Recenzie: „Zece negri mititei" - Agatha Christie

Titlu: Zece negri mititei

Autor: Agatha Christie

Anul publicării: 2014

Categoria: roman polițist

Număr pagini: 253

Descriere:

“Zece...” Zece străini sunt atrași de un misterios U.N. Owen, într-o casă de pe o insulă izolată, din apropierea Devon-ului.

“Nouă...” În timpul cinei, un mesaj înregistrat îi acuză pe fiecare în parte de o crimă, iar în final, în aceeași seară, unul dintre oaspeți moare.

“Opt...” Rupți de lume din cauza unei furtuni violente și urmăriți de versurile unei vechi poezii de copii, care numără descrescător de la zece la zero, oaspeții lui U.N. Owen încep, unul câte unul, să moară.

“Șapte...” Care dintre ei este criminalul? Oare va supraviețui cineva?

“Una dintre cele mai bune și uimitoare creații ale Agathei Christie.” The Observer

Părerea mea:

Oficial, o iubesc pe Agatha Christie. E prima carte pe care o citesc de la ea, dar m-a făcut să-mi zic odată ce înaintam în acțiune: “Omg! Povestea asta e genială!”

Nu știu de ce, am tot ezitat de-a lungul timpului să încerc ceva scris de ea. Aveam impresia că nu îmi plac romanele polițiste – în ciuda faptului că nici măcar nu încercasem să citesc vreunul –, dar am citit o recenzie despre carte și am zis: “Eh, pe asta chiar trebuie să o citesc!”

Cel puțin în ultimul timp am citit relativ multe cărți bune, dar sunt unele care dau dovadă că sunt mai mult decât frumoase, că sunt geniale. “Zece negri mititei” se află printre acestea, pentru că acțiunea te captivează atât de tare, personajele îți devin din ce în ce mai suspicioase, dar te lasă totuși să pătrunzi în pielea lor. Însă când ai impresia că ai descoperit și cel mai ascuns secret, totul ia o întorsătură neașteptată și îți dă iar de gândit.

Nu o să mă axez foarte mult pe ce s-a întâmplat, pentru că oricum aș da spoilere, având în vedere că tot ce se întâmplă e concret și de neocolit. Astfel, se face că sunt aduse în plan zece persoane cu caractere total diferite, dar ale căror destine se înfiripă odată cu ajungerea pe o misterioasă insulă, Insula Negrului. Aceștia au fost chemați de către o persoană numită U.N. Owen, despre care nu știu nimic, dar în care au avut o oarbă încredere.

Mi-a plăcut faptul că la început au fost prezentate personajele succinct, dar îndeajuns cât să ne familiarizăm cu ele. Într-adevăr, îți este puțin greu să le diferențiezi, pentru că e vorba de zece persoane diferite, însă cred că tocmai acesta este farmecul: faptul că atâtea suflete distincte au ajuns într-un punct în care să aibă aceeași soartă.

Pe când stăteau în casa achiziționată cu proviziile necesare, un mesaj înregistrat îi acuză pe fiecare în parte de câte o crimă, urmând ca în acea seară să moară unul dintre oaspeți.

Astfel, odată cu dispariția unei persoane, dispare de pe masă și unul dintre cele zece porțelanuri care reprezentau niște negri mititei.

Urmând un poem pus în fiecare dintre camere, oaspeții mor pe rând:

La început pare o pură coincidență, însă apoi personajele își pun diferite întrebări: Cine este responsabil de aceste crime? Vom sfârși toți în acest fel?

Așadar, ajung la concluzia că unul dintre ei este criminalul, drept pentru care, fiecare trebuie să aibă grijă de propria persoană și să n-aibă încredere în niciunul dintre ei, dar cu toate acestea să rămână uniți și să găsească o modalitate prin care să scape de pe insulă.

Agatha Christie are un mod excepțional prin care să creeze suspansul și prin care să te facă să fii la un pas de aflarea adevărului, ca până la urmă să-ți dovedească faptul că te înșeli.

Ce se va mai întâmpla în continuare? Cine urmează? Care dintre noi?

Te întrebi care dintre personaje este responsabil pentru aceste crime și îți dai seama că n-ai destule dovezi prin care să-ți argumentezi alegerea. Astfel, ajungi să n-ai încredere în personaje, să le suspectezi la fiecare pas, ceea ce au făcut și ele. Nu numai că au creat o tensiune incontestabilă, dar au reușit să se transforme în niște animale. Gândul că oamenii mor în jurul tău, iar tu nu ești decât la un pas să urmezi această cale, te face să înnebunești, să ai suspiciuni până și la cel mai banal lucru.

Au înnebunit cu toții... Toți sunt nebuni... Le e teamă de moarte... tuturor le e teamă de moarte...

Ori, până la urmă, asta trebuie să-ți ofere un roman polițist, nu-i așa? Suspans, mister, întrebări, secrete, crime... Toate împachetate într-un ambalaj marca Agatha Christie.

Iar faptul că toată cartea s-a bazat pe acel cântecel, mi se pare o idee de-a dreptul genială! M-a entuziasmat acest aspect, deoarece am mai auzit cântecelul și în alte variante și voiam să-l descopăr și pe acesta. Însă nu este doar un cântec, este dovada că scriitoarea nu numai că a pus pasiune în scrierea cărții, ci a avut parte și de o muncă nemaipomenită, ceea ce mă face să mă înclin în fața răbdării ei!

Scrisesem cartea “Zece negri mititei” pentru că subiectul pare atât de complicat, încât m-a fascinat de la bun început. Zece oameni trebuiau să moară fără ca povestea să devină ridicolă, iar făptașul, evident. M-am apucat de scris după o planificare îndelungată și elaborată, iar rezultatul a fost satisfăcător. Subiectul era simplu, clar și derutant totodată, dar cu toate astea avea o explicație perfect logică; de fapt, era nevoie de un epilog care să lămurească lucrurile. 

Autobiografie – Agatha Christie

Nu rămâne decât să vă las pe voi să descoperiți misterul care stă în spatele unor personaje atent creionate și să vă urez succes în găsirea criminalului, pentru că, credeți-mă, nu va fi deloc ușor!

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Rating: