Antonio la Cava, un profesor italian pensionar, s-a gândit, după 42 de ani de predat, că poate face mai multe pentru a aduce dragostea de cărți în sufletele copiilor. Așadar, în 2003 a cumpărat o motocicletă Ape, a transformat-o într-o librărie care găzduiște 700 de cărți și a colindat Italia-n lung și-n lat pentru a le oferi în special copiilor sărmani ocazia de a citi câteva cărticele. Mai pe scurt, le-a deschis o portiță pe care o credeau de mult uitată, și anume una către educație, către literatură și frumos.

Heyaa! Am găsit un tag super drăguț pe blogul Dreamland Book Blog, pe care evident că a trebuit să îl fac și eu. E o adevărată provocare pentru mine, pentru că eu în general nu țin minte personajele și puține sunt cele care chiar m-au marcat și mi s-au imprimat bine în minte.

În acest tag, tu ții o petrecere la care poți să inviți orice caractere din cărți dorești. Dar sunt 10 categorii pe care trebuie să le ai în vedere și e spațiu doar pentru 11 persoane.

Marin Preda scria doar cu un stilou cu peniță de aur și niciodată cu pixul sau creionul. După moartea sa, stiloul nu a mai scris niciodată, deoarece penița era tocită și pentru a-l putea folosi trebuia să știi cum să îl poziționezi, lucru pe care nimeni nu a putut să îl facă.

Voi care credeți că-i explicația pentru faptul că nimeni n-a mai reușit să scrie cu stiloul după moartea autorului?

Titlu: Central Park

Autor: Guillaume Musso

Anul publicării (RO): 2016

Categoria: roman polițist, thriller psihologic

Număr pagini: 360

Editura: All

Descriere:

Alice și Gabriel n-au nicio amintire din noaptea care tocmai s-a încheiat. Cu toate acestea, n-o vor putea uita curând... Alice este o tânără polițistă franțuzoaică, iar Gabriel este un pianist de jazz american. Nu se cunosc și nu-și amintesc să se fi întâlnit vreodată. Cei doi se trezesc la 8 dimineața pe o bancă din Central Park, New York, legați cu cătușe unul de altul, în conditiile în care, cu o noapte înainte, Alice a fost cu prietenele ei la o petrecere pe Champs-Elysées, iar Gabriel a cântat la pian într-un club din Dublin. Și, dacă până acum nu aveau suficiente motive să se alarmeze, Alice are cămașa pătată de sânge și din arma ei lipsește un glonț. Nu au altă soluție decât să afle ce s-a întâmplat, iar ceea ce vor descoperi le va afecta viețile pentru totdeauna.

Părerea mea:

Acțiune, suspans, mister, întorsături de situație, personaje enigmatice... O operă marca Guillaume Musso ce nu poate trece neobservată!

Ah, ce dor îmi era de Guillaume Musso, de o carte ce să mă țină captivă în paginile ei, pe care s-o termin într-o singură zi și care să-mi pună atâtea întrebări... Luând în mâini cartea lui Musso, eram sigură că voi avea parte de o lectură neobișnuit de interesantă.

Totul este creat astfel încât să ai mereu în vedere un alt suspect față de cel la care ar trebui cu adevărat să te gândești. Fiecare pas este țesut cu același fir, este gândit, este proiectat pentru un final care va surprinde.

Acținea începe cu Alice, o franțuzoaică ce și-a petrecut noaptea bând peste măsură și cu Gabriel, un pianist de jazz ce, cu o seară înainte, se afla în Dublin. Cei doi se trezesc însă împreună, pe o bancă părăsită din Central Park, New York. Alice este pătată de sânge și are în buzunar un pistol din care lipsește un glonț. Cum au ajuns ei împreună? De ce sunt legați fiecare de câte o mână cu cătușe? Cine sunt cu adevărat cei doi? Au ceva în comun? Le vrea cineva răul?

Aș putea să continui cu întrebările, iar recenzia mea să fie alcătuită numai din ele, pentru că mie mi-a pus multe întrebări cartea asta. Nu mi s-a mai întâmplat la nicio carte să-mi dau seama cine e făptașul, autorul să mă facă să uit de această posibilitate, apoi să vină cu aceeași presupunere, să mă dezamăgească astfel, crezând că-i o carte atât de previzibilă și apoi să vină cu o altă ipoteză, ce nici nu mi-ar fi trecut prin cap.

E de ajuns o clipă. O privire. O întâlnire. Pentru a schimba cu totul o viață. Persoana potrivită, momentul potrivit. Capriciul complice al hazardului.

Cu siguranță autorul s-a jucat cu mintea mea, m-a făcut să am momente în care să mă încred în personaje, dar și momente în care să le suspectez la fiecare pas și m-a ținut captivă într-o lume misterioasă.

Cartea este foarte ușor de citit, tocmai pentru că îți întreține suspansul și curiozitatea și te face să n-o mai lași din mâini. Prin asta definesc eu o carte bună: o carte care nu te lasă să te culci până n-o termini. Mă dureau ochii la cât de somn îmi era, însă nu mă lăsa inima să las jos cartea...

Deși finalul a fost neașteptat și nu m-aș fi gândit nici în ruptul capului la el, poate că așteptam ceva mai specific unui roman polițist. Nu m-a deranjat finalul ales, căci pentru mine are o încărcătură emoțională imensă, însă simt că i-a lipsit ceva, o parte mai întunecată.

Guillaume Musso rămâne cu siguranță unul dintre autorii mei preferați, căci are un stil greu de evitat, îți pune mii de întrebări și te face să fii implicat cu totul în povestea pe care o creionează cu atâta precizie. Central Park este una dintre acele opere care te captivează, te surprinde prin misterios și te afundă într-o poveste în care personajele nu sunt ceea ce par a fi!

Citate:

     „Există momente rare în viață când o ușă se deschide și când ți se oferă o întâlnire pe care n-o mai așteptai. Cea cu ființa complementară care te acceptă așa cum ești, care te ia pe de-a-ntregul, care îți ghicește și îți acceptă contradicțiile, temerile, resentimentul, furia, șuvoiul de noroi negru care îți curge prin minte. Și pe care îl domolește. Cel care îți întinde o oglindă în care nu-ți mai este frică să te privești.”

Rating:

Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul Editurii All. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de titlurile frumoase pe care le au!

Hihii, s-au strâns ceva cărticele în ultimul timp (mama era setată pe modul: „Iar ai primit cărți?”), așa că m-am gândit să fac un book haul și astfel să vă arăt și vouă cu ce s-a înfrumusețat biblioteca mea.

Evident că uitasem să fac la sfârșit poză cu toate, le pusesem frumușel în bibliotecă și apoi le-am scos iar, când mi-am dat seama că am uitat de ea. Șiii... normal că am uitat să pun o carte, dar încă o dată eu nu le mai scot din bibliotecă! :))

Pregătiți-vă să vi se facă foame, pentru că veți avea parte de un tag apetisant! Sau poate ar trebui să zic très appétissant:

*Dă click pe poza cu cartea pentru a vedea recenzia*

Croissant: Name a popular book or series that everyone (including you) loves.

Evindent că nu toți au iubit-o, dar majoritatea celor care au citit-o știu că s-au îndrăgostit de această serie. Iar eu, nu mai zic… <3

Macaron: Name a book that was hard to get through but worth it at the end.

Cartea asta m-a plictisit atât de tare, încât peste unele pagini doar îmi aruncam ochii, ca să mă asigur că nu se întâmplă nimic important și treceam peste detalii. Însă, la sfârșit, m-a lăsat cu gura căscată și m-a făcut să vreo s-o recitesc, de data asta fiind mai atentă la detalii. Cu siguranță merită citită!

Vol-au-vent: Name a book that you thought would be amazing but fell flat.

Ok, poate că n-am crezut că o să fie extraordinară, pentru că mă așteptam la o carte simpluță, dar totuși m-a dezamăgit. A fost lipsită de substanță și parcă scrisă doar ca să fie scrisă. Păcat de copertă, totuși.

Pain au chocolat: Name a book that you thought would be one thing but turned out to be something else.

Când m-am apucat de cartea asta, mă așteptam ca Viața să fie luată ca o metaforă și astfel să am parte de o carte profundă. În schimb, Viața a fost un personaj. Cum ar fi să te întâlnești cu Viața însăși? Cartea s-a dovedit a fi una plină de umor, jucăușă și totuși și cu o învățătură importantă (să spui mereu adevărul și să nu te minți pe tine însuți). Am adorat-o și m-a făcut să mă simt atât de bine, încât în majoritatea timpului am zâmbit.

Profiterole: Name a book or series that doesn’t get enough attention.

