Recenzie: „Harry Potter și Copilul Blestemat" - J.K. Rowling, John Tiffany & Jack Thorne

Titlu: Harry Potter și Copilul Blestemat
Autor: J.K. Rowling, John Tiffany & Jack Thorne
Anul publicării (RO): 2016
Categoria: ficțiune, fantasy
Număr pagini: 320
Editura: Arthur
A OPTA POVESTE. NOUĂSPREZECE ANI MAI TÂRZIU. Bazată pe o nouă poveste originală de J.K. Rowling, John Tiffany şi Jack Thorne, Harry Potter şi copilul blestemat este o nouă piesă semnată de Jack Thorne. Este a opta poveste din seria Harry Potter şi prima jucată oficial pe scenă. Pentru Harry Potter mereu a fost greu să fie el însuşi, iar acum, când lucrează până la epuizare la Ministerul Magiei, are soţie şi trei copii care merg la şcoală, nu e cu mult mai uşor. În timp ce Harry se războieşte cu un trecut care refuză să rămână unde îi este locul, fiul lui cel mic, Albus, luptă şi el cu greutatea unei moşteniri de familie pe care nu şi-a dorit-o niciodată. Când trecutul şi prezentul se contopesc ameninţător, şi tatăl, şi fiul descoperă un adevăr incomod: uneori întunericul vine de unde nu te aştepţi.

Părerea mea:

O carte misterioasă, care m-a făcut să-mi fie dor de Hogwarts și de tot ce ține de această lume magică a lui Harry Potter…

Am păreri împărțite despre cartea asta, însă o să încep cu cele negative, căci e vorba de aspectele care-mi stau pe suflet și pe care vreau să le împărtășesc. N-a fost atât de strălucită cartea pe cât poate că mă așteptam. Deși știam că n-o să fie la fel de bună ca celelalte, parcă totuși speram la ceva mai mult.

Cartea este construită ca un scenariu, căci de fapt asta este: scenariul repetiției cu public. Cum am început să fiu devoratoare de descriere, căci mă ajută să-mi dau seama mai bine de cadrul în care se petrece acțiunea, dialogul continuu m-a făcut să am impresia că este o carte mult prea simplă pentru gusturile mele. Citesc și cărți care nu folosesc descrierea în mod special, însă în cartea de față mi s-a părut că se trece prea repede de la o scenă la alta. Cel puțin la început, am rămas șocată de faptul că, Albus, fiul lui Harry, e în primul an la Hogwarts, ca peste câteva pagini deja să ajungă în al patrulea an.


Eu am citit cartea în română și traducerea mi s-a părut relativ proastă, căci multe noțiuni din engleză cred că sună bine numai în engleză; altfel își pierd din farmec și parcă nici nu mai sunt din universul acela Harry Potter pe care îl știam eu. Deși regăsim aproximativ aceleași personaje ca în seria Harry Potter, totul mi s-a părut lipsit de magie. Și cum să fie lipsit de magie, când de fapt tocmai în asta constă acest univers al vrăjitorilor?

Cred că cel mai tare m-a deranjat faptul că, deși n-am reflectat foarte mult la viața personajelor după 19 ani, în mintea mea se crease o imagine cu aceleași personaje călduroase pe care le știam eu. Ei bine, aici se schimbă puțin această idee cu care probabil că majoritatea fanilor au rămas, căci în scenă apare Albus, băiatul care nu și-ar fi dorit să fie fiul celebrului Harry Potter. El este ales în casa Slytherin și pare exact opusul tatălui său. Mai mult decât atât, se împrietenește cu Scorpius, fiul lui Draco Malfoy, cu care știm că Harry nu prea se înțelegea. Nu asta m-a deranjat, ci faptul că personajele sunt mult mai stresate, repezite și nerăbdătoare decât mă așteptam.

Trecând la aspectele pozitive, mi-a plăcut acțiunea alertă și captivantă. Deși fierbeam în mine din cauza aspectelor pe care le-am menționat mai sus, mă adânceam din ce în ce mai mult în lectură și voiam să văd ce se va mai întâmpla.

Albus și Severus reușesc să intre în posesia unui Girotimp și astfel pot schimba destinul lui Cedric, făcând tot posibilul să nu fie omorât de Voldemort. Însă, atunci când te întorci cu mulți ani în urmă, riști să schimbi o istorie întreagă... Unii oameni dispar, unii nu se mai nasc, iar alții nu se mai regăsesc pe sine...




Un vâjâit, apoi pentru o clipă se aprinde o lumină puternică. Un vacarm de zgomote stridente. Și timpul se oprește. Apoi se întoarce, stă pe gânduri o clipă, după care începe să se deruleze brusc în urmă, la început mai încet... Apoi prinde viteză.





Albus și Severus comit greșeli, le îndreaptă, se aventurează în alte perioade și, în tot acest timp, formează o legătură strânsă de prietenie. Mie, personal, mi-a plăcut de ei, luați la pachet. De fiecare în parte nu pot să spun că mi-a plăcut, însă, luați împreună, i-am găsit formidabili. Sunt într-o continuă aventură și ei sunt cei care dau puls acestei cărți...

E timpul ca întoarcerea în timp să rămână de domeniul trecutului.

Cartea pune multe întrebări, drept pentru care te determină să te adâncești în ea. Ce se întâmplă când ne întoarcem înapoi la scena în care Harry Potter supraviețuiește vrăjii Avada Kedavra? Va supraviețui și de data asta? Se va schimba totul și Voldemort va construi un univers întunecat, plin de magie neagră?

Per total mi-a plăcut cartea, fiind misterioasă, surprinzătoare și captivantă, însă scrisă nu tocmai așa cum mi-aș fi dorit.

Mi-a plăcut la nebunie faptul că a fost bazată pe ideea aceasta cu Girotimpul, căci m-a făcut să-mi dau seama că totul se întâmplă cu un motiv și că, deși în unele momente am vrea să dăm timpul înapoi și să schimbăm anumite lucruri, nu realizăm că ne-am putea schimba întreaga viață. Și, din păcate, riscăm să o schimbăm într-un mod nu tocmai plăcut...

Recomand cartea curioșilor care își pun întrebări despre cum arată viața personajelor după 19 ani de existență, mai ales că veți descoperi unele lucruri pe care nici nu vi le-ați fi imaginat... Să fie mereu magia la mijloc?


Citate:

   „Harry, în lumea asta haotică, fragilă, nu există niciodată un răspuns perfect. Perfecțiunea nu poate fi atinsă de oameni, nici măcar prin magie. În fiecare moment de fericire absolută există un strop de otravă: conștiința faptului că suferința va lovi din nou. Fii sincer cu cei pe care îi iubești, mărturisește-ți suferința. A suferi este la fel de omenesc ca a respira.


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei online Librex.ro. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte  și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei!


Rating: 3/5

10 gânduri frumoase:

  1. Vaii, de câte ori am văzut cartea aceasta prin librării şi la un târg de carte! Dar dacă n-am citit niciun volum din această serie, cred că nu va avea niciun rost să o citesc. :)) Oricum, nu prea mă atrage seria, în ciuda faptului că e atât de lăudată. Cred şi eu că are de ce, doar că... pur şi simplu, simt că nu poate fi pe gustul meu.

    Lecturi frumoase, Roxi! Pupici! ^.^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, clar n-are rost să o citești, dacă n-ai citit și seria Harry Potter. Te înțeleg, mi se întâmplă și mie de atâtea ori să nu fiu atrasă de cărți super lăudate. Ce-i drept, acum că mă gândesc, nici eu nu sunt atrasă de cărți de genul ăsta, dar seria asta mi-a plăcut la nebunie și are ceva aparte. Într-adevăr, nu te-aș vedea să-ți placă. :))

      Îți mulțumesc pentru comentariu, Daria! Asemenea, pupici! *.*

      Ștergere
  2. Da. Sunt aici pentru giveaway-ul de pe facebook, dar nu vreau sa las doar un amarat de comentariu gen "Am dat com" , asa ca voi spune cateva cuvinte peste tot unde voi comenta:


    Nu am citit nici-o carte Harry Potter , decat fragmente mici, asa ca nu pot imi da o parere despre Cursed Child. In schimb , dupa cum se vorbeste despre carte pe internet, nu prea cred ca e worth reading , si mi se pare doar o carte facuta pentru ca asa au vrut fanii si nu de dragul seriei in sine. Cel mai usor tip de sequel este cel care incepe dupa un timeskip imens. Tind sa cred ca cartea asta este doar un restart al seriei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În primul rând, îți mulțumesc pentru faptul că nu comentezi doar așa, ca să comentezi, înseamnă mult pentru mine!

      Cât despre ce ai spus, sunt de acord cu tine. Deși fanii Harry Potter cu siguranță voiau o continuare, cred că mai bine rămâneau fără ea. Cu siguranță nu merită neapărat citită, însă în ciuda tuturor recenziilor negative, un fan tot cred că va fi curios să o citească, așa că eu am recomandat-o totuși.

      Bine ai venit pe blog și lecturi frumoase; sper să citești și tu seria HP și să să-ți placă! >:D<

      Ștergere
    2. Multumesc.

      O sa achizitionez seria completa dupa ce termin cu SAGA A SOng of Ice and FIre si Trilogia Hunger Games.

      Ștergere
    3. Super, mă bucur! Sper revii cu păreri! >:D<

      Ștergere

Un produs Blogger.