Leapșa cinefilă

Heii. Pentru că mi-e dor de zilele de vară în care mă uitam la o grămadă de filme, m-am gândit să preiau leapșa (cu mici modificări adăugate de mine) de pe blogul Cărți și aromă de cafea. Sunt curioasă dacă avem aceleși preferințe în materie de filme, așa că propun să începem:

1. Care este eroul vostru favorit?

Nu pot să zic că e favoritul meu, dar Four (Theo James), din Divergent.



2. Care este personajul negativ preferat?

Maleficent, din filmul cu același nume.



3. Genul de film preferat?

Iubesc dramele, dar prefer să mă uit la ele când sunt singură. Și comediile, când sunt cu prietenii.



4. Filmul favorit?

La vita e bella, clar. <3 (Puteți să vedeți recenzia aici)



5. Ultimul film văzut?

Hmm, nu mai țin minte care a fost ultimul, pentru că în ultimul timp nu m-am mai uitat la filme, așa că o să pun unul drag mie: Yes Man.


6. Serialul favorit?

Pff, n-am cum să aleg unul, drept pentru care o să le pun pe singurele la care m-am uitat, dar care mi-au plăcut la nebunie (nu prea le am cu serialele): The Fresh Prince of Bel-Air, Two and a Half Men și acum mă uit la Gossip Girl.



7. Animația favorită?

Nu prea mă uit la animații, dar Hotel Transylvania mi-a plăcut.



8. Ecranizarea favorită?

Cred că Divergent/Insurgent, mi-au plăcut mult efectele folosite.



9. Actorul/actrița favorit/ă?

La actori am o listă întreagă, dar preferații mei sunt: Morgan Freeman, Jim Carrey și Will Smith. Iar ca actrițe, nu neapărat preferate, dar pe care le îndrăgesc: Emma Watson, Sandra Bullock și Shailene Woodley.



10. Un film motivațional pe care îl recomanzi?

Anul acesta m-am uitat numai la filme bune, din care am avut de învățat ceva, drept pentru care nu pot să aleg doar unul singur: The Bucket List, Seven Pounds, The pursuit of happynessFreedom Writers etc.





În invit pe toți cei care doresc să preia leapșa, rugându-i să-mi menționeze blogul și să-mi lase un link la postare.

O zi superbă vă doresc!

Recenzie: „Cartea viitorului" - Cecelia Ahern



Titlu: Cartea viitorului

Autor: Cecelia Ahern

Anul publicării: 2010

Categoria: ficțiune


Număr pagini: 320




Descriere:

Tamara Goodwin a avut mereu tot ce și-a dorit. A crescut într-o vilă luxoasă, cu plajă privată, un dressing cu haine de firmă, pat cu baldachin și propriul jacuzzi. Când, pe neașteptate, tatăl ei moare, viața Tamarei și a mamei sale se schimbă dramatic. Îngropate în datorii, ele sunt nevoie să se mute la țară, într-o căsuță aflată în curtea misteriosului castel Kilsaney. În timp ce mama ei se izolează de lume, Tamara, singură și plictisită, își dorește să se întoarcă la Dublin.

Într-o bună zi, o bibliotecă ambulantă se oprește la poarta domeniului Kilsaney. Privirea Tamarei cade asupra unei cărți legate în piele, cu lacăt și încuietoare aurite. Ceea ce va descoperi în paginile ei îi va tăia răsuflarea și îi va zgudui lumea din temelii.

Vocea editorului:”O carte apărută de nicăieri îți poate schimba viața. Te poate purta pe cărări nebănuite și, dintr-odată, aceeași carte face ca magia să nu mai fie doar un simplu cuvânt din vocabularul tău. Misterul are rolul lui și depinde doar de tine cât de mult ești dispus să te joci cu destinul.


Părerea mea:

Voiam de foarte mult timp să citesc această carte, drept pentru care am avut mari așteptări de la ea. La început pot spune că am rămas puțin dezamăgită, însă odată ce m-am aventurat mai mult în poveste, n-am mai putut să ies din lumea personajelor, drept pentru care am ajuns să-mi schimb părerea.

Știți genul acela de carte care te lasă la sfârșit cu zâmbetul pe buze? Ei bine, Cecelia Ahern are ceva special care te face să rămâi cu un gust dulce în momentul în care îi termini lecturile.

Astfel, ne este prezentată povestea Tamarei Goodwin, o fată care primea tot ce-și dorea, trăind într-o vilă de lux, având haine care mai de care mai scumpe – tânăra tipică pe care ar invidia-o orice adolescentă –, însă lumea de basm în care trăia îi este destrămată în momentul în care tatăl ei se sinucide.

Plin de datorii și incapabil să-și mai țină familia în puf, tatăl ei, George, recurge la această modalitate, orgoliul lui fiind prea mare pentru a găsi o cale de rezolvare a problemelor.

E o mândrie să construiești ceva, să muncești din greu pentru a realiza ceva. Dar nu orgoliul ar fi trebuit să îi crească odată cu fiecare nou succes, ci inima.

Așadar, Tamara și mama ei, Jennifer, sunt nevoite să se mute la țară, într-o lume complet diferită față de cea trăită până acum, fără prietene, bârfe, haine scumpe, baruri etc.

Cred că motivul pentru care la început nu am fost prea entuziasmată de poveste, este comportamentul Tamarei: răsfățată, egoistă și nerecunoscătoare. Deși conștientă că pentru ea era o schimbare totală, de la vilă cu piscină, la o căsuță de la țară, alături de ciudatele ei rude – mătușa și unchiul ei –, comportamentul pe care l-a adoptat m-a făcut să nu o îndrăgesc.

Însă, odată ce intrăm mai mult în poveste, observăm că atitudinea Tamarei se schimbă.

Chipeșul meu tată zăcea la pământ. Nu așa ar fi trebuit să fie. Ar fi trebuit să trăiască mereu. Să aibă grijă de mine întotdeauna. Ar fi trebuit să-mi ia iubiții la întrebări și să mă conducă la altar. Ar fi trebuit să o convingă pe mama când eu nu reușeam și să-mi facă cu ochiul când privirile ni s-ar fi întâlnit. Ar fi trebuit să mă privească cu mândrie tot restul vieții. Apoi, când ar fi îmbătrânit, aș fi avut grijă de el, i-aș fi fost alături, așa cum făcuse și el cu mine.

Cu cât realizează mai mult ce s-a întâmplat, cu atât este din ce în ce mai rănită. Însă ea nu este singura afectată – mama ei refuză să iasă din camera de la etaj, unde stă, doarme și meditează. Tamara nu știe cum să se comporte cu ea, căci nu e ușor să vorbești cu un om rănit, care nu-ți răspunde înapoi.

Faptul că mama coborâse la parter era o realizare imensă. Nu pentru o familie normală, dar pentru a mea, da.

Plicitisită, fata cercetează împrejurimile, fiind fascinată de castelul Kilsaney, unde află mai târziu că au trăit oameni și că, odată cu arderea domeniului, au ars și ei de vii.

Într-o bună zi, la poarta domeniului Kilsaney se oprește o mașină înăuntrul căreia se afla o bibliotecă, drept pentru care Tamara vrea să-și arunce un ochi. Astfel, apare în poveste Marcus, un tânăr care m-a atras prin creativitatea lui:

- N-ar trebui să pornești motorul ca să mergem în altă parte? îl întrebai.
- Nu mergem cu mașina, zise el, ridicându-se de pe scaunul șoferului și intrând în autobuz. Așa, ia să vedem... Unde să mergem?
Își trecea degetele peste cotoarele cărților de călătorie și le citea denumirile cu voce tare.
- Paris, Chile, Roma, Argentina, Mexic...
- Mexic, spusei iute, aplecându-mă ca să-l văd mai bine.
- Mexic, mă aprobă el. O alegere bună, continuă, luând cartea de pe raft și privind întrebător spre mine. Ei? Nu vii? Avionul va decola în câteva momente.Am zâmbit și am trecut în spatele scaunului.
Ne-am așezat pe jos, unul lângă altul, și în acea zi am fost în Mexic.

De la întâlnirea celor doi, cartea a început să prindă farmec pentru mine, căci tânăra alege din biblioteca ambulantă o carte legată în piele, care are lacăt și încuietoare. Imediat după ce reușește să spargă lacătul își dă seama că nu este orice carte. Ce conține aceasta? Va reuști Tamara să descopere mistere adânc îngropate cu ajutorul ei? Va interveni magia în viața ei?

Cu timpul, își fac apariția și alte personaje care vor avea un rol important în descoperirile Tamarei – Sora Ignatius, Weseley.

Un personaj care pe mine m-a interesat a fost unchiul Tamarei, Arthur – extrem de tăcut, dar văzându-se că are ceva de zis, acesta surprinde tocmai prin faptul că se abține să vorbească
.
De asemenea, Rosaleen, soția lui, refuză de multe ori să răspundă la întrebări, nu vrea ca Jennifer (mama Tamarei) să părăsească dormitorul ei și exagerează cu mâncarea, fapt ce mi s-a părut amuzant.

Se observă cu ochiul liber că cei doi au ceva de ascuns, însă întrebarea este: ce anume?

Ce mi-a plăcut la această carte în mod special a fost faptul că este bazată pe sacrificiu. Ținând foarte mult la familie, ajungi să faci compromisuri care de cele mai multe ori nu sunt în favoarea ta, însă consider că asta înseamnă cu adevărat o familie, fiind bineînțeles plină și de iubire necondiționată.

De asemenea, odată cu deschiderea cărții învelite în piele, mi s-a deschis și mie inima, făcând loc unei povești misterioase, care devine din ce în ce mai palpitantă odată cu înaintarea în pagini.

Nu pot să zic că m-a fascinat cartea, dar a fost o lectură frumoasă, din care am învățat că, atâta timp căt avem voința necesară, putem să ne schimbăm destinul, am învățat ce înseamnă sacrifiul, prietenia și sinceritatea.

După cum mă așteptam, Cecelia Ahern a surprins prin finalul poveștii, în care toate misterele sunt dezvăluite. Nu sunt sigură dacă mi-a plăcut că toate au fost descoperite la sfârșit, considerând că, dacă ni se prezentau pe parcursul cărții, am fi încercat odată cu personajele să deslușim adevărul. Însă nici nu mi-a displăcut acest lucru, apreciind faptul că scriitoarea ne-a explicat la sfârșit toate lucrurile aflate, fapt ce la puține cărți l-am găsit, căci majoritatea m-au lăsat cu o grămadă de întrebări la sfârsitul lecturii.

Bazându-se pe valori morale bine punctate, “Cartea viitorului” este o lectură plăcută, care ne prezintă viitorul într-un mod deosebit.

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Le mulțumesc celor de la Diverta pentru ocazia de a citi această carte minunată. Dacă vreți să o achiziționați și voi, o gasiți aiciDe asemenea, vă invit să vă aruncați o privire asupra blogului lor, pe care-l puteți vedea aici.


Citate:
  • Cei care vorbesc mult, nu gândesc prea mult. Cuvintele lor înăbușă orice posibilitate de a-și auzi subconștientul întrebând: De ce ai spus asa? Ce crezi despre asta?
  • “Dacă toată lumea ar fi sinceră, ar trebui să existe multe certuri, degete acuzătoare, lacrimi, nasuri suflate în batiste și țipete.”
  •  “Nimic nu înseamnă niciodată nimic. Întotdeauna e ceva.
  •  “Uneori, tonul pe care îl folosești denaturează lucrurile, știu asta. Când trimiți mesaje scrise, oamenii nu percep tonul, sau își imaginează că ai vorbit într-un anumit fel și interpretează complet greșit mesajele cele mai inocente.
  • E doar o prietenă. Patru cuvinte care ar fi putut ucide orice femeie, dar care pe mine m-au făcut să zâmbesc.
  • “Atunci când se întâmplă ceva rău sau înfricoșător, când se termină sau treci peste el, ești atât de ușurat, încât uiți cât a fost de îngrozitor sau cât de trist ai fost și vrei să-ți amintești doar părțile bune sau să-ți spui că te-a ajutat să vezi o altă parte din tine.
  • “Cred că e mai ușor să vezi o soluție când ai găsit ieșirea din labirint. Când ești prins la mijloc, într-o serie de cercuri care nu duc nicăieri, e greu să-ți mai dai seama de ceva.
  • Toate familiile au secrete, cei mai mulți nu le cunosc, dar simt că sunt spații albe, goluri unde ar trebui să se afle răspunsurile.”
  • “Cred că majoritatea oamenilor intră în librării neștiind ce vor să cumpere. Iar cărțile se află acolo, trimițând semnale, ca prin farmec, să fie luate de pe raft. Persoana potrivită pentru cartea potrivită. E ca și cum ele știu deja din viața cui trebuie să facă parte, cum vor schimba ceva, cum le vor da o lecție sau îi vor face să zâmbească la momentul potrivit.


