Ce înseamnă frumusețea?

N-am mai postat de mult timp articole care nu sunt legate de cărți, însă simt nevoia să vorbesc puțin despre frumusețe. Ce înseamnă oare frumusețea? Pentru majoritatea – cel puțin cercul meu de prieteni – aceasta se referă strict la aspectul fizic și, din păcate, se limitează numai la ea.

Dar oare frumusețea naturii o vede cineva, frumusețea unui suflet, al unui zâmbet sincer, frumusețea unor ochi în care se reflectă dragostea? Vai, și ce frumoși sunt fluturii... uneori îi vedem, alteori îi simțim. Cu aceste frumuseți cum rămâne?

Ca să nu mai zic de splendoarea fiecărei clipe pe care o trăim... Majoritatea celor care sunt de părere că frumusețea se limitează numai la aspectul fizic, vin cu un argument destul de slab, dacă mă întrebați pe mine: “Dar atunci când te uiți la cineva, prima oară nu vezi aspectul fizic? Și tocmai pentru că îți place cum arată, poate îți faci curajul să vorbești cu acea persoană.” Ei da, bineînțeles că prima oară vezi persoana în sine, nu îi vezi sufletul, dar dacă vine vorba să ne îndrăgostim, eu nu cred că simțim fluturi în stomac când vedem doar un ambalaj, nu și conținutul lui. Și, dacă ar fi să te îndrăgostești de cum arată cineva, poate că te îndrăgostești de ochii acelei persoane, în care se vede sinceritatea, poate te îndrăgostești de gura acelei persoane, pe care ies cuvinte frumoase și liniștitoare, poate de brațele ei, cu care te prinde ori de câte ori este nevoie.

Încercați să vedeți dincolo de o persoană, să-i descoperiți puritatea sufletului, calitățile și chiar și defectele. Încercați să nu mai căutați perfecțiunea într-o persoană sau poate să faceți acest lucru numai în clipa în care sunteți voi așa.

Mi se par penibile replicile de genul acesta: “Nu știu ce poate să vadă la mine”. Serios? Eu poate văd un om ca pe un simplu om, însă persoana îndrăgostită de acel om îl va vedea ca pe cea mai frumoasă ființă.

Mno, poate pare că dramatizez, dar e vorba că m-am săturat ca oamenii să caute o frumusețe al cărei concept nu-l înțeleg. Ca să nu mai zic că nu suport când cineva spune: “Ce om urât!”. Cum poți să spui așa ceva? Om ești și tu, ceea ce te diferențiază de cel de lângă tine este modul în care acționezi. Cum ar fi fost ca, în loc să spui acel lucru, să te duci la persoana respectivă, să vorbești cu ea, să găsești ceva frumos la ea și apoi să o complimentezi? E chiar atât de greu să complimentezi pe cineva?

Într-adevăr, nu zic că eu o fac în fiecare zi, dar o fac de fiecare dată când am ocazia. Iar acum, că mă gândesc mai bine, poate că ar trebui să am ocazia mai des, să aduc un zâmbet pe buzele oamenilor.

Eu am o părere relativ proastă despre mine, referindu-mă stric la aspectul fizic, însă stau și mă gândesc dacă se merită. Știu că mai sunt puțini oameni care nu pun accentul pe acest lucru, dar sunt la fel de sigură că există și oameni care gândesc la fel ca mine și cu care îmi e scris în stele să mă întâlnesc.