Recenzie: „Cămașa lui" - Augustina Șiman

Titlu: Cămașa lui

Autor: Augustina Șiman

Anul publicării: 2015

Categoria: Proză scurtă

Număr pagini: 160

Editura: Librex 

Descriere:

Povestea titlului „Cămașa lui” este o invitație către ce poate deveni o femeie pe sub cămașa bărbatului, potrivit sau nepotrivit, pe care îl iubește, despre cum „Cămașa lui” poate schimba destinul ei, răsturna tot crezul ei de viață și despre cum o poate reinventa.

Cartea a fost realizată în trei ani și este, în esență o culegere de solilocvii, de texte scurte, care explorează conexiunea dintre femeie și bărbat, la un nivel intim, aproape sacru.

Este o cercetare a modului în care conexiunea evoluează, cronologic, din punct de vedere sentimental: speranță, neîncredere, salvare, trădare și un amalgam de sentimente care nasc conceptul de cuplu, pînă la definirea unei certitudini: există viaţă chiar şi atunci când nu mai există „Cămaşa lui”.

Părerea mea:

Off, ce rău îmi pare că nu pot să înțeleg și să mă afirm așa cum aș fi vrut în privința acestei cărți! „Cămașa lui” este o proză scurtă, care mie mi-a dat impresia că e mai mult o scrisoare către persoana iubită, în care sentimentele sunt scoase la iveală sub forma unor cuvinte profunde.

De ce am zis că nu am putut să înțeleg pe deplin cartea? Ei bine, aici sunt exprimate sentimentele de dragoste într-un mod mult prea profund încât să fiu capabilă să le înțeleg, având în vedere faptul că „n-am trecut prin dragoste”, cum s-ar zice. Am mai citit cărți de dragoste, însă acolo am reușit să mă identific cu personajele, să asimilez diferite momente cu întâmplări din viața mea și mi s-a întâmplat chiar să mă gândesc la iubirea dintre doi oameni ca la iubirea pe care o port eu familiei mele.

Însă această carte nu mi-a permis acest lucru, nu m-a lăsat să mă identific cu acțiunea în sine, probabil și pentru că aceasta nu prea există. După cum ziceam și mai sus, cartea e mai mult o scrisoare în care sunt înșirate rânduri peste rânduri cu sentimente. Acestea sunt exprimate astfel încât să ne facă să înțelegem că în spatele lor se află două personaje îndrăgostite, însă nu ne sunt prezentate, așadar nu se întâmplă nimic cu ele.

Nu pot să zic că nu-mi plac prozele scurte, pentru că le-am lecturat pe cele ale lui Eric-Emmanuel Schmitt, însă există o mare diferență între cartea de față și operele lui. Nici nu cred că pot să fac o comparație, având în vedere ingeniozitatea și modul în care ne pune Schmitt povestea în față.

Cartea m-a dus cu gândul la „De vorbă cu Emma” (vezi recenzia aici), așa că, dacă aceasta v-a plăcut, cu siguranță o să vă facă cu ochiul și „Cămașa lui”.

De obicei nu-mi place să fiu extrem de subiectivă în recenziile mele, însă aici n-am cum să nu fac acest lucru, având în vedere că am menționat faptul că, nefiind îndrăgostită și nici măcar trecând vreodată prin sentimentul acesta, îmi este greu să mă apropii de carte și să înțeleg semnificația cuvintelor pe care autoarea le-a scris cu atâta patimă. Nu pot să spun că nu este o carte bună, având în vedere că n-am reușit să pătrund în ea și mai ales că este atât de apreciată, însă nu este genul de lectură care îmi place și probabil că o voi citi peste câțiva ani, pentru a vedea cu ce impresie rămân atunci.

Însă, ca și în cazul cărții „De vorbă cu Emma”, mi se pare că este overrated, chiar dacă și eu la început am fost entuziasmată să le am și să le citesc.

Există totuși ceva care mi-a plăcut la această lectură și anume faptul că la sfârșitul acesteia sunt punctate câteva citate care mi s-au părut tare drăguțe:

Dacă o să găsești un bărbat care te iubește cel puțin la jumătate din iubirea necondiționată a tatălui tău față de tine – poți să-l iei de soț.

Să-mi iei visele... doar dacă le-am abandonat, ca să mi le aduci înapoi.

Nu doar cărțile, dar și oamenii trebuie citiți printre rânduri.

Știai, oare, că nu trebuie să-ți dorești să o schimbi?... fiindcă astfel furi șansa cuiva de a o iubi așa cum este.

Viața e ca jocul acela copilăresc „De-a v-ați ascunselea”… când suntem micuți ne ascundem bine-bine și odată crescuți mari ne tot căutăm.

Dumnezeu întotdeauna mi-a adus oamenii potriviți în viață... și indiferent de cât de mult rămâneau: luni, săptămâni, zile sau ani, am învățat de la ei... să iubesc, să iert, să fiu acolo când e nevoie de mine, să primesc și să dăruiesc grijă, să lupt... oameni care plecând, te lasă puțin mai viu, de fiecare dată.

– De ce tot timpul plângi când mă vezi? 

– Fiindcă gheața de pe inimă se topește... 

– ... 

– Și apa care se adună n-are pe unde să se scurgă decât prin ochi...

Recomand cartea persoanelor îndrăgostite, dar și celor care vor să-și inunde sufletul cu fraze calde și pline de tandrețe.

Vă urez lectură plăcută!

Rating:

Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei online Librex.ro. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de faptul că numai pe acest site se găsește cartea!