Știu că e destul de cunoscută, dar am o oarecare impresie că nu primește suficientă atenție. Mie mi-a plăcut la nebunie și o recomand cu mare drag oricui.

Croquembouche: Name a book or series that’s extremely complex.

Nu pot să zic că are cine știe ce scriitură complexă, dar mi s-a părut puțin greoaie, pentru că  ni s-a povestit foarte mult despre istoria Pakistanului și au fost foarte multe nume greu de reținut.

Napoleon: Name a movie or TV show based off a book that you liked better than the book itself.

God, mi s-a părut atât de slabă cartea în comparație cu filmul! Eu văzusem mai întâi filmul și ulterior m-am hotărât să citesc și cartea, crezând că o să mă dea gata. Dar mi s-a părut atât de lipsită de substanță și de simplă, încât filmul mi s-a păr capodoperă în comparație cu cartea.

Empanada: Name a book that was bittersweet.

Cartea mi s-a părut drăguțică, adică a avut câteva momente simpatice, dar în rest mi-a lăsat un gust amar, pentru că mi s-a părut atât de clișeică și de prost concepută, încât m-am întrebat oare de ce am citit-o. 

Kolompeh: Name a book or series that takes place somewhere other than your home country.

Majoritatea cărților pe care le citesc sunt plasate în alte țări, dar am ales-o pe cea de mai sus, pentru că India e o țară pe care chiar aș vrea să o vizitez cândva.

Pate a Choux: Name one food from a book or series that you would like to try.

În prima parte  carte a cărții (călătoria în Italia) s-a vorbit despre măncărurile specifice Italiei și efectiv am rămas cu apă în gură. Aș vrea să încerc pizza de la ei, care am înțeles că e cea mai bună.  

Ahh, a fost un deliciu acest tag! L-am preluat de pe blogul The Quirky Book Nerd și o să-l dau și eu mai departe blogurilor: Cărțile Nopții, Simina’s Books, Dreams Have Wings, Literatura pe Tocuri, Books vs Reality, Glasul literaturii, Încă un capitol, Șoapte în furtună și tuturor celor care vor să-l preia (cu rugămintea să-mi menționeze blogul). Sper să vă placă și să nu vă fi făcut foarte mare poftă! *hihi*

Titlu: Jocurile Foamei – Revolta (Vol. 3)

Autor: Suzanne Collins

Anul publicării (RO): 2010

Categoria: Fantasy, SF

Număr pagini: 336

Editura: Nemira

Descriere:

Katniss a supraviețuit calvarului Jubileului Pacificării și,împreună cu familia ei și Gale, este la adăpost în Districtul 13. Dar, în haosul final al jocurilor, Peeta a căzut prizonier în mâinile Capitoliului, iar președintele Snow îi pregătește o soartă aparte. În timp ce focul revoltei mistuie întreg Panemul, Katniss este sortită să devina simbol al revoluției. Pe măsură ce evenimentele se desfășoară cu repeziciune, ea realizează însă că a fost mai degrabă un pion mutat pe tablă decât liderul celor asupriți. Consecințele devin de negândit pe măsură ce numărul victimelor crește, iar Katniss trebuie să găsească o soluție ce pare din ce în ce mai imposibilă.

Părerea mea:

Acțiunea continuă, schimbările de situație nu ezită să-și facă apariția, iar personajele sunt din ce în ce mai interesante...

De data aceasta ne aflăm în Districtul 13, district ce părea pierdut de pe lume, dar care se afla undeva în adâncuri... și aici vorbesc la propriu, căci trăiau adânc sub pământ! Cine ar fi crezut că oamenii se pot imobiliza atât de bine încât să formeze o societate sub pământ, departe de ceilalți și trăind după anumite reguli stricte...

Ei bine, Katniss nu-i obișnuită cu acest mod de viață, căci să stea în casă cu siguranță nu-i sportul ei preferat. Îi place natura, îi place să vâneze, să fie activă, să fie implicată în orice. Coin, conducătoarea Districtului 13, îi pune multe semne de întrebare, însă trebuie să se alieze și cu acest district dacă vrea ca războiul să se termine.

Asta fiindcă revolta continuă! Rebelii reușesc să se unească, luptând împotriva Capitoliului. Însă oamenii au nevoie de o voce care să le spună că sunt puternici, care să-i motiveze și să-i facă să treacă de barierele imposibilului. Iar acea voce sălășluiește în Gaița Zeflemitoare, un simbol al revoluției, al libertății și al puterii.

Încep să înțeleg pe deplin de ce am fost protejată cu orice preț. Ce însemn pentru rebeli. Lupta mea în plină desfășurare împotriva Capitoliului, care mi s-a părut atât de des o aventură solitară, nu e purtată pe cont propriu. De partea mea sunt mii și mii de oameni din districte. Am devenit Gaița lor Zeflemitoare cu mult înainte de a accepta rolul.

Dar oare este atât de importantă Katniss încăt să fie ascultată de toti cei din jur? Oare poate ea, cu numai câteva cuvinte, să trezească în rebeli dorința de unire și de cucerire a Capitoliului? Nici măcar ea nu știe, însă realizează că trebuie să-și asume acest risc al necunoașterii, dacă vrea să oprească acest război. Și totuși, în cine poate avea încredere?

Știți că nu-mi place să rezum cărțile pe care le citesc și deja mi se pare că am spus prea multe, așa că o să trec la sentimentele pe care mi le-a trezit cartea.

Finalul volumului 2 m-a cutremurat, astfel încât volumul de față m-a marcat tocmai prin însemnătatea finalului volumului anterior: pierderea locului pe care-l considerai casă. Mi se pare un subiect destul de sensibil, drept pentru care, când Katniss se desparte de districtul în care a copilărit, de districtul în care putea fi ea însăși, fără să-i pese de cei din jur, parcă s-a rupt ceva din sufletul meu. Am reușit să intru atât de bine în pielea lui Katniss astfel încât am înțeles-o pe deplin.

Cu siguranță avem parte de multă acțiune, căci, la fel ca în celelalte volume, personajele trebuie să aibă o strategie. Ne aflăm iar la Jocurile Foamei, însă acestea iau o cu totul altă formă... Fiecare pas trebuie gândit, decizile sunt cât se poate de dificil de luat, iar, ca de obicei, nu știi cine îți e prieten și cine dușman.

De-a lungul tuturor volumelor s-a format și un triunghi amoros, care mie mi-a plăcut la nebunie (deși multora li se pare clișeic). Acesta și-a avut locul lui în poveste, la sfârșit dându-ne seama cu adevărat de caracterul personajelor și de importanța acțiunilor lor. Gale e din ce în ce mai aproape de Katniss, însă gândurile lui morbide aduc întotdeauna certuri, iar Peeta e și el aproape de Katniss, însă e în același timp departe. Dar cum poate fi o persoană și aproape și departe de tine? Cu siguranță n-am de gând să vă spun ce i s-a întâmplat lui Peeta, dar vă pot da un avertisment: pregătiți-vă să fiți impresionați!

Trebuie să recunosc că volumul ăsta nu mi-a plăcut atât de mult pe cât mi-au plăcut precedentele, poate și unde m-am lăsat puțin distrasă. Nu l-am citit cu atâta entuziasm, dar totuși la sfârșit am făcut o recapitulare și mi-am dat seama că, per total, a fost ceea ce a trebuit să fie. M-a deranjat puțin faptul că s-au repetat multe lucruri din volumele anterioare, acestea fiind vizibile în sentimentele lui Katniss. În același timp, deși mi-a plăcut faptul că n-am resimțit prea multă dramă, parcă unele scene mi s-au părut scrise prea din scurt și mi-aș fi dorit să fie mai dezvoltate.

Finalul e unul frumos, chiar dacă nu m-a lăsat neapărat cu o emoție puternică. Mi-am dat seama că Suzanne Collins a creat niște personaje impresionante, echilibrate, care se diferențiază atât de bine între ele și pe care, ori le urâm, ori le iubim, ori ne sunt indiferente... Ele se completează atât de bine una pe alta astfel încât, atunci când ne lipsește ceva la un personaj, știm sigur că îl vom găsi la un altul.

Cred că finalul rămâne la interpretarea cititorului (iar aici mă refer la orice carte), așa că iată și interpretarea mea: într-o lume răutăcioasă, fii tu acela care zâmbește și împrăștie căldură în jurul său! Încearcă mereu s-o iei pe calea înțeleaptă, să nu răspunzi cu răutate și să dai dovadă de blândețe în orice clipă (chiar și în clipele în care furia urlă-n tine).

Ah, nu-mi vine să cred că am terminat trilogia asta! Cu siguranță este una care mi-a intrat la inimă și pe care o s-o recomand de fiecare dată cititorilor ce vor să evadeze într-o lume în care fiecare zi e o luptă pentru supraviețuire.

