Hihii,
am fost provocată de Simina de pe
blogul Simina’s Books la o leapșa pe care, ce-i drept, oricum voiam să o fac. Aceasta
constă în menționarea a 5 cărți scrise de autori români care mi-au plăcut și pe
care, evident, vi le recomand și vouă.
Eu nu prea citesc literatura română, pur și simplu pentru
că nu am găsit foarte multe cărți pe placul meu, dar sunt sigură că încă sunt
cărți necitite de mine care sunt foarte bune.
#1. „Maitreyi” –
Mircea Eliade
Vaii,
am auzit păreri împărțite despre cartea asta, dar mie mi-a plăcut la nebunie!
Este cartea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de scriitura lui Mircea Eliade și
să apreciez faptul că, deși poveștile lui nu sunt ieșite din comun, are o magie
anume, cred că magia detaliului, prin care reușește de fiecare dată să mă țină
captivă în paginile oricărei cărți scrisă de el.
#2. „Invitația la vals” – Mihail Drumeș
Chiar dacă autorul s-a născut în Macedonia, este de
origine română. Eu i-am adorat cartea și, acum că am inclus-o în acest top, îmi
dau seama că vreau să o recitesc. Este o poveste de dragoste minunată, care
sunt sigură că vă va fascina!
#3. „Marat” –
Natașa Alina Culea
(Vezi recenzia aici)
Cred că sufletul meu încă e captiv în paginile acestei
cărți. Natașa Alina Culea, pe lângă faptul că te învăluie cu lirismul
cuvintelor ei, creează niște personaje autentice, care îți rămân întipărite
foarte bine în minte. Marat a rămas și acum în sufletul meu și cred că îl voi
mai păstra ceva timp acolo.
(Vezi recenzia aici)
O carte minunată, nu credeam că o să-mi placă atât de mult! Te captivează
într-un univers al duceselor, conților și marchizilor, unde totul este magic și
în același timp dificil. Prin personajele create, Raluca Butnariu dă dovadă de
eleganță și delicatețe. Cu siguranță recomand cartea aceasta, sunt sigură că vă
va plăcea!
#5. Toate sfârșiturile sunt la fel” – Andrei Cioată
(Vezi recenzia aici)
O carte frumoasă, plină de emoție, care m-a ținut cu
sufletul la gură. Mi-a plăcut mult stilul lui Andrei, modul în care a așternut
cuvintele pe pagină, așa că nu se putea să lipsească din acest top.
Am
zis să pun autori diferiți, pentru
că altfel topul meu ar fi arătat altfel, căci aș mai fi inclus și „Lupii
trecutului. Sofia” – Natașa Alina Culea (vezi recenzia aici) și „Nuntă în cer” și „Domnișoara Christina” – Mircea Eliade.
Invit pe oricine e dornic să preia această leapșa (pe
blog sau chiar în comentarii), însă o să menționez și câteva bloguri dragi:
Cărțile Nopții, Încă un capitol,
Lectură și relaxare, Where the rain falls, Forever Lost In Literature,
Books or Movies?, Romance of Pages.
Mulțumesc mult de nominalizare, Simina, a fost o plăcere! >:D<
ce faaaain! Merciiii!
RăspundețiȘtergereCu cea mai mare plăcere! >:D<
ȘtergereMulțumesc mult pentru leapșă! Îmi place ideea, mai ales că literatura română, fie ea clasică sau contemporană, are nevoie de mai multă promovare. Oh, de mult îmi doresc să citesc și eu „Invitația la vals”. Iar dacă ți-a plăcut Maitreyi, îți mai recomand și „Nuntă în cer” de la Eliade. O duminică frumoasă! ^_^
RăspundețiȘtergereCu mare plăcere! Sper să citești și tu "Invitația la vals", chiar merită. Cât despre "Nuntă în cer", am citit-o și mi-a plăcut foarte mult. :D
ȘtergereLa feel și spor la citit! *.*
Foarte frumoasă leapșa aceasta! Sunt o mare iubitoare a cărților lui Eliade - cred că i-am citit cea mai mare parte a operei. Preferata e ”Domnișoara Christina” pe care mă bucur că ai inclus-o :-D. ”Maitreyi” și ”Nuntă în cer” sunt, de asemenea, foarte reușite.
RăspundețiȘtergereWaa, ce mă bucur că îți place și ție Eliade! Mulți nu îl preferă, dar eu nu pot să zic decât că îi ador stilul. Încă mai am câteva cărți scrise de el pe care nu le-am citit, dar vreau să ajung în punctul în care să le fi citit pe toate.
ȘtergereMulțumesc de comentariu și te mai aștept pe blog cu mare drag! >:D<
Waaaaaaaah, mulțumesc din inimă! (hug) Ce surpriză frumoasăăăă! Te pup! Fac și eu leapșa imediat.
RăspundețiȘtergereHihii, meritul tăuu! >:D<
ȘtergerePupiceei, abia aștept să văd ce răspunsuri o să dai!
Mă bucur mult pentru că te-ai distrat cu leapșa asta. Ai ales cărți frumoase, deși eu nu le-am citit pe toate și, ca să fiu sinceră, am citit-o din cele menționate de tine doar pe cea a lui Andrei.
RăspundețiȘtergereIarăși, plăcerea a fost de partea mea mi-e mai mare bucuria că ți-a plăcut leapșa. Multe mulțumiri și Amaliei - de la „Cărți la puterea a doua” - , dacă nu mi-ar fi încredințat leapșa, n-ar fi ajuns acum atât de iubită în blogosferă !
P.S. îți ziceam la leapșa de pe blogul meu că am o propunere pentru tine. :D Sper să vorbim despre asta.
Sper să le citești și pe celelalte, sunt tare frumoase! Oh, nu știam, în cazul acesta, mulțumim! >:D<
RăspundețiȘtergereUu, intru acum să văd despre ce e vorba. Pupici, o seară minunată!
Multumesc frumos Roxi, abia acum am reusit si eu sa o completez, sunt cea mai intarziata dintre intarziati :)) Raspunsurile se gasesc aici: http://booksormovie.blogspot.com/2016/08/leapsa-citesc-literatura-romana.html
RăspundețiȘtergereHihii, niciodată nu-i prea târziu. :))
ȘtergereÎți citesc acum răspunsurile, pupiceeei! :*