o lume a hoției, a nedreptății și a divizării pe funcții. Mai pe scurt, ceea ce a însemnat totalitarismul.


Sunt multe cărți pe acest subiect, însă aceasta mi se pare la îndemâna oricui, fiindcă, fiind alese ca personaje principale animalele, totul e trecut printr-un filtru mai mediocru, care nu e atât de complex.

Totul începe cu revoluția animalelor, care nu mai suporta să fie sclavele oamenilor. Așadar, când îl alungă din casă pe stăpânul lor, în încercarea de a fi organizate și de a-și fixa în minte niște idealuri concrete, alcătuiesc o listă care doar se promite a fi respectată:

CELE ȘAPTE PRECEPTE: 1. Oricine merge pe două picioare e dușman; 2. Oricine merge pe patru picioare sau are aripi e prieten; 3. Nici un animal nu va purta haine; 4. Nici un animal nu va dormi într-un pat; 5. Nici un animal nu va bea alcool; 6. Nici un animal nu va ucide un alt animal; 7. Toate animalele sunt egale

La început, ca în toate începuturile, totul pare că merge conform planului: nu există diferențe între animale, toate muncesc în egală măsură pentru un trai mai bun, iar omul este dușmanul principal.

Cu timpul însă, porcii sunt cei care se ocupă de bunul mers al lucrurilor, Napoleon ajungând liderul animalelor. El mi s-a părut întruchiparea perfectă a ceea ce însemna un lider ce promova regimul totalitar: prin vorbele sale captivante și inteligente, reușea să le manipuleze pe celelalte animale și să le facă să creadă că tot ceea ce se întâmplă este pe drumul cel bun al lucrurilor, prin tacticile sale reușea să le păcălească și să schimbe chiar și cele 7 precepte (din Nici un animal nu va ucide un alt animal le făcea să creadă că de la început a fost scris Nici un animal nu va ucide un alt animal fără motiv) și prin tot ce făcea dădea dovadă de siguranță de sine.

Deși în unele momente confuze, animalele cădeau în plasa porcului, ba chiar ajungeau să-l venereze și să-i aprecieze înțelepciunea și inteligența.
Despre el nu se mai vorbea niciodată simplu, cu Napoleon. Despre el se spunea întotdeauna, cu emfază, conducătorul nostru, tovarășul Napoleon, iar porcii se întreceau în a inventa pentru el titluri sforăitoare, de pildă: Părinte al Tuturor Animalelor, Teroare a Omenirii, Protector al Comunității Ovine, Prieten al Rățuștelor.

Ele erau cele care munceau din greu pentru a avea rezultate, însă totul părea că se întâmplă datorită lui Napoleon. În fraza de mai jos, Napoleon mi s-a părut că ilustrează imaginea desăvârșită a lui Ceaușescu, atât cât am apucat eu să-l înțeleg și să-l cunosc prin intermediul istoriei:

Fericirea cea mai durabilă, spunea el, consta în a munci din greu și a trăi din puțin.

Porcii ajung să beneficieze de anumite privilegii care, nu numai că nu erau prevăzute la început, dar care dau dovadă de faptul că animalele sunt orice, dar numai egale nu.

Tot cam pe atunci, s-a instituit regula ca, ori de câte ori un porc și un alt animal se întâlneau pe o cărare, acel alt animal să se dea la o parte, ca să treacă porcul; și, în plus, ca porcii să aibă privilegiul de a purta panglici verzi la cozi în zilele de duminică.

Deși una dintre cele mai importante reguli era aceea de egalitate, aceasta, în urma punerii porcului pe cea mai înaltă funcție în fermă, ajunge să fie formulată astfel:
Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele.


Poate că mulți cititori s-ar feri de această lectură, din dezinteresul față de politică, însă aici este vorba de mai mult de atât: cartea te pune pe gânduri, te face să înțelegi că, oricât se tinde la idealul egalității, niciodată nu va putea fi atins, te face să înțelegi tacticile de manipulare ale celor ajunși în funcții înalte, te face să te întrebi dacă nu cumva și tu ai fost păcălit la un moment dat.

O recomand în special celor care vor să înțeleagă, prin viziunea unor animale ce nu sunt departe de imaginea unui om, ceea ce a însemnat totalitarismul și să observe tacticile de manipulare ale celor care, ajunși la putere, aspiră mai mult către binele lor, și nu către binele întregii societăți.

Dacă vă hotărâți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută! 


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!


Rating: 4/5



Un produs Blogger.