Recenzie: „Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei" - Eizabeth George Speare

Titlu: Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei

Autor: Elizabeth George Speare

Anul publicării: 2015

Categoria: ficțiune, adolescenți

Număr pagini: 256

Editura: Art

Descriere:

“Era ceva ciudat cu țara asta, America, ceva împărtășit și înțeles de toți, în afară de ea.”

Kit a crescut pe insula Barbados, înconjurată de dragoste și răsfățată de bunicul ei. Dar când acesta dispare, trebuie să plece pentru că nu se cuvine ca o fată de șaisprezece ani să locuiască singură. Știe că are o mătușă și un unchi care trăiesc în colonia Connecticut. Așadar, singură și disperată, pornește înspre ei într-o călătorie pe mare, către Noua Anglie.

Când ajunge la destinație, Kit descoperă cu mâhnire un peisaj gri și umed, dar încă și mai tulburător i se pare modul de viață puritan din casa unchiului său. Nu-şi găseşte uşor locul acolo, dar asta până când o întâlnește pe Hannah Tupper, o femeie în vârstă, lângă care Kit simte că poate să fie, în sfârșit, ea însăși.

Dar coloniștii o cred pe Hannah vrăjitoare. Dacă află că tânăra îi este prietenă, același lucru îl vor crede și despre ea. Kit trebuie să aleagă: să-și abandoneze singura prietenă sau să-i rămână alături, chiar dacă ar putea pierde totul?

Părerea mea:

Mă așteptam ca această carte să fie cu vrăjitoare și tot felul de vrăji, însă nu, nu este deloc așa. Este despre maturizarea lui Kit, care învață ce înseamnă munca și responsabilitatea, dar și despre o societate cu concepte relativ ciudate.

După cum scrie și în descriere, Kit rămâne fără bunicul ei, care o creștea, și, cum nu mai are pe nimeni în Barbados, este nevoită să se mute. Acolo trăia “în puf”, ceea ce m-a determinat să nu o plac la început, crezând că este o fire oarecum arogantă, însă pe parcurs mi-a dovedit contrariul.

Este foarte atașată de acel ținut, descriindu-l într-un mod atât de frumos și făcându-te să te gândești la un tărâm de vis.

Însă, este nevoită să se mute la mătușa și unchiul ei, care trăiesc în Conneticut și la care ajunge călătorind cu corabia Delfinul. Aici îi întâlnește pe John, un tânăr atașat mai mult de cărți, decât de oameni, și pe Nat Eaton, un marinar pe de o parte arogant și pe de o parte înțelegător.

Odată ajunsă la destinație, intrăm alături de ea într-o familie călduroasă. La început, unchiul ei nu o acceptă, însă o dată ce ea ajunge să contribuie la munca din casă, o vede ca pe o fiică. Kit se împrietenește și cu verișoarele ei, Mercy fiind cea care mi-a atras atenția. Deși șchiopătează din urma unei boli, aceasta este o fire încărcată de bunătate, respect și modestie. Mie una mi-a transmis foarte multă căldură și m-a făcut să înțeleg că de tine depinde starea pe care o ai. Deși ea a trecut prin momente dificile, a învățat să fie răbdătoare și să nu lase gândurile negative să-i pătrundă în minte.

Deși familia lor m-a făcut să mă simt “ca acasă”, am observat o oarecare monotonie în acțiunile lor. Fiind puritani, respectau întru totul Biblia, ceea ce de multe ori mi s-a părut exagerat. De asemenea, munceau până la epuizare și nu își trăiau viața la maximum, profitând de momentele frumoase.

Totuși, acest lucru mi-a plăcut, deoarece așa se pune în evidență caracterul vesel și creativ al lui Kit. Am reușit să mă identific cu gândurile ei și, odată ce ea a ajuns la Iazul Mierlei, parcă am pășit pe un tărâm de vis. Acel loc îi oferă liniștea și pacea de care are nevoie și îi bucură privirea cu o priveliște minunată.

Își găsise un loc al ei, un loc secret, unde domnea libertatea, lumina limpede a soarelui și liniștea. Nimic, absolut nimic din ce i-ar fi putut spune cineva n-o putea împiedica să se întoarcă acolo.

Însă, nu numai peisajul este cel care o determină să treacă pe acolo de fiecare dată când poate, ci și o așa-zisă vrăjitoare, pe nume Hannah Tupper. Prima scenă în care aceasta apare, ne imprimă în minte o imagine cu o vrăjitoare ca în basme, care învârte cu un băț lung într-o oală.

Însă, imaginea fizică oarecum înspăimântătoare nu îi definește în niciun caz caracterul blând, plin de înțelepciune. Ea trăiește singură, chiar lângă Iazul Mierlei, într-o casă care nu mai are mult până cade, alături de pisicile ei pufoase.

Amuzantă, dar totodată tristă, mi s-a părut mentalitatea societății. Oamenii din acele locuri, fiind puritani, știau de milă și încercau să împartă din puținul pe care-l aveau. Însă, când venea vorba de Hannah, brusc uitau de milostenie, ba chiar spuneau numai lucruri rele despre ea. Să nu mă înțelegeți greșit, sunt credincioasă și îmi place să ajut, însă mi s-a părut absurd faptul că respectau întru totul Biblia, însă judecau și rosteau vorbe pline de răutate.

Așadar, unchiul ei îi interzice să se întâlnească cu această femeie, însă Kit reușește să o cunoască și să-și dea seama că toate lucrurile pe care le-a auzit despre ea sunt numai baliverne. Mi-ar fi plăcut să se pună mai mult accentul pe Hannah, deoarece mi-a stârnit foarte mult curiozitatea, însă tocmai pentru că nu a fost prezentată în detaliu, m-a făcut să trăiesc evenimentele într-un oarecare suspans.

Revenind la atmosfera din casă, mi-a plăcut faptul că în fiecare seară cineva citea cu voce tare câteva pagini dintr-o carte, de regulă din Biblie, deoarece nu aveau alte cărți. Acele scene mi-au oferit foarte multă căldură și pace, iar aceste versuri mi-au plăcut în mod special:

Atât de impunător să fii, încât nicicând un ochi 

Să nu-ndrăznească razele-a-ți privi? 

Și al tău tron splendid e așa-nălțat 

Încât nimic de-aici de pe pămân să nu-l atingă? 

Impunător e-atunci al tău Creator, 

Așa sclipire orbitoare de ți-a dat! 

Să fie El de-a pururi adorat!

De asemenea, această parte a serii când cineva citea, reprezenta un moment de regăsire sufletească pentru fiecare personaj în parte.

Cărțile pe care le împărțea cu ei John le deschiseseră o fereastră către o lume de alte dimensiuni. Poate că fiecare dintre ei, în timp ce asculta, privea prin fereastra aceea către lumea lui, neștiută de ceilalți.

Mi s-au părut puțin ciudate relațiile pe care Kit și verișoarele ei le aveau, deoarece parcă făceau schimb de băieți. Într-adevăr, sentimentele lor nu au fost clare, însă această parte nu pot să zic că mi-a plăcut, dar nici nu m-a deranjat în mod special.

Relația dintre Kit și Nat Eaton, marinarul, mi-a plăcut foarte mult, deoarece nu a fost prezentată de-a lungul povestirii, existând doar câteva părți cu ei doi, însă acelea au întreținut magia. Deși Nat mai tot timpul naviga, era mereu acolo pentru Kit, când simțea că îi fuge pământul de sub picioare.

Mereu reușea să o facă să se simtă prost, cumva, și totuși, din când în când o surprindea și o lăsa să arunce o privire printr-o ușă care parcă mereu se închidea înainte să poată vedea cu adevărat înăuntru. Nu știa niciodată la ce să se aștepte de la el.

De-a lungul firului narativ, care este foarte ușor de parcurs, am asistat la maturizarea lui Kit, care reușește să se adapteze într-un spațiu care l-a început i s-a părut creionat în alb-negru.

După cum v-am spus și la începutul recenziei, cartea nu este deloc cu vrăjitoare. Hannah Tupper este de fapt – cel puțin așa am perceput eu lucrurile – un personaj prin care se evidențiază gândirea ipocrită a unei societăți care judecă după aparențe. Ea într-adevăr, atât în ochii mei, cât și în ochii lui Kit, a fost o vrăjitoare, care m-a fermecat cu bunătatea și înțelepciunea ei.

Hannah Tupper nu era nici pe departe vreo vrăjitoare, dar cu siguranță că-i făcuse o vrajă. Într-un singur ceas, îi risipise revolta care-i clocotea de atâtea săptămâni în suflet.

Mi-a plăcut foarte mult cartea, transmițându-mi liniștea și pacea de care aveam nevoie, așa că am citit-o într-un moment potrivit. Dacă vreți și voi să pășiți pe un tărâm care la început pare lipsit de veselie, dar care pe parcurs prinde culoare și frumusețe, vă invit cu mare drag să citiți cartea!

Lectură plăcută, oameni frumoși!

Rating: