Recenzie: „Cel care mă așteaptă" - Parinoush Saniee

Titlu: Cel care mă așteaptă

Autor: Parinoush Saniee

Anul publicării: 2003

Categoria: Literatură universală

Număr pagini: 392

Editura: Polirom

Descriere:

Roman de două ori interzis de regimul iranian, „Cel care mă așteaptă” a cunoscut peste douăzeci de ediții succesive după publicarea sa, în 2003.

Povestea romanului „Cel care mă așteaptă” este una emblematică pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debutează în anul 1979, cu puțin timp înainte de revoluția iraniană, și se concentrează asupra vieții unei femei obligate să se descurce singură, cu trei copii, într-un oraș dezbinat de conflicte politice și religioase, aflat într-o permanentă stare de instabilitate și nesiguranță. La vârsta adolescenței, protagonista romanului, Masumeh, se îndrăgostește de un tânăr. Deși relația lor este inocentă – cei doi abia dacă îndrăznesc să schimbe câteva priviri –, iubirea îi este descoperită, iar ea ajunge să fie măritată cu forța. Din fericire, se nimerește să aibă un soț care îi permite să-și continue studiile și care, spre deosebire de bărbații din propria ei familie, nu încearcă să-i controleze viața pas cu pas. Treptat, Masumeh descoperă că soțul ei are cu totul alte preocupări decât familia și că idealurile și obiectivele sale politice îi pun viața în pericol, forțând-o să traiască într-o continuă stare de îngrijorare și neliniște.

Părerea mea:

Știți acel moment în care aveți o carte preferată, dar citiți altă lectură care vă face inevitabil să spuneți: „Asta e cartea mea preferată”? Ei bine, așa mi s-a întâmplat mie în cazul de față, imediat după ce am închis cartea și am stat câteva momente să îmi revin după o lectură atât de bună!

Auzisem de foarte multe ori despre carte, însă abia acum am avut ocazia să o citesc și mă bucur enorm că am reușit să o parcurg. De rezumat cartea nu cred că mai este cazul, pentru că găsiți în descriere destule detalii care să vă facă să înțelegeți subiectul cărții.

Ce pot eu să spun este că asistăm la destinul femeilor din Iran, descoperind astfel cultura și tradițiile pe care le au. Femeile sunt văzute ca pe ceva sfânt, ele fiind nevoite să poarte un văl numit chador, care să le acopere fața, sau cel puțin rusari, și neavând voie să-și manifeste sentimentele de față cu ceilalți. În acea perioadă, aveau un sistem destul de strict, iar faptul că o fată era văzută chiar și vorbind cu un băiat, era considerată o rușine, pătând astfel onoarea familiei. 

Mă uimea întotdeauna comportamentul prietenei mele Parvaneh. Nu se gândea deloc la onoarea tatălui ei: pe stradă vorbea cu voce tare și se oprea să se uite în vitrinele magazinelor, arătându-mi cu degetul ce îi atrăsese atenția. Îi tot spuneam că este necuviincios, dar ea nu ținea cont. O dată m-a strigat tare, urlându-mi numele tocmai de pe partea cealaltă a străzii, încât am simțit că mor de rușine.

Ne dăm astfel seama că oamenii din Iran erau foarte limitați și, practic, nu aveau parte de libertatea pe care fiecare om trebuie să o aibă. De asemenea, ei țin cont foarte mult și de părerea celor din jur, de eticheta pe care și-o pun în societate și, de multe ori, acționează contrar voinței lor, doar pentru a fi văzuți cu ochi buni.

Atunci simțeam că îmi vine să-l îmbrățișez, să-l strâng tare și să-i dau un sărut, dar nu puteam, pentru că e necuviincios ca o fată să sărute un bărbat, chiar dacă este vorba de tatăl ei.

Femeile sunt cele care suferă cel mai mult din cauza acestui sistem, așadar, prin intermediul personajului principal, Masumeh, observăm traiul a sute de femei din Iran.

Părea că nimeni nu o învățase niciodată că unei fete nu trebuie să  i se vadă dinții când râde și că nu trebuie să se audă sunetul râsetului ei…

În afara faptului că dobândim cunoștințe în ceea ce privește cultura iraniană și puțin din religia musulmană, asistăm la povestea unei femei a cărei soartă n-a fost tocmai bună cu ea. Masumeh se căsătorește cu un bărbat, împotriva voinței ei, neavând nici măcar ocazia să-l întâlnească înainte de nuntă, mulțumindu-se doar cu o fotografie cu el.

Imediat după ce nunta – care este un eveniment sacru în acele locuri – are loc, viața lui Masumeh ia o întorsătură zdravănă, determinând-o să se întrebe ce vrea cu adevărat de la viață. Cert este că nu vrea să mai țină legătura cu frații ei, care au bătut-o și care au batjocorit-o în nenumărate rânduri, vrea să-și continue studiile și să nu uite de tatăl ei, unica persoană pe care a simțit-o aproape în adolescența ei și care a susținut-o.

