Un
subiect pe care-l am în cap de ceva
timp, mai exact de când am început să citesc cărți care consider eu că mă ajută
să mă dezvolt și nu-mi creează doar momente de plăcere și de relaxare, și pe
care m-am gândit să-l împărtășesc cu voi, căci am o presimțire că nu sunt
singura care gândește așa (și chiar dacă aș fi fost, tot la părerea asta aș fi
rămas)...
Întâi de toate, să vă spun ce înțeleg eu prin cărți comerciale: cărți care sunt scrise cu scopul de a ieși pe piață, de
a se vinde cu duiumu` și de a îndeplini idealul unor personaje și evenimente. Nu vreau să dau
exemple concrete de cărți, căci sunt sigură că vor ieși discuții, însă vreau să
subliniez ce părere am eu despre aceste scrieri, pe care nu le pot numi decât superficiale.
Băiat cu ochii albaștri, părul brunet, cu pătrățele și
mușchi. Fată frumoasă, suplă, cu părul blond, lung, cu ochii strălucitori. Cei
doi se întâlnesc într-o zi însorită de iunie, se îndrăgostesc, trăiesc o
frumoasă poveste de dragoste, mai apare și o amantă prin scenariu, mai câteva
momente drăguțe între cei doi, mai câteva certuri, se despart, își dau seama că
nu pot trăi unul fără altul și într-un final trăiesc fericiți până la adânci
bătrâneți.
Mă
întreb, ca autor, ce satisfacție ai? Să te împlinească atât de mult banii pe care-i câștigi în urma vânzărilor?
Într-adevăr, nu-s ipocrită să spun că numai personajele fac o carte bună sau
numai povestea în sine, contează foarte mult și cuvintele pe care le alegi,
modul în care povestești și suspansul pe care-l creezi, însă un procent foarte mare îl ocupă povestea și personajele.
Cărțile comerciale nu fac decât să vină cu aceeași idee (exprimată în moduri diferite, bineînțeles) și să te facă să crezi că e excepțională, doar pentru că e mai aproape de acel ideal pe care vrem, nu vrem, se pare că-l avem în minte.
Dacă aș fi
autor, n-aș vrea decât să creez niște personaje puternice, autentice,
unice. Aș vrea să știu că personajele mele au intrat în sufletele
cititorilor, că li s-a imprimat foarte bine imaginea lor în minte și că trăiesc
alături de ele chiar și după ce termină de citit ultima pagină. Mi-ar plăcea să detaliez
fiecare moment dintre personaje, să scriu despre fiecare imperfecțiune a
corpurilor lor, să mă transpun la rândul meu în pielea propriilor personaje și să le
exprim sentimentele.
Cât despre poveste, într-adevăr, cred că mi-ar fi foarte
greu să o fac imprevizibilă. Până la urmă, poate e imprevizibilă pentru
mine, ca autor, însă pentru cititorii mei e floare la ureche să elucideze
misterul pe care eu aș fi vrut să-l păstrez magic și tainic până la sfârșit.
Mi-ar plăcea totuși să fie o poveste plină de sentimente, m-ar bucura ca
oamenii să se regăsească în povestea mea și să fie implicați sută la sută în
ea.
Poate vă întrebați de ce nu mă fac autor dacă mi-ar
plăcea atât de mult să scot toate lucrurile astea în evidență și-i „condamn” pe alții pentru că nu au făcut-o. Răspunsul este pentru că nu
mă simt încă în măsură să fac asta. Cred că înainte să scriu ceva, e important
să mă cunosc pe mine ca persoană, să mă înțeleg, să mă descopăr. Și mai e drum
lung până acolo...
Poate, în urma acestui articol, o să mă considerați vreo
frustrată care nu știe să aprecieze o carte, însă eu știu că nu-i așa. E vorba de
faptul că, de-a lungul timpului, îți dai seama ce face o carte bună (evident că
pentru fiecare în parte, cuvântul bun
se poate defini într-un alt mod). Modul meu de a defini o carte bună este
însă cât se poate de departe de ideea de comercializare. Ce fac pentru mine o
carte bună sunt personajele veritabile, descrierile minuțioase, povestea
excepțională prin subiectul abordat, modul în care autorul reușește să te
captiveze, să te țină cu sufletul la gură.
Într-adevăr, fiecare om are dreptul să citească ce vrea, căci vedem lucrurile atât de diferit încât ce mie mi se pare absolut
minunat, altuia poate să i se pară hidos, însă în unele momente sunt de părere
că gusturile se educă, iar acesta e
unul din acele momente.
Voi ce părere aveți despre cărțile comerciale, credeți că
merită totuși citite și apreciate?
Ați citit astfel de cărți? Ce înțelegeți voi
prin o carte bună?
Aștept cu nerăbdare comentariile voastre,
Astfel de cărți au mulți cititori, ăsta este tristul adevăr. Probabil că oamenii nu vor să găsească lucruri interesante într-o carte, ci doar să se relaxeze lecturând ceva. Cu alte cuvinte, pentru unii, asta înseamnă literatură. Redusa literatură a zilelor noastre :)
RăspundețiȘtergereÎmbrățișări!
Într-adevăr; e păcat că unii nu pot mai mult de atât, sau mai bine zis, nu vor mai mult de atât. Așa cum ai spus și tu, probabil vor să se relaxeze citind ceva, drept pentru care rămân în zona lor de confort.
ȘtergereÎți mulțumesc pentru comentariu și pentru faptul că mă urmărești, înseamnă mult pentru mine! Îmbrățișăări! >:D<
Știu ce spui, mă simt atât de bine că nu sunt singura care are aceleași idei. Mă bucur că ai făcut o postare care abordează acest subiect, voiam să-mi spun și eu părerea pe blog. Chiar de curând am primit o carte spre recenzie, am primit comentarii „Autorul X scrie doar ce se vinde, este comercial”. Nici măcar ce se vinde nu scrie omul acela:)), o să vină recenzia cărții și cred că o să duc mai departe postarea aceasta. Sunt de acord cu tot ce ai spus, chiar te rog să menționezi și cărți data viitoare, deoarece autorul și-a asumat să se comenteze cartea lui, opinia ta poate să fie și ea publică! :D
RăspundețiȘtergerexoxo
Hehe, știam eu că nu sunt singura! :)) Chiar sunt curioasă să văd despre ce carte e vorba și m-aș bucura tare mult să-ți expui și tu părerea pe blog. Cine știe, poate o să menționez și cărțile; momentan am vrut să fac o postare generală despre părerea mea asupra acestui subiect și pe viitor poate că o să intru mai mult în pâine.
ȘtergereMulțumesc pentru comentariu și abia aștept să-ți văd postarea! Pupici! *.*
Ma bucur ca ideea ta s-a consolidat intr-un articol frumos si bine structurat. Sunt total de acord cu articolul tau si sper ca mai multa lume sa deschida ochii cand cumpara o carte :) Zile frumoase si usoare, Roxi!
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc din suflet, Robert! Într-adevăr, lumea chiar ar trebui să deschidă mai mult ochii atunci când cumpără o carte și să nu ia chiar orice le pică în mâini. La fel și ție și succes în tot ce-ți propui! >:D<
ȘtergereFelicitări pentru articol! Mă bucur că ai scris! Și eu m-am săturat de astfel de cărți. Și din păcate sunt multe și unele chiar foarte apreciate.
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc, mă bucur să văd "feedback" pozitiv! :D Da, multe dintre ele sunt foarte apreciate și de fapt nu sunt decât niște lecturi ușoare, de umplutură.
ȘtergereMulțumesc pentru comentariu, o săptămână frumoasă îți doresc!
Asemenea!
ȘtergereO carte buna dupa parerea mea este cea care iti stimuleaza creierul ,iti da liber la imaginatie ,uneori dureri de cap ,dar macar iti da ceva ....cat despre articolul tau e bunicel ,insa ai omis cea mai importanta parte : oricat de rau ar fi si te-ai simti ( iar in timpul scrierii erai plictisita ,ori dezgustata ) trebuie sa fii optimista , sa te multumesti cu ce nu ai ,dar visezi ...
RăspundețiȘtergereSunt de acord cu tine. În ceea ce privește ultima frază, nu sunt sigură că am înțeles-o corect, însă dacă te refereai că, oricât de nemulțumită aș fi de aceste scrieri, trebuie să fiu optimistă că o să le găsesc și pe cele care sunt mai aproape de sufletul meu, atunci, din nou, sunt de acord cu tine.
ȘtergereMulțumesc frumos de comentariu, o seară liniștită! >:D<
Sunt de acord cu tot ce ai spus in articol. Totusi, eu merg pe ideea ca este loc pentu toata lumea. Cartile bune vor ramane in timp iar cele comerciale nu, sau poate da dar sub o alta forma.
RăspundețiȘtergereSa stii ca eu citesc carti comerciale. Citesc si carti foarte bune. Acum depinde de fiecare ce intelege prin bun sau prost. Cand eram adolescenta (acum 20 de ani) am citit foarte mult. Eram la un profil uman si una din materii era "literatura universaa" (sincer nu stiu daca se mai face aas ceva acum ) . As ca am citit foarte mult "Mandrie si prejudecata", "Rosu si negru", "Mizerabilii" etc etc. Am citit carti care mi-au ramas dragi, pe care le-as reciti cu placere, am citit carti pe care le-am uitat (da, am uitat actiunea dar imi readuc aminte daca as citi o recenzie sau as reciti-o) , dar am citit si carti care nu mi-au placut deloc sau nu m-au dat pe spate: "Razboi si pace", "Anna Karenina"etc. Culmea, ecranizarile sunt superbe....
Ce incerc sa spun este ca fiecare citeste ce simte, cum poate, cand poate, in functie de starea de spirit, si....sa o spunem si pe aia dreapta si in functie de gradul de inteligenta. Am cunoscut o femeie de servici care citea doar carti comerciale, carti de dragoste, de buzunar. M-am oferit sa ii ofer si altceva (am apreciat ca ii place sa citeasca). Stii care a fost raspunsul ei: "domnisoara, mie imi place sa citesc dar nu sunt un om cultivat ca sa inteleg cartile grele" > M-a frapat sinceritatea ei. Am respectat-o pentru asta. Si ca fapt divers, dragostea ei pentru lectura (asa comerciala cum era) a transmis-o copiilor care au ajuns "mari" cu facultate, cu functie etc.
Pana la urma importanta este dragostea pentru lectura iar daca o carte comerciala relaxeaza dupa o zi stresanta nu e o crima. Repet, fiecare citeste ce simte, ce ii place.
Am invata un lucru de la un om mult mai in varsta ca mine: in viata sunt 3 adevaruri - al tau -al meu - si ADEVARUL .
Sau cum imi place mie sa spun, mai simplu: adevarul este undeva la mijloc.
Lecturi dragi in continuare!
Wow, ce comentariu frumos! Să știi că n-am încercat să privesc și din perspectiva asta, dar mă bucur că m-ai determinat să o fac. Într-adevăr, m-am gândit că o carte comercială uneori chiar te relaxează și pur și simplu ai nevoie de ceva de genul ăsta, însă încercam să evidențiez faptul că la un moment dat trebuie să treci și de bariera asta și să încerci altceva. Totuși, așa cum ai spus tu, unii oameni nu sunt capabili sau pur si simplu nu simt nevoia să citească și altceva. Până la urmă, dragoste de literatură să fie! :D
ȘtergereCât despre literatura universală, din păcate nu se mai face această materie. Păcat, cred că ar fi fost o oră interesantă.
O să rețin fraza legată de adevăr și o să reflect mai mult la ea, îți multumesc!
Lecturi frumoase și zile însorite îți doresc! ^.^