Recenzie: „Castelul de sticlă" - Jeannette Walls

Titlu: Castelul de sticlă

Autor: Jeanette Walls

Anul publicării: 2015

Categoria: ficțiune, memorialistică

Număr pagini: 374

Editura: Art

Descriere:

Castelul de sticlă este povestea adevărată și tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber și traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic. Soții Walls își cresc cei patru copii învățându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenți, dar toate acestea vin cu prețul unei vieți de nomazi, al absenței unei case decente și, de multe ori, al lipsei mâncării și hainelor. Rex Walls, tatăl, un tip carismatic, de o extraordinară inteligență, îi învață pe copii istorie, fizică, vânează demoni împreună cu ei pentru a-i face să-și depășească temerile, le dăruiește stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reușește să le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, își povestește copilăria într-o carte unică, de un umor extraordinar, dar și de o profunzime emoționantă.

Ceea ce face adesea această carte atât de specială, devenită bestseller în numeroase țări, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obișnuit le-ar ascunde poate, din jenă, ci faptul că face asta cu tandrețe și dragoste față de familia sa, încercând mai degrabă să-și înțeleagă părinții decât să-i judece.

Părerea mea:

God, nici nu știu de unde să încep. Mi-a plăcut cartea asta atât de mult și m-a bulversat în același timp, încât le-aș spune pe toate deodată!  

         

Dar totuși, pentru a începe de undeva, vreau să vă spun că avem de-a face cu o poveste și cu niște personaje total ieșite din comun. Și nu, nu-i vorba de zâne, elfi sau mai știu eu ce. E vorba despre o realitate, despre o familie care trăiește în niște condiții diferite față de majoritatea, iubind aventura, libertatea, dar, în același timp, nesimțind confortul unei încăperi călduroase, cu toate necesitățile de care are nevoie un om îngrijit.

Părinții lui Jeannette, Brian, Lori și Maureen au o gândire atipică, nefiind de acord cu multe aspecte pe care poate că noi le-am considera normale. Se mută dintr-un colț de pământ în altul, admiră stelele, stau în deșert, dorm în cutii de carton și au parte de o grămadă de peripeții care nu le pot oferi echilibru și confort în viață.

Deși la început mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu stilul lor, trebuie să recunosc că l-am adorat. Cred că mulți dintre noi ne-am dorit la un moment dat să ducem o astfel de viață, iar în această carte ne este prezentat curajul unei familii de a depăși gândirea umană și de a face imposibilul să devină realitate.

Ei încearcă să-i educe pe copii în felul lor, învățându-i să fie independenți și curajoși. Astfel, Jeannete (naratorul) încă de la vârsta de 2 ani își fierbea singură crenvurști, atunci când părinții nu erau acasă. Însă, inevitabilul s-a produs și, într-o zi, a declanșat un incendiu. Bineînțeles că părinții ei nu erau de acord cu spitalele, așa că au răpit-o cât timp nu erau medicii și asistenele îndeajuns de atenți, lucru ce a conferit situației amuzament. Ce m-a impresionat foarte mult la această scenă este faptul că, deși Jeannette a trecut prin acest eveniment care te marchează, atât la propriu, cât și la figurat, următoarele zile chiar se juca cu focul, nefiindu-i frică de posibilitatea unui nou incendiu.

Deși mi-a plăcut faptul că părinții le implementează principii sănătoase și le oferă o viață plină de energie, cartea ia diferite întorsături, prezentându-ne și partea goală a paharului. La un moment dat, simți nevoia de confort, de siguranța că ai casa ta, în care să-ți fie cald, însă acest lucru se pare că părinții nu l-au putut avea. De fapt, nu au vrut să-l aibă, punând copiii în situații dificile.

Ei ajung să mănâne din gunoaie, să se îmbrace cu aceleași haine până nu mai rezistau să simtă mirosul lor, în timp ce părinții par să nu aibă niciun fel de problemă, fapt ce pur și simplu te bulversează.

Mama lor cred că m-a enervat cel mai mult, deoarece n-am simțit acel sentiment de protejare pe care fiecare mama ar trebui să-l prezinte față de copiii săi, ci din contră, când făcea rost de mâncare, se ascundea de copii și, în loc să le prepare mâncare când făcea rost de alimente, prefera să se dedice artei.

– De ce să-mi petrec întreaga după-amiază pregătind un fel de mâncare care-o să dispară într-o oră, când, în acest timp, pot face o pictură care să rămână pentru totdeauna?

De asemenea, era egoistă, punându-se întotdeauna pe primul loc, de copii amintindu-și din când în când, fapt ce m-a enervat la culme. Știți momentul ăla în care vrei să întrerupi firul acțiunii și să elimini un personaj ori cel puțin să-i schimbi gândirea? Cam așa a fost în cazul meu...

