Recenzie: „Și dacă e adevărat..." - Marc Levy

Titlu: Și dacă e adevărat...

Autor: Marc Levy

Anul publicării: 2004

Categoria: ficțiune, romanță

Număr pagini: 232

Editura: Trei





Descriere:

“Ce-o să-ți spun nu e ușor de înțeles, e imposibil de admis, dar dacă ai vrea să-mi asculți povestea...”

Ce să crezi despre o femeie care-și alege dulapul din baie ca să-și petreacă zilele în el? Care se miră că o poți vedea? Care apare și dispare bruc și predine că este în comă profundă la celălalt capăt al orașului? Pe ea trebuie să o duci la psihiatru, sau pe tine? Sau, dimpotrivă, să te lași în voia acestei aventuri extravagante?

Marc Levy, născut la Paris în 1961, fiul unui editor de lucrări de artă, se afla în fruntea unui cabinet de arhitectură când a scris acest prim roman ce a suscitat un interes mondial chiar înainte de apariția sa în Franța, în 2000.

Și dacă e adevărat?... a fost tradus în treizeci și șapte de țări, iar celebrul producător și realizator american Steven Spielberg a cumpărat cu 2.000.000 de dolari dreptul de a-l ecraniza (rolurile principale au revenit lui Reese Winterspoon și Marc Ruffalo).

 Părerea mea:

Ok, tocmai am terminat cartea, deci sper să-mi înțelegeți entuziasmul! A fost superbă, de-a dreptul superbă, am început anul frumos! Trebuie să recunosc că îmi scăzuse puțin încrederea în Marc Levy, începusem să cred că e un simplu scriitor, însă nu, are ceva special, te face să treci prin toate sentimentele posibile și te surprinde prin autenticitate.

Sensibilitate, dramă, prietenie, iubire, mister, abstract, simțul umorului… toate într-o singură carte! *haha, zici că fac reclamă la teleshopping*

Autorul te face să pătrunzi în poveste încă de la început, prezentându-ți un personaj semnificativ, mai exact pe Lauren – o doctoriță plină de viață, dedicată muncii sale, frumoasă și optimistă. Însă, un accident îi spulberă universul, determinând-o să intre în comă. Fiind o persoană îndrăgită de cei din jur, doctorul se hotărăște să o lase pe patul de spital, în speranța că își va reveni, în ciuda faptului că ea era deja moartă.

Nimic ieșit din comun până acum – un accident ca oricare altul...

Apoi, ni se prezintă viața lui Arthur, un arhitect isteț, sensibil, care știe să profite de fiecare moment al vieții.

Probabil că deja v-ați dat seama că cei doi o să aibă legătură unul cu altul, însă, dacă le analizăm puțin caracterele, oare ce pot avea cei doi un comun? Se pare că dulapul din baia lui Arthur! Da, dulapul, ați citit bine... În timp ce făcea baie, acesta a auzit zgomote în dulap, așa că s-a hotărât să verifice ce se întâmplă. Se aștepta să găsească orice, numai o femeie, nu! Ați ghicit, Lauren era în dulapul lui. Mai precis, fantoma lui Lauren.

Situația fiind una bizară, Arthur refuză să creadă ce i se întâmplă. Cu timpul însă, realizează că femeia are dreptate, că a stat în aceeași casă cu el timp de 6 luni, răpindu-i intimitatea.

Cartea surprinde prin povestea ei, care, deși e extrasă din necunoscut, pare atât de reală, atingându-ne și cea mai sensibilă coardă. Ei bine, pe mine a reușit să me emoționeze într-un mod inedit. N-am mai citit de mult timp o carte care să ajungă să mă sensibilizeze, dar care să nu întreacă măsura, care să nu devină siropoasă și lipsită de magie.

Relația dintre cei doi este una specială, atât amuzantă, cât și romantică. Arthur nu vrea să admită că a renunțat la viața lui, pentru a-i acorda ei atenție, însă uneori îi scapă unele fraze care pur și simplu te fac să zâmbești. Ea este băgăcioasă și vrea să afle totul despre viața lui. Sufletele lor se îmbină perfect, însă cei din jur nu văd decât un om dement. Cred și eu, doar nu este normal să vezi un om vorbind singur, crezând că-și îmbrățișează iubita ori că o ține de mână.

Dar ce, nu am menționat? Ea nu poate fi văzută de nimeni în afară de Arthur. Personajul aduce multă dramă cărții, deoarece este întruchiparea neputinței. Își vede oamenii dragi, însă nu poate să vorbească cu ei, să-i îmbățișeze, căci ei vor trece mai departe, abătuți de propriile lor gânduri.

Așadar, faptul că cineva o vede în sfârșit și, mai mult decât atât, îi oferă atât de multă atenție, este un lucru minunat pentru ea.

Ea îi ceru o ultimă favoare: N-ai vrea să mă săruți pe obraz? Arthur își înlină capul într-o parte, întrebător: "Așa ai aerul unui băiețel de zece ani; nu ți-am cerut altceva decât să mă săruți pe obraz. De șase luni nimeni nu m-a mai luat în brațe."

