Recenzie: „Hoțul de cărți" - Markus Zusak

Titlu: Hoțul de cărți

Autor: Markus Zusak

Anul publicării (RO): 2011

Categoria: literatură universală

Număr pagini: 571

Editura: Rao

Descriere:

Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. 

Liesel Meminger şi fratele ei mai mic sunt duşi de catre mama lor să locuiască cu o familie socială în afara oraşului München. Tatăl lui Liesel a fost dus departe sub şoapta unui singur cuvânt nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede în ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul călătoriei, Moartea îi face o vizită băieţelului şi o observă pe Liesel. Va fi prima dintre multe întâlniri apropiate. Lângă mormântul fratelui ei, viaţa lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parţial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greşeală, şi este prima ei carte furată.

Astfel începe o poveste despre dragostea de cărţi şi de cuvinte, pe măsură ce Liesel învaţă să citeasca cu ajutorul tatălui ei adoptiv, care cânta la acordeon. În curând, va fura cărţi de la incendierile de cărţi organizate de nazişti, din biblioteca soţiei primarului, şi de oriunde le mai putea găsi.

„Hoţul de cărţi” este o poveste despre puterea cuvintelor de a crea lumi. Cu o scriitură superb măiestrită şi arzând cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a dăruit una dintre cele mai durabile poveşti ale timpurilor noastre.

Părerea mea:

O carte excepțională, pentru care nu am suficiente cuvinte, având în vedere că m-a făcut să trec prin toate stările posibile, mi-a deschis ochii și m-a teleportat într-o perioadă cu totul sfâșietoare, și anume Al Doilea Război Mondial, Germania nazistă.

În ciuda faptului că știu că mă așteaptă o poveste tristă în momentul în care se face referire la evrei, comuniști, Hitler, Germania nazistă, sunt cu totul uluită de acest univers, parcă total paralel de viața comodă pe care o ducem noi.

Reușesc totuși să pătrund în aceast tărâm încărcat de durere și tristețe, vizualizând întreaga acțiune prin ochii unei fetițe curajoase, altruiste și sufletiste, pe nume Liesel Meminger.

Având în centrul acțiunii un copil, totul devine și mai sensibil, dându-ne seama cât de naivi pot fi copiii la început, neînțelegând ce se întâmplă în jurul lor, și cât de repede poate să-i maturizeze un eveniment cum este războiul.

Liesel m-a uimit prin curajul și prin pasiunea ei pentru citit. Cuvintele sunt cele care o ajută să-și formeze universuri proprii, care o fac să pășească pe tărâmuri magice...

Peste tot cărți! Fiecare perete era căptușit cu rafturi supraaglomerate, dar impecabile. Abia dacă se zărea vreun tablou. Erau stiluri și mărimi diferite ale literelor pe cotoarele cărților negre, roșii, gri și de toate culorile. Erau cele mai frumoase lucruri pe care Liesel Meminger le văzuse vreodată.

Tatăl ei adoptiv, Hans Hubermann, este cel care o învață să citească și să scrie, lucru care te copleșește imediat. Cred că de tatăl ei mi-a plăcut cel mai mult, acesta transmițându-mi atâta blândețe și căldură prin gesturile sale și alinându-ți sufletul cu sunetele acordeonului său.

De mama ei adoptivă nu m-am putut apropia foarte tare, aceasta având o fire rece, distantă și înjurând tot timpul. Ce-i drept, la început nu înțelegeam de ce înjură de fiecare dată, însă, cu timpul, mi-am dat seama că fiecare are un mod propriu de a-și arăta sentimentele, iar în cazul Rosei Hubermann, până și înjuratul poate fi o modalitate. Așadar, observăm cât ține aceasta la Liesel, în ciuda faptului că o tratează într-un mod jalnic.

Până aici, nimic special, ci o simplă familie... Însă, pe fundal se află un decor sumbru, încărcat de energii negative, de tristețe și de supunere. Ne aflăm în Germania nazistă, în țara condusă de Adolf Hitler.

Ce-i drept, nu ni s-a prezentat foarte în detaliu această perioadă, dar aceasta se resimte întotdeauna pe fundal. Puterea lui Hitler se face simțită la tot pasul, oamenii fiind nevoiți să i se supună și să acționeze contrar voinței lor. Copiii erau învățați de mici că trebuie să-l respecte, salutul Heil Hitler nelipsind niciodată din vocabularul lor.

