Titlu: O sută de nume

Autor: Cecelia Ahern

Anul publicării: 2012

Categoria: aventură, mister, dragoste

Număr pagini: 316

Descriere:

Kitty este o jurnalistă care a dat de necaz. Și-a pierdut postul din televiziune și este în conflict cu editorul revistei pentru care scrie. Când prietena ei, Constance, cea care i-a îndrumat cariera, îi lasă cu limbă de moarte misiunea de a scrie un articol cu subiect misterios, criza se adâncește. Kitty nu are decât o listă cu o sută de nume și, pornind de la ele, trebuie să scrie materialul în mai puțin de două saptamani. Un subiect absolut inedit și o misiune aparent imposibilă. Ajutată de Steve, un prieten din facultate, și de Bob, soțul lui Constance, pornește într-o cursă nebună, încercând să afle ce îi leagă pe cei o sută de oameni. Dar cine poate cunoaște o sută de oameni în două săptămâni?

Cu umor și sensibilitate, Cecelia Ahern își surprinde din nou cititorii, ținându-i cu răsuflarea tăiată până la ultima pagină.

“Cel mai bun mod de a evada din viața de zi cu zi este să te refugiezi în paginile unui roman de Cecelia Ahern.”

                                             Glamour

“Tot ce scrie Cecelia Ahern vine din inimă.”

                                                        Sunday Tribune

Părerea mea:

Abia așteptam să citesc această carte, pentru că, încă din descriere, mi-am dat seama că Cecelia Ahern o să mă impresioneze cu povestea pe care a scris-o; și nu m-am înșelat...

Nu știu dacă este vreun moment care să nu îmi placă sau pe care eu l-aș fi scris în alt mod, din această carte...

Este genul de carte la care ești nerăbdător să vezi ce se va întâmpla, ba chiar, care este sfârșitul, pentru că în sfârșitul cărții, după părerea mea, stă tot farmecul.

Kitty este o jurnalistă pusă în dificultate, în momentul în care deschide plicul cu povestea pe care trebuie să o scrie, și vede o listă cu o sută de nume. Ea ia legătura cu acești oameni și încearcă să le descopere poveștile – pe care, apropo, le obține foarte greu de la unii – și să găsească o legătură între poveștile tutoror.

Prin intermediul acestui articol, reușeste să își facă noi prieteni, să își schimbe comportamenul și să realizeze care sunt prietenii ei adevărați, și care, nu.

La sfârșit, când Kitty trebuia să facă legătura dintre poveștile acelor oameni, m-am pus în locul ei, gândindu-mă despre ce aș fi scris eu, însă, nici măcar nu m-aș fi gândit la concluzia emoționantă pe care ea a reușit să o extragă.

Făcând o mică paranteză, eu vreau să devin jurnalistă – citind această carte, mi-a crescut dorința de a deveni ce mi-am propus, în ciuda părerilor că nu este o meserie bună, care au venit din parte unora dintre prieteni.

 “O sută de nume” este o carte care m-a lăsat cu zâmbetul pe buze, în momentul în care am terminat-o. Și această carte m-a făcut să vad lucrurile din alt punct de vedere și, am ajuns la concluzia că fiecare om este special și interesant în felul lui și că oricine are o poveste de spus.

Cecelia Ahern a încercat să ne prezinte câteva personaje, prin intermediul cărora să ne dăm seama că, întotdeauna, contează sufletul pe care îl are un om, calitățile sale, și nu aspectul fizic.

O carte care te ține cu sufletul la gură, plină de aventuri și de sentimente, care merită citită, până la ultima pagină. Vă recomand să citiți această carte, dacă vreți să descoperiți modul de viață al altor persoane, să evadați puțin din monotonia pe care poate o are viața voastră și, de ce nu, să deveniți mai altruiști.

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută! 

Citate:

• “Dacă vrei să găsești adevărul, nu e nevoie să treci totul prin foc și sabie pentru a da la iveală o minciună, nici să faci ceva revoluționar – e suficient să intri în miezul unui lucru real.”
• “Fiecare persoană obișnuită are o poveste neobișnuită.”

Rating:

Titlu: Jurnalul Zlatei

Autor: Zlata Filipovic

Anul publicării: 1996

Categoria: jurnal intim/biografie, război, dramă

Număr pagini: 203

Descriere:

O fetiţă de unsprezece ani ţine un jurnal. Nimic neobişnuit. Câţi copii ajunşi la pubertate nu-şi împărtăşesc gândurile şi sentimentele acestor confidenţi discreţi care sunt jurnalele intime? Numai că fetiţa care scrie paginile de faţă este musulmană şi locuieşte la Sarajevo. Iar ceea ce ar fi trebuit să fie un jurnal intim devine un jurnal de război, un jurnal al copilăriei furate şi al revoltei.

Câteva detalii despre carte:

Zlata Filipovic e o fetiță de intelectuali din Sarajevo. Un copil cuminte și foarte bun la învățătură, care dă o atenție deosebită orelor particulare de pian și limbilor străine.

La început, Jurnalul ei va consemna lecturile, locurile unde-și petrece vacanțele, notele pe care le ia la școală – adică normalitatea vieții ei de zi cu zi.

Dar izbucnește războiul: orașul devine prizonier, o dată cu oamenii lui. Ceea ce nu era decât un amănunt – apartenența la o religie sau alta, la o naționalitate sau alta – devine un motiv exacerbat al diferențierii, devine o cauză de război. Politicienii se vor întâlni, vor face nenumărate planuri de reîmpărțire a Bosniei, vor semna acorduri pe care le vor încălca unele după altele.

Iar drama fetiței și a zecilor de mii de locuitori ai orașului Sarajevo va continua. Dramă ce s-ar putea numi lupta pentru supraviețuire într-un oraș lipsit de electricitate, de apă, de căldură, de aprovizionare. Totul – alimente, îmbrăcăminte – se cumpără la negru, cu prețuri exorbitante. Școlile se închid. Locuitorii sunt terorizați de trăgătorii izolați și de obuzele care cad “întâmplător”, făcând victime zilnic.

În tot acest timp, o fetiță de doisprezece, mai apoi treisprezece ani, după modelul Annei Frank, luptă în felul ei pentru abolierea barierelor artificiale aflate în calea înțelegerii dintre oameni.

Jurnalul Zlatei Filipovic a apărut la Sarajevo, apoi în Franța și în numeroase alte țări.

Iar numele fetiței din Sarajevo a devenit simbolul luptei împotriva ororilor războiului.

Părerea mea:

O carte încărcată de realism și de sentimente profunde...

Sunt surprinsă că o fetiță de doisprezece ani, nu cu mult mai mică decât mine, a reușit să mă facă mai realistă și, de ce nu, mai altruistă. Zlata își pune toate sentimentele și toate trăirile pe câteva foi cuprinse într-un jurnal, devenit acum atât de celebru.

Cartea are un fir narativ lin, cursiv. În prima parte ne este prezentată viața fetiței de zi cu zi, bucuriile ei, însă, înaitând în acțiune, jurnalul pe care ea își scrie gândurie, devine unul de război, plin de suferință și teamă.

Pe parcursul poveștii, am încercat să mă pun în pielea ei, însă a fost destul de greu pentru mine să realizez acest lucru, având în vedere că războiul este un eveniment neașteptat, care te ia prin surprindere.

Pivnița casei devine un loc înfricoșător pentru Zlata, deoarece, în timp ce obuzele cad, ea se refugiază acolo împreună cu familia și vecinii. În unele momente, duce lipsă de alimente, de haine, de electricite, de gaze și de apă. (“Prezentul meu, realitatea mea, înseamnă pivnița, frica, obuzele, flăcările.”)

Așa arătau majoritatea clădirilor, în urma războiului din Sarajevo. Însă, după cum puteți observa, printre dărâmături se zărește o lumină , care, zic eu, a fost aprinsă întotdeauna, atât pentru speranțele Zlatei, cât și pentru ale celorlalți locuitori.

Citind despre viața ei, am caracterizat-o ca fiind o fată foarte curajoasă și ambițioasă; curajoasă pentru că îmi imaginez că nu e ușor să stai la lumina lumânării, să nu ai ce să mănânci și să tremuri de frig; ambițioasă pentru că, în ciuda războiului care se desfășoară în afara zidurilor între care este închisă, ea își dorește să cânte la pian, să meargă la școală și, cel mai important, să își trăiasă copilăria pe deplin. (”Războiul a vrut ca orele de curs să înceteze, școlile să se închidă, copiii să meargă în pivnițe mai degrabă decât în școli.”)

În ciuda faptului că Zlata susține mereu că nu înțelege politica (numindu-i pe politicieni “bebeluși”), ea îmi dă o dovadă de maturitate, prin faptele sale, prin vocabularul ei atât de dezvoltat pentru o vârstă atât de fragedă.

Recunosc că mi-a fost oarecum greu la început să înțeleg care sunt personajele, pentru că numele lor sunt scrise în sârbo-croată.

Întotdeauna când termin o carte, încerc să extrag o concluzie, care să fie o lecție de viață. Din “Jurnalul Zlatei” am învățat să prețuiesc mult mai mult ceea ce am și, în același timp, să prețuiesc mai mult persoanele pe care le am în jurul meu și care îmi fac viața mai frumoasă.

Vă recomand să citiți această carte, dacă sunteți dispuși să înțelegeți viața unor oameni care trec prin groaza unui război, pe care, cine știe, cândva, poate că o să-l simțiți chiar voi înșivă pe pielea voastră.

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută! 

Citate:

• “Aici, oamenii mor, pier; totul arde, totul dispare, și în timpul ăsta, copilași, viitori oameni vin pe lume ieșind din flăcări.”
• “Viața continuă. Trecutul e crud, și tocmai de aceea trebuie uitat.”

Rating:

Titlu: Oscar și Tanti Roz

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Anul publicării: 2002

Categoria: dramă

Număr pagini: 100

Descriere:

Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atât pentru scenă, cât şi pentru marele ecran.

Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete.

Părerea mea:

Nici nu știu cu ce să încep recenzia acestei cărți...

Pe de o parte, este o carte foarte emoționantă, care te face să realizezi anumite aspecte ale vieții. Astfel, punându-te în pielea personajului bolnav de leucemie, înveți să prețuiești fiecare moment al vieții și, în același timp, ajungi să îi mulțumești Domnului că ești sănătos.

Pe de altă parte, este o carte cu o tentă de ironie și de amuzament. Deși conștient de starea în care se află, Oscar ia toată această situație în glumă, reușind să râdă, ca și un copil normal. Dar, femeia datorită căruia el se simte în largul lui și lipsit de singurătate, este Tanti Roz. Ea este o bătrânică plină de viață, care îl învață pe copil să îi scrie lui Dumnezeu, atunci când se simte singur, și îl sfătuiește să trăiască fiecare zi ca și cum aceasta ar însemna 10 ani. Astfel, băiatul îi destăinuie tainele cele mai ascunse lui Dumnezeu și trece prin diferite peripeții, la diferite vârste.

Autorul reușește să evidențieze discrepanța dintre aparență și esență: uitându-ne la Oscar în momentele de bucurie, tindem să credem că este un copil împlinit, lipsit de griji, însă, în realitate, el este un băiețel cuprins de sentimente de groază, la gândul că această boală îi va putea aduce moartea.

Cartea conține scrisorile trimise de Oscar lui Dumnezeu. Astfel, încercăm, prin intermediul rândurilor scrise de băiețel, să comunicăm, la rândul nostru, cu El, pentru a ne transmite sentimentele copilului.

Singurul amănunt care nu mi-a plăcut: a fost prea scurtă. Parcă mai așteptam o continuare, încă o scrisoare de-a lui Oscar. Dar, pentru cei care nu v-ați convins că este o carte foarte bună și emoționantă, acesta poate fi un motiv pentru a citi-o: este scurtă, așa că, merită să vă faceți puțin timp și pentru povestea unui alt om.

Vă sfătuiesc cu inima larg deschisă să citiți această carte, care vă așterne realitatea pe hartie.  Eu una am citit-o cu vederea încețoșată din cauza lacrimilor, deoarece această carte cuprinde o dramă, în adevăratul sens al cuvântului.

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Citate:

• “Dacă-mi pierd timpul cu ce cred toți tâmpiții, când să mai găsesc vreme să aflu ce gândesc oamenii deștepți?”
• “Nu de necunoscut mă tem, ci de faptul că voi pierde toate cele câte le cunosc.”
• “Întrebările interesante rămân și vor rămâne întrebări. Ele întrețin misterul. Fiece răspuns trebuie precedat de “poate că”. Doar întrebările neinteresante pot căpăta un răspuns definitiv.”
• “Privește lumea în fiecare zi ca și cum ai vedea-o pentru întâia oară.”

Rating:

Titlu: Insurgent

Autor: Veronica Roth

Anul publicării: 2012

Seria: Divergente Universe

Categoria: distopie, dragoste, ficțiune tineri, adulți

Număr pagini: 444

Descriere:

O alegere devine un sacrificiu.

Un sacrificiu devine o pierdere.

O pierdere devine o povară.

O povară devine o bătălie.

O singură alegere te poate distruge!

O singură alegere te poate transforma radical – sau te poate distruge. Însă fiecare alegere e urmată de consecințe. În timp ce facțiunile din jurul ei sunt cuprinse de neliniște, Trios Prior continuă să-i salveze pe cei pe care îi iubește – și pe ea însăși – , căutând răspunsuri la întrebări sfâșietoare despre durere și iertare, identitate și loialitate, politică și iubire.

Pentru Tris, ziua inițierii ar fi trebuit să reprezinte o victorie și să fie sărbătorită alături de cei din facțiunea aleasă; în schimb, ea se sfârșește cu orori de nedescris. Războiul bate la ușă, iar conflictele dintre facțiuni și ideologii se extind cu repeziciune. În vremuri de război, se formează tabere, se dezvăluie secrete, iar alegerile devin irevocabile și dure. Transformată de propriile sale decizii, dar și de durerea sufletească și de sentimentul de vinovăție, Tris încearcă să-și accepte Divergența, chiar dacă nu știe ce îi rezervă viitorul.

Insurgent, continuarea bestsellerului Divergent, ne oferă o poveste tulburătoare de iubire, plină de răsturnări de situație, cu decizii sfâșietoare și dezvăluiri emoționante...

Părerea mea:

În primul rând, țin să menționez că aceste păreri sunt subiective, așa că, în ciuda faptului că eu vă recomand unele cărți și pe altele, nu, vreau să decideți voi dacă vă place sau nu cartea, cel puțin din descrierea pe care v-am lăsat-o mai sus.

Sinceră să fiu, mi-a plăcut mult mai mult primul roman al seriei, Divergent.

Am citit Insurgent cu o oarecare plictiseală. A fost și în această carte foarte multă acțiune, dar, de data aceasta, acțiunea pe care ne-a prezentat-o autoarea, mi-a displăcut.

În carte, este prezentat războiul dintre facțiuni, alianța unora dintre ele cu altele. Recunosc că, la un moment dat, chiar nu am mai înțeles ce scop aveau cei care atacau sau cei care erau atacați; poate și pentru că, nu am vrut să fiu foarte atentă la detalii, deoarece, citind primul volum, am observat că mă atrage mai mult relația dintre Tris și Four (Tobias), relație pe care nu am mai găsit-o la fel de strânsă în Insurgent.

Într-adevăr, cei doi îndrăgostiți se protejează unul pe altul în fiecare moment, dar mi s-a părut că deja se transformă într-o dramă relația lor.

