Recenzie: „Adevăr sau provocare" - Lauren Frankel


Autor: Lauren Frankel

Anul publicării (RO): 2016

Categoria: ficțiune

Număr pagini: 368

Editura: Trei


Descriere:

Un debut remarcabil despre o fată aflată la vârsta critică a adolescenței și un părinte disperat să afle adevărul înainte de a fi prea târziu.

Callie e acuzată că se comport agresiv cu colegii ei, dar Rebecca știe că fata blândă pe care a crescut-o trebuie sa fie nevinovată.

Dupa ce este absolvită de vină, Callie începe să primească amenințări de la cea care a acuzat-o și, pe măsură ce acestea devin tot mai grave, Rebecca se simte obligată să intervină. Decizia ei o face să-și amintească de prieteniile și trădările din propria-i adolescență, și de tragedia care a marcat-o. Acum însă Rebecca nu înțelege cu adevărat ce se întâmplă, iar Callie e în mare pericol.

Această poveste zguduitoare despre intensitatea trăirilor adolescentine și despre identitatea complexă a unei fete ne dezvăluie cruzimea latent în fiecare dintre noi și felul în care impulsurile cele mai întunecate ne pot înstrăina de noi înșine.



Părerea mea:

O carte care a fost, surprinzător, deasupra așteptărilor mele și care a fost mai intensă decât mă așteptam...

Cartea poate părea superficială și pe alocuri dramatică, însă reflectă realitatea pe care am trăit-o într-o măsură mai mare sau mai mică în perioada adolescenței, și anume, punerea etichetelor, umilirea și trădările din partea celor pe care îi numeam prieteni.

Per total, cartea cred că vrea să pună în evidență faptul că și adolescenții au probleme și, deși acestea par nesemnificative în ochii adulților, sunt mai intense decât și-ar putea imagina, putând astfel să afecteze cursul gândirii și acțiunilor adolescentului.

Callie este o fată care, în ochii Rebeccăi, pare un îngeraș, de departe a avea gânduri întunecate și nepotrivite în mintea ei. Rebecca a crescut-o de la o vârstă fragedă pe Callie, căci părinții acesteia au murit, iar ea și-a lut această responsabilitate. Ea încearcă din răsputeri să o educe pe Callie, să o înțeleagă, să o asculte, dar se pare că niciodată n-a ajuns să o cunoască atât de bine, ba chiar avea o imagine total diferită asupra ei, în comparație cu adevăratul caracter al adolescentei.

Când află că fata a fost acuzată de către o colegă de-a ei cum că a agresat-o, Rebecca nici nu vrea să admită faptul că ar putea face așa ceva, drept pentru care o susține pe Callie până la capăt. Ni se pune astfel în plan protejarea excesivă a părinților, care nu vor să admită că ai lor copii ar putea vreodată să aibă un comportament contrar modului în care au fost educați. Rebecca mi s-a părut puțin încuiată din acest punct de vedere, pentru că n-a văzut întâmplările per ansamblu, n-a vrut să privească din altă perspectivă, fiind foarte sigură de raționamentul ei.

Cartea este narată din două perspective: cea a Rebeccăi și cea a lui Callie. Nu știam acest lucru până n-am ajuns și la partea în care nara Callie și chiar mă gândeam ce o să zic în recenzie: “Mi-ar fi plăcut să fie prezentată povestea din mai multe perspective. Așa că, pot să zic că sunt satisfăcută din acest punct de vedere. De ce mi-a plăcut acest lucru și i-am găsit rostul? Pentru că se creează o antiteză, având în vedere modul în care o vede Rebecca pe Callie și cum este ea de fapt. Dacă în prima parte, Rebecca ne spune ce îngeraș de fată a reușit să crească, în părțile în care vorbește Callie, observăm cum vedea ea toate situațiile și cum întotdeauna a purtat o mască în fața celei mai bune prietene a răposatei ei mame.

Trebuie să vă zic că nu o să dezvălui foarte multe despre poveste, deoarece întreaga acțiune este un mister. Totul, ușor-ușor, se leagă, iar spre sfârșit ni se pune pe foaie adevărul. Ce-i drept, n-a fost ceva care să mă surprindă, ceva la care să nu mă aștept absolut deloc, dar spre sfârșit am simțit totuși o oarecare tensiune și am dat pagină după pagină, întrebându-mă ce se va întâmpla într-un final.

Asistăm practic la o tragedie. N-aș fi vrut să folosesc cuvântul ăsta, pentru că, după cum am spus, mi se părea că uneori se dramatizează destul de mult, dar acum că stau să mă gândesc, pentru un adolescent înseamnă foarte mult să i se pună o etichetă care nu i se potrivește, să râdă toți de el, să-l înjosească și să rămână într-un final fără niciun prieten.

Mi se pare că se conturează foarte bine perioada adolescenței în paginile acestei cărți, regăsind trădări, schimbări de comportament, gânduri sumbre și încercări de a ieși în evidență.

Caracterul lui Callie este și el un aspect destul de bine pun în scenă, deoarece se schimbă de la o pagină la alta, făcându-ne să ne formăm opinii diferite despre fată și, într-un final, să nu putem să-i creionăm un caracter anume. Însă, cred că despre asta e adolescența: nici măcar adolescentul în sine nu conștientizează anumite schimbări de atitiudine.

Callie mi s-a părut totuși că în unele momente acționa fără să se gândească și, de multe ori, simțea nevoia de răzbunare. Ce-i drept, să fi batjocorit de o școală întreagă, la un moment dat te scoate din sărite și te face să recurgi la gesturi la care n-ai fi apelat dacă ai fi putut da timpul înapoi.

 Adolescenții și ciocnirile lor. Apetitul lor pentru drame, importanța pe care și-o dau, ideea lor că nimic din ceea ce fac nu poate să afecteze pe altcineva.

Un alt aspect care este conturat în carte este: imposibilitatea de a putea fi deschis cu cei dragi. Este un subiect destul de sensibil, deoarece toți oamenii au nevoie să fie înțeleși ori pur și simplu să se descarce, iar Callie simte că nu poate să se deschidă în fața Rebeccăi. Acest gest o aduce la disperare pe Rebecca, care își dă seama destul de târziu că niciodată n-a ascultat-o așa cum trebuia și n-a încercat să înțeleagă cu adevărat ce se ascunde în sufletul fetei.

Mi-a plăcut faptul că lectura a fost destul de diversificată, având în vedere că s-au atins multe subiecte demne de luat în considerare, drept pentru care pot să spun că am avut parte de o carte complexă. Deși la un moment mi-am pierdut răbdarea ori m-am plictisit, abia acum realizez că au fost puse în evidență unele puncte care păreau nesemnificative.

Cartea mi s-a părut foarte bine gândită și destul de bine structurată astfel încât să ni se pună în scenă atât acțiunea în sine, cât și sentimentele confuze ale unei adolescente care nu vrea decât ca ceilalți să nu treacă prin ce a trecut ea.

Eu vă recomand cu drag cartea, dacă vreți să aveți parte de mister, suspans și dacă vreți să pătrundeți pe tărâmul adolescenței, un tărâm complex, schimbător și plin de acțiune!

Vă urez lectură plăcută!


Rating:


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!


Recenzie: „The thing about jellyfish" - Ali Benjamin


Autor: Ali Benjamin

Anul publicării: 2015

Categoria: ficțiune, literatură universală

Număr pagini: 352

Editura: Little, Brown Book Group



Descriere:

Sometimes when we feel most alone, the world decides to open up in magical ways.
Things had ended between Franny and me in the worst way. If I’d known, I’d have said sorry for the way things happened. I’d have at least said goodbye. But a person doesn’t always know the difference between a new beginning and a forever sort of ending. But maybe I could still do something. Maybe I could prove that there was an actual villain in Franny’s story. A villain worst than me.


Părerea mea:

O carte care m-a surprins prin simplitate și orginalitate și care mi-a permis să mă regăsesc în rândurile ei...

Trebuie să vă zic că este prima carte în engleză pe care o citesc și pur și simplu am devorat-o! Îmi place mult limba asta și am impresia că, de multe ori, traducerile nu ne transmit la fel de bine ceea ce voia cu adevărat autorul să ne spună, drept pentru care e o senzație aparte să o citești în limba în care a fost scrisă. Deși n-am înțeles chiar toate cuvintele și a trebuit să mă opresc când simțeam nevoia să caut un cuvânt, firul narativ este foarte ușor de parcurs și extrem de captivant.

Mi-a plăcut tot la această carte, de la titlu și copertă, până la conținutul ei... Trebuia să aleg între aceasta și încă două cărți, însă, de cum i-am văzut aspectul, am zis că trebuie să o am! Știu că făceam un semn cu prietenii și ziceam jellyfishși am fost foarte entuziasmată să văd că există o carte pe acest subiect (înseamnă meduză, pentru cei care nu știu), iar modul în care e ilustrată pe copertă, mi se pare de-a dreptul superb.

Trecând la conțintul cărții, trebuie să recunosc că povestea m-a prins încă de la primele pagini. Întâmplările sunt relatate din perspectiva lui Zu, o fată care, atunci când află că cea mai bună prietenă a ei, Franny, a murit, se hotărăște să nu mai vorbească. Prietena ei a murit înecându-se, însă tocmai acest lucru i se pare bizar lui Zu: cum să fi murit tocmai în acest mod, când era cea mai bună înotătoare pe care o știa?

I wasn’t going to make conversation. Not that night, and maybe not ever again.

Ea nu vrea să accepte ideea că, uneori, lucrurile se întâmplă pur și simplu, drept pentru care e hotărâtă să afle cauza morții lui Franny. Gândurile o duc la o singură soluție, și anume că a fost omorâtă de veninul unei meduze Irukandji.

De când i-a venit această idee în minte, cartea a devenit atât de captivantă și de misterioasă, încât am devenit extrem de nerăbdătoare să văd ce se va întâmpla mai departe.

They hadn’t even bothered to visit the JELLIES exhibit. They knew nothing about Irukandji. They would never even wonder. 
I understood then: Nobody would ever wonder. Nobody but me.

Personajul Zu mi-a plăcut la nebunie. Faptul că ea a narat, mi-a permis să o înțeleg mai ușor și să mă regăsesc în gândurile ei. Mi-a plăcut faptul că nu a fost o fată oarecare, s-a diferențiat întotdeauna prin ceva și, drept să vă spun, din perspectiva mea, s-a diferențiat prin ceva admirabil: curiozitate. Ea are o fire extrem de curioasă, iar faptul că în prim plan avem subiectul meduzelor, mi s-a părut extrem de original și neașteptat. De ce? Tocmai pentru că, acum o zi (spre exemplu), pun pariu că nu vă gândeați la viața meduzelor și la cum ne afectează ele. Să nu credeți că se intră în detalii elaborate, ci se pune în evidență setea de curiozitate și faptul că știm atât de puține despre lumea înconjurătoare și, din păcate, am ajuns să nu ne punem îndeajuns de multe întrebări.


Totuși, o să vă las aici o constatare a lui Zu despre meduze, în care se poate face evidențiat și simțul umorului:

- There are 7 billion people on the planet. 
- There are 150 million jellyfish stings every year. 
- Seven billion divided by 150 million is 46.6. 
- That means there is one jellyfish sting for every 46.6 people. 
- There is no suc thing as .6 of a person, of course – so what I really mean is one jellyfish sting for every 46 or 47 people. 
- I know many more people than that in real life. 
- There is a good probability, then, that I know at least one person who has been stung by a jellyfish. 
- It is likely, then, that the person I know who has been stung by a jellyfish didn’t tell me. 
- Maybe she didn’t tell me because she couldn’t. 
- Maybe she couldn’t tell me because she is dead. 
- Maybe she is dead because of that jellyfish sting.

Pe de altă parte, este evidențiată relația dintre ea și cea mai bună prietenă a ei. Ele par una și aceeași persoană, de nedespărțit, însă poate tocmai acesta a fost un factor pentru care s-au îndepărtat la un moment dat: aveau impresia că sunt exact la fel, când, de fapt, aveau povești diferite.

All this time I’d thought that our story was just that: our story. But it turns out you had your own story, and I had mine. Our stories might have overlapped for a while – long enough that they even looked like the same story. But they were different. 
And that made me realize this: Everyone’s story is different, all the time. No one is ever really together, even if it looks for a while like they are.

Ni se creionează și prietenia la o vărstă fragedă, și anume 11-12 ani, drept pentru care eu una am putut să mă regăsesc total în evenimentele relatate. Ne este ilustrat cum Franny, încet-încet, caută popularitatea și nu mai vede nimic amuzant în jocurile care, odată, pentru ea și Zu, erau extrem de originale și frumoase. Cred că orice fată, poate chiar și băiat, ar putea să se regăsească în carte din acest punct de vedere, având în vedere că asistăm la un soi de trădare din partea unei cele mai bune prietene.

Însă, tocmai asta este mai dureros: faptul că, cele două s-au îndepărtat atât de mult, încât, ultima amintire pe care o au împreună nu este deloc una frumoasă. Acest lucru te pune pe gânduri, făcându-te să te întrebi: dacă fix în acest moment ar muri o persoană apropiată ție, ultima amintire pe care o ai cu ea este una fericită? Dacă nu, se merită oare să stăm supărați unii pe alții? Mie una mi-au dat de gândit aceste întrebări la care, din când în când, e bine să reflectezi...

Ziceam mai sus că Zu se hotărăște să nu mai vorbească, găsind conversațiile scurte inutile... Decizia ei este de fapt reflectarea modului în care suferă după pierderea unei persoane dragi. De asemenea, arată că, uneori, tăcerea spune mai multe decât o fac cuvintele și uneori, aceasta ne permite să vedem lucrurile din altă perspectivă.

If people were silent, they could hear the noise of their own lives better. If people were silent, it would make what they did say, whenever they chose to say it, more important.


Mi-a plăcut și modul în care este relatată carte și anume, unele capitole conțin pur și simplu gândurile lui Zu, pe care ni le transmite nouă, și unele capitole sunt formate dintr-un fel de scrisori adresate lui Franny, în care suntem introduși în copilăria lor.

Deși poate pare o lectură oarecum superficială, este mult mai profundă decât v-ați imagina. În această carte este vorba despre acceptare, prietenie și înțelegere, toate puse pe un fundal în care curiozitatea atinge cote maxime.

Eu vă recomand cu drag cartea, dacă sunteți dispuși să surprindeți originalitatea poveștii lui Ali Benjanim, dar și să intrați în pielea unei fetițe ale cărei gânduri sunt profunde și își pătrund drept în inimă.

Vă urez lectură plăcută!

P.S. După cum știți, îmi place să extrag lucruri interesante, așa că ia uitați ce am găsit:

  • “Rabbits’ teeth never stop growing.”
  • “She told us that ants sleep for just eight minutes a day but that snails can sleep for three years.”


Citate:
  • “Sometimes you want things to change so badly, you can't even stand to be in the same room with the way things actually are.”
  • “Being understood is a fundamental human need.”
  • “Silent can say more than noise, in the same way that a person’s absence can occupy even more space than their presence did.”
  • “The trick to anything is just believing you can do it. When you believe in your own ability to do something, even something scary, it gives you an almost magic power. Confidence is magic. It can carry you through everything.”
  • “Neil Gaiman once said, Google cand bring you back 100,000 answers; a librarian can bring you back the right one.



Rating:



Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul celor de la Books Express. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de titlurile în engleză nemaipomenite pe care le veți găsi numai la ei!


Sponsor nou: Books Express

Hihiii, am onoarea să vă anunț că blogul are un nou și frumos sponsor, și anume, site-ul online Books Express. Îmi doream extrem de mult să colaborez cu ei, având în vedere ce cărți minunate au pe site și iată că dorința mi s-a îndeplinit.


De asemenea, voiam de ceva timp să citesc o carte în engleza, însă niciodată nu m-am îndurat să dau atât de mulți bani pe una (probabil că știți că sunt destul de scumpe), dar acum iată că am ocazia să citesc una. Trebuie în viitorul apropiat să îmi trimită The Thing About Jellyfish” – Ali Benjamin și sunt tare curioasă cum o să mi se pară.

Vă invit să accesați și voi site-ul lor (apasă aici), pentru a vedea minunățiile pe care le au. Eu le mulțumesc frumos pentru colaborare! Voi ce mai citiți, ați citit până acum vreo carte în engleză?



Recenzie: „Ascuns la vedere" - Nuruddin Farah


Autor: Nuruddin Farah

Anul publicării (RO): 2015

Categoria: dramă

Număr pagini: 328

Editura: Polirom


Descriere:

Romanul Ascuns la vedere” o are în centru pe Bella, o fotografă renumită, de origine somaleză, care trăiește la Roma. Nenorocirea face ca fratele ei vitreg, Aar, funcționar la ONU, să fie omorât de extremștii din Mogadishu într-un atentat cu bombă, lăsând în urmă doi copii adolescenți.

Cum Bella este cea mai apropiată rudă, ea devine tutorele lor legal și se stabilește împreună cu copiii la Nairobi, renunțând la calatoriile prin lumea întreagă și la stilul de viață occidental. Ca și cum noile responsabilități și schimbări din viața ei n-ar fi suficiente, Bella descoperă că trebuie să lupte pentru a păstra copiii, când mama lor naturală – care îsi părăsise familia cu mulți ani în urmă – revine cerându-și drepturile. Se creează astfel o legatură neobișnuit de puternică între mătușă și cei doi orfani, iar Bella își abandonează de bunăvoie libertatea, asumându-și originile africane. Pe fundalul acestei drame de familie, se conturează o discuție cu bătaie mai lungă despre tradiții si constrângeri, deopotrivă fascinante și îngrijorătoare.


Părerea mea:

O carte interesantă, ce se remarcă prin sensibilitate și iubire față de familie...

Trebuie să recunosc că această carte a fost o provocare pentru mine, având în vedere că este scrisă de un autor somalez („Cel mai important romancier african al momentului.” – The New York Review of Books). Parcurgând rândurile scrise de Nuruddin Farah, am reușit să ies din zona de confort, să privesc viața în alt mod și să îmi dau seama că nu trebuie neapărat ca o poveste să aibă un subiect vesel, ca să mă facă să o îndrăgesc. Din contră, în cartea de față, ne este prezentată realitatea, așa cum este ea, poate prea crudă pentru unii, așadar ajungem să ne punem în pielea unei fotografe care își pierde iubitul frate, în pielea unor adolescenți ce își pierd tatăl, dar și în pielea unei femei al cărei rol de mamă a fost uitat de ai ei copii.

Astfel, facem cunoștință cu Bella, o fire puternică, independentă, ce preferă să se sacrifice în numele fericirii celor dragi, decât să-și continue viața mult dorită de alții, și anume, de fotograf, ce călătorește peste mări și țări.

Încă de când era copil, Bella a vrut să scape de constrângerile impuse de părinți și de șantajul lor sentimental; era hotărâtă să-și croiască propriul drum în viață, muncind pe brânci și remarcându-se în orice profesie și-ar fi ales.

Când află că Aar, fratele ei, este omorât într-un atentat, simte cum lumea se prăbușește deasupra ei și nu mai are scăpare. Însă, descoperim că ea este întruchiparea speranței și a optimismului, reușind să își ducă viața mai departe, să le aline durerea celor din jur, și astfel să i se mai calmeze și ei sufletul plin de neliniște și suferință.

Deși relația dintre cei doi frați nu este prezentată în detaliu, având în vedere că povestea începe aproximativ de la moartea lui Aar, simțim încă de la primele pagini legătura strânsă dintre cei doi. Relația lor ai spune că este chiar una obsesivă, Bella mărturisindu-ne că era invidioasă când Aar avea o iubită, vrând să-i acorde numai ei timp, însă, având în vedere iubirea infinită pe care și-o poartă reciproc, este de înțeles acest lucru. Poate cei singuri la părinți nu o să înțeleagă, însă cei care au un frate la care țin enorm de mult, cu siguranță o să se regăsească.

Fiind pusă în plan moartea, este o șansă destul de mare să devină un subiect sensibil pentru cititori, făcându-i să vadă întreaga carte ca pe o dramă. Cel puțin eu așa am văzut-o și acest lucru m-a ajutat să-mi dau seama că, înainte să murim, avem o viață de trăit și, din păcate, de multe ori uităm să ne bucurăm, așa cum se cuvine, de ea. Totuși, faptul că Aar moare într-un mod atât de terifiant, te face să ai fiori și să reflectezi puțin asupra sensului vieții.

În Somalia, moartea nu-și bate capul să-și anunțe sosirea. De fapt, moartea vine cu aroganța unui musafir convins că va fi oricând primit cu căldură, fără să i se pună întrebări.

Drama devine și mai accentuată în momentul în care apar în cadru cei doi copii ai lui Aar, ce au rămas singuri, având în vedere că mama i-a părăsit acum mult timp în urmă. Bella, ce m-a surprins plăcut prin acest gest de un altruism irevocabil, se hotărăște să-și sacrifice cariera și întreaga viață, mutându-se înapoi în Africa, pentru a avea grijă de cei doi adolescenți. Pentru ca acțiunea să devină mai antrenantă, își face apariția, după atâția ani, și mama copiilor, care își revendică drepturile de tutore.

În comportamentul copiilor față de mama care nu-și merită acest titlu, se observă atât reproșul, cât și dorul, căci nimeni nu va putea înlocui dragostea de mamă. Deși le e greu să nu o judece, aceștia reușesc cu brio să se bucure chiar și după atâta timp de timpul petrecut cu ea și să încerce să consolideze o relație adecvată.

Fiecare dintre cei doi copii are un caracter individualizat, fapt ce mi-a plăcut la nebunie. Nu știu exact de ce, însă aceștia m-au făcut să-i îndrăgesc; nu numai pentru că le-am purtat o oarecare milă, din cauza pierderii dureroase, ci și pentru că s-au făcut plăcuți prin felul lor de a fi.

Deși Dahaba, fata mai mică, este schimbătoare, răsfățată și încăpățânată, ea este cea care oferă dinamism acțiunii. În schimb, Salif, pe care Bella îl identifică atât de mult cu Aar, este o fire pașnică, matură și echilibrată. Acest personaj îți oferă o liniște și o căldură aparte, temperând astfel tensiunea creată din cauza situației dureroase în care se află.


Îl strigă pe Salif de mai multe ori, dându-și seama cât de bine îi face prezența lui. Nu doar că nu e zbuciumat, ca Dahaba, care vrea tot timpul atenție și nu e sigură de ea; simplul fapt că e de față neutralizează cumva situația, dă lucrurilor un echilibtru. Datorită lui totul e mai ușor de suportat și adesea vine cu soluții proprii, întocmai ca Aar.

Ziceam de faptul că ne este prezentată o dramă, însă nu vreau să mă înțelegeți greșit. Majoritatea oamenilor fac drame din absolut orice, însă în cazul de față ne confruntăm cu o dramă în adevăratul sens al cuvântului, căci avem în joc doi copii, rămași orfani, dar și durerea pe care moartea a provocat-o în jur.

În afara faptului că ni se prezintă iubirea care și-o poartă membrii unei familii, ne sunt prezentate și elemente din viața somalezilor, care nu este una tocmai roz. Pe fundal se află atacuri teroriste, principii ipocrite și acțiuni nemiloase. Aici nu pot să vă spun prea multe, pentru că nu ni se prezintă în detaliu; pur și simplu, simți că se află acolo, atunci când parcurgi rândurile și astfel ajungi să observi gândirea pe care o au majoritatea somalezilor.


Își aduce aminte că atunci când s-a apucat să fumeze și să poarte jeanși, somalezii cu care se întâlnea la Roma sau la Toronto, când mai venea în vizită, găseau că ambele obiceiuri sunt provocatoare și jicnitoare în egală măsură.

Cartea nu cred că este pentru oricine, pentru că adordează un subiect sensibil și exprimă sentimente intense, însă dacă vreți să ieșiți din zona de confort și să faceți parte dintr-o familie în care iubirea membrilor ei este resimțită la tot pasul și unde sacrificiul și speranța sunt puse în plan într-un mod elegant, vă invit cu mare drag să citiți această carte.

Vă urez lectură plăcută!


Citate:
  • „Nu părintele alege să îndrăgească un copil, ci felul în care se poartă copilul atrage iubirea părintească.”
  • „În fiecare din noi există o cămăruță secretă a cărei cheie n-o dăm decât unei persoane anume – soț, soție, un frate, o soră, un iubit sau mai mulți iubiți, de care nu știm decât noi.”
  • „Când știi cine ești, devii mai tolerant cu preferințele altora.


Rating:


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei șianticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!

Un produs Blogger.