Vă urez lectură plăcută!

Citate:

• ·        „Ca să te-aduni îți trebuie de zece ori mai mult timp decât e nevoie ca să te prăbușești.”

Rating:

*Nu m-am putut abține, ok?*

Ah, cât am așteptat să vorbesc despre asta mai larg într-un articol! Într-o lume în care ai crede că totul a fost deja făcut, originalitatea poate că nu-și mai are locul, dar autenticitatea cu siguranță își are un loc binemeritat. Ce înseamnă de fapt să fii autentic? Să fii tu însuți, să te evidențiezi prin ceva, să asociezi un anumit lucru/sentiment/vibrație cu o persoană. Când zic carte, să mă gândesc instantaneu la Daria. Când zic bunătate, să mă gândesc instantaneu la mama. Când zic creație să mă gândesc instantaneu la un scriitor drag.

Dar poate exista autenticitatea în scris, respectiv pe bloguri? Oh, bineînțeles că da! Blogosfera e un spațiu atât de larg și de deschis, care îți permite să te manifești așa cum îți dorești, lăsându-ți creativitatea să-și spună cuvântul. Așa că vin cu câteva întrebări... De ce să copiezi, când poți să vii cu o idee nouă? De ce să copiezi, când poți să te întrebi ce-ți lipsește ție și să îmbunătățești? De ce să copiezi, când tot ce va ajunge blogul tău nu va fi decât ceva fals și lipsit de imaginație?

Of, chiar îmi pare rău pentru voi, cei care nu vă dați seama că nu vă veți dezvolta deloc frumos, adoptând atitudinea asta. Poate că vă veți bucura de puțină faimă pe moment, de aprecieri din partea cititorilor, însă cred (și sper) că o să ajuneți la un moment dat să vă întrebați: Dar eu, eu cu ce am rămas din toate astea?

Nu vreau să fac aluzie la nimeni, pentru că nu-i necesar. Niciodată n-am știut cum să-i spun unui om că mă deranjează faptul că mă copiază. Mi s-a părut prea arogant, căci totuși poate-i doar impresia mea. Însă, prin articolul ăsta vreau să fac cât mai mulți bloggeri să se întrebe ce aduc ei nou pe site-ul lor, cu ce se evidențiază și cum pot să iasă din anonimat, adăugând un plus de magie postărilor.

Iar ca să vorbesc puțin și despre răbdarea mea, să știți că are limitele ei... Îmi place să mi se pună întrebări legate de blog, pentru că într-un fel simt că nu degeaba am petrecut atâta timp făcându-l să arate decent și că în sfârșit e apreciată munca mea. Dar totuși, nici mură-n gură nu-mi place să dau, pentru că sunt genul căreia îi place să stea să-și dea ea seama cum se face un lucru (mai ales când e vorba de blog), în loc să aleagă calea ușoară, punând 100 de întrebări. Nu zic că eu nu puneam întrebări la început, dar erau cu limită, mă ajutau să-mi fac o structură a blogului și să-mi pun niște task-uri. Nu numai că veți învăța mult mai bine în acest mod, ci veți avea și satisfacția mai mare la sfârșit, dacă veți încerca de unii singuri să faceți ceva. Iar dacă nu vă iese, nu-i nicio problemă să întrebați, să căutați, să vă informați. Jucați-vă prin setări, schimbați culori, ajustați lățimi... prin practică o să învătați și o să vă descurcați din ce în ce mai bine!

Nevrând s-o mai lungesc și să transform articolul într-unul în care-mi exprim excesiv indignarea, vă sfătuiesc (chiar dacă poate nu sunt în măsura să fac asta) să fiți autentici, să fiți voi înșivă și să vă folosiți la maximum creativitatea! ^.^

Cu drag,

Ați vrut mereu să fiți în pielea unui personaj din cărți, dar n-ați avut ocazia? Ei bine, Halloween-ul este ocazia perfectă de a vă costuma în personajul vostru favorit!

Mai jos o să vă las câteva poze care sper să vă inspire:

Harry Potter

The Hunger Games

The Game of Thrones

Mary Poppins

Peter Pan

Maleficent

Voi în ce personaj din cărți ați vrea să vă costumați de Halloween și de ce? ^.^

Dintre cele prezentate care v-a plăcut cel mai mult? Mie cel cu familia Peter Pan. :D