Titlu: Jurnalul
Zlatei
Autor: Zlata
Filipovic
Anul publicării: 1996
Categoria: jurnal intim/biografie, război, dramă
Număr
pagini: 203
Descriere:
O fetiţă de
unsprezece ani ţine un jurnal. Nimic neobişnuit. Câţi copii ajunşi la
pubertate nu-şi împărtăşesc gândurile şi sentimentele acestor confidenţi
discreţi care sunt jurnalele intime? Numai că fetiţa care scrie paginile
de faţă este musulmană şi locuieşte la Sarajevo. Iar ceea ce ar fi trebuit
să fie un jurnal intim devine un jurnal de război, un jurnal al copilăriei
furate şi al revoltei.
Câteva detalii despre
carte:
Zlata
Filipovic e o fetiță de intelectuali
din Sarajevo. Un copil cuminte și foarte bun la învățătură, care dă o atenție
deosebită orelor particulare de pian și limbilor străine.
La început, Jurnalul ei va consemna lecturile,
locurile unde-și petrece vacanțele, notele pe care le ia la școală – adică
normalitatea vieții ei de zi cu zi.
Dar izbucnește războiul:
orașul devine prizonier, o dată cu oamenii lui.
Ceea ce nu era decât un amănunt – apartenența la o religie sau alta, la o
naționalitate sau alta – devine un motiv exacerbat al diferențierii, devine o
cauză de război. Politicienii se vor întâlni, vor face nenumărate planuri de
reîmpărțire a Bosniei, vor semna acorduri pe care le vor încălca unele după
altele.
Iar drama fetiței și a zecilor de mii de locuitori
ai orașului Sarajevo va continua. Dramă ce s-ar putea numi lupta pentru
supraviețuire într-un oraș lipsit de electricitate, de apă, de căldură, de
aprovizionare. Totul – alimente, îmbrăcăminte – se cumpără la negru, cu prețuri
exorbitante. Școlile se închid. Locuitorii sunt terorizați de trăgătorii
izolați și de obuzele care cad “întâmplător”, făcând victime zilnic.
În tot acest timp, o fetiță de doisprezece, mai
apoi treisprezece ani, după modelul Annei Frank, luptă în felul ei pentru
abolierea barierelor artificiale aflate în calea înțelegerii dintre oameni.
Jurnalul Zlatei Filipovic a apărut la Sarajevo,
apoi în Franța și în numeroase alte țări.
Iar numele fetiței din Sarajevo a devenit simbolul
luptei împotriva ororilor războiului.
Părerea
mea:
O carte încărcată de realism și de sentimente
profunde...
Sunt surprinsă că o fetiță de doisprezece ani, nu
cu mult mai mică decât mine, a reușit să mă facă mai realistă și, de ce nu, mai
altruistă. Zlata își pune toate sentimentele și toate trăirile pe câteva foi
cuprinse într-un jurnal, devenit acum atât de celebru.
Cartea
are un fir narativ lin, cursiv. În prima parte ne este prezentată viața fetiței
de zi cu zi, bucuriile ei, însă, înaitând în acțiune, jurnalul pe care ea își
scrie gândurie, devine unul de război, plin de suferință și teamă.
Pe
parcursul poveștii, am încercat să mă pun în pielea ei, însă a fost destul de
greu pentru mine să realizez acest lucru, având în vedere că războiul este un eveniment
neașteptat, care te ia prin surprindere.
Pivnița
casei devine un loc înfricoșător pentru Zlata, deoarece, în timp ce obuzele
cad, ea se refugiază acolo împreună cu familia și vecinii. În unele momente,
duce lipsă de alimente, de haine, de electricite, de gaze și de apă. (“Prezentul
meu, realitatea mea, înseamnă pivnița, frica, obuzele, flăcările.”)
Așa arătau majoritatea
clădirilor, în urma războiului din Sarajevo. Însă, după cum puteți observa,
printre dărâmături se zărește o lumină , care, zic eu, a fost aprinsă întotdeauna, atât pentru speranțele Zlatei, cât și pentru ale celorlalți locuitori.
Citind
despre viața ei, am caracterizat-o ca fiind o fată foarte curajoasă și
ambițioasă; curajoasă pentru
că îmi imaginez că nu e ușor să stai la lumina lumânării, să nu ai ce să
mănânci și să tremuri de frig;
ambițioasă pentru că, în ciuda războiului care se desfășoară în afara zidurilor
între care este închisă, ea își dorește să cânte la pian, să meargă la școală
și, cel mai important, să își trăiasă copilăria pe deplin. (”Războiul a vrut ca
orele de curs să înceteze, școlile să se închidă, copiii să meargă în pivnițe
mai degrabă decât în școli.”)
În ciuda faptului că Zlata susține mereu că nu
înțelege politica (numindu-i pe politicieni “bebeluși”), ea îmi dă o dovadă de maturitate, prin faptele sale,
prin vocabularul ei atât de dezvoltat pentru o vârstă atât de fragedă.
Recunosc că mi-a fost oarecum greu la început să
înțeleg care sunt personajele, pentru că numele lor sunt scrise în
sârbo-croată.
Întotdeauna când termin o carte, încerc să extrag o
concluzie, care să fie o lecție de viață. Din “Jurnalul Zlatei” am învățat să prețuiesc mult mai mult ceea ce am și,
în același timp, să prețuiesc mai mult persoanele pe care le am în jurul meu și
care îmi fac viața mai frumoasă.
Vă recomand să citiți această carte, dacă sunteți
dispuși să înțelegeți viața unor oameni care trec prin groaza unui război, pe
care, cine știe, cândva, poate că o să-l simțiți chiar voi înșivă pe pielea
voastră.
Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură
plăcută!
0 gânduri frumoase:
Trimiteți un comentariu