Și în Divergent au murit destul de mulți oameni, dar nu prea am dat atenție acestui detaliu, fiind atrasă mai mult de Tris și Tobias. Însă, în Insurgent, deja mi s-a părut exagerat faptul că au murit foarte mulți oameni...

Alt lucru care nu mi-a plăcut și pe care l-am considerat oarecum penibil: în momentele în care Tris pățea ceva, “inevitabil” trebuia să apară Tobias ca să o salveze. Nu zic că nu e ok că prin aceste fapte, autorul ne evidențiază sentimentele de teamă că unul dintre ei o să pățească ceva, dar...mi se pare prea clasică ideea pentru un bestseller. Însă, fiecare vede lucrurile din alt punct de vedere.

Mi se pare că am vorbit până acum mai mult despre partea negativă, așa că, o să vă prezint și partea pozitivă pe care am extras-o din carte.

Tocmai pentru că nu au fost foarte multe momente frumoase între cei doi îndrăgostiți, am fost curioasă să văd cum se desfășoară relația lor. Chiar m-am surprins de câteva ori dând câteva pagini pe care nu le citisem, doar ca să văd dacă apare vreun dialog între ei.

Au mai fost câteva momente în care am fost destul de curioasă să văd ce va urma, dar nu atât de bune încât să le menționez aici.

Așa că, sunt puțin dezamăgită că nu mi-a plăcut atât de mult pe cât voiam să îmi placă Insurgent. Poate am avut așteptări prea mari, având în vedere că Divergent mi s-a părut genială și că, până și criticii literari au lăudat cartea.

Însă, dacă ați citit Divergent, e clar că merită să citiți și al doilea volum, pentru a afla ce se va întâmpla în continuare. Sper ca vouă să vă placă și vă sfătuiesc să încercați să o înțelegeți (în cazul în care sunteți în situația în care sunteți prea plictisiți ca să mai fiți atenți la detalii).

Poate că vouă o să vă placă, având în vedere că avem gusturi diferite. Deci, dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Citate:

• “Oamenii sunt alcătuiți din straturi și straturi de secrete. Crezi că-i cunoști, că-i înțelegi, dar motivele lor îți sunt întotdeauna ascunse, îngropate adânc în inimile lor. Nu-i vei cunoaște niciodată cu adevărat, însă, uneori, hotărăști să ai încredere în ei.”

Mai sus v-am lăsat și trailerul filmului realizat după cartea Insurgent. Vizionare plăcută!

Rating:

Titlu: Divergent

Autor: Veronica Roth

Anul publicării: 2011

Seria: Divergente Universe

Categoria: science fiction, distopie,
ficțiune tineri, adulți

Număr pagini: 444

Descriere:

Într-un Chicago distopic, orașul în care trăiește Beatrice Prior, societatea este împărțită în cinci facțiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegația (cei altruiști), Neînfricarea (cei curajoși), Prietenia (cei pașnici) și Erudiția (cei inteligenți). Beatrice trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinții ei sau alege facțiunea care consider că i se potrivește cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusive pe ea însăși.

În timpul inițierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice își ia un alt nume, Tris, și se străduiește să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei și, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, își poate găsi locul în viața pe care ea și-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Și, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, amenințând să destrame societatea aparent perfectă în care trăiește, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar putea-o distruge.

Un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, trădări sfâșietoare, consecințe uimitoare și o neașteptată poveste de dragoste.

Câteva detalii despre autor:

Veronica Roth a absolvit Northwestern University, cu o specializare în scriere creatoare. În anii studenției, prefera deseori să lucreze la povestea care avea să devină Divergent în loc să-și facă temele. A fost într-adevăr o alegere care i-a transformat destinul. În prezent, locuiește în apropiere de Chicago și își dedică tot timpul scrisului.

Divergent este primul ei roman.

Părerea mea:

Am citit cartea Divergent, cu speranța să fie la fel de interesantă precum o cred majoritatea celor care au citit-o. Și nu am fost dezamăgită, deoarece am citit-o cu sufletul la gură (Nu doar pentru că este renumită, ci pentru că, chiar m-a făcut să intru în pielea personajelor).

În afara faptului că este o carte plină cu aventuri, este și o carte care conține o poveste de dragoste. M-am surprins zâmbind la momentele dintre cei doi îndrăgostiți, în care băiatul o proteja pe fată în orice moment.

Știu că ar trebui să vă las să savurați povestea, dar trebuie să precizez un mic moment dintre cei doi, care mi-a plăcut la nebunie. În cadrul facțiunii în care se află, Tris trebuie să se lupte cu un adversar. În timpul luptei, văzând că Tris nu e capabilă să se lupte și că adversarul o lovește fără milă, Four (băiatul care o place) părăsește sala în care se desfășoară acțiunea. Când se întâlnesc, fata îi reproșează că nu a rămas în sală, iar Four îi spune: “Nu e un lucru pe care aș vrea să îl văd.”. 

Și acum, revenind la carte, după cum spune în descrierea ei, o societate este împărțită în cinci facțiuni, fiecare dintre ele având câte un simbol. Am să scriu mai jos câteva opinii subiective despre fiecare simbol:

Neînfricarea – simbolul: flăcări

Flăcările sunt un element specific facțiunii Neînfricare. Frica este ca un foc aprins, pe care reușim, cu timpul, să-l stingem, dar care rămâne, pentru totdeauna, aprins în adâncul sufletului nostru.

Erudiția – simbolul: un ochi

Ochiul este simbolul Erudiției, căci oamenii inteligenți și înțelepți, văd lucrurile din toate unghiurile. Așadar, ochiul evidențiază toate cunoștințele pe care le acumulează cei din această facțiune, în care locul cel mai relaxant și în care își petrec timpul novicii și liderii, este biblioteca.

Candoarea – simbolul: balanță

Candoarea este reprezentată de către balanță, deoarece alegerea pe care vrem să o facem este într-o continuă incertitudine: ori alegem să spunem lucrurile pe față, ori alegem calea nedreptății, și anume, minciuna. În această facțiune, balanța se înclină întotdeaună către sinceritate.

Abnegația – simbolul: două mâini împreunate

În Abnegație, altruismul domină. Astfel, din simbolul prezicat mai sus, înțeleg că oamenii din această categorie sunt dispuși să întindă mâna oricărui om, în semn de ajutor, lăsându-și deoparte grijile sale și preocupându-se și de alții.

Prietenia – simbolul: un copac

Relația de prietenie se aseamănă cu niște copaci de diferite soiuri, dar care cresc simultan, în același mediu de viață, în care se ajută reciproc. Astfel, deși cu caractere diferite, prietenii se formează odată cu nevoia de a oferi ajutor și de a primi ajutor, în același timp.

Cartea m-a ținut într-un continuu suspans. Am fost foarte curioasă să descopăr în ce facțiune alege Tris să trăiască. În urma rezultatelor uimitoare de la testul de aptitudini, oare își va părăsi facținuea în care este familia ei sau va alege alt stil de viață? Aici vă las să decoperiți voi ce se va întâmpla.

În concluzie, vă sfătuiesc să citiți această carte, dacă căutați puțină aventură în viața voastră. Trăind sentimentele de dragoste dintre cei doi și încercând să trec prin aventurile descrise, parcă am dat viață atât cărții, cât și personajelor.

Dacă vă decideți să cițiți cartea, vă urez lectură plăcută!                      

Citate:

• “Asta e moartea: trecerea de la “este” la “era”.”

Mai sus v-am lăsat și trailerul filmului realizat după cartea Divergent. Vizionare plăcută!

Rating:

“Update 2016”: Sunt sigură că, atunci când am citit-o, i-aș fi dat 5 fluturași, dar acum nu prea cred. Însă, eu vă las cu părerea de atunci. :D