Recenzie: „Eleanor and Park” - Rainbow Rowell

Titlu: Eleanor & Park
Autor: Rainbow Rowell
Anul publicării (RO): 2015
Categoria: fictiune pentru adolescenți, romanță
Număr pagini: 268
Editura: Art (YoungArt)
Eleanor a fost dată afară din casă şi, după un an, se întoarce să trăiască din nou împreună cu mama, fraţii şi tatăl ei vitreg. O şcoală nouă, unde nu cunoaşte pe nimeni şi toată lumea pare s-o urască. Nu-şi face nicio speranţă că şi-ar putea găsi prieteni şi, când se-aşază în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, care nu vrea decât să fie lăsat în pace, să-şi asculte muzica şi să-şi citească benzile desenate, nu se-aşteaptă la mare lucru.
Însă unele poveşti de dragoste încep fără mari aşteptări şi se dovedesc a fi cu atât mai impresionante cu cât începuturile lor sunt mai modeste. Deşi sunt suficient de deştepţi să ştie că prima iubire nu durează, Eleanor şi Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci şi în ce are mai amuzant, mai naiv şi mai stângaci.
„O poveste de iubire frumoasă, care te bântuie... Eleanor & Park  mi-a adus aminte nu numai ce-nseamnă să fii tânăr și îndrăgostit de o fată, dar și ce-nseamnă să fii tânăr și îndrăgostit de o carte. John Green

Părerea mea:

În timp ce Eleanor și Park se îndrăgosteau unul de altul, eu mă îndrăgosteam de carte...

AHHH! Lăsați-mă un moment să-mi revin! *moment de extaz*

Uff, gata... Trebuia să-mi revin după o lectură atât de frumoasă! Nu credeam că Rainbow Rowell va reuși să mă facă să mă îndrăgostesc de cartea asta, dar iată că m-a convins... Personajele pe care le-a creat, povestea care s-a înfiripat între ele, tabloul pe care l-a creionat, nu m-au făcut decât să fiu cu zâmbetul pe buze pe moment ce mai dădeam încă o pagină și mă avântam în poveste.

M-am simțit atât de apropiată de personaje, parcă eram mereu lângă ele: în autobuz, lăsându-mă să le ascult conversațiile timide, să citesc odată cu ei benzile desenate, să ascult The Smiths și să fiu martoră la dragostea pe care și-o împărtășeau atât de stângaci și de natural.

Eleanor este genul acela de tipă ieșită din tipare, pe care toți o consideră ciudată (până și Park, la început) și cu care nimeni n-ar avea neapărata plăcere de a se împrieteni. Are un păr roșcat ciufulit, este mai grăsuță, poartă haine bărbătești și își personalizează ținuta într-un mod îndrăzneț. Deși pare sigură pe ea, curajoasă, neinteresând-o părerile din jur, înăuntrul ei se află atâtea voci care îi spun să nu înceapă să plângă și să meargă înainte cu capul drept. Ea nu duce tocmai o viață ușoară: mama ei s-a recăsătorit cu un bărbat care e mai tot timpul beat, care n-o suportă și n-o lasă să facă nimic, mai ales să aibă un prieten.

Mi-a plăcut în mod special sinceritatea ei și faptul că autoarea ne-a lăsat să intrăm puțin și în mintea ei, pentru a vedea ce gândește atunci când Park o ține de mână, atunci când o sărută, atunci când se uită lung în ore la el...






Eleanor a încercat să-i scrie lui Park. Fără mare succes. Stimate domnule Sheridan, Aș vrea să vă devorez fața. Pupici, Leonor




Park, pe de altă parte, este tipul băiatului simpatic, pe care-ți vine să-l mănânci și la care te-ai uita ore-n șir fără să te plictisești. Deși e asiatic și majoritatea nu-l plac, pentru că pare puțin cam feminin și firav, eu l-am găsit întotdeauna simpatic și drăguț, știind cum să se comporte cu o fată și reușind să lase aspectul fizic la o parte.

Eleanor avea dreptate: nu era drăguță. Arăta ca o operă de artă, iar arta nu trebuie să fie drăguță; trebuie să te facă să simți ceva.

Deși la început nu suportă faptul că Eleanor s-a pus în autocar pe locul liber de lângă el, ușor-ușor, această tipă misterioasă îi trezește interesul și se simte prost dacă, stând lânga ea, în fiecare zi, nu va vorbi niciodată cu ea.

Inițial, tot ce face e să-i pună muzică pe casete și să-i dea benzi desenate, ca mai apoi să le citească împreună și mai târziu să ajungă să vorbească despre ele. Mi-a plăcut pe tot parcursul cărții timiditatea cu care cele două personaje interacționează, parcă îndrăgostindu-se în fiecare zi unul de altul. Deși ajung să-și petreacă timpul împreună și în afara școlii, acea stângăcie și timiditate se regăsesc la tot pasul, fapt ce l-am adorat!

– Ești persoana mea preferată. Dintre toate persoanele, din toate timpurile, tu ești preferata mea.

Am iubit relația dintre ei, căci a înflorit pe zi ce trecea și a devenit din ce în ce mai sinceră și specială... Nu mi s-a părut deloc siropoasă, ba chiar mi s-a părut că autoarea a evitat toate aceste clișee și a lăsat naturalețea pe primul plan...

 – Arăt ca o vagaboandă?                                                                                                              – Mai rău. Ca un clovn trist vagabond.                                                                                      – Și-ți place cum arăt?                                                                                                                – Iubesc felul cum arăți.

Cartea e atât de simplă și totodată atât de frumoasă prin simplitatea ei. Îți trezește mii de sentimente, te face să ai fluturi în stomac, să simți pulsul personajelor și să trăiești o poveste de dragoste care mai frumos de atât nu putea fi creionată. Rainbow Rowell mânuiește arta cuvintelor, știe să se joace cu ele și să creeze povești care să-ți aducă zâmbetul pe buze. M-am regăsit de atâtea ori zâmbind și vrând să dau cât mai repede paginile, ca să văd ce se va întâmpla, dar în același timp, vrând ca timpul să se oprească în loc și să rămân prinsă în paginile acestei cărți.

Este o poveste tipic adolescentină, însă cred că și adulții s-ar bucura de ea, făcându-i să se reîndrăgostească pentru prima oară și să se simtă din nou tineri, liberi și cu întregul univers în mâinile lor.

Vă recomand din suflet această carte, garantându-vă că vă va face să vă îndrăgostiți, să vă reîndrăgostiți, să treceți prin sute de stări și să trăiți intens alături de personaje o poveste de dragoste care este cusută cu fire subțiri și firave de ață!


Pentru cei care ați citit cartea, o să vă las cu întrebarea asta:



Citate:

     „– Nu-mi place de tine, Park, a zis ea, lăsând pentru o secundă impresia că vorbește serios. Cred că... trăiesc pentru tine, a zis, cu un glas care aproape-i pierise cu totul.

   „Dacă îi mai era dor de el? Ar fi vrut să se piardă în el. Să-l țină lipit de ea, ca un pansament. Dacă i-ar arăta câtă nevoie are de el, ar fugi de ea.”

   În restul zilei, când se simțea nesigură sau speriată, își repeta că e mai bine să fie veselă. (N-o făcea să se simtă mai bine, dar o ajuta să nu se simtă mai rău...)


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!



Rating: 5/5


2 gânduri frumoase:

  1. Din punct de vedere al parului as putea spue ca Eleanor seamana cu Printesa Merida din Brave. Frumoasa descrierea. Se vede ca ai sorbit fiecare pagina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, da, să știi, eu îi iubesc părul! Daa, clar m-am bucurat de fiecare pagină în parte! *.*

      Ștergere

Un produs Blogger.