Recenzie: „Jurnalul Zlatei" - Zlata Filipovic


Titlu: Jurnalul Zlatei

Autor: Zlata Filipovic

Anul publicării: 1996

Categoriajurnal intim/biografie, război, dramă

Număr pagini: 203







Descriere:


O fetiţă de unsprezece ani ţine un jurnal. Nimic neobişnuit. Câţi copii ajunşi la pubertate nu-şi împărtăşesc gândurile şi sentimentele acestor confidenţi discreţi care sunt jurnalele intime? Numai că fetiţa care scrie paginile de faţă este musulmană şi locuieşte la Sarajevo. Iar ceea ce ar fi trebuit să fie un jurnal intim devine un jurnal de război, un jurnal al copilăriei furate şi al revoltei.

Câteva detalii despre carte:

Zlata Filipovic e o fetiță de intelectuali din Sarajevo. Un copil cuminte și foarte bun la învățătură, care dă o atenție deosebită orelor particulare de pian și limbilor străine.

La început, Jurnalul ei va consemna lecturile, locurile unde-și petrece vacanțele, notele pe care le ia la școală – adică normalitatea vieții ei de zi cu zi.

Dar izbucnește războiul: orașul devine prizonier, o dată cu oamenii lui. Ceea ce nu era decât un amănunt – apartenența la o religie sau alta, la o naționalitate sau alta – devine un motiv exacerbat al diferențierii, devine o cauză de război. Politicienii se vor întâlni, vor face nenumărate planuri de reîmpărțire a Bosniei, vor semna acorduri pe care le vor încălca unele după altele.

Iar drama fetiței și a zecilor de mii de locuitori ai orașului Sarajevo va continua. Dramă ce s-ar putea numi lupta pentru supraviețuire într-un oraș lipsit de electricitate, de apă, de căldură, de aprovizionare. Totul – alimente, îmbrăcăminte – se cumpără la negru, cu prețuri exorbitante. Școlile se închid. Locuitorii sunt terorizați de trăgătorii izolați și de obuzele care cad întâmplător, făcând victime zilnic.

În tot acest timp, o fetiță de doisprezece, mai apoi treisprezece ani, după modelul Annei Frank, luptă în felul ei pentru abolierea barierelor artificiale aflate în calea înțelegerii dintre oameni.

Jurnalul Zlatei Filipovic a apărut la Sarajevo, apoi în Franța și în numeroase alte țări.

Iar numele fetiței din Sarajevo a devenit simbolul luptei împotriva ororilor războiului.

Părerea mea:

O carte încărcată de realism și de sentimente profunde...

Sunt surprinsă că o fetiță de doisprezece ani, nu cu mult mai mică decât mine, a reușit să mă facă mai realistă și, de ce nu, mai altruistă. Zlata își pune toate sentimentele și toate trăirile pe câteva foi cuprinse într-un jurnal, devenit acum atât de celebru.

Cartea are un fir narativ lin, cursiv. În prima parte ne este prezentată viața fetiței de zi cu zi, bucuriile ei, însă, înaitând în acțiune, jurnalul pe care ea își scrie gândurie, devine unul de război, plin de suferință și teamă.

Pe parcursul poveștii, am încercat să mă pun în pielea ei, însă a fost destul de greu pentru mine să realizez acest lucru, având în vedere că războiul este un eveniment neașteptat, care te ia prin surprindere.

Pivnița casei devine un loc înfricoșător pentru Zlata, deoarece, în timp ce obuzele cad, ea se refugiază acolo împreună cu familia și vecinii. În unele momente, duce lipsă de alimente, de haine, de electricite, de gaze și de apă. (“Prezentul meu, realitatea mea, înseamnă pivnița, frica, obuzele, flăcările.)



Așa arătau majoritatea clădirilor, în urma războiului din Sarajevo. Însă, după cum puteți observa, printre dărâmături se zărește o lumină , care, zic eu, a fost aprinsă întotdeauna, atât pentru speranțele Zlatei, cât și pentru ale celorlalți locuitori.


Citind despre viața ei, am caracterizat-o ca fiind o fată foarte curajoasă și ambițioasă; curajoasă pentru că îmi imaginez că nu e ușor să stai la lumina lumânării, să nu ai ce să mănânci și să tremuri de frig; ambițioasă pentru că, în ciuda războiului care se desfășoară în afara zidurilor între care este închisă, ea își dorește să cânte la pian, să meargă la școală și, cel mai important, să își trăiasă copilăria pe deplin. (”Războiul a vrut ca orele de curs să înceteze, școlile să se închidă, copiii să meargă în pivnițe mai degrabă decât în școli.”)

În ciuda faptului că Zlata susține mereu că nu înțelege politica (numindu-i pe politicieni bebeluși”), ea îmi dă o dovadă de maturitate, prin faptele sale, prin vocabularul ei atât de dezvoltat pentru o vârstă atât de fragedă.

Recunosc că mi-a fost oarecum greu la început să înțeleg care sunt personajele, pentru că numele lor sunt scrise în sârbo-croată.

Întotdeauna când termin o carte, încerc să extrag o concluzie, care să fie o lecție de viață. Din “Jurnalul Zlatei” am învățat să prețuiesc mult mai mult ceea ce am și, în același timp, să prețuiesc mai mult persoanele pe care le am în jurul meu și care îmi fac viața mai frumoasă.

Vă recomand să citiți această carte, dacă sunteți dispuși să înțelegeți viața unor oameni care trec prin groaza unui război, pe care, cine știe, cândva, poate că o să-l simțiți chiar voi înșivă pe pielea voastră.

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută! 

Citate:

  • “Aici, oamenii mor, pier; totul arde, totul dispare, și în timpul ăsta, copilași, viitori oameni vin pe lume ieșind din flăcări.
  • Viața continuă. Trecutul e crud, și tocmai de aceea trebuie uitat.

Rating:


0 gânduri frumoase:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.