Recenzie: „Ascuns la vedere" - Nuruddin Farah

Titlu: Ascuns la vedere

Autor: Nuruddin Farah

Anul publicării (RO): 2015

Categoria: dramă

Număr pagini: 328

Editura: Polirom

Descriere:

Romanul „Ascuns la vedere” o are în centru pe Bella, o fotografă renumită, de origine somaleză, care trăiește la Roma. Nenorocirea face ca fratele ei vitreg, Aar, funcționar la ONU, să fie omorât de extremștii din Mogadishu într-un atentat cu bombă, lăsând în urmă doi copii adolescenți.

Cum Bella este cea mai apropiată rudă, ea devine tutorele lor legal și se stabilește împreună cu copiii la Nairobi, renunțând la calatoriile prin lumea întreagă și la stilul de viață occidental. Ca și cum noile responsabilități și schimbări din viața ei n-ar fi suficiente, Bella descoperă că trebuie să lupte pentru a păstra copiii, când mama lor naturală – care îsi părăsise familia cu mulți ani în urmă – revine cerându-și drepturile. Se creează astfel o legatură neobișnuit de puternică între mătușă și cei doi orfani, iar Bella își abandonează de bunăvoie libertatea, asumându-și originile africane. Pe fundalul acestei drame de familie, se conturează o discuție cu bătaie mai lungă despre tradiții si constrângeri, deopotrivă fascinante și îngrijorătoare.

Părerea mea:

O carte interesantă, ce se remarcă prin sensibilitate și iubire față de familie...

Trebuie să recunosc că această carte a fost o provocare pentru mine, având în vedere că este scrisă de un autor somalez („Cel mai important romancier african al momentului.” – The New York Review of Books). Parcurgând rândurile scrise de Nuruddin Farah, am reușit să ies din zona de confort, să privesc viața în alt mod și să îmi dau seama că nu trebuie neapărat ca o poveste să aibă un subiect vesel, ca să mă facă să o îndrăgesc. Din contră, în cartea de față, ne este prezentată realitatea, așa cum este ea, poate prea crudă pentru unii, așadar ajungem să ne punem în pielea unei fotografe care își pierde iubitul frate, în pielea unor adolescenți ce își pierd tatăl, dar și în pielea unei femei al cărei rol de mamă a fost uitat de ai ei copii.

Astfel, facem cunoștință cu Bella, o fire puternică, independentă, ce preferă să se sacrifice în numele fericirii celor dragi, decât să-și continue viața mult dorită de alții, și anume, de fotograf, ce călătorește peste mări și țări.

Încă de când era copil, Bella a vrut să scape de constrângerile impuse de părinți și de șantajul lor sentimental; era hotărâtă să-și croiască propriul drum în viață, muncind pe brânci și remarcându-se în orice profesie și-ar fi ales.

Când află că Aar, fratele ei, este omorât într-un atentat, simte cum lumea se prăbușește deasupra ei și nu mai are scăpare. Însă, descoperim că ea este întruchiparea speranței și a optimismului, reușind să își ducă viața mai departe, să le aline durerea celor din jur, și astfel să i se mai calmeze și ei sufletul plin de neliniște și suferință.

Deși relația dintre cei doi frați nu este prezentată în detaliu, având în vedere că povestea începe aproximativ de la moartea lui Aar, simțim încă de la primele pagini legătura strânsă dintre cei doi. Relația lor ai spune că este chiar una obsesivă, Bella mărturisindu-ne că era invidioasă când Aar avea o iubită, vrând să-i acorde numai ei timp, însă, având în vedere iubirea infinită pe care și-o poartă reciproc, este de înțeles acest lucru. Poate cei singuri la părinți nu o să înțeleagă, însă cei care au un frate la care țin enorm de mult, cu siguranță o să se regăsească.

Fiind pusă în plan moartea, este o șansă destul de mare să devină un subiect sensibil pentru cititori, făcându-i să vadă întreaga carte ca pe o dramă. Cel puțin eu așa am văzut-o și acest lucru m-a ajutat să-mi dau seama că, înainte să murim, avem o viață de trăit și, din păcate, de multe ori uităm să ne bucurăm, așa cum se cuvine, de ea. Totuși, faptul că Aar moare într-un mod atât de terifiant, te face să ai fiori și să reflectezi puțin asupra sensului vieții.

În Somalia, moartea nu-și bate capul să-și anunțe sosirea. De fapt, moartea vine cu aroganța unui musafir convins că va fi oricând primit cu căldură, fără să i se pună întrebări.

Drama devine și mai accentuată în momentul în care apar în cadru cei doi copii ai lui Aar, ce au rămas singuri, având în vedere că mama i-a părăsit acum mult timp în urmă. Bella, ce m-a surprins plăcut prin acest gest de un altruism irevocabil, se hotărăște să-și sacrifice cariera și întreaga viață, mutându-se înapoi în Africa, pentru a avea grijă de cei doi adolescenți. Pentru ca acțiunea să devină mai antrenantă, își face apariția, după atâția ani, și mama copiilor, care își revendică drepturile de tutore.

În comportamentul copiilor față de mama care nu-și merită acest titlu, se observă atât reproșul, cât și dorul, căci nimeni nu va putea înlocui dragostea de mamă. Deși le e greu să nu o judece, aceștia reușesc cu brio să se bucure chiar și după atâta timp de timpul petrecut cu ea și să încerce să consolideze o relație adecvată.

Fiecare dintre cei doi copii are un caracter individualizat, fapt ce mi-a plăcut la nebunie. Nu știu exact de ce, însă aceștia m-au făcut să-i îndrăgesc; nu numai pentru că le-am purtat o oarecare milă, din cauza pierderii dureroase, ci și pentru că s-au făcut plăcuți prin felul lor de a fi.

Deși Dahaba, fata mai mică, este schimbătoare, răsfățată și încăpățânată, ea este cea care oferă dinamism acțiunii. În schimb, Salif, pe care Bella îl identifică atât de mult cu Aar, este o fire pașnică, matură și echilibrată. Acest personaj îți oferă o liniște și o căldură aparte, temperând astfel tensiunea creată din cauza situației dureroase în care se află.

Îl strigă pe Salif de mai multe ori, dându-și seama cât de bine îi face prezența lui. Nu doar că nu e zbuciumat, ca Dahaba, care vrea tot timpul atenție și nu e sigură de ea; simplul fapt că e de față neutralizează cumva situația, dă lucrurilor un echilibtru. Datorită lui totul e mai ușor de suportat și adesea vine cu soluții proprii, întocmai ca Aar.

Ziceam de faptul că ne este prezentată o dramă, însă nu vreau să mă înțelegeți greșit. Majoritatea oamenilor fac drame din absolut orice, însă în cazul de față ne confruntăm cu o dramă în adevăratul sens al cuvântului, căci avem în joc doi copii, rămași orfani, dar și durerea pe care moartea a provocat-o în jur.

În afara faptului că ni se prezintă iubirea care și-o poartă membrii unei familii, ne sunt prezentate și elemente din viața somalezilor, care nu este una tocmai roz. Pe fundal se află atacuri teroriste, principii ipocrite și acțiuni nemiloase. Aici nu pot să vă spun prea multe, pentru că nu ni se prezintă în detaliu; pur și simplu, simți că se află acolo, atunci când parcurgi rândurile și astfel ajungi să observi gândirea pe care o au majoritatea somalezilor.

Își aduce aminte că atunci când s-a apucat să fumeze și să poarte jeanși, somalezii cu care se întâlnea la Roma sau la Toronto, când mai venea în vizită, găseau că ambele obiceiuri sunt provocatoare și jicnitoare în egală măsură.

Cartea nu cred că este pentru oricine, pentru că adordează un subiect sensibil și exprimă sentimente intense, însă dacă vreți să ieșiți din zona de confort și să faceți parte dintr-o familie în care iubirea membrilor ei este resimțită la tot pasul și unde sacrificiul și speranța sunt puse în plan într-un mod elegant, vă invit cu mare drag să citiți această carte.

Vă urez lectură plăcută!

Citate:

• „Nu părintele alege să îndrăgească un copil, ci felul în care se poartă copilul atrage iubirea părintească.”
• „În fiecare din noi există o cămăruță secretă a cărei cheie n-o dăm decât unei persoane anume – soț, soție, un frate, o soră, un iubit sau mai mulți iubiți, de care nu știm decât noi.”
• „Când știi cine ești, devii mai tolerant cu preferințele altora.”

Rating:

Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei șianticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!