Recenzie: „Fahrenheit 451" - Ray Bradbury

Titlu: Fahrenheit 451

Autor: Ray Bradbury

Anul publicării: 2013

Categoria: ficțiune

Număr pagini: 182

Editura: Art

Descriere:

O poveste tulburătoare și poetică, Fahrenheit 451 este o parabolă a unei societăți în care valorile pe care le cunoastem au fost răsturnate, în care statul interzice cititul și legiferează arderea cărților. Cetățenii acestei lumi distopice trăiesc într-o indiferență indusă de droguri și de mass-media.

Unul dintre ei este Guy Montag. El are o sarcină simplă: trebuie să dea foc tuturor cărților și caselor în care acestea sunt ascunse. Îi place meseria pe care-o practică de 10 ani, simte că-și face pe deplin datoria și nu are niciodată îndoieli... până în momentul în care o adolescentă îi povestește despre un trecut în care oamenilor nu le era teamă.

Acest roman-cult reușește performanța de a fi deopotrivă o capodoperă a literaturii universale, un clasic al geniului și un best seller.

Părerea mea:

O poveste interesantă, cum rar îți mai e dat să vezi… Deși este o ficțiune, redă atât de bine realitatea în care trăim, în care tehnologia a ajuns să fie pusă pe primul loc. Nu mai suntem decât la un pas să devenim niște oameni dependenți de mass-media și, după cum ne prezintă și cartea, de droguri. De fapt, însăși televiziunea este un drog, îți dă dependență și nu-ți mai dă drumul până când nu-ți tulbură mințile și te face să devii indiferent, poate chiar să te scurgă de sentimente.

Așadar, în carte a ajuns să fie interzis cititul, acesta fiind văzut ca o activitate care nu te face decât să suferi, să vezi realitatea gol-goluță și să te pună în situația în care să trebuiască să o înfrânți. Drept pentru care, de ce să ne pierdem în paginile unei lecturi care nu face decât să ne aducă cu picioarele pe pământ? Mai bine rămânem indiferenți, ignorând toate problemele pe care le avem și presupunând că ducem o viață fericită…

Trebuie să recunosc că mi-a dat bătăi de cap această carte, având în vedere că ne sunt prezentate concepțiile unor oameni care au fost desprinși total de lectură, de frumos. Cum personajele au opinii contrare modului meu de a gândi, n-am putut să le plac. Nu m-a lăsat inima. M-am frământat atât de mult încât, adormind, am visat o lume în care cărțile sunt inexistente, în care acestea au fost arse complet. Când m-am trezit, mi-am dat seama că de fapt a fost un coșmar și că, pentru cititorii devotați, cartea în sine este un coșmar.

– Oamenii de culoare nu pot să sufere Micul negru Sambo. Pune-o pe foc! Albii sunt cam stânjeniți de Coliba unchiului Tom. Pune-o pe foc! S-a scris o carte despre influența tutunului asupra cancerului pulmonar? Plâng amatorii de țigări? Pune cartea pe foc! Seninătate, Montag. Tihnă, Montag!

Acest citat chiar mi s-a părut comic, observând faptul că șeful tuturor pompierilor are impresia că, eliminând ceea ce oamenilor nu le convine, totul va fi mai frumos, mai fericit, nimic rău nu se va mai putea întâmpla. Însă, nu, este dovedit contrariul: refuzând să acceptăm realitatea, nu facem decât să aprofundăm și mai tare problema pe care o avem. Off, ce mi-aș fi dorit să fac cu adevărat parte din lumea lor și să îi explic toate acestea personajului!

Amuzant este și modul în care ni se prezintă viața pompierilor. Nu le vine să creadă că, într-un univers paralel, pompierii ar stinge focul, în loc să-l provoace. Pentru ei este ceva de neconceput. Pentru că, da, ei asta fac în lumea stranie în care trăiesc: ard cărțile și casele oamenilor în care acestea au fost găsite; uneori, dând foc caselor, mor și proprietarii, alături de iubitele lor cărți...

Însă, nu toate personajele se dovedesc a fi atât de indiferene și de imune la sentimente: Ruy Montag și-a iubit meseria, însă, odată ce a întâlnit-o pe Clarisse, o adolescentă visătoare, și-a schimbat total percepția atât asupra meseriei de pompier, cât și asupra vieții. Întrebându-se dacă e fericit, și-a dat seama că nu este nicidecum: soția lui ia o grămadă de somnifere și este îndrăgostită de ecranele vorbitoare, șeful lui nu este decât un om pe care nu-l interesează dacă șterge definitiv din dicționare definiția frumuseții, iar ceilalți colegi nu sunt decât niște simplii oameni, mai mult sau mai puțin mulțumiți de viața pe care o duc...

