Leapșa de toamnă

Heeii! Pentru că ador atât de mult toamna, m-am gândit să preiau leapșa de pe blogul Dariei (Cărțile Nopții) și să vă arăt și vouă răspunsurile mele. Haidaa să începem:

1. Când începe toamna pentru tine?

Atunci când peisajul se colorează în roșu, galben și portocaliu…



2. Ce îți place cel mai mult toamna?

Îmi place să plouă, în timp ce eu stau în casă, citind și bând o ciocolată caldă, iar pe fereastră văd cum frunzele se desprind de crengile copacilor. Îmi mai place și mirosul de ploaie, de curat și să contemplez natura, care mi se pare că ni se înfățișază în toată splendoarea ei.


3. Care este amintirea ta preferată despre toamnă?


Am multe amintiri din excursiile cu liceul. Îmi place că e un fel de tradiție la noi ca, în fiecare an, prin octombrie-noiembrie, să se meargă la Mânăstirea Arnota, unde a fost înmormântat Matei Basarab (Dacă nu s-a înțeles deja, sunt din C.N. „Matei Basarab).


4. Ce îți place să bei toamna?

Ciocolată caldăăă!


5. Care e mâncarea ta preferată de toamnă?

Nu știu dacă am o mâncare preferată de toamnă, dar o să zic totuși gogoșileee (Cele cu scorțișoară de la Gogoașa înfuriată sunt bestiale și cele de la Mega Image – toate – sunt delicioase).


6. Cum este vremea de toamnă în zona în care locuiești?

Depinde de fiecare zi, dar în general răcoroasă și ploioasă (stau în București).


7. Ce culoare are toamna?

Roșiatică, gălbuie, arămie…


8. Cum miroase toamna?

Miroase a lemn, a conuri de pin, a frunze ude, a ploaie și a curat.


9. Cumpărături pentru sărbători de toamnă: da sau nu?

Nu prea avem noi sărbători toamna, dar în general îmi place să fac cumpărături. Vreau să mă duc să-mi iau tot felul de material pentru a face câteva decorațiuni de toamnă pentru camera mea.



10. Daca ai putea pleca toamna undeva, unde ai merge?

M-aș duce undeva la munte, pe o pajiște pustie, unde m-aș pune pe spate și aș contempla tot ce se află în jurul meu, m-aș bucura de peisaj și aș medita.



11. Care este sportul tau favorit de toamnă?

N-am un sport favorit de toamnă, dar, cum a zis și Daria, îmi place să merg cu bicicleta. (Oh, ce chef mi-a venit acum să mă plimb cu bicicleta). Și, chiar dacă nu se pune, îmi plac plimbările lungi, prin parc…


12. Care este sărbătoarea de toamnă favorită?

Păii, la noi nu sunt sărbători foarte mari de toamnă, cum sunt la alții Thanksgiving Day și Halloween, dar acum că mă gândesc la prima sărbătoare menționată, nici măcar nu trebuie să exista în calendarul nostru. În fiecare zi pot să fiu recunoscătoare pentru ceva anume. :D Cât despre Halloween, îmi place totuși să fiu puțin mai diferită în acea zi și să mă îmbrac mai ciudat, chiar dacă la noi practic nu se sărbătorește așa cum ar fi drăguț: colindat, bombonele.


13. Care este placinta ta preferată de toamnă?

Oh, ce mult aș fi vrut să zic plăcinta de dovleac, dar nu îmi place chiar așa de mult. Mai mult gust de poftă. Așa că o să zic plăcinta de mere, pe care o ador!


14. Ai o carte favorită de toamnă?

De obicei n-am cărți preferate în funcție de fiecare anotimp, dar ca să aleg una, o să zic Să bați din palme cu o singură mână” – Richard Flanagan (vezi recenzia aici), pentru că mă duce puțin cu gândul la toamnă. Pentru mine, toamna înseamnă nostalgie, iar cartea asta cu siguranță îmi transmite sentimente de acest gen.


15. Dar un poem sau un citat favorit?



Sper că v-ați bucurat să-mi citiți răspunsurile și să vedeți pozele, pentru că pentru mine una a fost o bucurie enormă să realizez leapșa. Mă gândeam să o dau și eu mai departe, dar mai bine vă las pe voi să o preluați și, evident, să reveniți cu un link, pentru a vă vedea și eu răspunsurile. Vă pupicesc și vă doresc zile pline de zâmbărici! :D  


                                                                                                                                                               Cu drag,

12 gânduri frumoase:

  1. Omg, iubeeeeesccc toamna, așa că am să fur leapșa asta simpatică de la tine :3
    xx

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Woo, ce mă bucur! Abia aștept să-ți văd răspunsurilee! ^^

      Ștergere
  2. Frumoase răspunsuri!
    Și eu am făcut leapșa, mi s-a părut taaare drăguță. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa, și mie mi-a plăcut mult. :D Îți mulțumesc, te pup!

      Ștergere
  3. Am făcut și eu, am făcut și eu! (hug)

    RăspundețiȘtergere
  4. Iooi, ce drăguț c-ai făcut-o şi tu! Răspunsurile tale sunt minunate, mă bucur că ți-a plăcut!
    Pupici, lecturi frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wiii, mulțumesc, chiar mi-a plăcut mult! :D Asemenea, pupici!

      Ștergere
  5. Foarte frumoase răspunsuri! Doar cu Halloween ul nu sunt de acord, am motivele mele :))
    Poate o sa preiau si eu leapsa, o sa las link cand termin :D
    Te pup, Roxi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, m-aș bucura să o preiei și tu. :D Eh, cred că fiecare are o părere despre chestia asta cu Halloween-ul. Nu mi se pare ceva necesar, dar mi s-ar părea drăguț să fie și la noi.

      Pupicei, Mariaa! :*

      Ștergere
  6. Radulescu Consmarie7 octombrie 2016, 11:06

    Ce frumos!! Mi-a placut foarte mult, de asemenea si mie imi place toamna, so o fac si eu tag ul asta pe blog <3 te puuup :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut și mai ales că o să-l preiei. Te aștept cu un link, pupiceei! :*

      Ștergere

Un produs Blogger.