Norocul ei este că bărbatul cu care s-a căsătorit o susține la rândul său în continuarea studiilor și îi dă încredere în sine, determinând-o să aibă standarde înalte de la propria viață. Însă, din păcate, atât poate face pentru ea... fiind implicat într-un grup ce are ca principale subiecte politica și religia, este mai mereu plecat, uitând de multe ori că acasă are o femeie care-l așteaptă cu mâncarea caldă.

Într-un fel, mi-a plăcut modul lui de a gândi, deoarece îi dă de înțeles lui Masumeh că nu trebuie să se ia după concepțiile pe care societatea i le impune. Astfel, o determină să realizeze că, deși este femeie, nu este nevoită să aibă grijă de curățenie și să facă în fiecare zi mâncare, ci trebuie să aibă aspirații mai mari de la viață, concentrându-se pe educație și dezvoltare personală.

Însă, dacă ne trezim la realitate, observăm necestitatea acestor activități, mai ales când apar și copiii. Dacă înainte Masumeh suferea din cauza absenței soțului ei, de-a lungul apariției celor trei copii în viața ei, observă cât de dificil îi este să se descurce de una singură. Însă, fiind pusă în fața faptului împlinit, este nevoită să se descurce și, mai mult decât atât, le oferă o educație de invidiat.

Mi-a plăcut la nebunie relația dintre ea și copiii ei. Deși abătută de atâtea griji, Masumeh reușește de fiecare dată să-și facă timp pentru copiii ei, să observe ce personalitate își formează fiecare și să le dea sfaturi. Se observă de asemenea și iubirea maternă, care este atât de frumos prezentată și care, inevitabil, te înduioșează.

Există un singur băiat minunat pe pământ și e cel al fiecărei mame.

Masumeh ține extrem de mult la copiii ei, cei doi băieți și fata reprezentând motivul pentru care continuă să lupte împotriva suferinței.

Din fericire, încă nu uitasem să râdem!

Absența tatălui este totuși resimțită în familie, mai ales de către cei doi băieți. Atunci când își face apariția, brusc chipurile băieților se înviorează și caută să stea cât mai mult în prezența lui.

Le-am făcut baie copiilor și am mai rămas puțin sub jetul cald și revigorant al dușului. Speram ca apa să spele și toată durerea ultimelor zile, dar știam că acel coșmar va rămâne întipărit pentru totdeauna în mintea mea și că nu-l voi ierta niciodată pe Hamid pentru absența lui într-un moment atât de dificil.

Faptul că este implicat în activități politice ilegale, îl determină pe bărbatul casei, Hamid, să le pună viața în pericol, atât copiilor, cât și soției lui. Este deranjantă indiferența lui, deoarece, deși a fost la rândul lui forțat să se însoare cu Masumeh, și-a luat această responsabilitate, de a avea grijă de familie. Faptul că băieții lui îl venerează, iar el le acordă atât de puțină atenție, n-are cum să nu îți sfâșie inima.

Masumeh suferă la rândul ei când își vede copiii în aceste momente și astfel încearcă să le fie alături și să le aline durerea.

Din păcate, nu aveam cum să-mi apăr fiii de cruzimea vieții și de realitatea amară.

La un moment dat, cartea se axează destul de mult pe aceste activități politice, deoarece ajung să se facă diferențe între oameni, pe fundal aflându-se războiul. Trebuie să recunosc că la un moment dat n-am înțeles unele chestiuni legate de politică, dar cred că tocmai pentru că nu primim foarte multe detalii legate de acestea, fapt ce mi s-a părut potrivit, deoarece probabil acțiunea ar fi devenit relativ plictisitoare. Observăm totuși că fiecare cetățean are concepții fixe și îl privește cu dispreț pe cel a cărui opinie este diferită de a lui, fapt ce duce la neînțelegere și evenimente care aduc chiar moartea.

Finalul cărții este sfâșietor, punându-se în evidență destinul femeii puse întotdeauna într-un plan secundar, ale cărei sentimente nu contează și care trebuie să respecte normele unei societăți cu concepții ipocrite.

N-am de gând totuși să vă spun cum se sfârșește cartea, pentru că n-ar mai avea niciun farmec, însă sper că v-am făcut îndeajuns de curioși încât să vă determin să citiți această carte minunată, care îți atinge corzile sensibile și îți prezintă realitatea crudă.

P.S. Sunt folosite și multe cuvinte care nu au fost traduse, iar acesta mi s-a părut interesant:

Mahram = persoana de sex masculin care poate să vadă o femeie musulmană fără văl (de exemplu tatăl, fratele, fiul și, uneori, și medical). Toți ceilalți sunt namahram

Citate:

• „Ce senzație minunată să găsești, ca o fetiță, adăpost în brațele propriului fiu.”

• „Cât ești tânăr te gândești la viitor, la ce se va întâmpla peste un an, la unde vei fi peste cinci ani… îți dorești ca zilele să treacă mai repede. Dar când totul ți s-a întâmplat deja și nu mai ai un viitor, te întorci să te uiți la trecut.”

• „Nimeni nu ne vrea pentru noi înșine, pentru ce suntem, toți ne vor pentru ei înșiși.”

Rating:

Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!