Recenzie: „Regele-cerșetor și secretul fericirii. Puterea vindecătoare a cuvintelor” - Joel Ben Izzy


Autor: Joel Ben Izzy
Anul aparitiei: 2013
Categoria: dezvoltare personală
Număr pagini: 224
Editura: Curtea Veche
Volumul acesta spune o poveste adevarată de viață, poate crudă uneori, dar în care se simte totuși gustul dulceag al fericirii. Cum pot coexista aceste atribute? De unde vine, oare, frumusețea vieții? Care este secretul fericirii? Acestea sunt întrebările pe care ni le punem cu toții, în momentele de cumpănă - teme personale asupra cărora ne aplecăm deseori cand ajungem la ceea ce pare a fi o răscruce de drumuri. Viața ne poartă, necontenit, către noi provocări, deschizând noi uși și închizându-le pe altele pentru totdeauna. Și toți căutăm rețeta pentru o viață armonioasă și fericită.

Părerea mea:

O carte pe care am început-o cu inima și mintea deschisă, de la care nu aveam niciun fel de așteptări, dar care m-a surprins cât se poate de plăcut.

Subtitlul cărții, Puterea vindecătoare a poveștilor, spune foarte multe despre subiectul pe care-l vom regăsi în conținutul paginilor, dar și despre mesajul care mi-a rămas imprimat în minte, în urma parcurgerii acestei lecturi.

Fiecare capitol începe cu câte o poveste, orginară din diferite părți ale lumii, pe baza cărora autorul și-a format propria poveste și a reușit să arate cum, și în viața lui, acele povești au devenit realitate.

Un exemplu de poveste: Era odată un grănicer elvețian care făcea de pază la granița cu Austria. Lucra acolo de mulți ani și era tare mândru de slujba sa.
Într-o dimineață, un biciclist austriac dori să treacă granița. Montat pe ghidon avea un coș plin cu nisip. Un altul i-ar fi făcut pur și simplu semn să treacă, însă grănicerul elvețian nici gând. Aduse, în schimb, un pieptene special, păstrat pentru astfel de ocazii, și începu să caute prin nisipul din coș. Vedeți dumneavoastră, îl bănuia pe austriac de contrabandă. Nedescoperind nimic altceva în afară de nisip, îi dădu, în cele din urmă, voie să treacă.Același lucru se repetă și ziua următoare, și tot așa. Deși nu găsea nicidoată nimic, continua să caute, zi după zi,  timp de 30 de ani. În cele din urmă, grănicerul îi spuse austriacului: Trebuie să te întreb un lucru care mă frământă de mulți ani. Azi e ultima mea zi de serviciu. Mă pensionez. Și în toți acești ani, te-am suspectat de contrabandă. Acum, te rog, trebuie să aflu, ești sau nu contrabandist?Austriacul ezită o clipă, dar elvețianul îl liniști:                                        – Nu-ți face griji. Îți dau cuvântul meu de onoare că nu te reclam, dar trebuie să știu.
– Prea bine, zise austriacul. Atunci o să-ți spun. Fac, într-adevăr, contrabandă.                                          – Aha!, zise grănicerul. Știam eu! Cu toate astea, în fiecare zi ți-am controlat coșul și nu aveai nimic în afară de nisip. Spune-mi, te rog, cu ce făceai contrabandă?                                                                          – Cu biciclete.                                         
(Poveste originară din Austria)                                    

Povestea lui este una cum nu se poate mai dureroasă: povestitor fiind de meserie, lumea lui se învârtea în jurul cuvintelor, a iluziilor și a magiei. Fie că era vorba de un public larg, ori de copiii săi, Joel Ben Izzy găsea mereu un moment potrivit pentru a spune o poveste.

Poate vă întrebați ce poate fi atât de dureros, când totul pare cum nu se poate mai frumos? Ei bine, nefiind niciodată atent la starea lui de sănătate, Joel află că are o tumoare, ce determină pierderea vocii sale. La început, are speranța că vocea îi va reveni, însă pe parcurs își dă seama că nu face decât să trăiască într-o iluzie ce nu va putea deveni realitate.

Viața e un învățător nemilos. Îți dă mai întâi un test și abia apoi o lecție.

Faptul că pe gură grăia cele mai tandre și liniștitoare cuvinte, iar acum e pus în situația de a deschide gura și a scoate sunete ce cu greu pot fi înțelese, îl pun pe Joel într-o mare dilemă. La început îi este foarte greu să accepte ideea, se zbate mereu să spună câteva fraze și nu face decât să-și consume energia. Deși conștient că nu mai poate vorbi, el încearcă să ignore aceste fapte și să trăiască în propria lui realitate.

De ce? De ce mie? Fiecare dintre noi își pune întrebarea asta. Poate c-ar fi bine să ne întrebăm, cu toții, în cor: De ce noi? Răsunsul ar fi: asta-i viața!

Mentorul său, însă, cel care i-a insuflat dragostea pentru poveste, îl ajută să treacă peste acest obstacol și să vadă magia, chiar și acolo unde pare că nu este. Poveștile au, într-adevăr, o putere vindecătoare, iar Joel Ben Izzy, cu pași înceți, ajunge să îmbrățișeze din nou poveștile și să înfrunte realitatea. Totul ține de atitudinea pe care o adoptă și de gândurile pe care el însuși are posibilitatea de a și le alege.

Sfântul Laurențiu, patronul fericirii. Mereu zâmbitor, mereu surâzător. Era așa al naibii de fericit, încât romanii de săturaseră de el. L-au legat de-un stâlp și i-au dat foc. Câteva clipe mai târziu, au auzit râsete și s-au întors să vadă care-i treaba. Și iată-l pe Larry cu un zâmbet cât toată fața: Sunt gata pe partea asta. E timpul să mă întoarceți și pe partea cealaltă! Spune-mi, ai mai întânit vreodată pe cineva asemnător? Mereu zâmbitor, ori de câte ori te-ntâlnești cu el? Și care să fie cu adevărat fericit?

Cu zâmbetul pe buze, cu mintea încărcată de gânduri pozitive și cu credința că poate face ce-și propune, indiferent de impedimentele pe care le întâlnește în calea sa, Joel reușește să resimtă gustul poveștilor. Ele l-au ajutat să simtă cele mai frumoase sentimente din viața sa și tot ele l-au ajutat să înfrunte evenimentele mai puțin plăcute de care a avut parte.

În după-amiaza aceea am plecat de la Lenny gândindu-mă că sunt atât de multe feluri de povești... Unele ne fac să râdem, altele să plângem. Poveștile de noapte bună de adorm, iar cele budiste ne țin treji, cu ciudățeniile și paradoxurile lor. Mai sunt însă și altele, care îți intră în suflet când te aștepți mai puțin. Așa și cu povestea lui Lenny. Am simțit că s-a schimbat ceva în mine. Mi-am dat seama din clipa în care am plecat; lumea îmi părea mai aproape.

Ce am învățat eu din această carte? Să văd întotdeauna lucrurile neplăcute dintr-o perspectivă plăcută, să apreciez tot ce mă înconjoară și tot ce se petrece în viața mea și să înțeleg că unele lucruri sunt sortite să ni se întâmple, important este modul în care alegem să le percepem și să ne confruntăm cu ele.

Ce pare a fi o binecuvântare poate fi un blestem, iar ce pare un blestem poate fi o binecuvântare.

Însă, cel mai important lucru cu care am rămas, este acela că trebuie să las întotdeauna loc în viața mea magiei poveștilor.

Ce altceva e o poveste, daca nu un adevăr învelit într-o minciună?

Deși cred în puterea cuvintelor, simt că ele sunt de prisos în acest moment. Numai dacă veți lua cartea, o veți citi și o veți simți, veți putea rezona cu povestea ei. O poveste alcătuită din povești... ce poate fi mai frumos la o carte?


Dacă vă hotărâți să citiți cartea, vă doresc lectură plăcută! 


Citate:


 „În viață ai de ales, fie râzi împreună cu Dumnezeu, fie plângi de unul singur.

 „Atingi cu adevărat vârsta de mijloc atunci când încetezi să te mai îngrijorezi  că ai putea deveni precum părinții tăi, ca să constați, de fapt, că ai devenit exact ca ei.

Să nu ții de lucruri..., spuse el încetișor. Cam despre asta e vorba în viață. Ne naștem cu pumnii încleștați, dar de murit, murim cu palmele deschise.

„Cine este bogat? Cel care știe să aprecieze ce are.


Știati că...?

De Purim evreii sărbătoresc întorsăturile destinului. Povestea zice că un om rău plănuia să-i ucidă pe evrei, dar nu și-a dat seama că însăși regina lui era evreică. Până la urmă, el este cel condamnat la spânzurătoare, iar lumea se bucură, chefuind în jurul eșafodului. În sensul ăsta e o sărbătoare tipic evreiască: Au vrut să ne omoare. N-au reușit. Hai să mâncăm!

„Vedeți voi, bondarul nu poate zbura. Legile aerodinamicii au demonstrat că anvergura aripilor nu-i poate susține greutatea corpului. Din fericire, bondarului nu-i pasă și zboară oricum.

„Un băiat evreu devine bar mitzvah la 13 ani, iar o fată evreică devine bar mitzvah la 12 ani, vărstă la care, potrivit legii evreiești, se primește statutul de adult. Literal, înseamnă fiul, respectiv fiica unei porunci, băiatul sau fata devenind, astfel, responsabili de a respecta mitzvot-urile (poruncile) date de Dumnezeu în Tora.

„Paștele evreiesc durează opt zile, timp în care se consumă numai pâine nedospită, în amintirea pâinii consumate de evrei atunci când au plecat din Egipt și nu au mai avut timp să luase aluatul la crescut.

„Fiecare cultură are un mod aparte de a-și lua la revedere de la cei morți. În Nepal, de exemplu, vrând să se arată că trupul nu e decât materie fără suflet, acesta este lăsat în voia vulturilor, pe vârful unui munte. Triburile de iuniți așază cadavrul într-o canoe căreia îi dau drumul pe mare. Iudaismul are felul său de a le aminti celor prezenți la funeralii că persoana e cu adevărat decedată. Una dintre modalități este prin umor, întrucât tristețea și bucuria sunt două fațete ale aceleiași monede.  Râsul poate alunga durerea.


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!


Rating: 5/5


2 gânduri frumoase:

  1. Mi-a fost atât de dor de o recenzie ca asta!!!
    Bine ai revenit și sper să continui, mai rar, dar nu să dispari! :))

    Hugs Roxi! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihii. Ce-i drept, și mie îmi era dor. Îți mulțumesc, o să încerc să rămân prezentă! *.*

      Te îmbrățișez cu drag, mult spor în tot ce faci! >:D<

      Ștergere

Un produs Blogger.