Recenzie: „Să bați din palme cu o singură mână" - Richard Flanagan

Titlu: Să bați din palme cu o singură mână

Autor: Richard Flanagan

Anul publicării: 2016

Categoria: clasici contemporani, dramă

Număr pagini: 352

Editura: Litera

Descriere:

Într-o noapte geroasă din 1954, o femeie coboară treptele bărăcii unde spera să înceapă o nouă viață și dispare în iarna australiană, lăsând în memoria Sonjei, fiica ei de trei ani, doar ecoul unui cântec de leagăn. Mulți ani mai târziu, Sonja se întoarce în locurile copilăriei, vrând să înțeleagă motivele acestui abandon. Își întâlnește tatăl, a cărui furie a alungat-o de acasă, și trebuie să se confrunte cu demonii trecutului: ororile ocupației naziste din Slovenia, țara ei de origine.

“Să bați din palme cu o singură mână” zugrăvește barbaria unei lumi vechi și asprimea unei țări noi, unde destine fără speranță caută să se răscumpere prin iubire.

Părerea mea:

Stăteam și mă întrebam ce înseamnă o carte cu adevărat bună și la ce vrea să primească cititorul din partea autorului. Se întâmplă să vrem să ni se ofere o poveste parcă scoasă din basme, la care visăm dintotdeauna, o poveste a cărei personaj principal să fie genul de care ne-am îndrăgosti, o poveste care să ne ofere informații despre o anumită cultură ori pur și simplu o poveste care să ne pună pe gânduri, care să ne ofere emoție și să ne prezinte realitatea așa cum e ea.

Cred că în ultima categorie aș clasa cartea Să bați din palme cu o singură mână, pentru că emoția transmisă este sfâșietoare, iar povestea Sonjei, deși poate pare lipsită de sens, ne pune pe gânduri și ne teleportează într-un univers al suferinței.

Sonja este o fetiță care a fost părăsită de către mama ei la vârsta de trei ani și care a rămas cu tatăl ei, un alcoolic desăvârșit, căruia nu-i pasă de viitorul fiicei lui. Ea se hotărăște să plece în Sydney, pentru un viitor mai bun, însă, după un timp, se întoarce pe teritoriul australian, pentru a înțelege motivul acestui abandon. Așadar, ne este prezentată viața ei, încă din copilărie. Aflăm astfel că, atunci când era mică, Sonja a locuit alături de diferite familii, însă, într-un final, tatăl ei a hotărât că nu poate să aibă încredere în acei oameni, așa că a rămas alături de el.

Încă de la primele pagini m-a emoționat subiectul cărții, deoarece abandonul mi se pare un subiect delicat. Plecarea Mariei Buloh, mama Sonjei, se datora în principal indiferenței soțului ei, care punea întotdeauna băutura pe primul loc. Cartea s-a bazat mai mult pe relația dintre fiică și tată, însă lipsa mamei în familie se resimte de-a lungul textului.

Plecarea Mariei are un mare impact asupra gândirii și comportamentului Sonjei, chiar dacă la vârsta de trei ani nu-și putea da seama de acest lucru. Când e îndeajuns de mare încât să realizeze situația în care se află, Sonja se leagă foarte mult de trecutul ei dureros și trăiește cu frica de atașare și de schimbare. Se consideră pedepsită din cauza faptului că mama, o ființă atât de semnificativă în viața unui copil, a părăsit-o, drept pentru care refuză să-și maximizeze potențialul. Cred că din acest punct de vedere m-a controversat cel mai tare cartea, deoarece mi-ar fi plăcut să văd o evoluție în Sonja, să văd că se luptă cu emoțiile ei și că reușește să dea dovadă de tărie de caracter.

Sonja nu se considera nici bună, nici puternică și nici prietenoasă. Se întreb  dacă, în alte împrejurări – dacă și-ar fi cunoscut mama, dacă mama ei ar fi fost alături de ea tot timpul acesta –, ea însăși ar fi fost altfel: mai bună, mai prietenoasă, mai puternică, fără să fie pedepsită mereu. Fiindcă se simțea pedepsită și credea că pedeapsa era îndreptățită, altfel ce scuză ar fi avut? Fiindcă, dacă nu exista nici o scuză pentru orice suferință din lume, poate că aceasta era soarta bărbaților și a femeilor, să dea naștere suferinței așa cum dădeau naștere copiilor.

Însă ea continuă să înfățișeze o atitudine negativă, fiindu-i frică să se atașeze prea mult de o persoană, trăind mereu cu teama că aceasta o va abandona într-un final.

Sonja evita ca oamenii să devină o parte din viața ei fiindcă a-i lăsa să intre în viața ei era, inevitabil, echivalent cu a-i invita să i-o și părăsească, iar asta însemna să resimtă durerea singurătății cu aceeași intensitate, cu același abandon cu care percepuse pentru prima oară lumina.

După cum spuneam, se pune foarte mult accentul pe relația dintre Sonja și tatăl ei. Cel din urmă este prezentat ca un bărbat trecut prin viață, care a trăit ororile războiului și pe care viața l-a pedepsit. Băutura cred că este un fel de refugiu pentru el, deoarece poate să uite de toate și să pretindă că trăiește o viață fericită.

Oamenii beau nu ca să se bucure de prezent, ci dintr-un motiv mult mai presant, din dorința de a uita trecutul și a nega viitorul. Destinația lor nu era plăcerea, ci uitarea.

Însă, dacă băutura ar fi avut doar acest efect, uitarea evenimentelor neplăcute, n-aș fi avut nicio problemă cu personajul. Dar faptul că băutura îl face să nu acționeze conform gândirii lui, nu este tocmai în regulă, mai ales privind din perspectiva Sonjei. Aceasta suferă din cauza atitudinii tatălui ei, primindu-și de cele mai multe ori porția de bătaie, dar hotărând să nu-și exteriorizeze sentimentele.

Personajele pot să zic că sunt ieșite din comun, gândesc într-un mod diferit și acționează într-un mod diferit. Sonja e de părere că niciun om nu trebuie să plângă, așadar, deși se simte umilită, jicnită și simte durerea în tot corpul, refuză să lase lacrimile să i se prelingă pe obraji.

Cei doi nu au o relație propriu-zisă, deoarece cuvintele nu își au locul în familia lor. Cuvintele sunt de prisos, fiindcă cel puțin Bojan, tatăl Sonjei, dă dovadă că nu-i pasă de viitorul fetei.

Totul se ducea de râpă, totul se îndrepta spre un moment, o acțiune din care amândoi aveau să-și dea seama, instinctiv, că totul s-a sfârșit. Nu din cauza lucrurilor care fuseseră spuse, ci a muntelui, din ce în ce mai înalt, de lucruri care rămâneau nespuse, a felului în care tăcerea dintre ei, care-i legase cândva ca niște lanțuri de oțel, se transformase într-o prăpastie tot mai adâncă.

De aici se trage și titlul cărții, pe care sunt încântată că l-am regăsit într-un fragment. Cred că acesta prezintă de fapt faptul că, deși cele două personaje erau fizic una lângă alta, psihic și afectiv se simțeau la mii de kilometri depărtare. Titlul exprimă neputința și lupta împotriva durerii.

Tot ce rămăsese, gândi Sonja, era ea. Și el. În afară de ei, doar o casă devenită șopron, o livadă pe care plugul o transformase într-un țarc pustiu. Mirosul unui copac fără flori. Fereastra lui Jean fără dantelă. Ca atunci când bați din palme cu o singură mână.

Mi-a plăcut foarte mult și stilul autorului, care are un mod special de a relata întâmplările. Transmite multă emoție și, deși povestea nu se bazează neapărat pe o acțiune în sine, te face să intri în acel cadru și să vrei să le alini personajelor durerea. Citatul acesta cred că e relevant pentru a vedea stilul lui Richard Flanagan:

Zile și săptămâni au zburat cu viteza câtorva secunde, iar câteva secunde s-au întins ca o eternitate a suferinței. Cele întâmplate au depășit orice limită a toleranței și s-au comprimat dincolo de orice logică, deci nu pot fi înțelese sau explicate.

M-a surprins sinceritatea lui și faptul că până și el a recunoscut că unele lucruri pur și simplu nu pot fi explicate și nici înțelese. Așadar, nu vă așteptați să înțelegeți în totalitate cartea, pentru că veți rămâne cu câteva semne de întrebare (cel puțin mie așa mi s-a întâmplat), dar eu zic că uneori merită să ne facem timp și pentru astfel de lecturi.

Cartea nu cred că este pentru oricine, așadar o recomand în special celor cărora le place ca o carte să le transmită emoție și celor care vor să intre în lumea unei fetițe al cărei destin este prezentat într-un mod sincer și realist.

Vă urez lectură plăcută!

P.S. Nu știu dacă ați observat, îmi place să extrag și informații legate de istorie sau despre diferite culturi, așa că mă bucur că am regăsit și aici ceva:

Se spune că împăratul Chinei, Shi Huangdi, a poruncit atât construirea Marelui Zid Chinezesc, cât și distrugerea tuturor cărților scrise înainte de domnia lui, astfel încât istoria să înceapă cu el și cu zidul lui.

Citate:

• „A nu te teme înseamnă să-ți imaginezi o lume dincolo de propria experiență de viață.”

• „Trecutul nu este soarta ta, singură îți faci viața, ca atunci când conduci mașina, fie încet, neriscând nimic, necâștigând nimic, fie repede, când tot ceea ce contează e ce ai în față, în clipa asta, iar tot ce e în spate nu mai are relevanță. ”

• „Sunt unele lucruri care contează mai mult decât cuvintele.”

Rating:

Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul Editurii Litera. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de titlurile excepționale!