Recenzie: „Ceasurile" - Agatha Christie

Titlu: Ceasurile

Autor: Agatha Christie

Anul publicării (RO): 2013

Categoria: roman polițist

Număr pagini: 250

Editura: Rao

Descriere:

Sheila Webb, o dactilografp liber-profesionistă, sosește la Wilbraham Crescent pentru o slujbă pentru care a fost angajată. Ceea ce găsește însă este un cadavru bine îmbrăcat, înconjurat de cinci ceasuri, fiecare indicând o altă oră. Dar până la sosirea polițiștilor, patru dintre ceasuri au disparut - și, din nefericire, stăpâna casei, care este oarbă, nu a văzut nimic. Hercule Poirot, pensionar acum, are din fericire suficient timp să pună cap la cap indiciile din cel mai ciudat caz al carierei sale...

Părerea mea:

O carte misterioasă, captivantă, așa cum ne-a obișnuit renumita Agatha Christie să ne ofere…

Sinceră să fiu, îmi e foarte greu să fac recenzia unui roman polițist, pentru că întreaga acțiune e plină de indicii și detalii semnificative pe care le-aș putea menționa din întâmplare și astfel aș strica tot farmecul. Dar promit că voi încerca să fiu suficient de atentă încât să vă prezint doar acțiunea în sine, de restul lăsându-vă pe voi să vă bucurați.

Cartea este văzută din două perspective: una obiectivă și una subiectivă, fiind prezentă prin intermediul lui Colin Lamb, tânărul prin intermediul căruia fostul polițist Hercule Poirot face rost de informații referitoare la o crimă terifiantă.

Sheila Webb, o simplă dactilografă, e informată că o bătrânică a cerut special serviciile ei, drept pentru care tânăra îi face pe plac, ducându-se la ea acasă. Însă ce a văzut Sheila a fost contrar tuturor așteptărilor ei, căci nu s-ar fi gândit niciodată că în casa acelei femei va da de un cadavru...

Din acest punct, acțiunea capătă un contur captivant, totul fiind pus sub semnul întrebării. Căci, să nu credeți că aici s-a terminat totul... Cele două ceasuri din casa bătrânicii arată ora 05:13, pe când patru ceasuri apărute din neant indică cu o oră mai târziu decât ar fi trebuit în mod normal. Însă, de unde au apărut acele ceasuri? Doamna Pebmarsh, proprietara casei, susține că nu are decât două ceasuri în casă, de existența celorlalte neștiind din cauza faptului că e oarbă.

Și cum ai putea să rezolvi un caz, când crima s-a petrecut în casa unei femei oarbe, care susține cu îndârjire că ea nici măcar n-a apelat la serviciul unei dactilografe?

În acest moment, ne dăm seama că totul a fost o înscenare, că un criminal este în libertate și că acesta poate fi oricine. Îmi place cel mai mult la romanele polițiste faptul că, din momentul în care aflăm că a avut loc o crimă, până în momentul în care aflăm care a fost făptașul, punem toate personajele sub semnul întrebării, suspectând pe toată lumea. Încercăm astfel să fim atenți la detalii, pentru că știm că, într-un final, acestea sunt cele care duc la deslușirea misterului și totuși, nu ne putem da seama cine e criminalul.

Iar aici intervine munca autoarei, calitatea scriiturii ei putându-se observa numai din simplul fapt că nu mi-am dat seama cine e criminalul, până nu ni l-a prezentat. Dacă până acum un roman mi se părea că nu se scrie atât de ușor, ei bine acum realizez că cel mai greu e de scris un roman polițist, deoarece trebuie să fii atent să menții curiozitatea cititorului, să-l faci să se gândească la potențiali suspecți, când de fapt criminalul e fix sub nasul lui și să scrii atât de bine încât adevărul să nu fie dezvăluit decât de autor.

Uneori te molipsești de la stilul unei cărți care te captivează.

Un alt aspect pe care-l găsesc important este cât de originală este crima. Ideea acestei crime mi s-a părut extrem de originală și interesantă, încât chiar și numai acest lucru m-a determinat să citesc mai departe, să fiu curioasă de cursul acțiunii.

Cred că un lucru dezamăgitor pentru fanii Agatha Christie a fost faptul că renumitul Hercule Poirot n-a apărut în acțiune decât pe la sfârșit când, punând cap la cap detaliile pe care Colin Lomb i le-a prezentat, a reușit să deslușească misterul, susținând chiar că, părând atât de complicat, în esență este de fapt foarte simplu. Pe mine nu pot să zic că m-a dezamăgit acest lucru, ba chiar mi-a plăcut lejeritatea cu care Hercule Poirot a abordat crima și a reușit să găsească criminalul. Ce-i drept, este a doua carte pe care o citesc de la Agatha Christie (vezi recenzia cărții „Zece negri mititei” aici), așa că nu-i condamn pe cei care i-au simțit lipsa polițistului.

–Cum îl cheamă? 

–Hercule Poirot. 

–Am auzit de el. Dar credeam că a murit. 

–Nu a murit. Dar presimt că e plictisit. Ceea ce e mai rău.

Acestea fiind spuse, vă recomand cu drag cartea, atâta timp cât sunteți dispuși să pășiți pe un tărâm al crimei, al suspiciunii și al necunoscutului. Lăsați ca misteriosul să vă intre sub piele și bucurați-vă de această lectură captivantă marca Agatha Christie!

Vă urez lectură plăcută!

Citate:

• „E groaznic cum funționează memoria când ai nevoie de ea.”

Rating:

Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!