Recenzie: „Cartea viitorului" - Cecelia Ahern

Titlu: Cartea viitorului

Autor: Cecelia Ahern

Anul publicării: 2010

Categoria: ficțiune

Număr pagini: 320

Descriere:

Tamara Goodwin a avut mereu tot ce și-a dorit. A crescut într-o vilă luxoasă, cu plajă privată, un dressing cu haine de firmă, pat cu baldachin și propriul jacuzzi. Când, pe neașteptate, tatăl ei moare, viața Tamarei și a mamei sale se schimbă dramatic. Îngropate în datorii, ele sunt nevoie să se mute la țară, într-o căsuță aflată în curtea misteriosului castel Kilsaney. În timp ce mama ei se izolează de lume, Tamara, singură și plictisită, își dorește să se întoarcă la Dublin.

Într-o bună zi, o bibliotecă ambulantă se oprește la poarta domeniului Kilsaney. Privirea Tamarei cade asupra unei cărți legate în piele, cu lacăt și încuietoare aurite. Ceea ce va descoperi în paginile ei îi va tăia răsuflarea și îi va zgudui lumea din temelii.

Vocea editorului:”O carte apărută de nicăieri îți poate schimba viața. Te poate purta pe cărări nebănuite și, dintr-odată, aceeași carte face ca magia să nu mai fie doar un simplu cuvânt din vocabularul tău. Misterul are rolul lui și depinde doar de tine cât de mult ești dispus să te joci cu destinul.”

Părerea mea:

Voiam de foarte mult timp să citesc această carte, drept pentru care am avut mari așteptări de la ea. La început pot spune că am rămas puțin dezamăgită, însă odată ce m-am aventurat mai mult în poveste, n-am mai putut să ies din lumea personajelor, drept pentru care am ajuns să-mi schimb părerea.

Știți genul acela de carte care te lasă la sfârșit cu zâmbetul pe buze? Ei bine, Cecelia Ahern are ceva special care te face să rămâi cu un gust dulce în momentul în care îi termini lecturile.

Astfel, ne este prezentată povestea Tamarei Goodwin, o fată care primea tot ce-și dorea, trăind într-o vilă de lux, având haine care mai de care mai scumpe – tânăra tipică pe care ar invidia-o orice adolescentă –, însă lumea de basm în care trăia îi este destrămată în momentul în care tatăl ei se sinucide.

Plin de datorii și incapabil să-și mai țină familia în puf, tatăl ei, George, recurge la această modalitate, orgoliul lui fiind prea mare pentru a găsi o cale de rezolvare a problemelor.

“E o mândrie să construiești ceva, să muncești din greu pentru a realiza ceva. Dar nu orgoliul ar fi trebuit să îi crească odată cu fiecare nou succes, ci inima.”

Așadar, Tamara și mama ei, Jennifer, sunt nevoite să se mute la țară, într-o lume complet diferită față de cea trăită până acum, fără prietene, bârfe, haine scumpe, baruri etc.

Cred că motivul pentru care la început nu am fost prea entuziasmată de poveste, este comportamentul Tamarei: răsfățată, egoistă și nerecunoscătoare. Deși conștientă că pentru ea era o schimbare totală, de la vilă cu piscină, la o căsuță de la țară, alături de ciudatele ei rude – mătușa și unchiul ei –, comportamentul pe care l-a adoptat m-a făcut să nu o îndrăgesc.

Însă, odată ce intrăm mai mult în poveste, observăm că atitudinea Tamarei se schimbă.

“Chipeșul meu tată zăcea la pământ. Nu așa ar fi trebuit să fie. Ar fi trebuit să trăiască mereu. Să aibă grijă de mine întotdeauna. Ar fi trebuit să-mi ia iubiții la întrebări și să mă conducă la altar. Ar fi trebuit să o convingă pe mama când eu nu reușeam și să-mi facă cu ochiul când privirile ni s-ar fi întâlnit. Ar fi trebuit să mă privească cu mândrie tot restul vieții. Apoi, când ar fi îmbătrânit, aș fi avut grijă de el, i-aș fi fost alături, așa cum făcuse și el cu mine.”

Cu cât realizează mai mult ce s-a întâmplat, cu atât este din ce în ce mai rănită. Însă ea nu este singura afectată – mama ei refuză să iasă din camera de la etaj, unde stă, doarme și meditează. Tamara nu știe cum să se comporte cu ea, căci nu e ușor să vorbești cu un om rănit, care nu-ți răspunde înapoi.

“Faptul că mama coborâse la parter era o realizare imensă. Nu pentru o familie normală, dar pentru a mea, da.”

Plicitisită, fata cercetează împrejurimile, fiind fascinată de castelul Kilsaney, unde află mai târziu că au trăit oameni și că, odată cu arderea domeniului, au ars și ei de vii.

Într-o bună zi, la poarta domeniului Kilsaney se oprește o mașină înăuntrul căreia se afla o bibliotecă, drept pentru care Tamara vrea să-și arunce un ochi. Astfel, apare în poveste Marcus, un tânăr care m-a atras prin creativitatea lui:

“- N-ar trebui să pornești motorul ca să mergem în altă parte? îl întrebai.

- Nu mergem cu mașina, zise el, ridicându-se de pe scaunul șoferului și intrând în autobuz. Așa, ia să vedem... Unde să mergem?

Își trecea degetele peste cotoarele cărților de călătorie și le citea denumirile cu voce tare.

- Paris, Chile, Roma, Argentina, Mexic...

- Mexic, spusei iute, aplecându-mă ca să-l văd mai bine.

- Mexic, mă aprobă el. O alegere bună, continuă, luând cartea de pe raft și privind întrebător spre mine. Ei? Nu vii? Avionul va decola în câteva momente.Am zâmbit și am trecut în spatele scaunului.

Ne-am așezat pe jos, unul lângă altul, și în acea zi am fost în Mexic.”

De la întâlnirea celor doi, cartea a început să prindă farmec pentru mine, căci tânăra alege din biblioteca ambulantă o carte legată în piele, care are lacăt și încuietoare. Imediat după ce reușește să spargă lacătul își dă seama că nu este orice carte. Ce conține aceasta? Va reuști Tamara să descopere mistere adânc îngropate cu ajutorul ei? Va interveni magia în viața ei?

Cu timpul, își fac apariția și alte personaje care vor avea un rol important în descoperirile Tamarei – Sora Ignatius, Weseley.

Un personaj care pe mine m-a interesat a fost unchiul Tamarei, Arthur – extrem de tăcut, dar văzându-se că are ceva de zis, acesta surprinde tocmai prin faptul că se abține să vorbească

.

De asemenea, Rosaleen, soția lui, refuză de multe ori să răspundă la întrebări, nu vrea ca Jennifer (mama Tamarei) să părăsească dormitorul ei și exagerează cu mâncarea, fapt ce mi s-a părut amuzant.

Se observă cu ochiul liber că cei doi au ceva de ascuns, însă întrebarea este: ce anume?

Ce mi-a plăcut la această carte în mod special a fost faptul că este bazată pe sacrificiu. Ținând foarte mult la familie, ajungi să faci compromisuri care de cele mai multe ori nu sunt în favoarea ta, însă consider că asta înseamnă cu adevărat o familie, fiind bineînțeles plină și de iubire necondiționată.

De asemenea, odată cu deschiderea cărții învelite în piele, mi s-a deschis și mie inima, făcând loc unei povești misterioase, care devine din ce în ce mai palpitantă odată cu înaintarea în pagini.

Nu pot să zic că m-a fascinat cartea, dar a fost o lectură frumoasă, din care am învățat că, atâta timp căt avem voința necesară, putem să ne schimbăm destinul, am învățat ce înseamnă sacrifiul, prietenia și sinceritatea.

După cum mă așteptam, Cecelia Ahern a surprins prin finalul poveștii, în care toate misterele sunt dezvăluite. Nu sunt sigură dacă mi-a plăcut că toate au fost descoperite la sfârșit, considerând că, dacă ni se prezentau pe parcursul cărții, am fi încercat odată cu personajele să deslușim adevărul. Însă nici nu mi-a displăcut acest lucru, apreciind faptul că scriitoarea ne-a explicat la sfârșit toate lucrurile aflate, fapt ce la puține cărți l-am găsit, căci majoritatea m-au lăsat cu o grămadă de întrebări la sfârsitul lecturii.

Bazându-se pe valori morale bine punctate, “Cartea viitorului” este o lectură plăcută, care ne prezintă viitorul într-un mod deosebit.

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Le mulțumesc celor de la Diverta pentru ocazia de a citi această carte minunată. Dacă vreți să o achiziționați și voi, o gasiți aici. De asemenea, vă invit să vă aruncați o privire asupra blogului lor, pe care-l puteți vedea aici.

Citate:

• “Cei care vorbesc mult, nu gândesc prea mult. Cuvintele lor înăbușă orice posibilitate de a-și auzi subconștientul întrebând: De ce ai spus asa? Ce crezi despre asta?”
• “Dacă toată lumea ar fi sinceră, ar trebui să existe multe certuri, degete acuzătoare, lacrimi, nasuri suflate în batiste și țipete.”
•  “Nimic nu înseamnă niciodată nimic. Întotdeauna e ceva.”
•  “Uneori, tonul pe care îl folosești denaturează lucrurile, știu asta. Când trimiți mesaje scrise, oamenii nu percep tonul, sau își imaginează că ai vorbit într-un anumit fel și interpretează complet greșit mesajele cele mai inocente.”
• “E doar o prietenă. Patru cuvinte care ar fi putut ucide orice femeie, dar care pe mine m-au făcut să zâmbesc.”
• “Atunci când se întâmplă ceva rău sau înfricoșător, când se termină sau treci peste el, ești atât de ușurat, încât uiți cât a fost de îngrozitor sau cât de trist ai fost și vrei să-ți amintești doar părțile bune sau să-ți spui că te-a ajutat să vezi o altă parte din tine.”
• “Cred că e mai ușor să vezi o soluție când ai găsit ieșirea din labirint. Când ești prins la mijloc, într-o serie de cercuri care nu duc nicăieri, e greu să-ți mai dai seama de ceva.”
• “Toate familiile au secrete, cei mai mulți nu le cunosc, dar simt că sunt spații albe, goluri unde ar trebui să se afle răspunsurile.”
• “Cred că majoritatea oamenilor intră în librării neștiind ce vor să cumpere. Iar cărțile se află acolo, trimițând semnale, ca prin farmec, să fie luate de pe raft. Persoana potrivită pentru cartea potrivită. E ca și cum ele știu deja din viața cui trebuie să facă parte, cum vor schimba ceva, cum le vor da o lecție sau îi vor face să zâmbească la momentul potrivit.”

Rating: