10 lucruri despre televizor pe care le-am aflat din cartea „Efectele televiziunii asupra minții umane”

  1. Tot ceea ce obține omul din partea televizorului se referă la corpul său exterior, la satisfacerea privirii “fizice”, nu a celei interioare;
  2. Dependența de televizor este asimilată celorlaltor tipuri de dependență (alcool, droguri etc.);
  3. Acei copii care din primii ani de viață au petrecut o parte semnificativă din timpul fiecărei zile în fața televizorului riscă să aibă un creier diferit dezvoltat față de cei din generațiile anterioare care au trăit fără televizor;
  4. Un mediu bogat în stimuli (culori vii și țipătoare, muzică din plin) nu numai că nu ajută, dar și împiedică mintea copilului să-și dezvolte imaginația;
  5. Fiecare mediu – televiziunea, în special – ne face să ne raportăm într-un anumit fel la lumea care ne înconjoară, ne modelează comportamentul, percepțiile și universul de gândire;
  6. Studiile ne arată că, în momentul în care privim la televizor, undele alfa (=în afara spațiului, fără orientare) se activează;
  7. Vizionarea la televizor amorțește emisfera stângă a creierului (regiunea critică pentru organizarea, analiza și judecata datelor primite);
  8. Din 2.700 de oameni testați, 90% au înțeles greșit ce au privit la TV în urmă cu câteva minute;
  9. În America, începând de la vârsta de 2 ani, oamenii petrec în fața televizorului în medie de 3 ore și 40 de minute zilnic;
  10. După vizionarea prelungită, copiii vor avea tendința de a rămâne în aceeași stare de pasivitate sau de neimplicare în cunoașterea lumii reale, mulțumindu-se doar cu senzațiile.

Bineînțeles că sunt mai multe informații prin care să realizăm că televizorul ne afectează creierul, însă dacă vi s-au părut interesante cele enumerate de mine, vă invit să citiți și voi cartea Efectele televiziunii asupra minții umane”, scrisă de Virgiliu Gheorghe, pe care o recomand tuturor!

Recenzie: „Ghici ce-i în cutie" - M.J. Arlidge



Titlu: Ghici ce-i în cutie

Autor: M.J. Arlidge

Anul publicării: 2015

Categoria: crimă, mister


Număr pagini: 408




Descriere:

Cadavrul unui bărbat este găsit într-o casă goală. Inima i-a fost scoasă din piept și trimisă soției și copiilor lui.

E prima victimă, iar inspectoarea Helen Grace știe că nu va fi ultima. Dar de ce s-ar afla un bărbat cu o viață împlinită departe de casă în toiul nopții?

Presa îl numește un alt fel de Jack Spintecătorul: un criminal în serie, vânând bărbați însurați care duc vieți duble.

Helen simțea furia din spatele crimelor. Dar ceea ce nu poate ea să prevadă este cât de schimbător e criminalul – sau ce o așteaptă la capătul cursei...


Părerea mea:

"Ghici ce-i în cutie" este o carte care m-a ținut cu sufletul la gură și care mi-a stârnit curiozitatea...

Cu ajutorul ei, mi-am dat seama că mă atrag romanele polițiste, fapt ce înainte nu-l credeam. Este genul de carte în care vrei tu însuți să descoperi ceva, astfel încât să fii mai aproape de adevăr.

Însă autorul nu ne lasă atât de ușor să ajungem la acesta, întorcând complet situația, în momentul în care credem că avem dovezile necesare pentru a prinde criminalul.

Într-o zi, o femeie se trezește la ușă cu o cutie în care găsește inima soțului său. De aici începe toată povestea, ea nefiind singura căreia i se întâmplă acest lucru. Așadar, polițiștii, încă de la prima crimă, încearcă numaidecât să prindă făptașul. Însă lucrurile nu sunt atât de ușoare, căci criminalul este mult mai inteligent decât credeau.

Inspectoarea Helen Grace conduce această anchetă, ea fiind personajul care m-a impresionat cel mai mult. Încă de la primele pagini am reușit să intru în pielea ei și să descopăr faptul că are un caracter puternic, că este ambițioasă și că nu se lasă învinsă de vorbele rele din jur.

De asemenea, este convinsă că infractoarea – căci este foarte sigură că este o femeie – are un motiv întemeiat pentru care comite aceste crime. Ea este o prostituată, care, la fel ca multe alte fete, a recurs la această modalitate din lipsa banilor pentru întreținerea facultății. Însă ce are atât de special, având în vedere că bărbații se lasă ușor ademeniți de ea? Victimile sunt alese cu atenție sau li se întâmplă acest lucru din simplu ghinion?

Cert este că familiile acestora sunt devastate, soțiile lor fiind mai mult mirate de faptul că ei se duceau la prostituate, decât de pierderea lor.

Este interesant modul în care ni se prezintă viața prostituatelor. În ciuda faptului că vedem cât de ușuratice sunt, autorul ține să ne arate faptul că ele au fost odată ascultătoare și inteligente, însă, odată ce au intrat într-un anturaj prost, n-au mai avut cale de întoarcere.

Dar nu este imposibil să găsim mai târziu drumul cel bun și să facem în fiecare zi câte un pas spre atingerea scopului nostru. Astfel, am reușit să extrag faptul că fiecare dintre noi este capabil să-și schimbe destinul. De asemenea, am observat cum într-un moment de tristețe lumea îți poate fugi de la picioare, făcându-te să iei decizii pripite. Odată ce te apuci de băutură și droguri, foarte greu îți poți da seama că trebuie să faci o schimbare. Mediul în care trăim ne influențează foarte mult viața, drept pentru care femeile ușuratice nu se pot motiva singure și ajung să recurgă la prostituție.

În ciuda faptului că ele și-au făcut cu mâna lor acest lucru, este trist să vedem cum bărbații profită de ele, de multe ori fiind violenți.

Tocmai de aceea, Helen Grace vrea să afle adevărul din spatele tuturor crimelor. Cu o echipă bine pregătită alături de ea, aceasta reușește să facă progrese uimitoare. Deși șefa ei, Harwood, nu vede nicio evoluție, amenințând-o chiar cu concedierea, deși  Emilia o amenință la fiecare pas cu publicarea în ziar a niște articole despre ea care îi pot afecta cariera, Helen nu se lasă bătută, reușind să își focuseze atenția pe cazul care i-a fost dat și, mai mult decât atât, reușind să-și creeze o relație mai bună cu Charlie, membru al poliției.

Sunt foarte multe subiecte despre care aș vorbi, de pildă povestea lui Helen, sentimentele lui Charlie, cum a decurs ancheta, însă consider că trebuie să vă las pe voi să savurați aceste detalii, așa cum am avut și eu ocazia.

Tot ce pot să vă spun eu este că “Ghici ce-i în cutie este o carte plină de suspans, care te uimește odată ce înaintezi în pagini și care îți pune foarte multe semne de întrebare. Punctând multe subiecte, deși are o tentă de criminalistică și dă impresia că nu ai ce să înveți din ea, dacă meditezi asupra ei, vei reuși să vezi lumea cu alți ochi.

Este în același timp o carte sensibilă, având în vedere că avem în plan oameni masacrați, însă o recomand tuturor celor care vor să se aventureze într-o anchetă plină de obstacole.

Dacă vă decideți să citiți această carte, vă urez lectură plăcută!

Le mulțumesc celor de la Diverta pentru ocazia de a citi această carte minunată. Dacă vreți să o achiziționați și voi, o gasiți aici. De asemenea, vă invit să aruncați o privire asupra blogului lor, pe care-l puteți vedea aici.

Citate:
  • Dacă știi ce întrebări să pui, oamenii se pot dovedi surprinzător de serviabili.”
  • Când ești implicat într-o investigație de o asemenea magnitudine, devii complet obsedat. Te bântuie zi și noapte. Cu cât se prelungește mai mult, cu atât mai lesne riști să orbești, să-ți pierzi simțul orientării și claritatea viziunii.
  • Întunericul îi acoperise cu mantia lui protectoare, dându-i Melissei senzația că e anonimă și ferită de primejdii. Dar pe măsură ce se lumina afară și începea o nouă zi, o cuprindea neliniștea.
  • Cine știe la ce grozăvii asistase acest bebeluș, prin câte trecuse, dar putea să mai zâmbească încă.
  • Ochii. În ochii aceia era totul. De pe chipul alungit încadrat de șuvițe de păr lungi și negre, ochii îți captau atenția, fixându-te cu o privire intensă și pătrunzătoare. Avea și alte trăsături percutante – buzele cărnoase, nasul puternic, bărbia ușor ascuțită –, însă ochii aceia mari și intensitatea privirii te fascinau.

Rating:


Precomandă „Grey" de la Diverta, cu 15% reducere și transport gratuit

Cu entuziasm te anunțăm de apariția unui nou bestseller marca Fifty Shades of Grey – Grey, povestea trăită de Anastasia și Christian din perpesctiva personajului masculin!

Poți comanda cartea aicihttp://bit.ly/1NGTTd2 


Cu peste 125 de milioane de copii vândute de la apariția primului volum, și o ecranizare, deși controversată cu vânzări de peste 500 de milioane de dolari, autoarea E.L. James a hotărât să satisfacă una dintre cele mai mari dorințe ale fanilor seriei  reluarea poveștii de dragoste a celor doi din perspectiva lui Christian.

Cu un stil mai întunecat și mult mai serios, adaptat la personalitatea miliardarului, Grey a fost vândut în peste 1 milion de exemplare în prima săptămână de lansare a volumului în limba engleză, iar la sfârșitul lunii va fi disponibil și în limba română!

Vrei să fii primul care citește noua carte a seriei? Precomandă Grey de la Diverta și primești 15% reducere și transport gratuit! Volumul îți va fi livrat pe 30 septembrie!

Precomandă cartea aici: http://bit.ly/1NGTTd2

Primul meu sponsor

Heii, oameni frumoși!

Vă anunț extrem de entuziasmată că am făcut rost de primul meu sponsor, și anume, Diverta (click aici sau aici)!


Mă bucur foarte tare că au fost de acord cu propunerea mea, pentru că acest magazin face practic parte din copilăria mea. Mereu mă duceam cu mama și cu fratele și de fiecare dată ne ajuta același domn să găsim cărțile pe care le voiam. Îmi plăcea să îmi petrec timpul printre rafturi, ca și acum, de altfel. Magazinul îmi dă o stare de bine, de relaxare și de siguranță.

Deja mi-au oferit 2 cărți pe care abia aștept să le citesc și să împărtășesc impresii despre ele cu voi:


Pupicei!

Leapșa

Leapșa preluată de pe blogul Dreams Have Wings. :3

1. Ce alegi între blog și a călători?

Sincer, aș alege cu siguranță călătoria. Este cel mai mare vis al meu și, din moment ce blogul l-am realizat deja, vreau să încerc și această experiență. Oricum, nu văd de ce ar trebui să aleg, mai ales că, dacă aș călători, aș avea să scriu cât mai multe pe blog. :D


2. Cine/Ce te salvează de o zi oribilă?

Hmm, depinde de situație, de multe ori mă ajută cei din jur să mă liniștesc, câțiva prieteni mai apropiați sau fratele meu, dar uneori încerc și eu să mă înveselesc cu o comedie (mai ales cu serialul pe care-l urmăresc, “Two and a half men” – e perfect să îți readucă zâmbetul pe buze). Aah, și cu ciocolată. :D


3. Ce îți place să citești?

În principal, romane de dragoste, le ador. Dar, în general, îmi place ca o carte să aibă foarte mult mister în ea, să mă facă să nu o las jos, să îmi capteze atenția. Nu prea îmi plac ficțiunile, mai ales cele cu vampiri, vârcolaci etc.


4. Haine sau pantofi – alege una și spune-mi de ce.

Haineee. Le aleg pe ele, pentru că îmi cumpăr mai multe și îmi place să le combin între ele, pe când la pantofi nu îmi e foarte greu, o pereche de teniși si aia e. :)) În principal, port numai teniși, nu mă reprezintă sandalele/opincuțele etc.


5. Unde ai vrea să te muți?

Hmm, destul de grea întrebarea asta, nu m-am gândit vreodată că o să mă mut undeva anume. Adică, mă văd tot în România, când voi avea o familie, în schimb mi-ar plăcea să lucrez undeva unde să am ocazia să călătoresc peste tot.


6. Ai întâlnit dragostea adevărată?

Depinde de fiecare ce înțelege prin “dragoste adevărată”. Eu momentan am găsit-o în familie.


7. Care este cel mai ciudat loc în care te-ai ascunde cu prietenul tău?

Ciudat nu știu cât ar fi, dar interesant ar fi într-o casă bântuită sau idk, într-o cabană din vârful muntelui.


8. Cea mai bizară călătorie a fost...

În mașină cu o tipă care conducea oribil. Mai era puțin și închidea la toate magazinele și trebuia să luăm baloane pentru nunta verișoarei mele, drept pentru care tipa aceea a condus super repede, iar când lua curbele, mă gândeam numai să nu se răstoarne mașina. Când am plecat de la magazin, a lovit o mașină din parcare, așa că a condus iar cu viteză, a intrat pe contra-sens... Acum mi se pare amuzant, dar atunci eram speriată, deși îmi plăcea puțin atmosfera, mă simțeam ca într-un film. :))


9. Asculți muzică de obicei?

Daa, normal, mă relaxează și îmi dă o stare de bine.


10. Descrie-ți viața în 5 cuvinte.

Monotonă, relaxantă, visătoare, fericită, pozitivă (cel puțin încerc)



Cam asta a fost, poate să preia oricine vrea leapșa, cu pretenția să-mi menționeze blogul. :D

Cum ar fi dacă...?

Cum ar fi dacă am arunca mai multe zâmbete și vorbe bune în jurul nostru?

Cum ar fi dacă, atunci când ne-ar plăcea ceva la o persoană, i-am spune asta? Credeți că se va simți prost că i-ați făcut un compliment? Cu siguranța nu vă va mulțumi, nu s-ar simți apreciată și bine în corpul ei, ci vă va arunca niște cuvinte jicnitoare, vrând să nu vă mai aibă prin preajmă.

Cum ar fi dacă, atunci când am ieși cu o persoană, am uita de existența telefonului? Ei bine, vom avea parte de câteva întrebări despre cum ne simțim, cum mai suntem, ce realizări avem, ce obiective ne-am propus, la care nimeni n-ar vrea vreodată să răspundă. De asemenea, să pui întrebări la rândul tău și să aflii o poveste de viață, din care ai putea să înveți câte ceva? Nu, în niciun caz, mai bine ne-am juca ceva pe telefon ori am vedea ce a mai postat cineva de a cărui existență nici măcar nu știam.

Cum ar fi dacă ne-am petrece timpul descoperindu-ne aptitudinile și pasiunile? Hmm, nu... timp pierdut degeaba, mai bine intrăm puțin pe facebook.

Cum ar fi dacă n-am mai critica și judeca viața altora? Oh, Doamne... cum a putut să-mi treacă întrebarea asta prin cap? E foarte frumos și firesc să comentăm viața unor oameni, fără să știm ce se află în sufletul lor și prin câte au trecut până la acel moment.

Cum ar fi dacă ne-am suna acum persoanele dragi nouă și le-am spune cât de mult ținem la ele? Evident, se vor supăra, deoarece le-am stricat ziua cu câteva cuvinte de apreciere.

Cum ar fi dacă, în loc să deschidem televizorul, am deschide o carte bună? Nu, eu una prefer să aflu cine a mai divorțat de cine, ori cine a înșelat pe cine, cu siguranță mă vor ajuta informațiile pe viitor.


Cum ar fi dacă ne-am cere scuze mai des, am renunța la orgoliu și am ierta pe cine credem că merită cu adevărat că trebuie să facă parte din viața noastră? Dar de ce să-mi cer eu scuze, să-și ceară acea persoană prima scuze, altfel nici nu mă gândesc să o iert.

Cum ar fi dacă ne-am trăi visul și am face ceea ce ne place cu adevărat? Pun pariu că toți vrem contrariul, căci e frumos să nu faci ceva cu plăcere.

Cum ar fi dacă am ajuta pe cineva, fără să ne așteptăm la ceva în schimb? Asta-i culmea, dacă nu câștig ceva material, degeaba, doar nu mă va bucura să văd că persoana pe care am ajutat-o zâmbește și nu știe cum să-mi mulțumească.
.
Ei bine, cred că ați prins ideea și sper să-mi înțelegeți ironia.

Aștept comentarii din partea voastră despre cum vi s-a părut postarea și, bineînțeles, dacă ați mai adăuga ceva pe listă, căci acestea cu siguranță sunt doar câteva dintre lucrurile pe care ar fi frumos să le schimbăm la noi.

Pace!

Recenzie: „Înainte să adorm" - S.J. Watson



Titlu: Înainte să adorm

Autor: S.J. Watson

Anul publicării: 2011

Categoria: mister, ficțiune

Număr pagini: 440





Descriere:

Ne definim prin amintirile noastre. Dar dacă ne-am trezi brusc fără ele?

Dacă am uita dintr-odată cum ne cheamă, cine suntem, de unde venim, pe cine iubim?

Are 47 de ani și e scriitoare. Se trezește în fiecare dimineață neștiind unde se află. O formă rară de amnezie o împiedică să rețină informații mai mult de 24 de ore. Crede că are cu 20 de ani mai puțin, că este singură și că are întreaga viață înainte. Dar descoperă că locuiește cu soțul ei, Ben, și că majoritatea deciziilor importante din viața sa au fost deja luate. Doctorul ei o sfătuiește să țină un jurnal care o ajută să-și recompună amintirile de la o zi la alta. Dar într-o zi deschide jurnalul și citește: “Să nu ai niciodată încredere în Ben.

O cheamă Christine. Jurnalul vieții ei se numește Înainte să adorm”.

Ai intrat deja în viața ei.

O carte vândută în peste 40 de țări, care a devenit bestseller încă de la apariția în SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Bulgaria, Olanda și Belgia.

Părerea mea:

Nici nu știu de unde să încep... Această carte m-a surprins în atâtea moduri, încât nu știu pe care să-l pun primul în evidență și să scriu astfel încât să nu vă dezvălui anumite secrete, căci cartea este plină de mister.

Am auzit relativ multe păreri bune despre carte înainte să mă apuc de ea – nu înainte să adorm, hahaha –, dar sincer, nu știam la ce să mă aștept, nu știam nici măcar care este subiectul.

Încă de la primele pagini nu am putut să-mi scot din cap întrebarea: “Cum ar fi dacă mâine aș uita toate amintirile pe care le-am acumulat de-a lungul anilor în minte, dar mai ales în suflet?” Nici măcar nu vreau să-mi închipui, probabil că aș avea impresia că nu am avut niciodată un trecut, că prezentul nu-l trăiesc așa cum se cuvine și că viitorul o să fie unul lipsit de sens. Deși de multe ori se spune că trebuie să dăm uitării trecutul, acesta face parte din noi – fie că vrem, fie că nu –, el este un tezaur de amintiri plăcute și neplăcute, dar care totuși ne reprezintă și ne definește ca persoane.

Cartea prezintă povestea Christinei, care uită în fiecare zi cine este, își imaginează că este în floarea tinereții, ca abia acum i se deschid în față drumurile vieții, ca mai apoi să realizeze că este în pat cu un bărbat. Acesta îi aduce aminte în fiecare zi că el este Ben, soțul ei și că ea are 47 de ani. Apoi, la baie, observă câteva imagini cu ei în jurul oglinzii, pentru a-și imprima mai bine prezentul în minte.

Oare fotografiile de la oglindă sunt alese în așa fel, încât să mă ancoreze în propria-mi viață, dar fără să-mi aducă aminte ce-am pierdut?

Astfel, își petrece toată ziua încercând să-și amintească evenimente din tinerețea ei, întristându-se mai ales la gândul că nu-și aduce aminte despre nunta cu Ben, despre luna de miere, moment ce reprezintă pași importanți și frumoși în viață.

M-am gândit că fiecărui cuplu îi place să rememoreze prima întâlnire – cine a făcut primul pas, cine ce a spus –, dar eu nu mi-o amintesc pe a noastră.

Este obsedată să afle cine a adus-o în starea asta, căci Ben îi povestește că șoferul unei mașini a accidentat-o, dar nu s-a aflat niciodată identitatea acestuia. Așadar, ea ajunge să se gândească că, poate dacă o lua pe alt drum, nu i se întâmpla asta, își continua viața ca orice om normal, însă ea a fost acolo și a ajuns să sufere din cauza unui om pe care nici măcar nu poate să-l găsească.

Într-o zi, un doctor o sună și îi explică că s-a mai întâlnit cu acesta și inainte, însă ea nu-și poate aduce aminte, deoarece, odată ce se culcă, amintirile acelei zile i se șterg din minte, drept pentru care îi cere să se reîntâlnească, fără să știe Ben.

Neînțelegând la început de ce trebuie să-i ascundă soțului ei acestea, ea accept să-l întâlenască pe doctorul Nash. Acesta îi explică că soțul ei nu mai vrea să ia contacul cu doctorii, deoarece niciun tratament nu i-a fost de folos, însă el încearcă să o ajute cu câteva exerciții să-și recapete memoria, puțin câte puțin și, în același timp, să scrie o lucrare despre cazul ei.

Astfel, Christine primește de la el un jurnal în care a mai scris de câteva ori și care, după spusele acestuia, o va ajuta să țină minte anumite detalii din viața ei. Ajungând acasă și răsfoindu-l, observă că pe prima pagină este scris de ea: Să nu ai niciodată încredere în Ben”.

Ei bine, aici este momentul în care ne ancorăm cu adevărat în viața Christinei. Pe mine m-a mâhnit pe tot parcursul cărții această frază de la începutul jurnalului, făcându-mă ca la orice faptă de-a soțului ei să mă facă să-l analizez și să mă gândesc că pune ceva la cale. Însă, acesta, prin faptele sale, dă de înțeles că îi pasă cu adevărat de soția lui și că o iubește necondiționat.

În afara faptului că pentru femeie este o luptă grea, nici pentru el nu este mai ușor... Acesta trebuie să-i amintească în fiecare zi aceleași lucruri, să o facă să înțeleagă anumite aspecte pe care i le-a explicat de atâtea ori și să aibă grijă să nu i se întâmple ceva, lucruri deloc ușoare. Să repeți un anumit lucru, devine de cele mai multe ori stresant, dar cum acesta îi vrea tot binele din lume, încearcă să nu se gândească la asta.

Dar totuși, dacă comportamentul său este atât de adecvat, de ce a scris Christine acea frază? De ce o minte mereu? Ca să o scape de anumite suferințe sau pur și simplu pentru a-i asunde anumite lucruri care nu vor să iasă la iveală?

Bineînțeles că veți afla voi aceste lucruri care te fac să fii mereu cu sufletul la gură, scriitoru-l creând un suspans inexplicabil, îmbinat cu mister.

Unul dintre aspectele care mi-au plăcut în mod deosebit la această carte a fost subiectivitatea. Cu ajutorul acesteia, scriitorul a creat o conexiune între cititor și personaj, de multe ori punându-ne în ipostaza în care aceasta este deja povestea noastră, nu a Christinei. Citind cuvântul “eu”, mintea reacționează ca și cum ne-am referi la propria persoană, fapt foarte important într-o carte.

M-a surprins mai ales povestea. Întotdeauna mi-a plăcut să mă pun în locul oamenilor bolnavi ori neajutorați, pentru a-mi da seama că trebuie să apreciez ceea ce am, ba chiar să împart în jurul meu ceea ce cred că pot să ofer. Astfel, am observat că, pentru Christine, fericirea înseamnă să-și mai aducă aminte ceva, să retrăiască cu ajutorul minții un moment din tinerețea ei, în timp ce pentru noi fericirea înseamnă cu totul alt lucru (cel puțin pentru mine).

Alt aspect care mi-a plăcut a fost că personajul a dat dovadă de o speranță pe care fiecare dintre noi trebuie să o avem înăuntrul nostru. Vrând cu adevărat să fie un om normal, să se bucure de viață, aceasta încearcă în fiecare zi să treacă la o nouă etapă, drept pentru care o caracterizam a fi puternică, încrezătoare și optimistă.

În același timp, mi-a plăcut faptul că am descoperit detalii despre o boală de care auzisem vag, dar nici măcar nu știam ce presupune. Astfel, cu ajutorul cărții, nu numai că am descoperit o poveste de viață (este fictivă, însă este inspirată din realitate), ci am aflat și informații pe care orice om ar trebui să le știe, având în vedere că n-avem cum să știm cum într-o zi vom ajunge în aceeași situație.

