Recenzie: „Profesorul și menajera” - Yoko Ogawa


Titlu: Profesorul și menajera
Autor: Yoko Ogawa
Anul aparitiei: 2016
Categoria: literatura japoneză
Număr pagini: 204
Editura: Humanitas
Când o tânără menajeră ajunge în casa Profesorului, un matematician ilustru care își poate folosi memoria doar 80 de minute pe zi, descoperă cu mirare că unicul mod al acestuia de privi lumea este prin intermediul numerelor şi al matematicii. Relaţia dintre ei se transformă pe nesimţite într-una de înţelegere reciprocă şi empatie. Când menajera îi mărturiseşte că are un fiu de zece ani care o aşteaptă singur acasă, Profesorul îi cere să-l aducă în fiecare zi, după şcoală. Treptat, Profesorul îi iniţiază în jocurile matematice, reprezentând pentru el adevărurile supreme pe care se sprijină lumea, iar acest mod inedit şi emoţionant de comunicare reuşeşte să creeze o legătură puternică între cei trei. Menajera, Profesorul şi micul Radical vor descoperi că sentimentele pe care le nutresc unii faţă de alţii sunt atât de puternice, încât ecuaţia propriilor vieţi s-a schimbat definitiv.

Părerea mea:

O lectură simplă, pură, despre prietenie, matematică și adevăruri eterne.

O legătură frumoasă între trei suflete pure: profesorul de matematică, ce are probleme de memorie, reușind să rețină doar informațiile din ultimele 80 de minute, o menajeră simplă și iubitoare și fiul ei, un copil modest și bine educat; asta veți întâlni în cartea Profesorul și menajera, totul proiectându-se pe fundalul misterioasei matematici, în care se află adevărul suprem.

– Linia pe care ai tras-o are un punct inițial și unul final. Deci este de fapt doar un segment de linie, cea mai mică distanță care unește două puncte. În realitate, o linie dreaptă nu are capăt. Se întinde la infinit, în ambele direcții. Dar o foaie de hârtie este desigur limitată. Și capacitățile noastre sunt limitate și de aceea folosim provizoriu acest segment, stabilind convențional că reprezintă linia adevărată. Prin urmare, e de fapt imposibil să trasezi o linie adevărată pe o foaie reală de hârtie. Și atunci te întrebi în mod firesc unde se găsește o linie adevărată, iar răspunsul este că numai aici, a zis arăând în dreptul inimii, la fel ca atunci când ne învățase despre numerele imaginare. Adevărurile eterne sunt invizibile și nu au legătură nici cu lucrurile materiale, nici cu fenomenele naturale și nici măcar cu emoțiile noastre. Matematica este singura care le poate exprima și ni le poate revela, și nimeni și nimic nu-i poate sta în cale.

Pe profesor l-am văzut ca pe bunicul din povești: inimos, gata oricând să-și împărtășească poveștile despre matematică și cu o dragoste necondiționată față de copii. Singurul său minus
este acela că, din cauza unui accident, memoria l-a lăsat.


Pe scurt, are o problemă de momerie. Să nu înțelegi că este senil. În general, creierul lui funcționează normal, dar acum 17 ani și-a pierdut într-un accident capacitatea de memorare. A fost un accident de mașină în care s-a lovit grav la cap. Iar memoria lui s-a oprit în anul accidentului, 1975. Tot ce s-a întâmplat de atunci, chiar dacă încearcă să rețină, se șterge din memoria lui. E în stare să-și amintească teoreme pe care le-a descoperit acum 30 de ani, dar nu-și poate aminti ce-a mâncat la cină, cu o zi în urmă. Mai exact spus, este ca și cum în capul său există o singură casetă video care durează 80 de minute. Când se înregistrează o informație nouă peste cele 80 de minute, cele vechi se șterg, rând pe rând. Ținerea lui de minte  durează doar 80 de minute. Adică o oră și 20 de minute.

Menajera a ajuns în casa bătrânului după ce multe altele au mai trecut pe acolo și n-au reușit să se descurce cu acesta. Ea însă e descurcăreață, vede ce-i mai bun în profesor și se lasă uluită de universul matematicii, pe care bărbatul ajunge să i-l destăinuie.

Se observă entuziasmul și dedicarea profesorului, atunci când vorbește despre matematică. Parcă se distanțează de tot ce-l înconjoară și reușește să fie una cu matematica. Astfel, ne permite și nouă să pătrundem în universul său, dar mai ales pe menajeră, pe care o fascinează cu poveștile sale.


– Și cine e cel care a descoperit noțiunea de 0?– Un matematician indian al cărui nume nu se cunoaște. Vechii greci considerau că nu e nevoie să numeri ceva care nu e nimic. Și pentru că nu e nimic, considerau că nu poate fi exprimat printr-un număr. Deci a fost nevoie ca cineva să treacă cu mintea de această observație logică și să imagineze cum poți exprima nimic cu un număr. Acest matematician indian necunoscut a făcut ca noexistența să existe. Ceva absolut extraordinar, nu?

Sinceră să fiu, am pus mâna pe cartea aceasta cu speranța că voi privi din altă perspectivă matematica, că voi reuși și eu, într-o oarecare măsură, să o îndrăgesc și să o înțeleg. Deși se observă finețea cu care profesorul vorbeste despre această artă a adevărului, nu pot să spun că m-a convins. M-a făcut pentru câteva momente să fiu captivă în lumea sa, însă, odată cu terminarea cărții, am părăsit și acel tărâm de care el va rămâne mereu atașat.

Universul pe care-l creează nu este unul plictisitor, ba chiar pot spune că este interesant, căci găsește în orice număr ori întâmplare ceva extraordinar, ce are legătură cu matematica:

– Privește cât de minunat! Suma divizorilor lui 220 este 284, iar suma divizorilor lui 284 este 220. Astfel de numere se numesc numere prietene (perechi prietene) și sunt foarte rare. Fermat și Descartes au descoperit fiecare câte o singură pereche de acest tip. Există o relație divină între cele două numere, iar ziua ta de naștere și numărul de pe ceasul meu formează o astfel de pereche. Deci suntem legați de o relație extraordinară!

Menajera însă pare că e captivată de această lume și se lasă prinsă de frumusețea rezolvării unei probleme.

Era o victorie minunată, iar claritatea și simplitatea rezolvării era cu atât mai extraordinară dacă ne gândeam din ce abis apăruse. Era ca și cum dezgropam un cristal din peretele unei peșteri întunecate.

Ea nu este singura care este influențată de profesor, ci și fiul ei, pe care începe să-l aducă  în casa bărbatului. Acesta ia numele de Radical, căci are capul plat și asta îi inspiră profesorului.


– O să-ți zic Radical. Semnul pentru radical oferă adăpost tuturor numerelor, fără să urască pe nici unul. Este un semn foarte generos.

Bătrânul are o dragoste extraordinară față de copil, îi acordă atenție și îi face cunoșință cu tărâmul magic al matematicii. De asemenea, pe cei doi îi leagă dragostea pentru baseball.

Mi-au plăcut relațiile care s-au format între personaje, Yoko Ogawa conturându-le într-un mod foarte delicat și călduros. M-a făcut să mă simt parte din prietenia strânsă dintre cei trei și să rezonez cu fiecare personaj în parte.

Acesta este motivul pentru care mi-a fost dragă cartea și pentru care nu regret că am citit-o,
însă per total mi-aș fi dorit mai mult. Simt că i-a lipsit acțiunea și că a fost totul mult prea lin, fără prea multe schimbări de situație.

Dacă vreți însă să pășiți într-un univers al prieteniei, al matematicii și al iubirii necondiționate, vă invit să faceți cunoștință cu opera lui Yoko Ogawa, care a țesut aceste idei într-un mod foarte elegant.

Singurul scop al matematicii este descoperirea Adevărului.

Dacă vă hotărâți să citiți cartea, vă doresc lectură plăcută!

Le mulțumesc din suflet celor de la Libris.ro pentru ocazia de a citi această carte și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de titlurile frumoase pe care le au!



Rating: 3/5

2 gânduri frumoase:

Un produs Blogger.