Recenzie: „Istoria iubirii" - Nicole Krauss

Titlu: Istoria iubirii

Autor: Nicole Krauss

Anul publicării (RO): 2012

Categoria: literatură universală

Număr pagini: 312

Editura: Humanitas

Descriere:

Alma Singer are paisprezece ani, trăiește în New York și încearcă să găsească un antidot pentru singurătate. Crezând că-l va afla într-un roman pe care mama ei îl traduce cu frenezie, adolescenta pornește în căutarea autorului misterios. În același New York își duce zilele Leo Gursky, un bătrân singur și atât de invizibil în anonimatul său, încât începe să se îndoiască de propria-i existență. Bărbatul trăiește chinuit de amintirea iubirii pierdute care, cu șaizeci de ani în urmă, în Polonia, i-a inspirat cartea vieții lui, „Istoria iubirii”. Și, deși Leo nu știe încă, romanul pe care-l credea distrus a supraviețuit miraculos, și-a dobândit notorietatea sub numele altuia, a traversat oceanul, a străbătut timpu, a schimbat destine și a ajuns în cele din urmă în mâinile Almei, fata numită astfel după eroina din carte.

Părerea mea:

Cred că-i prima oară când îmi e așa de greu să fac o recenzie, pentru că am sentimente atât de contradictorii față de această carte, sunt confuză și încă mă întreb în ce măsură am înțeles-o.

Această carte m-a ținut captivă în paginile ei, datorită stilului autoarei. Îmi place mult cum scrie, cuvintele ei sunt ca o mângâiere pentru suflet, iar modul în care construiește acțiunea este original.

Alma Singer este o fetiță al cărei nume este inspirat de un personaj din cartea „Istoria iubirii”, scrisă de un bărbat pe nume Leo Gursky. Însă, autorul credea că a lui carte a fost distrusă acum mult timp în urmă, până când a apărut scrisă sub numele altui om.

Cartea este scrisă din mai multe puncte de vedere: Alma, Leo, autorul obiectiv și, spre sfârșit, și din perspectiva fratelui Almei, Bird. Eh, cred că aici m-am cam împotmolit eu. Deși e ușor să-ți dai seama când scrie fiecare (Alma scrie sub forma unor liste, iar Leo are un stil specific unui bătrân singuratic, căruia îi e frică de moarte), mi-a fost destul de greu să urmăresc acțiunea. Uneori, suntem proiectați în trecut, alteori ne aflăm în prezent. Deși cartea nu este greoaie, ba chiar frazele autoarei îți permit să înaintezi destul de ușor în lectură, cele câteva fire narative m-au derutat și m-au făcut să devin neatentă.

Totul se învârte în jurul poveștii de dragoste dintre Leo și Alma, niște copiii care și-au făgăduit că se vor căsători, dar pe care destinul i-a despărțit.

A fost odată un băiat care iubea o fată, iar râsul ei era o întrebare pentru al cărei răspuns ar fi meritat să-și dedice întreaga viață.

Pe când aceasta a plecat în America, Leo a fost nevoit să rămână în Polonia. Pe fundal, deși vag, se simte și regimul nazist, Leo fiind evreu. Când, în sfârșit, reușește să ajungă și el în America, află că dragostea vieții lui s-a căsătorit cu altcineva. Durerea se naște însă când află că aceasta are un fiu pe nume Isaac, care nu este al bărbatului cu care s-a căsătorit, ci care este al lui. Leo trăiește astfel undeva în umbră, nedezvăluindu-i fiului său că el e adevăratul lui tată.

Pe Leo Gursky l-am găsit cel mai interesant în această lectură: un bătrân care încă se gândește la Alma, iubirea lui, și căruia îi e frică de moarte. Încearcă mereu să facă ceva cât mai ieșit din comun, deoarece se gândește că, dacă va fi ultima lui zi, măcar cineva și-ar aduce aminte de el.

Pe de altă parte, o avem pe Alma Singer, care nu vrea decât să o vadă pe mama ei fericită, asta după ce tatăl și respectiv soțul mamei ei, a murit. Când cineva îi scrie mamei ei, cerându-i să traducă romanul Istoria iubirii, Alma e convinsă că se va lega ceva între ei și face tot posibilul să afle cine e persoana din spatele scrisorilor.

Avem parte de o acțiune destul de întortocheată. La fiecare pas simțim durerea din spatele pierderii unei persoane dragi, dorința de a găsi răspunsurile unor întrebări pe care viața ni le pune la un moment dat și speranța de a mai avea puterea de a iubi.

Ultimele 100 de pagini ale cărții le-am devorat, în aflarea misterului, însă la finalizarea cărții am rămas complet confuză și cred că-mi mai trebuie puțin timp să pun totul cap la cap. Am rămas cu sentimentul vag că trebuie să recitesc cartea aceasta, să o înțeleg pe deplin și să fiu mai atentă. Cert este că stilul autoarei l-am adorat și, chiar și numai datorită scrisului ei, recomand cartea. Cât despre poveste, am un sentiment că este mult mai bună decât am perceput-o eu, așa că încă nu pot să-mi dau în totalitate cu părerea.

O carte plină de întrebări, de mister și de lucruri nespuse, care te învăluie cu tandrețea și, în același timp, cu durerea din spatele cuvintelor așternute pe hârtie.

Vă urez lectură plăcută!

Știați că...?

• „La moartea unei rude apropiate, evreii bigoți taie o mică porțiune din haine pe care o poartă, în semn de doliu.”
• „La evrei, la moartea unei rude apropiate, se stă un timp jos, pe podea, în semn de comunicare cu decedatul.”

Rating:

O să-i dau trei fluturași, pentru că momentan sunt neutră în privința ei. Am totuși un seniment că merită mai mult.

Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!