Mai mult decât atât, ei reușesc să pună în evidență iubirea într-un mod frumos, făcându-ne să înțelegem că sunt mai importante faptele pe care le desăvârșim pentru a arăta că ținem la o persoană, decât vorbele  pe care poate că le putem adresa oricui.

– Ți-am spus eu că te iubesc? reluă el cu un ton timid.  

– Mi-ai dat dovezi de iubire, spuse ea, asta e mult mai bine.

Prietenia este și ea reflectată frumos în carte. Deși Paul, asociatul și prietenul lui Arthur, nu reușește să creadă această poveste neobișnuită, îi este aproape și dă dovadă că prietenii adevărați te susțin chiar și când ce urmează să faci este ceva total nebunesc.

– O să cred în povestea asta a ta pentru că ești prietenul meu și n-am de ales. Dacă prietenia nu e împărțită tuturor delirurilor, atunci ce e, te poți întreba?

Ce mi-a plăcut în mod deosebit la această creație este faptul că personajele trăiesc din plin clipa și se bucură de apă, de aer, de flori, de tot ce îi înconjoară. Se pune foarte mult accent pe contemplarea naturii, pe frumusețea acesteia. De asemenea, învățăm că trebuie să profităm de fiecare moment pe care viața ni-l oferă, de fiecare peisaj, miros, gust. Atât Arthur cât și Lauren reușesc să facă aceste lucruri. Arthur, pe de o parte, pentru că mama lui i-a inspirat atâta înțelepciune și l-a făcut să înțeleagă aceste lucruri și, pe de altă parte, Lauren, care a trecut prin moarte și care abia după ce și-a dat seama că într-o secundă poate pierde toate minunățiile lumii, a reușit să le înțeleagă semnificația. Dar ce să înțelegem din asta? Că trebuie să-și facă apariția un necaz în viața noastră ca să realizăm că trebuie să ne înconjurăm întotdeauna de persoane frumoase și că trebuie să ne bucurăm de cele mai mici momente? Nu, din contră, cartea ne învață că trebuie să dăm uitării trecutul, să nu ne mai ancorăm în momente deja risipite, să nu ne mai umplem mintea cu griji față de un viitor care la un moment dat nici măcar nu o să mai existe și că, cel mai important, trebuie să trăim în prezent.

Aici este un fragment (a doua imagine este continuarea celei dintâi) care mi-a plăcut foarte mult și care reflectă exact ce am încercat să vă prezint mai sus:

La un moment dat, își face apariția și misteriosul în această lectură. Interesant este că se aduc câteva elemente specifice unui roman polițist, dar de această dată nu trebuie să descoperim vinovatul, pentru că suntem complici la o aventură periculoasă, dar care merită realizată, în prim plan fiind iubirea.

Lectura este ușor de parcurs, nu este greoaie, încărcată, ba chiar este relaxantă.

Mi-ar fi plăcut să se pună mai mult accentual pe stările lui Lauren, pe gândurile și sentimentele ei. Ar fi adus o notă în plus de dramatism cărții, încercând să ne prezinte faptul că e atât de invizibilă pentru ceilalți.

Nu știu dacă această carte este pentru oricine, dar știu că este potrivită pentru cei care sunt dispuși să-și deschidă sufletul astfel încât să facă loc iubirii, înțelepciunii, prieteniei și, pe alocuri, comicului.

Cartea are și o continuare, numită Te voi revedea, cu care sper ca Marc Levy să mă surprindă.

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Citate:

•  “– Să identifici fericirea când se află la picioarele tale, să ai curajul și hotărârea de a te apleca pentru a o lua în brațe… și a o păstra. Asta-i inteligența inimii. Inteligența singură fără aceea a inimii este doar simplă logică și nu e mare lucru de ea.”
• “– Știi că fiecare are lumea lui. Totul este să ne înfingem rădăcinile în pământul care ne convine.”
•  “– Uneori suntem neputincioși în fața dorințelor, poftelor sau impulsurilor noastre, și asta provoacă un chin deseori insuportabil.”
• “Singurătatea este o grădină în care sufletul se usucă, florile care cresc în ea n-au parfum.”
• “Nimic nu este imposibil, numai limitele minților noastre definesc lucrurile drept de neconceput.”
• “Ieri a trecut, mâine nu există încă, ce contează este astăzi, prezentul.”
• “Mâine este un mister, pentru toată lumea, iar acest mister trebuie să provocare râsul sau dorința, nu frica sau refuzul.”

P.S. Nu știu dacă preferați să citiți în liniște sau cu muzică pe fundal, dar eu spre finalul cărții am ascultat aceste melodii, care parcă m-au făcut să trăiesc și mai mult sentimentele produse de carte:

De asemenea, este și un film realizat după carte, așa că vă voi lăsa aici trailer-ul. Eu încă nu l-am încercat, dar aștept păreri de la voi:

Rating: