Abia
așteptam să postez în rubrica asta și, cum e început de
an și ar trebui să ne organizam puțin, m-am gândit să vă dau câteva sfaturi în
ceea ce privește economisitul banilor și strângerea lor.
Eu de mică am fost genul care să economisească, îmi era rușine
să le zic părinților să-mi mai ia și o pungă de chipsuri și mereu (și acum fac
asta) stingeam lumina la baie după ai mei, care uitau tot timpul să facă asta.
Nu mi s-a insuflat asta din familie, ci pur și simplu așa am fost și așa am
decis acum încă să fiu.
Am vrut să organizez totul pe câțiva pași de bază care
sper că vă vor ajuta:
1. Ia-ți o pușculiță în care să pui bani
doar pentru cărți!
Nu, ar fi ironic să vă spun să vă cumpărați o pușculiță,
pentru că așa economisiți bani. Folosiți ce vreți voi, orice aveți prin casă și
credeți că-l puteți folosi pentru asta. Eu aș folosi un borcănaș drăguț pe care
aș scrie Books/Money for books.
2. Începe să economisești bani!
#1.
Ok, „pușculița” o avem, dar trebuie și să punem ceva în
ea! Drept să vă spun, eu am început să iau cei câțiva bani pe care-i primesc
rest de la magazin și, într-un timp relativ scurt am reușit s-o umplu.
Numărându-i, îți dai seama că se strâng destul de mulți și, de ce să-i lași
vânzătoarei, când poți să-i iei și chiar să te folosești de ei?
#2.
Un alt mod de economisire ar fi să te organizezi atât de
bine atunci când faci cumpărături (de orice fel) astfel încât să iei doar
strictul necesar și să nu te abați de la asta. Da, știu, unele lucruri sunt
tentante, parcă ai vrea să ai și tu o bluză cu umerii goi sau un colier drăguț,
dar cu acei bani puteți să vă luați cărți, dacă asta vă doriți cu adevărat. Nu
vă îndemn să deveniți egoiști cu voi înșivă, să nu vă faceți poftele, însă dacă
vreți într-adevăr să strângeți bani pentru cărți, atunci e bine să vă focusați
atenția pe obiectivul vostru.
#3.
Dacă încă sunteți pe banii părinților, profitați de acest
lucru! Când vă mai dau părinții bani de mâncare la școală/de ieșit în oraș, nu
e scris undeva că trebuie să-i cheltuiți pe toți. Încercați de fiecare dată să
faceți în așa fel încât să vă mai rămână bani (chiar și câțiva lei) și veți
vedea că ușor-ușor se vor strânge bani în pușculiță.
3. Vânează reducerile/cumpără de la
anticariate!
#1. Site-uri
După ce ați strâns ceva bănuți în pușculiță, începe
cercetarea. Să spunem că vreți să vă cumpărați „Fata din tren”.
Căutați pe toate site-urile
prețurile acestei cărți și faceți comparații; nu uitați să vă uitați și la costul transportului,
pentru că de multe ori o carte e ieftină, dar cu tot cu transportul, ieșiți în
dezavantaj! Vă recomand să vă comandați online și nu să cumpărați din librării,
pentru că mai mereu prețurile din librării sunt mai ridicate și nu au așa des
reduceri. Site-ul de pe care îmi comand eu este bine cunoscutul Elefant, care
mi se pare că are niște reduceri geniale și cel mai mare avantaj îl găsesc în
faptul că poți să ridici tu coletul dintr-un anumit centru și astfel nu mai dai
bani și pe transport.
#2. Anticariate
De asemenea, puteți să încercați să căutați cartea în
anticariate. Nu toate au site, așa că cel mai ok e să vă duceți și să le
explorați (așa o să vă și petreceți timpul într-un mod frumos). Credeți-mă,
anticariatele nu au numai cărți vechi, vai de capul lor! Majoritatea au cărți
care au fost citite o singură dată și apoi au fost date anticariatelor, din
diferite motive. Aveți șansa chiar să găsiți titluri nou apărute, ceea ce e
super! Eu la anticariate de obicei nu mă duc cu gândul să găsesc o anumită
carte, ci le iau pe toate la rând și văd ce-mi place. Găsiți cărticele și la
2-3 lei, dar și pe la 15-20 (ceea ce e ok, având în vedere că le-ați fi
cumpărat cu cel puțin 10 lei în plus, dacă le luați noi).
4. Nu exagera!
Știu că este extrem de dificil să nu-ți iei muulte cărți,
însă sfatul meu e să nu exagerezi și să fii practic. Dacă ai deja în bibliotecă
diferite cărți cumpărate, dar necitite, începe cu ele! Până la urmă, de ce
le-ai cumpărat? Am și eu momente în care îmi cumpăr o carte și după efectiv nu
mai am chef de ea, însă sunt multe altele de care aș putea să-mi fac timp. În
acest fel, citind toate cărțile pe care le-ai cumpărat, vei reuși să strângi
mai mulți bani și să nu-i consumi imediat ce s-au adunat câțiva.
5. Fii răbdător!
Ultimul meu sfat e să fii răbdător, pentru că totul ia
timp. Banii n-o să cadă din cer și n-o să se adune în 2 zile cât să poți să îți
cumperi 10 cărți. O să se adune în timp, așa că nu-ți face griji că nu vei
ajunge niciodată să-ți cumperi cărțile mult dorite! Ah, și mai ales, un sfat e
să nu intrați în acei bani și să vă luați alte lucruri. Dacă pușculița a fost
folosită pentru a strânge bani de cărți, păi de cărți să fie! Pentru celelalte
lucruri puteți să vă faceți pușculițe separate. :))
Cam astea au fost sfaturile mele... Știu că nu sunt atât
de wow, să fie genul ăla de sfaturi care să-ți schimbe viața într-o oră și 5
minute, însă, atâta timp cât veți face un obicei din tot ce am zis eu (+ce vă
mai trece vouă prin minte), sunt sigură că o să reușiți să strângeți bani și să
vă luați câte cărticele doriți!
Sper că v-a plăcut articolul și că îl găsiți util! 💓 Voi cum reușiți să
strângeți bani pentru cărți?
Bună! Nu are legătură cu postarea, dar am găsit un book tag super drăguț și voiam să te invit să îl faci♥ uite-l aici: http://thecemeteryofbook.blogspot.ro/2017/01/tag-my-life-in-books.html?m=0 ^.^
RăspundețiȘtergereUii, super, mersi de invitație! *.*
ȘtergereDa, bune sfaturi :) . Totusi, la mine nu prea merge partea cu anticariatele pentru ca nu am cum sa ajung. De regula programul de munca este acelasi cu al meu.
RăspundețiȘtergereEu cumpar online, dar si aici este o problema: cartile care sunt trecute la "musai" :P nu le gasesc la reducere pe acelasi site :( .
Da, într-adevăr, eu cred că am vorbit și din punctul de vedere al unui adolescent, care are timp să caute reduceri pe site-uri/să meargă la anticariate. Poate reușești să îți faci puțin timp măcar online să vezi care carte unde e mai ieftină (măcar la site-urile astea mai populare: Elefant/Libris). Oricum, am observat că în general la Elefant sunt mai ieftine.
ȘtergereMult spor în tot ce faci! ^.^
Articolul tău e super drăguț și... util *.* iubeeeesc anticariatele și le recoamand și eu cu drag - deja mi-am făcut un obicei din a evita librăriile.
RăspundețiȘtergerexx
Hihii, îți mulțumesc, Diana! Da, și eu evit librăriile; bine, mă mai duc prin Cărturești pentru că îmi place atmosfera de acolo (dar nu să cumpăr) și prin Diverta. Uh, dar la anticariate chiar n-am mai fost de mult timp, iar cele de la Universitate sunt geniaale! Chiar trebuie să mă mai duc și eu; plus că e și atmosfera super cute și e un vibe mișto.
ȘtergerePupiici! ^-^
foarte tare articolul. :). Imi place ideea.
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult, Gabriela! >:D<
Ștergere