Recenzie: „Natașa, bărbații și psihanalistul" - Natașa Alina Culea

Titlu: Natașa, bărbații și psihanalistul

Autor: Natașa Alina Culea

Anul publicării (RO): 2014

Categoria: roman

Număr pagini: 216

Editura: Librex Publishing

Descriere:

Ce vă va atrage la acest roman, odată ce îl veți lua în mână? Scenele fierbinți? Da, veți găsi câteva, însă rămâne să descoperiți dvs. dacă vor fi atât de fierbinți pe cât speră voyeur-ii. Personajele masculine la fel de fierbinți ca cele feminine? Nu vă păcălesc: de personaje masculine nu duce lipsă, și veți găsi eroi de toate felurile. O aventură urbană, o poveste ca un voal de emoții despre băieți și fete, multe scene cu sare și piper povestite cu umor – cu un psihanalist la mijloc? Fără îndoială aventură și poveste – însă cu o puternică fibră de autoficțiune. Urmați-o, așadar, pe eroina romanului într-o călătorie a descoperirilor erotice și, deopotrivă, a descoperirilor de sine, care va începe din inima unei metropole cosmopolite și vă va purta până departe, în Africa!

Cătălin Sturza (jurnalist)

Părerea mea:

O carte față de care am avut senimente contrarii, care mi-a dat multe de gândit și care mi-a expus realitatea, exact așa cum este ea...

Autoarea m-a surprins și de această dată cu stilul ei inconfundabil. Lirismul cuvintelor ei parcă îți alină sufletul, îți oferă liniște interioară și te face să vrei să le citești și să le recitești... Atunci când citesc ceva scris de Natașa Alina Culea, parcă stau lângă sobă, cu un pahar de ciocolată caldă în mână, iar bunicul îmi citește o poveste căreia, deși vreau să-i aflu finalul, vreau să dureze la nesfârșit.

Subiectul este unul mai la îndemâna femeilor/al fetelor, aș zice, însă nu cred că bărbații/băieții ar trebui să fugă de acest subiect, căci important și semnificativ l-am găsit mesajul din final, care e conform gândirii mele și care mi-a permis să închid cartea, având zâmbetul pe buze.

În centru o avem pe Natașa, o tânără al cărei comportament l-am găsit destul de schimbător. Dacă în unele momente mi-a transmis multă încredere de sine și îndrăzneală, în alte momente mi s-a părut că se contrazice singură și acționează contrar gândirii ei sau cel puțin gândirii pe care am observat eu că o are. Eh, dar dacă am putea să acționăm totdeauna conform gândirii noastre raționale, și nu așa cum ne dictează inima...

Subiectul o să vi-l prezint pe scurt, căci nu vreau să detaliez și, ce-i drept, nici n-aș avea cum, la câte prezențe masculine am găsit în această carte (începusem să le încurc): suntem introduși în poveste prin relația de șase ani a Natașei cu Luca, relație care s-a sfârșit la acest timp, din cauza a diferite motive. Mai apoi, în centru o avem numai pe Natașa, personajele secundare fiind constituite de bărbații care urmează să facă parte din viața ei mai mult sau mai puțin, dar și dintr-un psihanalist la care Natașa decide că trebuie să meargă.

Trebuie să recunosc că relațiile pe care le-a avut cu acei bărbați nu le-am găsit la fel de interesante pe cât am găsit discuțiile cu psihanalistul. N-am reușit să găsesc frumusețea în relațiile dintre ei, mai ales că Natașa „trecea”, zic eu, destul de repede de la unul la celălalt. Aici pot să zic că a fost o nepotrivire de raționament, căci eu văd în alt mod relațiile (la vârsta mea de aproape 16 ani): mi se pare că e prea multă dramă în anumite relații și sunt bazate doar pe satisfacții și nevoi. Ce-i drept, avem parte de niște scene fierbinți care ne introduc bine în această poveste întortocheată, dar mi-ar fi plăcut să se pună mai mult accentul pe conversațiile pe care le aveau și pe lucrurile pe care le aveau în comun.

Doar că Natașa a avut parte numai de dezamăgiri în relațiile avute și, dacă ea ajunsese să-și piardă tăria de caracter și să nu mai știe cine este, ei bine eu m-am enervat de fiecare dată când mai venea un bărbat cu aceeași poveste penibilă.

Sinceră să fiu, eu încă am rămas cu imaginea unui Marat frumos, romantic și atrăgător (din romanul aceleiași scriitoare, „Marat. Iubirea are spini” – vezi recenzia aici), iar când am dat de aceste personaje jalnice, am făcut greșeala să fac această imensă comparație. Totuși, această comparație m-a făcut să-mi dau seama că, fără să treci și prin niște relații proaste, nu cred că poți să-ți dai seama exact ce fel de relație vrei și alături de ce fel de persoană vrei să trăiești.

Pentru că vrea să se regăsească și să primească niște răspunsuri, Natașa se decide să meargă la psihanalist, bărbat care-i permite să se descarce și care, deși în viziunea Natașei, ar fi trebuit să-i dea răspunsuri, o încurajează să găsească singură răspunsurile, punându-și cât mai multe întrebări despre existența umană și despre dragoste.

Aceste părți le-am așteptat de fiecare dată cu nerăbdare, căci, fiindu-ne prezentată gândirea Natașei, am descoperit bucuroasă că mă regăsesc în ea din mai multe puncte de vedere. Conversațiile pe care le-a avut cu psihanalistul m-au făcut să realizez că ne cunoaștem atât de puțin pe noi înșine, iar societatea nu ne încurajează deloc în acest mod: se încurajează mediocritatea, iar cel care îndrăznește să iasă din tipar, nu e considerat curajos, ci mai degrabă un soi de ciudățenie.

Cred că nu ne cunoaștem deloc, ne construim întreaga viață pe tiparele existente deja și create de societate, de mici părinții ne învață ce și cum să gândim, cum să reacționăm, la școală nu ne încurajează gândirea liberă, ci o repetare a ceea ce se vrea repetat, apoi societatea descurajează orice persoană care trăiește puțin diferit de ceilalți , care îndrăznește să gândească și să decidă pentru el.

Însă ce știm noi despre fericire, oare o căutăm unde trebuie, oare știm când am atins-o, dar mai ales, oare știm să o apreciem când avem parte de ea?

Poate că drumul către fericire ne presară sub tălpi spini și mărăcini pentru că așa învățăm să ne ridicăm asupra lor, așa învățăm să zburăm. Mereu am zis, pentru a fi fericit ai nevoie de mult curaj, toată lumea știe să trăiască în nefericire, să se complacă în lamentări zilnice și neputințe. Cred că pentru a afirma cine ești cu adevărat trebuie să îți îndrepți coloana vertebrală și să înfrunți valul de opinii necerute ale celor ce s-au obișnuit să stea în rând.

Mi-a plăcut mult faptul că autoarea pune multe întrebări, întrebări care nu sunt puse doar pentru a mai umple pagina, ci care îți dau de gândit, te încurajează să-ți formezi un răspuns propriu asupra lor și te ajută să vezi viața din mai multe perspective.

Oare cum ar fi dacă nu ne-am mai petrece timpul planificând viitorul, regretând trecutul, și doar am “îndrăzni” să trăim entuziasmat prezentul, oare cum ar fi?

Deși până pe la jumătatea cărții am tins să cred că este numai un roman plin de dramă inutilă și de relații de umplutură, în spatele tuturor acestor lucruri, am găsit un suflet care încearcă să se regasească, să se cunoască și să încerce să trăiască independent.

Lumea s-a schimbat – sau eu? Sau poate lumea din mine?

Mereu am fost de părere că fericirea o poți găsi numai și numai în tine, iar persoana iubită nu poate decât să dea contur vieții tale, dar nu și să fie centrul universului tău, iar, într-un final, cred că acest lucru s-a și vrut să se pună în evidență. În ce mod, n-am de gând să vă spun...

Deși mi-am stors creierul încercând să trec peste relațiile Natașei, pe care eu le-am găsit dramatice, într-un final mi-am dat seama că au fost esențiale în găsirea drumului către propriul ei suflet și au adus-o mai aproape de ea însăși.

Dar ce altceva e viața, dacă nu o infinitate de alegeri, alegerea unui drum, fără a ști ce te așteaptă la cotitura următoare, și exact asta este ceea ce face ca viața să merite să fie trăită. Să mă feresc de tot ceea ce se poate întâmpla nu este alegerea mea, să învăț ceva din experiențele avute, să învăț să zâmbesc atunci când totul pare pierdut, aceasta este alegerea mea, pentru asta mă trezesc dimineața. Nu există răsărit de soare fără apus, iar eu îmi voi aștepta cu drag răsăriturile.

Dacă vreți să aveți parte de o carte cu relații picante, cu personaje care mai de care mai diferite (de la bărbați alături de care Natașa are parte de diferite aventuri, până la un psihanalist), dar și de o poveste în spatele căreia se află întrebări despre viață la care se așteaptă răspunsuri ce nu pot fi corecte sau greșite, ci doar sincere, vă invit cu cel mai mare drag să citiți opera minunatei scriitoare Natașa Alina Culea!

Eu am asociat imaginea cu mesajul imaginii, însă sunt curioasă ce mesaj veți descoperi și voi. Vă urez lectură plăcută!

Citate:

• „Nu văd răbdarea ca pe o calitate, este doar o scuză pe care ne-o oferim atunci când nu reușim să concretizăm lucrurile atunci când ne dorim și în mod sigur e o scuză excelentă pentru cei care nu sunt interesați să ne ofere ceea ce dorim, când ne dorim.”
• „Singurătatea nu înseamnă absența fizică a unei persoane, poate însemna și prezența ei.”

Rating:

Îi mulțumesc din suflet Natașei Alina Culea pentru că mi-a trimis cărticica și o felicit pentru creațiile ei, dar și pentru faptul că încearcă să se apropie de cititori într-un mod inedit. Eu vă recomand cu drag cărticelele ei, căci, dacă nu vă veți putea apropia de subiect, vă garantez că modul ei de a scrie vă va face cu ochiul!