Hihii,
s-au strâns ceva cărticele
în ultimul timp (mama era setată pe modul: „Iar ai primit cărți?”), așa că m-am gândit să fac un
book haul și astfel să
vă arăt și vouă cu ce s-a înfrumusețat biblioteca mea.
Evident
că uitasem să fac la sfârșit poză cu toate, le pusesem frumușel în bibliotecă
și apoi le-am scos iar, când mi-am dat seama că am uitat de ea. Șiii... normal că am uitat să pun o carte, dar încă o
dată eu nu le mai scot din bibliotecă! :))
Editura
Trei
„Secretul soțului” – Liane Moriarty *cărticica uitată*
Am
mai citit de la această scriitoare „Marile
minciuni nevinovate” și mi-a plăcut
destul de mult, așa că am zis să mai încerc și altceva scris de ea, mai ales că
descrierea e atât de interesantăă. Pe aceasta am primit-o drept sponsorizare de
la Târgul Cărții acum ceva timp și sper să reușesc s-o citesc, că am cam
amânat-o.
Editura
Epica
„Printre tonuri cenușii” – Ruta Sepetys
Doamne,
am fost atât de bucuroasă când am aflat că am câștigat cartea asta la un
concurs organizat de editură! Chiar uitasem că mă înscrisesem la el și când văd
că m-au etichetat câteva persoane felicitându-mă, nu mi-a venit să cred. Ca să
înțelegeți entuziasmul meu, probabil că știți că autoarea a fost recent în
București. Inițial am zis că mă duc, însă aflasem că vine în România abia cu
câteva zile înainte, așa că n-am apucat să-mi cumpăr cartea și s-o citesc. Mă
gândeam să mă duc chiar și așa, dar m-aș fi simțit destul de ciudat să se
vorbească despre acțiune și eu să n-am niciun habar. Totuși, m-am ofticat după
și eram puțin supărată că nu m-am dus/nu mi-am cumpărat cartea și măcar să am
și eu autograf pe ea etc etc. Și buum, vine vestea asta! <3 Abia aștept să citesc cărticica, pentru că e de mult timp
pe lista mea și pare fix genul de carte care-mi place.
Editura
All
Cu ocazia asta, mă bucur să vă anunț și de faptul că
blogușorul are un nou sponsor, și anume Editura All. Îmi doream de ceva timp să
colaborez cu ei, așa că m-am bucurat să văd că sunt de acord cu propunerea mea.
Persoana cu care am luat legătura a fost foarte drăguță și deschisă și mi-a
trimis două minunății:
„Mulțumesc pentru amintiri” – Cecelia Ahern
Îmi place mult de această autoare, e printre preferatele
mele. Are un umor pe care nu l-am mai întâlnit la alții și îmi place faptul că
surprinde mereu prin final. Mi-am propus să-mi iau și să citesc toate cărțile
ei, așa că am adăugat încă o carte la colecție! :D
„Central Park” – Guillaume Musso
Încă un autor pe care-l ador și care mă surprinde mereu.
Am citit două cărți de la el („Chemarea îngerului” și „Fata de hârtie”) și mi-au plăcut ambele la nebunie. Încă de când a
apărut și cartea de față, mi-am dorit-o, descrierea părând fabuloasă, și iat-o
că acum o și am. *yay*
Editura
Random House
„Looking for Marco Polo” – Alan Armstrong
Librăria online Books Express mi-a făcut o surpriză și
mi-a trimis această carte. Știam că trebuie să-mi trimită una, însă nu știam
care, pentru că au ales-o ei. Îmi place tare mult alegerea făcută, pare o carte
super drăguță și oricum abia așteptam să mai citesc o carte în engleză. Le
mulțumesc enorm celor de la Books Express, pentru că sunt atâât de drăguți și
atenți la detalii (cărticica a fost împachetată superb și mi-au oferit și semne
de carte și o sacoșă din aceea pentru cărți). Ah, superb!
Editura
Litera
Probabil o să vă întrebați de ce sunt atât de multe cărți
de la această editură, așa că o să vă povestesc puțin cum am reușit să câștig
atâtea cărticele. Am făcut o perioadă de timp voluntariat la această editură
(am colorat și mărgelit cu niște copilași) și, în funcție de câte zile am mers,
mi s-a alocat o anumită sumă de bani din care am putut să-mi iau cărți. Așa că,
n-a fost chiar un voluntariat. :D Le mulțumesc enorm, pentru că puteau foarte bine să ne
ofere o carte așa, de bun simț, și atât. Evident că aș fi apreciat și cartea
aceea, dar acum că sunt mai multe, nu pot decât să le mulțumesc înzecit!
„Ne-am ieșit cu toții complet din minți” – Karen Joy Fowler
Deși n-am auzit păreri extrem de bune despre cartea asta,
pe mine încă mă face curioasă, mai ales prin titlu. Însă, și descrierea mă
intrigă. ^.^
„Ultimii martori” – Svetlana Aleskievici
Chiar îmi doream să citesc ceva de la autoarea asta,
pentru că îmi oferă (nu știu exact de ce) o oarecare certitudine că mă va
surprinde și că-mi va plăcea.
„Soldații de zinc” –
Svetlana Aleskievici
Tot de ea mi-am ales și această carte, deși aș fi
preferat „Războiul nu are chip de femeie”, însă nu o aveau pe stoc. Oricum, abia aștept s-o
parcurg și pe asta.
„Portretul lui Dorian Grey” – Oscar Wilde
Am tot auzit de cartea asta că-i bună (mai ales Daria de
pe Cărțile Nopții a descrist-o atât de frumos) și chiar vreau și eu s-o încerc.
De fapt, în general aș vrea să mai încerc și eu câteva opere clasice, poate o
să mă prindă și pe mine.
„Prea multă fericire” – Alice Munro
Ah,
de când zic că o s-o încerc și eu
pe autoarea asta! Am de mult timp pe wish list cărțile ei, însă n-am avut până
acum ocazia să mi le iau/să le citesc.
„Dragă viață” –
Alice Munro
Așa că, dacă tot mi s-a oferit acum ocazia, mi-am mai luat
una de la Munro, pe care de asemenea mi-o doream de mult timp.
„Privilegiații” – Jonathan Dee
Ahh, sunt sigură că după cartea asta s-a făcut și film,
dar știu că vine sub alt nume. Nu găsesc acum, dar când o să găsesc, fac repede
un update. Spun că sunt sigură pentru că voiam să văd filmul și, văzând că e
inspirat după o carte, mi-am pus-o pe wish list și am solicitat-o acum.
„Tot ce nu ți-am spus” – Celeste NG
Din
descriere, mi se pare că promite acțiune și suspans din plin cartea, așa că am
zis s-o încerc. :D
Cam
astea sunt cărțile pe care
le-am strâns în ultimul timp; trebuie să ajungă și „Harry
Potter și
Copilul Blestemat” de la Librex și gata, mă declar împlinită.
Voi ați citit sau aveți pe wish list vreo carte din cele
menționate? ^^
Cu drag,
Ce cărți frumoase! Să le citești sănătoasă, Adina, și să te bucure toate!
RăspundețiȘtergereȘi cu mine domn' de la Editura ALL a fost foarte drăguț și, de altfel, a fost minunat că am vorbit cu o persoană de treabă în cadrul colaborării. De asemenea, și cei de la Târgul Cărții îmi lasă mereu o impresie bună. :)
Și eu am „Portretul”, mi-a dăruit-o Daria când m-a vizitat. Abia aștept s-o citesc! Parcă am văzut că Oni a terminat-o. :)
Lecturi frumoase, Adina! ♥
Mulțumesc mult, Siminaa!
ȘtergereDa, cei de la Târgul Cărții au fost mereu drăguți și au răspuns foarte repede. Așa că, atunci când am văzut că și domnul de la All a fost așa drăguț, m-am bucurat să văd că mai există edituri cu oameni de genul ăsta. Mi s-a întâmplat la atâtea edituri să zică ceva și după să nu mai răspundă sau mai știu eu ce.
Și eu abia aștept s-o citesc, chiar sunt curioasă cum o să fie.
Asemenea, Simina, pupiceei! :*
Câte frumuseeţi!! Vreau şi eu să citesc cărţile Sveltanei (mai ales "Soldaţii de zinc"), iar "Portretul lui Dorian Gray" tocmai ce am terminat-o şi pot spune că mi-a plăcut. Mi-a deschis un pic apetitul pentru clasici, vei înţelege ce spun.
RăspundețiȘtergereExact în aceeaşi situaţie am fost şi eu cu "Printre tonuri cenuşii". Şi acum o am semnată, iiaaai! :))
Chiar sunt curios cum o să ţi se pară "Tot ce nu ţi-am spus". O caut şi eu de ceva timp, sper să pun mâna pe ea cât mai repede!
Mult spor şi lecturi superbe!! =D
Ahh, mă bucur să aud că ți-a deschis apetitul pentru clasici, pentru că eu chiar asta intenționez. Am eu așa o idee că operele clasice sunt mai de calitate, însă nu știu până nu citesc mai multe.
ȘtergereHahaa, ce tare, mă bucur că ai primit-o și tu!
Și eu sunt curioasă cum o să mi se pară, dar să văd mai întâi de ce carte mă apuc, că-i cam grea decizia. :))
La fel și ție, Oni, îmbrățișăări! >:D<
Cate minunatii!Intetionez si eu sa citesc cateva carti de mai sus. Sunt tare curioasa si de ”Portretul lui Dorian Gray” caci imi doresc sa incerc si ceva clasic.
RăspundețiȘtergereLecturi placute si la cat mai multe carti !
Da, din același motiv le-am cerut și eu "Portretul lui Dorian Gray". Nu am citit nimic clasic până acum, am avut o încercare cu "La răscruce de vânturi", dar efectiv nu pot s-o continui, așa că vreau să încerc și altceva.
ȘtergereAsemeneaa, pupici! :*
*.* dar ai strâns ceva, nu glumă! Sunt puțin invidioasă că ai atâtea cărticele frumoase (mai ales cele de la Litera pe care le-am ochit și eu) :P Sper să-ți placă „Printre tonuri cenușii” - e o carte excepțională! Sunt curioasă să-ți citesc viitoarele recenzii, așa că îți urez doar spor la citit și te pupicesc ^.^
RăspundețiȘtergerexx
Daa, și eu sunt surprinsă că am strâns atâtea! Ah, abia aștept să citesc "Printre tonuri cenușii"; am o presimțire (sper eu bună) că-mi va plăcea.
ȘtergereSper să reușesc să termin cărticelele și să vin cu recenzii, căci abia aștept să mai scriu o recenzie. Îți mulțumesc, spor la citit și ție, pupiceeei! *.*
foarte frumoase cartile. Sa te bucuri de ele.
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos! O zi liniștită îți doresc! >:D<
Ștergerehttp://booksormovie.blogspot.ro/2016/11/leapsa-liebster.html Buna Roxi, te-am nominalizat la o leapsa pe blogul meu. Pupici
RăspundețiȘtergereUu, super, mă uit imediat. Pupiceei :*
ȘtergereCate carti😃😃 O colega a citit Ultimii martori si i-a placut foarte mult, asa ca am trecut-o si eu pe lista impreuna cu Central Park si Printre tonuri cenusii😃😃
RăspundețiȘtergereHihii. Da, "Ultimii martori" pare o lectură bestială. Cât despre celelalte două, am terminat aseară "Central Park" și a fost super, cu întorsături de situație, acțiune, personaje misterioase, tot ce vrei. :)) Și "Printre tonuri cenușii" cred că e superbă.
ȘtergereMulțumesc de comentariu și spor la citit! >:D<
Wow, foarte multe cărți!! Spor la lectură!! :D Am citit și eu recent o carte de Cecelia Ahern (Suflete Pereche) și mi s-a părut funny. :)) Cartea viitorului o citisem pe vremuri, și parcă nu mă încântase așa mult. Voi mai testa și alte cărți de-ale autoarei. Sunt curioasă cum scrie G. Musso. :-?
RăspundețiȘtergereMulțumesc muult! >:D< Da, în general cărțile Ceceliei Ahern au o tentă mai comică. "Cartea viitorului" nici pe mine nu m-a încântat așa mult și chiar parcă mă făcuse să cred că nu-mi place autoarea asta, deși o îndrăgeam destul de mult. Ți-l recomand cu mare drag pe Musso, eu zic că o să te prindă cărțile lui. Îți recomand "Fata de hârtie", mie mi-a plăcut la nebunie. ("Central Park" a fost mișto, m-a captivat, dar nu știu, parcă n-a adus atât de mult cu Musso pe care-l citisem eu.)
Ștergere"Fata de hârtie" musai o voi testa!! Ce mincinoasă am fost!! :))) Acum am realizat că am citit o carte de-a autorului: "Vei fi acolo". Mi s-a părut interesantă. ^_^
ȘtergereHaha, se mai întâmplă. :)) Eu încă n-am citit-o, dar clar vreau s-o citesc. Lecturi frumoase și spor în tot ce faci! >:D<
ȘtergereOhooo, cate carticele! Sa ai spor la citit! Ma bucur pentru tine dar sunt extrem de geloasa ca ai Printre tonuri cenusii cu autograf! Pupicei
RăspundețiȘtergereMulțumesc, Cătălina! *.* Oh, te înțeleg, eu mă simt super norocoasă că am primit-o cu autograf. Oricum, poate mai vine autoarea prin țară, căci, din interviuri, părea că i-a plăcut și că ar vrea să mai revină. Pupici și o zi minunată îți doresc!
ȘtergereToate cărțile prezentate sunt interesante. Și eu vreau să citesc Alice Munro dar și alte cărți de Svetlana Aleksievici. :) Lecturi plăcute!
RăspundețiȘtergereAh, abia aștept să citesc și eu cărțile Svetlanei! Mulțumesc, asemenea! >:D<
ȘtergereAlice Munro, Aleksievici, pff! Ai ce face de acum înainte!
RăspundețiȘtergere