Recenzie: „Jocurile Foamei. Sfidarea" - Suzanne Collins

Titlu: Jocurile Foamei. Sfidarea (Vol. 2)

Autor: Suzanne Collins

Anul publicării (RO): 2009

Categoria: Fantasy, SF

Număr pagini: 320

Editura: Nemira

Descriere:

Sfidarea este al doilea volum din seria Jocurile Foamei. Suzanne Collins continuă într-o manieră magistrală povestea Districtului 12.

Katniss și Peeta au câștigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima oară în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniți în Districtul 12, după toate încercările înfruntate, convinși că au câștigat o viață sigură și decentă pentru ei și familiile lor, speră ca va urma o lungă perioadă de pace. Dar, în timp ce Katniss și Peeta parcurg obligatoriul Tur al Învingătorilor, apar zvonuri despre o revoltă printre locuitorii districtelor. Iar în ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Dacă nu vor reuși să convingă națiunea Panemului că sunt în continuare îndrăgostiți nebunește, consecințele ar putea fi dezastruoase…

Părerea mea:

Un volum minunat, din magia căruia nu mă pot desprinde...

Omg, ce tocmai am citit? N-aș fi crezut că cel de-al doilea volum din serie mă va ține la fel de captivă în lumea asta, mă va ține în suspans și îmi va face pielea de găină! Dar iată că Suzanne Collins nu a dezamăgit, ba chiar a reușit să creeze o poveste și mai misterioasă.

Țin să menționez de la început că nu voi da niciun fel de dataliu legat de carte, pentru că orice aș spune cred că ar fi un spoiler și n-aș vrea să stric din magia necunoscutului. Așa că o să vorbesc despre sentimentele transmise, despre personaje și despre cum am rezonat eu cu întreaga carte; mai pe scurt, tot ce-mi place să scriu într-o recenzie.

Dacă în prima carte, m-am apropiat de personaje, fiecare dintre ele făcându-mă să-mi placă dintr-un anumit punct de vedere, acum simt că sunt pe cale să le cunosc în totalitate. E minunat să văd cum o simplă relație dintre un cititor și un personaj devine pe parcurs o relație de prietenie...

Mi-a plăcut în mod deosebit faptul că personajele nu s-au schimbat deloc. Știm foarte bine că Peeta și Katniss au câștigat Jocurile Foamei, drept pentru care viața lor devine de vis: locuiesc în noi case, nu mai duc grija zilei de mâine și sunt mulțumiți că oamenii din Districtul 12 se bucură la rândul lor de mai multă mâncare. Autoarea ar fi putut foarte ușor să schimbe atitudinea personajelor, în urma evenimentelor desfășurate, însă a preferat autenticitatea, a preferat să ne facă să le cunoaștem mai bine așa cum sunt ele cu adevărat, decât să le schimbe și să nu ne permită să pătrundem în mintea lor.

Încă din prima carte m-am regăsit în comportamentul lui Katniss, dar n-am putut să-mi dau seama în ce măsură. Deși părea că e total opusul meu, simțeam că o înțeleg și că la rândul ei mă înțelege. În volumul de față am reușit să dezvolt această relație și să-mi dau seama cât de mult ne asemănăm: nu ne place să pretindem că placem pe cineva, când de fapt nici măcar nu suportăm să fim în prezența acelei persoane, suntem pudice și ne exprimăm cu greu sentimentele față de cei dragi.

Ce-i drept, față de Peeta încă am o oarecare reticență. Deși îmi place cum se comportă cu Katniss, îi ador umorul și mi se pare drăguț tot ce spune, nu mă simt apropiată de el.

 – A avea ochi pentru frumusețe nu e totuna cu o slăbiciune, subliniază Peeta. Poate cu excepția cazului când e vorba despre tine.

Fără să dau spoilere, ci doar ca să formez o idee generală a acestui volum, vă spun că lucrurile n-au revenit la normal. Deși Katniss și Peeta au reușit să scape cu viață din aceste jocuri sadice, nu scapă de durere și amăgire, căci prin actul lor de rebeliune, au sfidat Capitoliul. Iar când reușești să păcălești Capitoliul, nu scapi prea ușor... Riști să pui în joc viața membrilor familiei, dar și a locuitorilor tuturor districtelor.

Viața din Districtul 12 nu e, de fapt, prea diferită de viața din arenă. La un moment dat, trebuie să nu mai fugi, să te răsucești pe călcâie și să înfrunți pe oricine îți dorește moartea. Partea dificilă e să găsești curajul de a o face.

Au loc o grămadă de evenimente, în care singura soluție plauzibilă pare să fie continuarea jocului de-a îndrăgostiții. Dar în ce măsură va mai funcționa această prefăcătorie?

Deși unele lucruri mi s-au părut oarecum previzibile și trase de păr, tot m-am lăsat învăluită de misterul evenimentelor și n-am putut să nu zâmbesc când m-am gândit cum totul a fost pus cap la cap, luând o formă mult mai clară. Gaița zeflemitoare nu ezită să-și facă din nou apariția, fiind simbolul Fetei de Foc... Însă, când Fata de Foc e aruncată în apă, oare poate face față?

Întreaga carte e plină de acțiune și de suspans. Deși vrei să lași cartea jos (că mna, mai trebuie să dormi și tu), nu poți, devorând povestea și fiind din ce în ce mai curios odată cu înaintarea în pagini. Realizezi că totul devine mai complex și că faci și tu parte din cadru, fiind nevoit să iei niște decizii cruciale. Dar dacă ar fi atât de ușor să faci diferența dintre bine și rău...

Oricine are mintea-ntreagă nu m-ar lăsa pe mine să fac planuri. Fiindcă e evident că nu sunt în stare să deosebesc un prieten de un dușman.

Oh, iar sfârșitul! La ultima fraza efectiv mi s-a făcut pielea de găină și sunt sigură că n-o să uit prea curând momentul ăsta. Chiar m-a marcat, parcă a rupt o bucățică din mine și m-a șocat.

Deși primul volum mi-a plăcut pentru că a fost primul meu contact cu acest univers, am înțeles cum stau lucrurile, am făcut cunoștință cu personajele, pot să spun că al doilea volum mi s-a părut mai bun. Deși din primele 70 de pagini părea că o să mă dezamăgească, la sfârșit l-am găsit mult mai plin de dinamism și de momente speciale.

Dacă ați citit primul volum, cu siguranță vi-l recomand și pe acesta, invitându-vă astfel să reintrați într-o lume uluitor de captivantă și plină de surprize!

Vă urez lectură plăcută!

Rating:

Citește și recenzia primului volum! ^.^