Un lucru nou pe care l-am aflat este că era înființată și o organizație nazistă, în care intrau copiii ce împlineau vârsta de zece ani, numită Tineretul Hitlerist.

Vârsta de zece ani însemna Tineretul Hitlerist. Primul lucru pe care îl făceau acolo era să se asigure că Heil Hitler este pronunțat cum trebuie. Se învăța să meargă drept, să se înfășoare bandaje și să se coasă haine.

Totul în acea perioadă însemna supunere, corupere și acte de violență. Evreii erau cei care simțeau din plin aceste lucruri, aceștia fiind duși în lagăre de concentrare, iar într-un final, mureau într-o cameră de gazare sau pur și simplu mureau de foame.

Familia Hubermann își ia totuși riscul să adăposteze un evreu, lucru care, dacă se afla, îi putea duce pe membrii familiei direct spre drumul spre moarte.

Viața se înrăutățise în cel mai sălbatic mod cu putință, dar era imperativ ca ei să se poarte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. 

Imaginați-vă că zâmbiți după o palmă pe care ați primit-o peste față. Apoi, gândiți-vă că faceți asta douăzeci și patru de ore pe zi. 

Asta era ocupația de a ascunde un evreu.

Liesel ajunge să aibă o frumoasă relație de prietenie cu evreul Max, făcându-i mereu cadouri nesemnificative, citindu-i și descriindu-i cum e vremea afară. Totul este atât de emoționanat încât n-ai cum să rămâi pasiv la astfel de lucruri.

Întreaga carte e un amalgam de tristețe, durere și moarte, însă  acestea sunt înlăturate de înțelepciunea și blândețea lui Hans, de curajul și pasiunea lui Liesel, de umorul lui Rudy, cel mai bun prieten al lui Liesel, și de modul în care e construită cartea. Deși totul se află pe un fundal trist, este o poveste frumoasă, care ne încălzește sufletele.

Mi-a plăcut și modul în care a fost scrisă, căci originalitatea a ieșit în evidență. Markus Zusak a reușit să ne țină în suspans, să ne țină captivi într-o lume din care, deși n-am vrea să facem parte, am trăi numai ca să fim alături de personajele minunate pe care le-a construit. Are un mod de a scrie ușor, dar totuși splendid, regăsind la fiecare capitol și câteva notițe îngroșate și frumos puse pe hârtie:

O DEFINIȚIE PE CARE NU O VEȚI GĂSI ÎN DICȚIONAR 

A nu pleca: un act de încredere și iubire descifrat deseori de copii.

Naratorul nu-și arată fața încă de la început, acesta prinzând contur odată cu înaintarea în lectură, ceea ce face cartea mult mai captivantă. Ce-i drept, în cazul meu, naratorul a luat multe fețe, însă, într-un final, mi-am dat seama cine este și am fost uluită de modul în care a reușit să ne transmită povestea.

În urma parcurgerii cărții, cred că cea mai importantă concluzie la care am putut să ajung este că toată lumea a suferit în timpul războiului. Înainte, aveam vaga impresie că numai evreii sufereu, iar ceilalți duceau o viață minunată; însă, această carte mi-a deschis ochii și m-a făcut să realizez că oricărui om îi era frică de moarte, de despărțirea de cei dragi și de auzul sirenelor care îi anunțau că trebuie să coboare în pivnițe, cât timp bombele se auzeau explodând.

Aș zice multe cuvinte despre această carte, însă nu pot să mi le găsesc; aceasta m-a lăsat cu mii de sentimente, mi-a răscolit sufletul și m-a făcut să o ador. V-o recomand cu cel mai mare drag, datorită personajelor de excepție, a acțiunii emoționante și a felului în care vă va copleși și vă va face să trăiți într-o cu totul altă lume.

Vă urez lectură plăcută!

Știați că...?

• „După 1933, 90% din nemți i-au acordat o susținere neabătută lui Adolf Hitler. Asta însemna 10% care nu i-au acordat-o.”

Citate:

• „Presupun că oamenilor le place să vadă puțină distrugere. Castele de nisip, case din cărți de joc, de acolo începe. Marele lor talent este capacitatea de a înteți un conflict.”
• „Orice moarte are o inimă.”

Rating:

P.S. S-a realizat și un film pe baza acestei cărți. Deși mi-a plăcut cartea mult mai mult, este foarte frumos realizat, iar actrița care o interpretează pe Liesel, Sophie Nélisse, este excepțională. Vă las aici trailer-ul: