Recenzie: „Anul în care te-am întâlnit" - Cecelia Ahern

Titlu: Anul în care te-am întâlnit

Autor: Cecelia Ahern

Anul publicării: 2015

Categoria: romanță

Număr pagini: 384

Editura: All

Descriere:

Jasmine își pierde slujba chiar înaintea Crăciunului și, conform contractului, nu mai poate lucra un an de zile. Deprimată, își canalizează disperarea spre vecinul ei Matt, un realizator de emisiuni radio pe care nu poate să-l sufere. Între timp trebuie să aibă grijă de sora ei, Heather, și de grădina din fața casei. Nimic nu pare în regulă, și totuși, atunci când se întâlnește cu Monday, Jasmine înțelege că viața ei o să se schimbe. Înainte de asta însă marea schimbare se petrece înăuntrul ei. Dar atunci când în joc este dragostea, cât de departe poate merge schimbarea?

“Pătrunzătoare, romantică, fantastică.” Hello

“O dramă romantică în care predomină umorul.” Marie Claire

Părerea mea:

O carte plină de armonie, iubire și amuzament...

Sincer, nu știu cu ce să încep, pentru că sunt prea multe lucruri frumoase pe care aș vrea să le menționez.

Aș zice totuși să încep cu numele personajului principal, Jasmine. Numele ei înseamnă “iasomie”, ceea ce m-a făcut să iau toată cartea ca pe ceva deosebit, atât la exterior, cât și la interior. Mirosul îmbietor al iasomiei m-a determinat să parcurg rândurile lecturii cu pace în suflet, mi-a dat încrederea că urmează să pătrund într-o poveste delicată.

Așa că, iată, ni se prezintă viața lui Jasmine, o femeie muncitoare, implicată și creativă. Universul ei se prăbușește în momentul în care își pierde slujba, chiar înaintea Crăciunului, nemaiputând lucra un an de zile – așa cum zice ea, având vacanță la grădină. Fiind obsedată să aibă ceva de lucru, crede că e o pierdere de timp această pauză enormă, însă ceea ce nu știa în acel moment este faptul că acest an va contribui la evoluția ei, o va lăsa să-și pună gândurile în ordine.

Descoperă însă că nu anul la grădină este cel mai rău eveniment, ci faptul că vecinul ei este Matt, pe care nu poate să-l sufere din cauza discuțiilor pe care le are în cadrul emisiunii lui radio. A știut că nu-l suportă din momentul în care a dezbătut tema “Sindromul Down”, aducând niște cuvinte jicnitoare asupra suferinzilor.

Astfel, o introducem în poveste pe Heather, sora lui Jasmine, care suferă de sindromul menționat mai sus. Cred că ce m-a impresionat cel mai mult la carte este relația dintre ele două. Jasmine, în ciuda faptului că este cu un an mai mică, a protejat-o întotdeauna pe sora sa, renunțând de multe ori la dorințele ei. Heather a devenit cea mai importantă persoană din viața ei, mai presus de toți și de toate. Această relație nu are cum să nu te emoționeze, deoarece aducem în plan două suflete pure, gata să se ajute și să sacrifice orice.

Heather n-a avut nevoie de mine. Poate că eu sunt cea care se agață de ea, căutând ajutor, căutând să scap din propria lume. În loc să-mi trăiesc viața, am luat rolul de supraveghetoare și de mamă a ei.

Un alt aspect care mi-a plăcut în mod deosebit a fost modul în care s-a descărcat Jasmine și a reușit să se cunoască. Inițial, trebuie să recunosc că mi s-a părut banal faptul că își petrecea timpul numai în grădină, având în vedere că, într-o pauză atât de îndelungată, poți să realizezi toate lucrurile pe care le-ai tot amânat de-a lungul vieții. Însă, intrând mai bine în pielea ei, mi-am dat seama că fiecare dintre noi are un mod prin care reușește să se descarce, iar prin grădinărit ea reușește acest lucru. Observăm astfel o legătură aparte între pământ și suflet.

Poate că am intrat în grădină tensionată, dar de îndată ce m-am apucat de lucru toată tensiunea a dispărut ca prin farmec.

Nu numai că se descarcă, ci reușește și să se descopere:

Continui să sap în grădină, și pe măsură ce sap mai adânc în pământ, sap mai adânc și în mine.

Revenind la Matt, putem spune despre acesta că este o persoană dură, indiferentă și dezinteresată la exterior, dar sensibilă la interior. Adeseori ni se întâmplă să judecăm după aparențe, însă când pătrundem mai adânc în sufletul unei persoane reușim să-i descoperim calitățile. Astfel este și în cazul lui Matt.

Relația dintre el și Jasmine este una comică. Le place să se provoace reciproc, drept pentru care ne distrează cu câteva scene ce conțin replici arțăgoase. Însă, noaptea, parcă totul se schimbă, oamenii își arată adevărata față, iar cei doi trăiesc câteva momente încărcate de sensibilitate.

Mi-a plăcut faptul că n-a fost genul de relație siropoasă, ba chiar scriitoarea m-a făcut să realizez că momentele mici, dar semnificative, sunt cele mai prețioase în viață:

Stăm ore întregi fără să ne vorbim, fără să spunem ce ne trece prin minte ori să ne cerem sfaturi, dar pare că lucrăm împreună. Sau poate doar eu cred asta. Și mi se pare frumos. Când te văd luând o gură de apă rece îmi amintesc că mi-e sete. Când îmi îndrept spatele și anunț că mă duc la masă, faci și tu la fel.

A fost într-o oarecare parte și imprevizibilă cartea, deoarece își face apariția un alt personaj, pe nume Monday. Acesta face recrutări pentru un loc de muncă, considerând că Jasmine este cea mai potrivită pentru a-l ocupa.

Însă, deși scopul lui era doar pe plan profesional, acesta se strecoară în viața femeii, petrecând alături de ea momente pline de delicatețe. El surprinde prin atenție și eleganță:

E îmbrăcat în costum bleumarin și în loc de cravată poartă o față zâmbitoare, destinată numai mie.

De asemenea, seara, în timp ce Jasmine și Matt obișnuiesc să stea la masa din curtea bărbatului, își face apariția și vecinul lor, doctorul Jameson. Pe mine una mă amuză acest "trio", deoarece împreună reușesc să se simtă bine, dar și să atingă anumite subiecte sensibile, fără frica de a fi judecați.

Per total, cartea mi se pare una plină de amuzament, ceea ce îți conferă o stare de bine, de relaxare.

Trebuie să recunosc însă că prima jumătate a cărții nu m-a impresionat atât de tare. Știind totuși că este atât de apreciată, dar și că este scrisă de minunata Cecelia Ahern, mi-am păstrat în minte gândul că o să-mi placă și că nu o să mă dezamăgească. Și așa a fost. Cred că de vină am fost eu, pentru că nu înțelegeam de ce Jasmine este atât de muncitoare și nu încearcă să profite la maxim de timp, încercam să îi schimb percepția și observam că nu reușesc.

Însă, cum eram sigură că o să se întâmple, finalul cărții – aproximativ ultimele 100 de pagini –, m-au făcut să văd atât acțiunea, cât și personajele, din alte perspective. Am observat naturalețea întâmplărilor și frumusețea sufletelor.

Pe cât de relaxantă, pe atât de plină de întrebări este cartea. În timp ce Jasmine se descoperea, am reușit să fac același lucru cu mine însămi. Mi se pare impresionant să reușești să te cunoști odată cu parcurgerea unei povești, drept pentru care mă înclin încă o dată în fața scriitoarei, care este una dintre preferatele mele.

Am adorat faptul că a fost structurată în 4 părți, respectiv în 4 anotimpuri. Am putut să pătrund mai bine în acțiune, iar faptul că ultima parte a cărții mi-a plăcut cel mai mult cred că se datorează și faptului că acțiunea s-a petrecut în anotimpul toamna. Fiind atât în realitate, cât și în carte, în acest anotimp, am captat mai bine momentele prezentate.

Este genul de carte care te ajută să te regăsești, care îți prezintă probleme cu care s-ar putea să te înfrunți la un moment dat, dar la care se găsește mereu o soluție. Nu numai că este pusă în lumină o poveste de dragoste frumoasă, ci ni se dau și lecții de pe urma cărora putem să ne ghidăm în viață, căci, cum îmi spunea un profesor:

“Inteligent este omul care învață din greșelile altora, prost este cel care nu învață nici măcar din greșelile lui.”

Astfel, consider că v-am dat destule motive pentru care a-ți parcurge această lectură. Dacă sunteți dispuși să vă faceți timp pentru o poveste plină de umor, pasiune și romantism și să pătrundeți în pielea unor personaje atent formate, vă invit să citiți “Anul în care te-am întâlnit” de Cecelia Ahern.

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Le mulțumesc enorm celor de la Literatura pe tocuri, dar și Editurii All pentru ocazia de a citi acest bestseller (textul face parte din campania “Anul în care te-am întâlnit... pe tocuri”) și le urez succes tuturor participantelor la concurs!

Dacă tot campania se numește astfel, m-am gândit ca literatura să fie la propriu pe tocuri.

Citate:

“Deși timpul e infinit, timpul meu e limitat. Timpul meu se termină. Mi-am dat seama că ora mea și ora altcuiva nu sunt egale. Nu le putem cheltui în același fel.”
“Dacă vrei să faci ceva, trebuie să faci pe loc. Dacă vrei să spui ceva, trebuie să o spui pe loc. Și, cel mai important lucru, trebuie să o faci chiar tu. E viața ta, tu mori, tu o pierzi.”
“După anumite poziții îmi dau seama că ești chipeș. Felul în care îți înclini capul când ești gânditor. Sau poate că e lumina felinarului. În orice caz, sunt momente în care te transformi. Ochi albaștri, păr blond, nas cârn. Sau poate că așa arăți întotdeauna, și nu mi-am dat seama de asta pentru că te urăsc.”
“A te disprețui pe tine e slujba mea cu normă întreagă.”
“Ca și curcubeul de deasupra casei mele, ghioceii, covorul de brândușe violete din grădina soților Malone și Monday O’Hara sunt pentru mine simboluri. Toate sunt lucruri vizibile care reprezintă ceva invizibil: speranța.”
“N-are rost să regret acum ceva ce s-ar putea să nu regret nici mai târziu.”
“Poate că e vorba de necazurile pe care le întâlnești în viață. Te fac să te străduiești mai mult ca să faci față lucrurilor, nu te lasă să accepți vreun refuz. Trebuie să faci mai mult decât un om obișnuit ca să ții piept și să te asiguri că teama de ceea ce te poate trage în jos nu poate învinge.”
“E ca atunci când faci un puzzle. Pui persoana potrivită la locul potrivit. Uneori oamenii nu sunt în locul în care ar trebui să fie.”
“Ca să zbori, trebuie să-ți cureți mai întâi mizeria de pe aripi.”
“Miracolele cresc doar acolo unde le sădești.”