Însă, Clarisse, noua sa vecină, își face apariția și îl readuce la viață: îl face să contempleze asupra naturii, să viseze cu ochii deschiși și să spere la o lume mai bună. O adolescentă pe care am îndrăgit-o, modul ei de a gândi fiind unul atât de colorat într-o lume creionată în alb-negru.

Ce uluitoare capacitate de transpunere avea fata asta! Era ca un spectator fermecat în sala unui teatru de păpuși, care ar fi anticipat fiecare tremur al pleoapelor, fiecare gest al mâinilor, fiecare mișcare a degetelor, cu o clipă înainte de a se declanșa.

Ceea ce nu mi-a plăcut este faptul că povestirea nu s-a axat atât de mult pe cât voiam pe Clarisse, pentră că sunt sigură că avea mult mai multe lucruri minunate de spus.

Cu timpul, își face apariția un alt personaj demn de luat în considerare, care aduce odată cu el valoarea înțelepciunii:

Cei mai mulți dintre noi nu putem să ne deplasăm, să stăm de vorbă cu toată lumea și să vizităm toate orașele de pe glob. N-avem nici timp, nici bani, nici atâția prieteni. Lucruri de care ai nevoie dumneata, Montag, sunt risipite în lume, dar singurul mod în care un om de rând poate vedea nouăzeci și nouă la sută din ele este să citească o carte.

Deși trebuie să recunosc că m-am pierdut în unele rânduri, abia după dându-mi seama că nu am fost deloc atentă la scenele prezentate, a fost o lectură tare interesantă. Subiectul mi-a plăcut în mod special, deoarece m-a făcut să mă gândesc mai mult la viitor, care din păcate cred că va fi tocmai ca în carte, dacă se vor pierde oamenii care să iubească literatura și să o recomande și celor din jur. Slavă Domnului că momentan mai există atâtea persoane care se regăsesc în cărți și care n-ar renunța nici în ruptul capului la ele.

Modul în care este scrisă este și el surprinzător, scriitorul având fraze pline de esență. Am observat în același timp că a făcut foarte multe comparații, drept pentru care și-a definit într-un mod diferit stilul. Se face de asemenea multă referire la literatură, lucru ce nu cred că o să vă displacă.

O carte care te marchează, care te face să te întrebi cum va evolua tehnologia în viețile oamenilor și, în același timp, care te ambiționează să schimbi ceva în lume, să faci în așa fel încât să nu se ajungă la un univers în care oamenii sunt învăluiți de televiziune și de droguri.

Așadar, vă îndemn să citiți cartea, căci poate, în urma parcurgerii ei, veți găsi soluții pentru dezvoltarea unei lumi mai bune, mai frumoase!

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Citate:

• “– Păii, la urma-urmei, trăim în epoca depersonalizării celulelor vii. Omul de azi e ca un șervețel de hârtie: îți suflii nasul în el, îl mototolești, îl arunci, apoi iei un altul și-ți sufli nasul în el, îl mototolești și-l arunci. Oamenii nu mai au o fizionomie proprie.”
• “Nu cred că sociabilitatea înseamnă să aduni laolaltă niște oameni și să nu-i lași să vorbească. […] Asta-i școala. Și știi, cei mai mulți elevi nu pun niciodată întrebări; stăm și înghițim numai răspunsuri.”
• “Ar fi greu de spus în care moment anume se naște prietenia. Tot astfel cum, umplând un pahar picătură cu picătură, există o ultimă picătură care-l face să se reverse, la fel și în prietenie, după o serie întreagă de simpatii se produce una care-ți umple cu vârf inima.” (frază citată din altă carte)
• “Unei cărți îi poți lesne închide gura, spunându-i de pildă: “Stai puțin”. Tu ești stăpânul ei. Dar cine a izbutit oare vreodată să se smulgă din ghearele ce-l împresoară pe om în clipa în care dă drumul televizorului? Acesta te plămădește întocmai cum vrea el.”
•  “La vârsta de patruzeci de ani am ajuns să posed o armă bine ascuțită: aceea a cunoștințelor mele.”
• “Soarele ardea pe cer, iar pe pământ ceasornicele ardeau Timpul.”
• “Fiecare om trebuie să lase ceva după moartea lui, obișnuia să spună bunicul meu. Lasă un copil, sau o carte, sau un tablou, sau o casă, sau un zid, sau o pereche de pantofi croiți de mâna lui, sau o grădină semănată cu plante. Un lucru pe care mâna lui și-a lăsat într-un fel sau altul pecetea și la care sufletul lui se poate întoarce după moarte, astfel încât, atunci când oamenii se uită la copacul sau la floarea cu pricina, e și el prezent.”
• “Umple-ți ochii cu uimire, trăiește ca și cum ai ști că vei muri peste zece secunde.”

Rating:

I-am dat 4 fluturași, deoarece parcă te lasă cu ochii în soare la sfârșit. Nu știu, am simțit că nu s-a terminat complet și că ar trebui să mai fie o continuare, așa că n-am putut să îi dau 5 fluturași.