Recenzie: „Holy Cow" - David Duchovny

Titlu: Holy Cow

Autor: David Duchovny

Anul publicării (RO): 2015

Categoria: literatură universală, parodie

Număr pagini: 176

Editura: Polirom


Descriere:

Holy Cow” (2015), debutul actorului David Duchovny în lumea ficțiunii literare, este o fabulă pe cât de nostimă, pe atât de emoționantă despre prietenie, religie, umanitate și toleranță. Elsie Bovary, o văcuță de la o fermă din nordul statului New York, își petrece viața senină păscând, studiind celelalte animale și pălăvrăgind cu prietena ei cea mai bună, Mallory. Lumea sa este însă zguduită din temelii când, găsind poarta grajdului deschisă într-o seară, se strecoară până la casa fermierului și află cu stupoare că oamenii nu cresc vaci doar pentru lapte, ci ca să le mănânce carnea și să le folosească pielea pentru a fabrica diverse lucruri. După această cumplită revelație, Elsie hotărăște să plece în India, unde vacile sunt considerate sfinte și nimeni nu se atinge de ele. I se alătură îndată porcul Jerry, de curând convertit la iudaism, care vrea să ajungă în Israel pentru că acolo nimeni nu pune gura pe carne de porc, și curcanul Tom, dornic să ajunga în Turcia, țara unde este venerat. Cei trei trec împreună printr-o grămadă de peripeții, care de care mai hazoase și mai hazardate, ce pun însă sub semnul întrebării multe realități ale lumii contemporane.


Părerea mea:

O carte pe care am parcurs-o din dorința de a ieși din zona de confort, de a vedea lucrurile din perspectiva unui animal și de a mă amuza alături de personajele construite de David Duchovny.

Mi-a oferit cartea aceste lucruri? Nu chiar. Într-adevăr, am ieșit din zona de confort, pentru că n-am mai citit până acum o parodie, ba chiar o parodie a cărei personaje să fie niște animale. Acțiunea este povestită din perspectiva vacii Elsie care reușește din când în când să ne aducă un zâmbet pe buze.

Începutul a fost promițător, având în mereu zâmbetul pe buze datorită umorului lui Elsie, dar surâsul pierzându-se, din păcate, odată cu înaintarea în poveste.

Viața la fermă. Liniște și pace. Eu și trupa o ardem toată ziua pe pajiște, taurii cască botul la noi.

Nu pot să zic că am dat de glume care să mă facă să râd cu adevărat, ci doar de fraze care să mă înveselească. Într-o zi, Elsie află că oamenii se folosesc de ea nu numai ca să-i ia laptele, ci și ca s-o mănânce, când va veni momentul. Acest lucru o sperie de moarte, așa că, atunci când află că în India vacile sunt venerate, se hotărăște numaidecât să ajungă acolo.

Cum vestea se duce repede până și într-o fermă de animale, porcul Jerry i se alătură, hotărând să se ducă în Israel, unde oamenilor nu le plac deloc porcii, drept pentru care, nici nu-i mănâncă.

Ulterior, li se alătură și curcanul Tom, dornic să ajungă în Turcia, unde va fi venerat și unde, cu siguranță, nu va ajunge pe masa oamenilor de Ziua Recunoștinței.

3 animale. O aventură. Un pas spre ilustrarea realității.

Cei trei trec prin diferite peripeții, ca, într-un final, să-și dea seama ce își doresc de fapt de la viață și unde e locul lor cu adevărat.

Până aici, pare o poveste drăguță și, ce-i drept, povestea a fost cea care m-a încântat și m-a făcut să vreau să parcurg cartea. Însă nu mi-a plăcut deloc, dar absolut deloc, modul în care a fost relatată.

Nu l-am văzut niciodată pe David Duchovny în rolul de actor, dar tind să cred că acea meserie i se potrivește mai bine. Întreaga carte parcă mi-a reflectat disperarea lui pentru faptul că cei de la Disney Pixar au refuzat să ecranizeze povestea sub formă de desen animat. Acest refuz a dus la realizarea cărții în care se reflectă faptul că nu are talent în arta scrisului. Nu mi-a plăcut faptul că, de multe ori, s-a făcut referire la editoarea lui (de fapt, în carte, a văcuței Elsie), care îi sugera de fiecare dată să nu scrie ce gândește, practic să nu fie sincer, ci să adauge elemente comerciale. N-am înțeles rolul editorului în poveste. Aș fi crezut că David Duchovny a avut curajul să relateze povestea exact așa cum îi dictează inima, însă apariția editorului în poveste, cu sugestiile comerciale, care să aducă mai mulți cititori, m-a făcut să îmi schimb părerea și să cred că, deși a vrut să transmită o poveste pură, n-a avut curajul să o facă până la capăt.

Mă așteptam și la mai mult amuzament. Mă gândeam că poate nu înțeleg eu unele glume, însă și cele mai simple fraze, care se presupuneau a fi amuzante, nu mi-au adus zâmbetul pe buze.
Pe copertă scrie „O minunată parodie a lumii postmoderne, în tradiția Fermei Animalelor”. N-am citit această carte, însă am auzit multe lucruri pozitive despre ea. O s-o citesc într-o zi și pentru că e de mult pe lista mea, dar și pentru a vedea dacă „Holy Cow” chiar a păstrat așa-zisa „tradiție”.


Un aspect care mi-a plăcut a fost acela că, deși avem ca personaje niște animale, în spatele lor ne dăm seama că se află oamenii. În comportamentul lor se reflectă concis atitudinea oamenilor și a societății, drept pentru care ne dăm seama că ne confruntăm cu probleme majore în ceea ce privește acceptarea celor din jur. De asemenea, bârfa nu lipsește din cadru, și nici răutatea atât de des întâlnită în rândul oamenilor…

Voi, oamenii, sunteți tare ciudați, numai la mâncare vă stă gândul, însă, de arătat, vreți să arătați de parcă n-ați mânca nimic.

Întreaga carte este de fapt o fabulă, de pe urma căreia eu am rămas cu o idee, și anume că, pentru a vedea cărui loc îi aparținem, trebuie să experimentăm și să îmbrățișăm aventura din plin. Deși mie mi-a lăsat un gust amar, v-o recomand dacă vreți să experimentați o parodie ce are ca personaje trei animale haioase și prin care se fac evidențiate problemele societății moderne.

Nu contează dacă visurile se împlinesc sau nu, contează să visezei la ceva, să faci primul pas.

Vă urez lectură plăcută!



Citate:

Deși nu mă așteptam, am extras niște citate care îmi plac foarte mult:
  • E plăcut să trăiești în inocență absolută, numai că lumea asta ne oferă mai mult de-atât și ar fi o greșeală să nu profităm.
  • „Ura e ca o otravă pe care vrei s-o dai dușmanilor, dar o înghiți tot tu.
  • „Cum se face că fix în clipa despărțirii ajungem să apreciem cel mai mult tot ce lăsăm în urmă?



Rating:


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!


Book Blogger Tag

Heeeii, cititori frumoși! >:D< Am primit un tag de la Roxana de pe blogul Timp de citit, căreia îi mulțumesc din suflet, așa că m-am hotărât să-l împărtășesc cu voi și să vă arăt răspunsurile mele.



1. Top trei lucruri pe care nu le suporți la o carte.

1) Să fie comercială/clișeică.

2) Să aibă greșeli gramaticale. (știu că de obicei e vina editorilor, dar...)

3) Să se vorbească urât în ea. (nu suport înjurăturile în cărți)


2. Descrie locul tău perfect pentru citit.

La fereastra unei camere, dincolo de ea fiind o pădure plină de verdeață și un râu micuț. Mi-aș dori să am un astfel de loc de citit; ar fi ideal! Însă, alegând un loc în care am și citit până acum, aș zice leagănul de la țară.



3. Trei confesiuni legate de cărți.

Hmm.

1) Am primit Suge-o, Ramona!” cadou, însă încă e în țiplă și cel mai probabil o s-o dau la un schimb/o să organizez un concurs/o s-o fac cadou mai departe cuiva căruia i-ar plăcea o carte de genul ăsta.

2) Seria care m-a introdus în lumea magică a literaturii este „Harry Potter”. *Am fost obsedată într-un timp de Harry Potter*

3) Încerc să găsesc în fiecare carte ceva frumos și, de cele mai multe ori, le termin, chiar dacă nu prea îmi plac, în speranța că o să mă surprindă cu ceva.


4. Când a fost ultima dată când ai plâns în cursul lecturării unei cărți?

Chiar acum câteva zile, când citeam Hoțul de cărți” (vezi recenzia aici).


5. Câte cărți se află în acest moment pe noptiera ta?

1) Nu am noptieră. :))

2) De obicei îmi țin pe birou cartea pe care o citesc în perioada respectivă.


6. Care este gustarea ta preferată în timp ce citești?

Nu cred că am o gustare preferată în timp ce citesc, plus că nu prea obișnuiesc să mănânc în timp ce citesc, pentru că mă distrage, într-un fel. Dar o să zic totuși biscuiții.



7. Numește trei cărți pe care le-ai recomanda tuturor.

Ioi, greu. Păii, Mănâncă, roagă-te, iubește” – Elizabeth Gilbert (vezi recenzia aici), Cel care mă așteaptă” (vezi recenzia aici), Alchimistul” – Paulo Coelho.




8. Arată-ne o poză cu raftul tău favorit din biblioteca ta.

Cu siguranță raftul meu favorit, pentru că sunt cărți de la Editura Trei, Epica și câteva de la Polirom (editurile mele preferate). Din păcate nu sunt toate cărțile pe care le am de la aceste edituri, pentru că multe dintre ele sunt pe la colegele mele.




9. Scrie în trei cuvinte ce înseamnă cărțile pentru tine.

Un refugiu splendid.



10. Care este cel mai mare secret de cititor al tău?

Secretele nu se spun, dar oricum nu cred că am secrete în ceea ce privește cititul. Hmm, poate faptul că nu-mi plac scenele obscene. Clar! Nu mă simt confortabil să le citesc, așa că evit cărțile de genul acesta.



Sper că v-a plăcut tag-ul și vă învit și pe voi să-l faceți, cu rugămintea să menționați blogul meu în momentul în care îl postați și, bineînțeles, să reveniți cu un link spre el, pentru a vedea și eu ce răspunsuri ați dat.

Deși e liber să-l facă oricine, o să nominalizez câteva bloguri dragi mie: Cărțile Nopții, Books or Movies?, Romance of pages, Încă un capitol, Lectură și relaxare, Forever Lost in Literature.

Vă doresc o săptămână minunată și lecturi plăcute! >:D<

Recenzie: „Hoțul de cărți" - Markus Zusak

Titlu: Hoțul de cărți

Autor: Markus Zusak

Anul publicării (RO): 2011

Categoria: literatură universală

Număr pagini: 571

Editura: Rao


Descriere:

Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. 

Liesel Meminger şi fratele ei mai mic sunt duşi de catre mama lor să locuiască cu o familie socială în afara oraşului München. Tatăl lui Liesel a fost dus departe sub şoapta unui singur cuvânt nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede în ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul călătoriei, Moartea îi face o vizită băieţelului şi o observă pe Liesel. Va fi prima dintre multe întâlniri apropiate. Lângă mormântul fratelui ei, viaţa lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parţial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greşeală, şi este prima ei carte furată.

Astfel începe o poveste despre dragostea de cărţi şi de cuvinte, pe măsură ce Liesel învaţă să citeasca cu ajutorul tatălui ei adoptiv, care cânta la acordeon. În curând, va fura cărţi de la incendierile de cărţi organizate de nazişti, din biblioteca soţiei primarului, şi de oriunde le mai putea găsi.

„Hoţul de cărţi este o poveste despre puterea cuvintelor de a crea lumi. Cu o scriitură superb măiestrită şi arzând cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a dăruit una dintre cele mai durabile poveşti ale timpurilor noastre.



Părerea mea:

O carte excepțională, pentru care nu am suficiente cuvinte, având în vedere că m-a făcut să trec prin toate stările posibile, mi-a deschis ochii și m-a teleportat într-o perioadă cu totul sfâșietoare, și anume Al Doilea Război Mondial, Germania nazistă.

În ciuda faptului că știu că mă așteaptă o poveste tristă în momentul în care se face referire la evrei, comuniști, Hitler, Germania nazistă, sunt cu totul uluită de acest univers, parcă total paralel de viața comodă pe care o ducem noi.

Reușesc totuși să pătrund în aceast tărâm încărcat de durere și tristețe, vizualizând întreaga acțiune prin ochii unei fetițe curajoase, altruiste și sufletiste, pe nume Liesel Meminger.

Având în centrul acțiunii un copil, totul devine și mai sensibil, dându-ne seama cât de naivi pot fi copiii la început, neînțelegând ce se întâmplă în jurul lor, și cât de repede poate să-i maturizeze un eveniment cum este războiul.

Liesel m-a uimit prin curajul și prin pasiunea ei pentru citit. Cuvintele sunt cele care o ajută să-și formeze universuri proprii, care o fac să pășească pe tărâmuri magice...

Peste tot cărți! Fiecare perete era căptușit cu rafturi supraaglomerate, dar impecabile. Abia dacă se zărea vreun tablou. Erau stiluri și mărimi diferite ale literelor pe cotoarele cărților negre, roșii, gri și de toate culorile. Erau cele mai frumoase lucruri pe care Liesel Meminger le văzuse vreodată.

Tatăl ei adoptiv, Hans Hubermann, este cel care o învață să citească și să scrie, lucru care te copleșește imediat. Cred că de tatăl ei mi-a plăcut cel mai mult, acesta transmițându-mi atâta blândețe și căldură prin gesturile sale și alinându-ți sufletul cu sunetele acordeonului său.

De mama ei adoptivă nu m-am putut apropia foarte tare, aceasta având o fire rece, distantă și înjurând tot timpul. Ce-i drept, la început nu înțelegeam de ce înjură de fiecare dată, însă, cu timpul, mi-am dat seama că fiecare are un mod propriu de a-și arăta sentimentele, iar în cazul Rosei Hubermann, până și înjuratul poate fi o modalitate. Așadar, observăm cât ține aceasta la Liesel, în ciuda faptului că o tratează într-un mod jalnic.

Până aici, nimic special, ci o simplă familie... Însă, pe fundal se află un decor sumbru, încărcat de energii negative, de tristețe și de supunere. Ne aflăm în Germania nazistă, în țara condusă de Adolf Hitler.


Ce-i drept, nu ni s-a prezentat foarte în detaliu această perioadă, dar aceasta se resimte întotdeauna pe fundal. Puterea lui Hitler se face simțită la tot pasul, oamenii fiind nevoiți să i se supună și să acționeze contrar voinței lor. Copiii erau învățați de mici că trebuie să-l respecte, salutul Heil Hitler nelipsind niciodată din vocabularul lor.

Un lucru nou pe care l-am aflat este că era înființată și o organizație nazistă, în care intrau copiii ce împlineau vârsta de zece ani, numită Tineretul Hitlerist.

Vârsta de zece ani însemna Tineretul Hitlerist. Primul lucru pe care îl făceau acolo era să se asigure că Heil Hitler este pronunțat cum trebuie. Se învăța să meargă drept, să se înfășoare bandaje și să se coasă haine.


Totul în acea perioadă însemna supunere, corupere și acte de violență. Evreii erau cei care simțeau din plin aceste lucruri, aceștia fiind duși în lagăre de concentrare, iar într-un final, mureau într-o cameră de gazare sau pur și simplu mureau de foame.

Familia Hubermann își ia totuși riscul să adăposteze un evreu, lucru care, dacă se afla, îi putea duce pe membrii familiei direct spre drumul spre moarte.

Viața se înrăutățise în cel mai sălbatic mod cu putință, dar era imperativ ca ei să se poarte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. 
Imaginați-vă că zâmbiți după o palmă pe care ați primit-o peste față. Apoi, gândiți-vă că faceți asta douăzeci și patru de ore pe zi. 
Asta era ocupația de a ascunde un evreu.

Liesel ajunge să aibă o frumoasă relație de prietenie cu evreul Max, făcându-i mereu cadouri nesemnificative, citindu-i și descriindu-i cum e vremea afară. Totul este atât de emoționanat încât n-ai cum să rămâi pasiv la astfel de lucruri.



Întreaga carte e un amalgam de tristețe, durere și moarte, însă  acestea sunt înlăturate de înțelepciunea și blândețea lui Hans, de curajul și pasiunea lui Liesel, de umorul lui Rudy, cel mai bun prieten al lui Liesel, și de modul în care e construită cartea. Deși totul se află pe un fundal trist, este o poveste frumoasă, care ne încălzește sufletele.

Mi-a plăcut și modul în care a fost scrisă, căci originalitatea a ieșit în evidență. Markus Zusak a reușit să ne țină în suspans, să ne țină captivi într-o lume din care, deși n-am vrea să facem parte, am trăi numai ca să fim alături de personajele minunate pe care le-a construit. Are un mod de a scrie ușor, dar totuși splendid, regăsind la fiecare capitol și câteva notițe îngroșate și frumos puse pe hârtie:

O DEFINIȚIE PE CARE NU O VEȚI GĂSI ÎN DICȚIONAR 
A nu pleca: un act de încredere și iubire descifrat deseori de copii.

Naratorul nu-și arată fața încă de la început, acesta prinzând contur odată cu înaintarea în lectură, ceea ce face cartea mult mai captivantă. Ce-i drept, în cazul meu, naratorul a luat multe fețe, însă, într-un final, mi-am dat seama cine este și am fost uluită de modul în care a reușit să ne transmită povestea.

În urma parcurgerii cărții, cred că cea mai importantă concluzie la care am putut să ajung este că toată lumea a suferit în timpul războiului. Înainte, aveam vaga impresie că numai evreii sufereu, iar ceilalți duceau o viață minunată; însă, această carte mi-a deschis ochii și m-a făcut să realizez că oricărui om îi era frică de moarte, de despărțirea de cei dragi și de auzul sirenelor care îi anunțau că trebuie să coboare în pivnițe, cât timp bombele se auzeau explodând.

Aș zice multe cuvinte despre această carte, însă nu pot să mi le găsesc; aceasta m-a lăsat cu mii de sentimente, mi-a răscolit sufletul și m-a făcut să o ador. V-o recomand cu cel mai mare drag, datorită personajelor de excepție, a acțiunii emoționante și a felului în care vă va copleși și vă va face să trăiți într-o cu totul altă lume.

Vă urez lectură plăcută!



Știați că...?
  • „După 1933, 90% din nemți i-au acordat o susținere neabătută lui Adolf Hitler. Asta însemna 10% care nu i-au acordat-o.



Citate:
  • „Presupun că oamenilor le place să vadă puțină distrugere. Castele de nisip, case din cărți de joc, de acolo începe. Marele lor talent este capacitatea de a înteți un conflict.”
  • „Orice moarte are o inimă.



Rating:



P.S. S-a realizat și un film pe baza acestei cărți. Deși mi-a plăcut cartea mult mai mult, este foarte frumos realizat, iar actrița care o interpretează pe Liesel, Sophie Nélisse, este excepțională. Vă las aici trailer-ul:



Recenzie: „Jurnalul unui mag" - Paulo Coelho


Autor: Paulo Coelho

Anul publicării (RO): 2008

Categoria: literatură universală

Număr pagini: 252

Editura: Humanitas


Descriere:

O carte captivantă, în care este povestit pelerinajul lui Paulo Coelho către Santiago de Compostela, pe un drum medieval ce începe în Pirinei şi străbate nordul Spaniei. Pelerinajul făcut de autor în 1986 a inspirat acest roman de aventuri care este totodată o fascinantă parabolă despre nevoia de a găsi propria cale în viaţă şi despre descoperirea faptului că miracolul se ascunde întotdeauna în paşii oamenilor obişnuiţi.

„Jurnalul unui Mag” ocupă un loc important în opera lui Paulo Coelho nu doar pentru că este prima dintre cărţile lui importante, publicată înainte de Alchimistul, ci şi pentru că este expresia completă a umanismului filozofiei lui Paulo Coelho şi a profunzimii căutărilor sale.


Părerea mea:

O carte care te pune pe gânduri, care te sfâșie prin frazele de mare impact și care este construită pe baza unei idei frumos ilustrate:

Miracolul se ascunde în pașii Oamenilor Obișnuiți.

Cartea oferă posibilitatea oricărui cititor să o parcurgă, atâta timp cât e dispus să fie deschis unei lumi magice, în care miracolul e mereu pregătit să apară. Nu trebuie să ai anumite calități pentru a citi această creație, căci autorul le permite oamenilor obișnuiți, simpli, care n-au încetat să viseze, să pătrundă în călătoria lui.

Povestea prezintă viața autorului, Paulo Coelho, care se pregătea să devină Maestru al Ordinului RAM, mai exact să devină Mag în adevăratul sens al cuvântului, iar pentru aceasta, trebuia să întocmească un ritual prin care vechea spadă va fi îngropată, iar una nouă îi va fi înmânată de către Maestrul său. Însă, când Paulo a vrut să ia spada, Maestrul a simțit mândria în inima lui, iar cum puterea nu valorează nimic dacă nu știi să o împarți cu ceilalți oameni, Maestrul nu i-a permis să o ia. Din cauza lăcomiei de care a dat dovadă, Paulo va fi nevoit să parcurgă Straniul Drum spre Santiago (Spania), pentru a-și căuta spada printre oamenii simpli, luptând pentru a obține ceea ce prima oară i-a fost dăruit într-un mod generos.

Aceasta ar fi introducerea în poveste, însă tot ce urmează pare a fi construit ca o metaforă. Spada, din punctul meu de vedere, reprezintă de fapt un obiectiv, dar cel mai important, drumul parcurs către îndeplinirea obiectivului. Luptele pe care le dă cu tot felul de ființe spirituale pe parcursul drumului, cred eu că sunt de fapt greutățile pe care le întâmpinăm în viață, obstacolele pe care, dacă alegem să le înfruntăm, ne vor duce cu un pas mai aproape de țelul nostru.

Chiar și acum, când scriu această recenzie, simt că am devenit cu puțin mai înțeleaptă decât poate am fost până acum, iar dacă ajungi la această concluzie în urma lecturării unei cărți, cred eu că este minunat. Paulo Coelho îți deschide multe orizonturi de gândire, îți pune întrebări la care poate că nu te-ai fi gândit, îți dă posibilitatea să îți formulezi propriile răspunsuri și te uimește prin răspunsurile pe care el însuși le dă și care, fiind atât de frumos spuse, par mai aproape de realitate.

Așa cum mă așteptam, cel mai mult mi-a plăcut stilul autorului, povestea în sine, sinceră să fiu, plictisindu-mă într-un anumit punct. Însă Paulo Coelho m-a surprins și de această dată prin profunzimea gândurilor sale, prin faptul că ne-a îndemnat pe noi, cititorii, întotdeauna la visare, la frumos și ne-a dat încrederea că ne vom găsi drumul în viață, însă, pentru a ajunge în acest punct, trebuie să experimentăm și să avem ambiție.

Când călătorești, experimentezi într-un mod foarte practic actul renașterii. Te întâlnești cu niște situații absolut noi, ziua trece mai încet, iar limba celor din jur nu o înțelegi. Exact ca un copil care abia a ieșit din pântecul matern. În felul acesta, vei da mult mai multă importanță lucrurilor care te înconjoară, pentru că de ele depinde propria dumitale supraviețuire.

Cel mai important aspect, la care am ajuns și eu într-un final, este faptul că mai mult contează drumul, decât destinația în sine. Ce-i drept, destinația ne ajută să ne formăm un obiectiv, dar drumul e cel care ne deschide noi orizonturi, ne permite să greșim, să învățăm, să experimentăm...

Când ai un obiectiv al călătoriei e foarte important să fii atent la drum. Drumul ne învață întotdeauna cel mai bun mod de a ajunge și ne îmbogățește în timpul parcurgerii lui.

Totuși, de multe ori zona de confort e cea care ne împiedică...

Vedem totdeauna cel mai bun drum, dar apucăm pe acela cu care suntem obișnuiți.

Dacă vreți ca un om să vă dea speranța că nu visați degeaba, că visul trebuie să facă parte din viața noastră, căci astfel ne-o colorează și ne-o înveselește, atunci Paulo Coelho cred că este potrivit pentru a vă emana acest sentiment.

Omul nu poate înceta să viseze nicidoată. Visul e hrana sufletului așa cum mâncarea e hrana trupului. De multe ori, de-a lungul existenței noastre, ne vedem visele năruite și dorințele frustrate, dar trebuie să continuăm să visăm, altfel sufletul moare.

După cum am spus, povestea în sine nu prea m-a atras. Mi s-a părut destul de greoaie, plină de metafore și semnificații ascunse, care, în mod normal m-ar fi entuziasmat, dar care de această dată m-au făcut să las cartea jos, neîntreținându-mi entuziasmul. În spatele pelerinajului sunt totuși foarte multe concluzii de tras, iar acest lucru a compensat pe tot parcursul cărții.


Cel mai mult din povestea în sine mi-au plăcut exercițiile pe care Paulo le făcea, unele dintre ele fiind, din punctul meu de vedere, foarte utile și interesante, putându-se face chiar și în viața de zi cu zi, pentru a elimina energiile negative.

Exercițiul cruzimii 
De fiecare dată când îți trece prin cap un gând care crezi că ți-ar putea face rău – gelozie, autocompătimire, suferință din dragoste, invidie, ură etc. – să faci astfel: 
Înfigi unghia arătătorului la baza unghiei degetului gros, până ce durerea este destul de intensă. Concentrează-te asupra durerii: ea reflectă în sfera fizică aceeași suferință pe careo simți în sfera spirituală. Eliberează-ți unghia numai când gândul ți-a ieșit din minte. 
Repetă ori de câte ori e necesar, până ce gândul te părăsește. Gândul va reveni din ce în ce mai rar și o să dispară complet dacă îți vei înfige unghia în deget de fiecare dată când el apare.

În urma parcurgerii cărții, am ajuns la destul de multe concluzii, dar cea principală este că nu există aleși ori oameni speciali; totul se petrece în funcție de atitudinea pe care o adoptăm și de entuziasmul de care dăm dovadă în fața oricărei experiențe.

Nu există aleși. Toți sunt aleși dacă, în loc să se întrebe „ce fac eu aici?, se hotărăsc să facă ceva care trezește entuziasmul în suflet. Să faci un lucru cu entuziasm, tocmai asta înseamnă a te afla la porțile Paradisului, a simți iubirea care transformă, a face alegerea care te duce în fața lui Dumnezeu.

Dacă vreți să lecturați o carte plină de parabole, care să vă ajute în găsirea propriului drum în viață și care să vă deschidă noi univesuri de gândire, vă invit să parcurgeți jurnalul lui Paulo Coelho. Speranța că miracolul se ascunde în pașii oamenilor obișnuiți se va regăsi la tot pasul, iar acest dram de speranță nu strică niciodată să își facă loc în inimile voastre...


Vă urez lectură plăcută!


Știați că...?
  • „Întotdeauna e bine să faci ceva care-ți ia mult timp înainte de a lua o hotărâre importantă în viață. Călugării zen stau și ascultă stâncile cum cresc.


Citate:
  • „Cuvântul păcat vine de la pecus, care înseamnă picior strâmb, cu defect, incapabil să parcurgă un drum. Modul de îndreptare a păcatului este să mergi mereu înainte, adaptându-te la situațiile noi și primind în schimb toate milioanele de binecuvântări pe care viața le dă cu generozitate celor care cer.
  • „Suferim mereu pentru cineva care nu ne iubește, pentru cineva care ne-a părăsit, pentru cineva care nu vrea să ne părăsească. Dacă nu suntem căsătoriți înseamnă că nu ne iubește nimeni, dacă suntem – transformăm căsătoria în sclavie.
  • „Când Fiul Tatălui a coborât pe pământ, a adus cu sine Dragostea. Dar cum oamenii înțeleg Dragostea numai ca suferință și sacrificiu, au ajuns să-L crucifice. Dacă nu era așa, nimeni n-ar fi crezut în dragostea Lui, pentru că toți erau obișnuiți cu suferința zilnică a propriilor iubiri.
  • „Tot timpul încercăm să câștigăm adepți pentru explicațiile pe care le dăm Universului. Considerăm că numărul de oameni care cred în același lucru ca și noi va face ca lucrul respectiv să devină realitate.
  • „Poate că de asta noaptea aceea era așa de întunecată –pentru că el adunase în sine toată lumina lunii.


Rating: 3.5


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!

Un produs Blogger.