Rating:


The Coffee Book Tag!

Îi mulțumesc lui Andrei, pentru ocazia de a publica această postare, pe care o găsiți aici.

1. Cafea neagră: O carte în care intri cu greu, dar care dispune de mulți fani.

Nu înțeleg foarte bine întrebarea, dar pot să zic că “La răscruce de vânturi este o carte apreciată, iar eu am intrat foarte greu în poveste, drept pentru care nici acum nu am terminat-o. Probabil că are o poveste de dragoste frumoasă, dar nu știu de ce, m-am încurcat în personaje și mi-a fost greu să o citesc.

2. Peppermint mocha: Numește o carte/serie care devine mai populară pe durata verii sau în zile festive.

Serii nu obișnuiesc să citesc, iar cărți care devin mai populare pe durata verii sau în zilele festive, chiar nu știu, cred că depinde de fiecare persoană. Mie, spre exemplu, îmi place să citesc cărți a căror acțiune se petrece iarna, în perioada sărbătorilor. Îmi place să fie descrisă ninsoarea, iar în același timp să ningă și în realitate. Mă face să intru mai bine în acțiune și să văd altfel lucrurile.


3. Ciocolată caldă: Care e cartea preferată din copilărie?

Păii, “Aventurile lui Tom Sawyer” știu că mă fascinase foarte mult.

De asemenea, deși am citit “Harry Potter” în perioada adolescenței, pot să zic că mi-a marcat copilăria, seria făcându-mă să îndrăgesc cărțile.

4. 2 shoturi de expresso. O carte care te-a ținut în priză de la început până la final.

Oh, sunt multe cărți pe care le-am dat gata într-o singură zi. “Numele acestei cărți este secret am citit-o acum ceva timp, dar știu că n-am putut să o las jos, a fost plină de mister și suspans. Iar ce am citit în ultimul timp, Înainte să adorm” mi-a pus tot felul de întrebări pe parcursul ei.

5. Starbucks: Numește o carte pe care o vezi pretutindeni.

Păii, în ultimul timp “Grey”, fiind mare nebunie cu ea în perioada asta. Pe mine nu mă atrage deloc subiectul, dar inevitabil o văd pretutindeni.

6. That hipster coffee shop (aici am schimbat puțin naționalitatea autorului): Oferă-i unui autor român recunoștință. Care este acesta?

Deși nu mai trăiește, îi ofer recunoștință lui Mircea Eliade. Este autorul meu preferat român. Deși nu are subiecte fabuloase, ador modul în care detaliază și te introduce în poveste.

7. Oops! Din greșeală am luat cafea decofeinizată: Numește o carte de la care așteptai mai mult.

Hmm, nu pot să zic că mă așteptam neapărat mai mult de la ea, dar consider că autorul ei este supraapreciat, și anume, John Green. Am citit “Căutând-o pe Alaska și am rămas complet dezamăgită de autor. Apoi, am citit “Orașe de hârtie”, care pot să zic că mi-a plăcut, dar părerea mea despre autor rămâne aceeași.

8. Amestecul perfect. Numește o carte care a afost atât amară cât și dulce, ca într-un final să fie satisfăcătoare

Cred că “Viața lui Pi. A fost o carte care, sincer, m-a plictisit, pentru că a fost plină de detalii care pe moment mi s-au părut complet inutile. Însă, la sfârșit, când am descoperit rostul tuturor detaliilor, am vrut să o recitesc, spunându-mi că a fost o carte genială.

Îi invit pe toți cei care doresc să realizeze această postare, rugându-i să-mi lase un link în comentariu.

O zi relaxantă tuturor!

De ce scriem?


Nu știu despre alții, însă eu scriu pentru că este modul prin care reușesc să îmi exteriorizez gândurile, fără să mă intereseze dacă sunt judecată sau nu. În momentul în care scriu, îmi pun sufletul pe tavă, vrând ca mesajul meu să ajungă la cei din jur în cel mai sincer și frumos mod posibil.

Mama mi-a spus să nu am incredere în nimeni, iar în momentul în care simt că am ceva pe suflet, să mă pun în fața oglinzii și să-mi vorbesc mie însămi. Ei bine, oglinda mea este scrisul.

Stând în camera mea, cu un pix și o foaie în mână, ori tastând la laptop, pe care mi-l imaginez a fi o autentică mașină de scris, uit de lumea înconjurătoare. Mă desparte o singură fereastră de realitatea crudă, în care vezi numai frică, minciună si disperare. Cu siguranță există și sentimente frumoase în această lume în care toți trăim, însă scrisul este cel care mă ajută să le observ. Bunătatea, iubirea și fericirea sunt puse laolaltă și sunt transpuse în cuvintele pe care chiar acum le scriu.

De multe ori este bine să ne îndepărtăm de realitate, să ne lăsăm pentru câteva momente duși de val, să lasam ca fanteziile să ne teleporteze pe tărâmuri pe care noi singuri ni le creem. Decât să trăim cu frică, mai bine rupem puțin contactul cu realitatea și ne dăm noi înșine încredere în propria persoană. Decât să trăim triști, mai bine ne focusăm atenția asupra detaliilor și momentelor mici din viața noastră, dar pline de semnificație.

După părerea mea, un om care nu visează este mai rupt de realitate decât noi, fanteziștii. Este bine să visezi, să te lași purtat de sentimente deosebite. Dacă pe acestea nu le putem întalni în realitate, de ce să nu ni le creem singuri? Ar trebui să nu mai așteptăm de la cei din jur să ne facă fericiți, pentru că fericirea vine din noi, însă de multe ori nu îi permitem să iasă la suprafață.

Scriu deoarece reușesc să mă descarc și, mai mult decât atât, să mă descopăr. De multe ori, nu ne dăm seama că gândim un anumit lucru, însă în momentul în care este așternut pe hârtie, cel puțin pentru mine capătă un anumit sens.

Îmi place să explorez, să văd dincolo de cuvinte, să le vad farmecul și intensitatea. De asemenea, îmi plac poveștile oamenilor, pentru că fiecare om obișnuit are o poveste neobișnuită. Mă pasionează să aflu detalii despre aceste persoane, în ciuda faptului că nu le cunosc, pentru că sunt sigură că fiecare ființă are ceva frumos de spus. Mă bucură fericirea altora, iar în momentul în care un om  își deschide sufletul în fața mea, nu pot să simt decât împlinire.

În fiecare moment, noi gândim ceva, fie că ne dăm seama sau nu. Pasiunea mea este să îmi aleg cele mai armonioase gânduri și să le exprim în fața celorlalți.

Iubesc scriitorii care mă transpun în alt univers și mă fac să intru în pielea unor personaje despre care inițial nu știu nimic, ba poate care chiar nu există. Asta mi-ar plăcea și mie să fac la rândul meu, să le dau oamenilor posibilitatea să traiască mai multe vieți, să iasă din monotonie și să nu-și piardă speranța, ajungând astfel ca într-o bună zi să-și vadă visele îndeplinite.

DIY Woven Paper Bag

Heii, oameni frumoși! Văzând poza de mai jos, m-am gândit să vă arăt gențile din reviste pe care le-am realizat. Am pus multă pasiune în ele, dar și multă muncă, drept pentru care sper să vă placă.


Așadar, să trecem la treabă!


Aceasta este prima geantă făcută de mine, pe care o prețuiesc foarte mult. Am muncit extrem de mult la ea, pentru că la început nu înțelegeam unele lucruri, drept pentru care, când a venit momentul să o cos, am și lăsat-o baltă. Nu aveam speranța că îmi va ieși într-un final, însă într-o zi m-am întors acasă și am văzut-o cusută de mama mea. Așadar, mi-a revenit pofta de muncă, astfel învățând și eu să le cos.


Pe aceasta o consider puțin ieșită din comun, dar și originală în același timp.


Deși simplă, este o gentuță elegantă...


Cu 2 culori care se îmbină armonios, geanta surprinde prin modelul ei. 


Aceasta este o geantă specială, deoarece este cu fluturi, pe care pur și simplu îi ador. Această pasiune pentru ei a venit odată cu citirea cărții “Fluturi” de Irina Binder, care m-a făcut să privesc altfel aceste viețuitoare splendide. Intenționez să îi trimit gentuța scriitoarei, care sper din suflet să îmi răspundă la mesaje. Evident, nu o să mă las bătută până nu o să văd un mesaj din partea acesteia.


I like to create!


Iar pentru a reveni puțin la prima poză pe care am postat-o, vă îndemn să apreciați mai mult lucrurile handmade, pentru că în spatele rezultatului final se află multă trudă. Deși prețurile pot părea exagerate, consider că aceste creații deosebite nu se pot valorifica în bani.

Să aveți parte de o zi excelentă!

Este o persoană reprezentată de aspectul fizic?


Stând de vorbă cu câteva colege, le-am dezvăluit faptul că îmi place de cineva al cărui aspect nu pot să zic că este preferat de toate fetele. Cum majoritatea adolescentelor sunt răutăcioase, m-au întrebat ce poate să îmi placă la el, eu zicându-le că are foarte multe calități, iar ele luându-mă în glumă. Inițial m-am simțit prost, credeam ca greșesc eu undeva, însă apoi, reflectând asupra celor întâmplate, mi-am dat seama că eu n-am greșit cu nimic, ci că ele sunt atât de superficiale încât nu reușesc să vadă frumusețea sufletului unui om.

Eu nu consider că aspectul fizic este ceva ce ne reprezintă, este doar un mod prin care ne diferențiem de ceilalți și ne punem în evidență stilul. De asemenea, îl consider a fi o carapace ce protejează puritatea sufletului.

Problema pe care o au majoritatea este că se iau după aparențe și nu încearcă să pătrundă în sufletul unui om, pentru a-i putea identifica calitățile, atitudinea, ideile. O persoană poate ascunde atâtea lucruri și sentimente în ea, însă societatea nu-i permite să și le exprime, să și le etaleze fără să-i fie frică de faptul că va fi judecat.

Însă se merită să trăim toată viața cu frica de a nu fi acceptați de ceilalți? Se merită să ne prefacem că suntem ceva ce nu ne reprezintă, doar pentru a ne face plăcuți? Probabil că vom avea parte de câteva momente de glorie, de fericire că ne-am format un grup de oameni cu care să socializăm, ca mai apoi să ne întrebăm unde este fericirea interioară. Acele momente în care ne-am simțit împliniți sunt doar niște măști pe care noi singuri ni le creem, dar pe care realizăm că totuși nu ne place să le purtăm.

Nu spun că aspectul fizic nu contează, căci astfel reușim să ne creem un stil propriu, să facem o primă impresie bună, să arătăm că suntem îngrijiți, însă eu mai mult decât atât nu văd.

Pentru a reveni la povestea cu acele colege, în momentul în care au văzut că băiatul respectiv are atâtea talente și calități frumoase, mi-au zis: “Wow, Roxi, ai avut dreptate.” Acel moment m-a amuzat, însă n-am lăsat să se vadă acest lucru. Mi s-a părut comic, deoarece își făcuseră o impresie proastă despre el în momentul în care l-au văzut, în ciuda calităților pe care le enumerasem, însă când acestea s-au dovedit a fi adevărate, s-au comportat ca și când ele știau din prima că este o persoană frumoasă.

Când spun “persoană frumoasă” oare la ce mă refer? Cu siguranță la interiorul unei persoane. Fiind în cadrul unor cursuri de dezvoltare personală, am auzit pe cineva zicând că o persoană este frumoasă dacă arată bine din punct de vedere fizic, iar acel lucru m-a oripilat. Bineînțeles, mi-am exprimat opinia contrară, însă acea persoană și-a susținut părerea, ori din orgoliu ori pentru că atât își impune să vadă. Cert este că mi-am dat seama că este o persoană închisă la minte, care nu vrea să accepte faptul că atitudinea noastră este cea care ne definește ca oameni, aspectul fizic fiind doar un contur.

Oamenii ar trebui să-și deschidă mai bine ochii, să nu-și mai pună bariere, să nu se mai lase influențați de părerile celor din jur și măcar să încerce să privească dincolo de aparențe.

Voi ce părere aveți? Este aspectul fizic cel care ne reprezintă sau comportamentul pe care-l adoptăm?
Un produs Blogger.