Scrisoare către Moș Crăciun!

Dragă Moșule,


Îmi era atât de dor să-ți scriu... Încep prin a-ți spune cât am evoluat de la ultima scrisoare pe care ți-am trimis-o. Oare la ce vârstă a fost? 7 ani? Posibil, însă și acum țin minte cum o rugam pe mama să mă ajute să scriu cât mai frumos, sperând să nu te dezamăgesc și să-mi aduci în dar păpușa mult dorită. Și așa a fost. Radiam de fericire și-ți mulțumeam în gând pentru cadoul primit.

Cu timpul, m-am maturizat și am aflat că părinții mei sunt cei care îmi pun sub brad cadourile. Însă, în sufletul meu, chiar și acum cred că exiști. Tu faci ca bunătatea să fie simțită în lume, ca ochii copiilor să fie pline de lacrimi de fericire și ca familia să se unească într-o atmosferă călduroasă, simțindu-se în aer mirosul de mandarine și scorțișoară. Până la urmă, asta este tot ceea ce contează: să reușim să fim mai buni, să atragem de partea noastră forțele pozitive și să lăsăm ca magia să plutească în aer.

Dar cât mi-aș dori să ajungi și pe la copiii care nu au posibilități, care poate nici nu au ce mânca în ziua de Crăciun... Aș renunța la toate cadourile pe care le-aș primi, numai să văd acea bucurie în ochii lor, acea bucurie de copil nevinovat.

Ce-mi doresc acum sunt lucruri spirituale: sănătate, fericire și înțelegere. Cred că maturizarea se face simțită în momentul în care nu ne mai dorim lucruri, ci sentimente. Ei bine, o parte din mine încă este copil, drept pentru care tare mult m-aș bucura să-mi faci cadou câteva cărți care să mă ajute să mă dezvolt personal. În ultimul timp, m-am adâncit mai mult în poveștile din cărți, decât în poveștile persoanelor din jurul meu. Odată cu creșterea în vârstă, am descoperit și măștile pe care oamenii le poartă, drept pentru care mă simt în largul meu înconjurată de cărți în care îmi creez propria lume, lipsită de falsitate și minciună.

Dar, stai liniștit, nu o să țin cărțile numai pentru mine. O să ofer la rândul meu ceea ce mie mi s-a dat, pentru că vreau să văd în jurul meu cât mai multă bucurie; măcar în perioada mirifică a Crăciunului...

Așadar, am intrat pe site-ul Librăriei online Librex.ro și mi-am făcut o listă cu cărți de care să mă pot bucura atât eu, cât și cei dispuși să pătrundă în viața unor personaje interesante. Așa că, dacă vrei, te las și pe tine să te aventurezi în aceste povești minunate:


Am văzut filmul, însă ceea ce mă atrage în special este titlul. Oamenii dau culoare sentimentelor, în funcție de cât de intense sunt acestea. Parcă atunci când ești îndrăgostit, totul este colorat și viu în jurul tău, simți că timpul s-a oprit în loc și ți-a dat ocazia să trăiești o poveste de vis. Însă, când ești trist, totul se înnegrește, până și cele mai frumoase lucruri par a fi umbrite de un întuneric apărut de nicăieri. Depinde de noi dacă vrem să trăim într-o lume plină de culoare sau într-o lume lipsită de splendoare.


Din nou, titlul este cel care mă atrage. Unele locuri sunt atât de speciale, deoarece avem parte de momente minunate acolo. Tot ce trebuie să facem este să aducem bucurie și zâmbete acelor locuri și ele vor străluci. De asemenea, este interesant să pătrunzi în tărâmul amintirilor tale, să vizionezi cu ochii minții casa în care ai copilărit și să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat. Nu știu dacă despre asta este vorba în carte, însă sunt nerăbdătoare să aflu.


Această carte m-a luat prin surprindere, fiind scrisă de un băiat care m-a ajutat cu blogul pe care scriu astăzi. Evident că sunt curioasă să aflu povestea cărții, deoarece Andrei este o persoană minunată,  surprinzând prin sensibilitatea lui. Este minunat să vezi că un om pe care-l cunoști scrie o carte, punându-și toate sentimentele în ea. Ar fi o dovadă de recunoaștere să-i citesc cartea, dar și de respect față de munca sa.


Sunt foarte curioasă de ce Alice Munro este de părere că este prea multă fericire. Pentru mine, fericirea nu este niciodată îndeajuns de multă, găsind loc pentru ea în fiecare clipă a vieții. Tocmai de aceea, este interesant să aflu și alt punct de vedere, poate să descopăr că are aceeași părere, dar că a vrut să dea o notă de dramatism titlului. Încă o carte care mă impresionează numai prin titlul ei. De asemenea, țin de foarte mult timp să citesc o carte scrisă de Alice Munro.


Cecelia Ahern este una dintre autoarele mele preferate, deoarece mă surprinde de fiecare dată când îi citesc lecturile. Are un anumit farmec, pe mine una ținându-mă cu sufletul la gură mai ales la finalul povestirii. Se face recunoscută prin acest aspect, drept pentru care este de apreciat. Îmi doresc mult această carte, deoarece vreau să văd dacă mă mai poate surprinde într-un anumit fel, dacă poate să-mi ofere încă o dată o parte din sufletul ei.


Mi-ar face o mare plăcere să-i ofer această carte fratelui meu, căruia îi datorez faptul că am evoluat atât de frumos. Mi-a dat mereu sfaturi, m-a ajutat să gândesc pozitiv, să trec peste orice greutate a vieții cu zâmbetul pe buze și să nu mă las învinsă de oamenii răutăcioși din jur. Cred că măcar atât pot să-i ofer și eu, o carte despre arta fericirii, pentru că merită să fie fericit și să-și atingă obiectivele în viață.


Am dezvoltat în ultimul timp o pasiune pentru romanele polițiste, fiindcă sunt pline de mister și suspans. Îmi place ca o carte să mă țină cu sufletul la gură, să-mi tulbure mințile și să nu-mi permită să-i dau drumul până nu o termin. “Fata dispărută” pare acest gen de carte, drept pentru care mi-ar plăcea să mă aventurez într-o poveste uimitoare.

Aici se termină lista mea. Evident, dacă aș avea posibilitatea, mi-aș cumpăra toate cărțile din lume, deoarece îmi face o deosebită plăcere să simt miros de carte nouă, să dețin cărțile pe care le citesc și să le văd în fiecare zi în biblioteca mea. Însă, lista mea s-a terminat aici, deoarece 7 este cifra mea norocoasă. Sper să-mi poarte noroc și de această dată și tu, Moșule, să-mi dai ocazia să le citesc, ajutându-mă să câștig concursul de pe site-ul Literatura pe tocuri.

Cu sinceritate,
o cititoare devotată 





Le mulțumesc celor de la Literatura pe tocuri, dar și Librăriei online Librex.ro pentru ocazia minunată de a participa la acest concurs. Succes tuturor participanților și fie ca literatura să-și facă simțită prezența în atmosfera Crăciunului!








2 gânduri frumoase:

  1. Si eu vreau sa citesc "Toate acele locuri minunate","Toate sfarsiturile sunt la fel","Cum sa te ingradostetsti" si "Fata disparuta" (desi putine carti politiste mi-au placut).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toate par atât de geniale! Și, cine știe, poate cartea asta o să-ți placă. :D
      Spor la citit!

      Ștergere

Un produs Blogger.