Recenzie: „Fluturi" - Irina Binder (volumele I și II)


Titlu: Fluturi

Autor: Irina Binder

Anul publicării2013

Categoria: dezvoltare spirituală, dragoste

Număr pagini: 681





Descriere:

Se spune că, atunci când citeşti unele cărţi, nu poţi sau nu ştii cum să vezi şi să treci dincolo de coperţi, dincolo de aparenţe, dincolo de cuvinte. Unele cărţi sunt aşa, iar altele sunt altfel.

Sunt cărţi care te fac să pătrunzi cu paşi timizi şi mici, în lumea şi în sufletul celui care le-a scris. Iar cartea “Fluturi” este o invitaţie în universul unui suflet. Povestea începe oarecum timid, ca să continue cu paşi grăbiţi şi să sfârşească printr-o avalanşă, aparent haotică, a tot ceea ce înseamnă şi poate aduce iubirea în viaţa unui om: fluturii iubirii, fericire fără margini, lacrimi şi amărăciune, dezamăgire şi resemnare.

Citind cartea, descoperi magia fluturilor, care într-o singură zi se nasc, iubesc şi mor. Ei asistă la propria lor naştere şi îşi trăiesc viaţa, ca să asiste chiar şi la propria moarte. Au parte de iubiri stinghere care ofilesc şi visează pe flori străine, deseori nesărutate, făcându-le să vibreze a goluri neplânse, a doruri neînvinse. Fluturii iubirii ating pe oricine găsesc frumos. Ei surprind întreaga esenţă a lumii, în dorul dintre două bătăi de aripi. Se bucură alungând şi respirând doruri nebune, şoptind la fiecare deschidere de aripi, iubire.


Iubirea face ca, în timp, măştile oamenilor să cadă, pentru că prea puţini sunt cei care, odată dezveliţi de măşti, mai pot privi printre şi spre iluziile vinovate pe care le-au creat sau păstrat şi să topească lacrimi, prin sărutări fierbinţi, cu care să alunge toate umbrele vieţii. 

Citind cartea Fluturi, te bucuri de un univers plin de emoţii şi te regăseşti în fiecare zbucium. Iar la finalul poveştii, te bucuri că Fluturi nu este doar o poveste, regăsind părţi din sufletul tău ascunse acolo, între pagini. La sfârşit, te bucuri, zâmbeşti şi mulţumeşti pentru tot: că ai cunoscut şi trăit iubirea cu toţi fluturii şi cu toate lacrimile ei, că ai avut parte de prietenii adevărate şi sincere, că ai crescut printre cei mai minunaţi şi delicaţi oameni, că te-ai pierdut ca să te regăseşti, pentru că toate au un rost şi pentru că nimic nu este întâmplător...


Cititorilor mei, cu multă dragoste!” - Irina Binder 


Părerea mea:


Cărțile Irinei Binder m-au purtat pe tărâmuri nemaipomenite, lăsându-mă să mă întorc la viața mea, abia după ce am întors ultima pagină a celui de-al doilea volum.

Astfel, am intrat extraordinar de bine în pielea personajului principal - însăși Irina Binder - regăsindu-mă de multe ori în comportamentul ei: plină de bunătate, altruistă, cu un spirit de observație ascuțit, cu scopuri bine definite în viață și cu un aer de inocență, care te face să stai prin preajma ei, și inevitabil, să o îndrăgești.

Făcând o mică paranteză, am dat într-o zi peste această poză:

Susțineam cu ardoare că înțeleg ce mesaj transmite poza, însă abia când am citit “Fluturi” mi-am dat seama că nici măcar nu aveam idee despre acesta. Abia acum, când am terminat ambele volume, mi-am dat seama cum e să ai sentimente pentru o carte, cum e să pătrunzi în lumea personajelor și să le auzi gândurile.

Revenind la subiect, povestea cărții nu este uimitoare, este una obișnuită: într-o seară, în discotecă, Matei, un băiat bogat, se îndrăgostește de Irina și face tot posibilul ca și aceasta să aibă sentimente pentru el; însă, cel mai important este modul în care scriitoarea ne transmite aceste întâmplări, fapt ce l-a făcut cu atâta delicatețe.

Nu am de gând să povestesc ceea ce se întâmplă în carte, drept pentru care o să mă axez mai mult pe sentimentele pe care mi le-a transmis autoarea; astfel, consider că veți putea extrage mai bine beneficiile pe care vi le oferă cartea.

Încă de la prima pagină mi-a plăcut felul în care gândește Irina Binder, lucru ce m-a făcut să fiu din ce în ce mai nerăbdătoare să aflu câteva detalii despre viața ei.

Mi-a plăcut în mod special faptul că a subliniat mereu lecțiile de viață primite de la răposatul ei tată. Acesta a învățat-o cum să fie o lady, cum să fie respectată de către cei din jur, dar mai ales, cum să aibă respect de sine și cum să aibă sufletul plin de bunătate.

Într-o zi, pe când Irina era mică și plângea, tatăl ei i-a spus următoarele cuvinte: Dumnezeu le-a dat oamenilor un număr fix de lacrimi, acestea fiind de două feluri: de tristețe și de fericire. Nu ar trebui să-ți irosești lacrimile aiurea, ci să le păstrezi pentru momentele fericite.

De asemenea, m-a surprins într-un mod plăcut faptul că ea vorbea la telefon cu un prieten imaginar; acesta îi asculta toate poveștile, însă nu vorbea niciodată. Deși pare oarecum ciudată această relație dintre ei, aș vrea să am parte de un astfel de “prieten imaginar”, să știu că cineva chiar mă ascultă, chiar dacă nu îmi dă niciun sfat, căci, după cum spune Elbert Hubbard “Cel care nu-ți înțelege tăcerea, probabil nu-ți va înțelege nici cuvintele”.

“Fluturi” este o carte la care am plâns, din diferite motive: pentru că am asociat unele trăiri de-ale autoarei cu unele din viața mea, m-am pus în pielea ei și am trăit alături de personaje un moment copleșitor, și anume, sfârșitul cărții.

Nu cred că am găsit vreun cusur pe care să-l aibă cartea, având în vedere că este povestea reală a autoarei, fapt ce mă determină să nu critic niciun pas pe care l-a făcut, pentru că fiecare acționează precum îi dictează inima.

Nu știu despre voi, dar eu vreau să îmi formez o personalitate frumoasă, să fiu plăcută de către oameni, să trăiesc din plin fiecare moment și să realizez faptul că defectele pe care le avem ne fac mai frumoși, pentru că ne reprezintă...

Așdar, citind această carte, realizezi aceste lucruri și înveți să devii o persoană mai bună.

Dacă vă decideți să citiți volumele cărții “Fluturi”, vă urez lectură plăcută!

Citate:

Dacă ar fi fost să notez toate expresiile frumoase, cred că aș fi notat toată cartea. Dar am încercat să le extrag pe cele mai deosebite:
  • “Viața nu te întreabă niciodată dacă ești pregătit sau nu de o nenorocire. Nu îți dă niciun preaviz și niciun avertisment înainte să te surprindă cu un necaz, care să-ți prăbușească întreg universul.
  • Unii oameni intră în viața noastră neinvitați, nedoriți – ca, mai apoi, să devină universul nostru.
  • O carte este viața celui care a scris-o. Și-a pus în ea sentimentele, gândurile, munca și iubirea. Cărțile trebuie tratate cu respect, ele reprezentând însuși sufletul autorului lor...
  • Azi poți fi cel mai fericit om de pe Pământ, convins că ai totul și că trăiești o viață perfectă și frumoasă. Dar e nevoie doar de o clipă, pentru ca întreg universul tău să se prăbușească.”
  • Necazurile – tocmai ele, care te pun la pământ și care te fac să crezi că nu vei reuși niciodată să te ridici – te fac să devii puternic. Nu știi niciodată cât de puternic, până când a fi puternic, este singura ta șansă să supraviețuiești.
  • Nu sunt atât de săracă, încât să nu am o vorbă bună pentru un om care are nevoie de ea.
  • Întâlnim oameni care ne fac să plângem până la epuizare, dar și oameni cu care să râdem în hohote. Întâlnim fel și fel de oameni.

Rating:


“Update 2016”: Am auzit păreri împărțite despre aceste 2 cărți semnate de Irina Binder, mulți spunând că autoarea este superficială și arogantă. Poate că, dacă aș citi-o acum, nu mi s-ar mai părea așa frumoasă, dar la acel moment mi s-a părut de-a dreptul genială, mai ales că mi-a trezit pasiunea asta pentru fluturași. :D

2 gânduri frumoase:

  1. Same here, Adina.
    Mi-au placut si mie primele doua volume, pana am avut proasta inspiratie sa citesc si cel de-al 3-lea volum. Atunci nu mi-a mai placut.
    Aceleasi trairi, aceleasi ganduri, aceleasi freamate ale scriitoarei care ma fac sa cred ca, daca povestea este o realitate asa cum sustine, este trist.
    Este trist ca traieste aceasta poveste de dus-vino, mie personal mi se pare ca Irina este o persoana slaba, fara caracter, fara respectul de sine. Mai mult, incearca sa se autoaprecieze in anumite locuri si zau de nu mor pe oamenii care o fac!
    Ba mai si da sfaturi unei prietene, care desi traieste cu un sot infidel(dar au o fiica impreuna) sa nu se mai intoarca la el. Cica, ea nu intelege. Hai, zau! Adica ea nu face acelasi lucru cu Matei? Nici macar nu au un copil impreuna. Mda, Matei are o fetita si la un moment dat ea spune " niciodata n-am inteles pana sa fiu mama.." Pe bune? De cand?
    Pesonal, mi se pare putin instabila in fuga asta continua intre Matei/Robert, dar ce stiu eu..?
    Scuze, cred ca a fost cea mai jalnica parere ever despre o carte, scuze ca a trebuit sa o fac aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioii, măi, nu știu ce să zic, n-am citit al treilea volum și nu pot să-mi dau cu părerea. Cert e că primele două volume știu că mi-au plăcut foarte mult și mi se părea că tuturor le-a plăcut, dar în ultimul timp am tot văzut recenzii nasoale în care se zicea că Irina se autoapreciază și acum că mă gândesc, cred că și în primele două volume făcea asta, dar n-am dat eu atenție.
      Acum mna, nu rămâne decât să citesc și al treilea volum și să văd ce părere o să-mi lase. Chiar sunt curioasă dacă o să-mi schimb percepția, deși, sinceră să fiu, n-aș vrea să mă las influențată de toate acele recenzii și să mă apuc și de al 3-lea volum cu același entuziasm cu care le-am început și pe cele dinainte.
      Mulțumesc că ți-ai împărtășit părerea! O să revin și eu cu opiniile mele când voi citi cărticica.

      Ștergere

Un produs Blogger.