Singurul autobuz din Welch pleca la șapte și zece dimineața. Trebuia să fiu în stație înainte de șapte. Mama m-a anunțat că, pentru că nu obișnuia să se trezească devreme, nu se va trezi să mă conducă.

Faptul că nu aveau căldură, cel puțin pe timp de iarnă, te face să ai un fior, parcă să simți tu frigul pe care cu siguranță că personajele l-au simțit.

Să fii bolnav înseamnă să stai acasă, într-o locuință înghețată, în loc să-ți petreci ziua într-o sală de clasă cu o temperatură agreabilă.

Aș zice că membrii familiei Walls trăiesc într-o minciună totală, pretinzând că se distrează și că sunt lipsiți de griji, când de fapt, cel puțin în sufletele copiilor, există o mulțime de sentimente de tristețe și îngrijorare.

– Mi-era foame! 

Mama m-a privit surprinsă. Încălcasem una dintre regulile nescrise: trebuia să ne prefacem tot timpul că viața noastră era o aventură lungă și incredibil de distractivă.

Sunt conștientă că pentru unii oameni arta poate ține chiar de foame, însă în joc sunt puse niște suflete pure și nevinovate. Majoritatea banilor strânși se duceau pe acuarele și pensule pentru mamă, mâncarea fiind pusă de obicei pe ultimul plan.

De capul familiei, Rex Walls, mi-a plăcut mai mult. Este extrem de inteligent, oferindu-le copiilor informații din multe domenii și mi s-a părut tipul omului visător. El, împreună cu Jeannette, își dorea să construiască un castel de sticlă și să locuiască acolo. Oare vor reuși să-l construiască? Vă las pe voi să vedeți acest lucru...

– Alegeți steaua preferată, mi-a zis tata în noaptea aia.Mi-a spus că o pot păstra pentru totdeauna. A zis că era cadoul meu de Crăciun.

Ce nu mi-a plăcut la el este faptul că dădea foarte mulți bani pe băutură, iar, când întrecea limita, se schimba radical. Copiii încercau să stea cât mai departe de el în acele momente, dorința lor cea mai mare fiind ca el să se lase de băut. De multe ori le-a spus că o să le respecte dorința, însă erau doar promisiune deșarte, lucru ce nu poate să nu-ți sfâșie inima.

În ciuda condițiilor execrabile, copiii sunt foarte inteligenți, deoarece părinții încearcă să îi educe în felul lor, având cunoștințele necesare pentru a face acest lucru. Așadar, ne dăm seama că avem de-a face cu o familie nonconformistă, dar care pune accentul, în felul ei, pe educație și cunoștințe.

Mama ne pusese pe toți să citim cărți fără ilustrații încă dinainte de-a împlini cinci ani, iar tata ne învățase matematică. De asemenea, ne învățase o serie de lucruri cu adevărat importante și folositoare, cum ar fi să comunicăm în codul Morse și să nu mâncăm niciodată ficatul unui urs polar pentru că în el se găsește atât de multă vitamina A, încât ne-ar putea ucide.

În același timp, ei dau dovadă de maturitate, deoarece de fiecare dată au încercat să-și înțeleagă părinții, nu să-i judece, lucru care e de lăudat.

Deși la început ne obișnuim cu viața lor agitată, cu timpul simțim intens trăirile copiilor și parcă vrem să evadăm din acel spațiu, să ne îndepărtăm cât mai mult de părinții Walls...

Cartea asta mi-a oferit toate stările posibile: distracție, simțul umorului, dramă, sentimente contradictorii, aventură, suferință. Așadar, m-a determinat să o ador!

Mi-am dat seama că, trăind în acest mod, nu te plictisești niciodată, fiecare zi aduce ceva nou și devine palpitantă, însă faptul că stai cu grija că următoarea zi poți rămâne fără casă, mâncare și căldură, nu mă mai încântă. Așadar, realizezi că fiecare lucru are părțile sale bune și părțile sale rele, însă depinde de tine pe care vrei să le vezi. Deși tindem să credem că totul se întâmplă din cauza sau datorită sorții, eu una am tras concluzia că destinul ți-l faci singur, având puterea de a alege ceea ce vrei în viață.

În același timp, mi-am dat seama că, în orice moment, trebuie să ai curajul să acționezi conform gândirii tale și să nu stai cu grija părerii pe care și-o vor face cei din jur în urma acțiunilor tale.

Viața e prea scurtă să ne facem griji despre ce cred alți oameni.

Consider că e un must-read această carte, deoarece îți oferă posibilitatea să faci parte dintr-o familie atipică, să-ți clădești principii esențiale și să-ți dai seama ce stil de viață vrei să adopți. Vi-o recomand cu cel mai mare drag și sper să descoperiți frumusețea ei.

Vă urez lectură plăcută!

Rating:

– Lucrurile se vor rezolva în cele din urmă.  

– Și dacă nu se rezolvă? 

– Asta înseamnă că încă n-ai ajuns la urmă.