Memoria e ceva foarte complex, îmi spune el. Oamenii au o memorie de scurtă durată care poate stoca fapte și informații preț de un minut sau două, dar și o memorie de lungă durată. Aceasta din urmă poate păstra o cantitate uriașă de informații, și se pare că pentru o perioadă de timp indefinită. În prezent, se știe că aceste două funcții sunt controlate de părți diferite ale creierului și că între ele există anumite conexiuni neurale. Există și o zonă a creierului care preia amintirile de scurtă durată și le transformă în amintiri de lungă durată, care pot fi folosite mai târziu. Sunt două tipuri principale de amnezie. De cele mai multe ori, amnezicii nu-și pot aminti evenimentele din trecut, iar aminitirile lor cele mai recente au cel mai mult de suferit. Dacă, de exemplu, pacientul a avut un accident de mașină, e posibil să nu-și mai aducă aminte accidentul sau zilele, poate chiar săptămânile dinainte, dar își poate aduce aminte perfect tot ce s-a întâmplat până cu șase luni înainte de accident. Celălalt e mai rar. Uneori, pacientul este incapabil să transfere amintirile din memoria de scurtă durată în cea de lungă durată. Oamenii aflați în această situație trăiesc în prezent, fiind capabili să-și amintească doar trecutul imediat, și doar pentru o scurtă perioadă de timp.

Este o carte absolut minunată, în care se observă că scriitorul a pus suflet, iar dacă întreaga poveste este plină de suspans, în final stă tot misterul, care ni se va dezvălui și care ne va lăsa cu gura căscată. Într-adevăr, aș fi vrut să mai continue, să aflu ce s-a întâmplat cu Christine, însă probabil că nu ar mai fi avut atât de mult farmec dacă ni se preciza acest fapt, drept pentru care, scriitorul ne-a lăsat pe noi să hotărâm ce se va întâmpla cu viața femeii, iar eu una vreau ca aceasta să guste din aroma vieții, să trăiască experiențe minunate și să fie alături de cei dragi.

Vă recomand fără tragere de inimă absolut tuturor această carte, indiferent de vârstă/sex, deoarece mi se pare imposibil să nu găsiți ceva interesant și frumos în ea, având în vedere că pe mine m-a captat atât de mult și m-a făcut să văd viața prin alți ochi, mai exact prin ochii unei femei bolnave.


Dacă vă decideți să citiți această carte, vă urez lectură plăcută!

Citate:
  •  “Acum, trupul meu adăpostește două persoane: una este o femeie de patruzeci și șapte de ani, calmă, politicoasă, conștinentă de ce se cuvine și ce nu se cuvine să facă, iar cealaltă are douăzeci de ani și urlă. Nu pot să-mi dau seama care dintre ele sunt eu
  •  “Mâine o să mă trezesc la fel ca azi-dimineață: crezând că sunt un copil, că am o viață înainte și că încă pot face nenumărate alegeri. Apoi o să aflu din nou că mă înșel. Că deja am făcut multe alegeri decisive și mă aflu la jumătatea vieții.
  •  “Stabilește cât mai repede toate lucrurile pe care ți le dorești în viață, pentru că azi ești plină de avânt, dar mâine…”
  •  “Mi-am dorit lucrul ăsta și, în același timp, nu mi l-am dorit. Oare e posibil să vrei și să nu vrei ceva în egală măsură? E posibil ca dorința să fie însoțită de frică?
  • Pentru mine, timpul este elastic, aproape lipsit de sens. Anii au trecut peste mine fără să lase nicio urmă. Minutele nu există. Doar bătăile ceasului de pe policioara șemineului îmi aduceau aminte de trecerea timpului.
  • Ei bine, sosise momentul să-i spun că și eu îl iubesc. Când spun: “Te iubesc”, bărbații întotdeauna se așteaptă la un răspuns. Și totuși, ce să-i fi spus? Pentru mine, e tot un străin. Iubirea nu are cum să apară în douăzeci și patru de ore, oricât de mult mi-ar fi plăcut cândva să cred că se poate.
  • “Mi-am dat seama că nu am nicio ambiție. Nu pot. Tot ce vreau e să fiu normală. Să trăiesc la fel ca toată lumea, cu experiențe noi care să se adauge celor vechi, astfel încât fiecare zi să o modeleze pe următoarea. Vreau să cresc, să aflu lucruri noi și să învăț din ce mi se întâmplă.
  • “Ce este omul, dacă nu o acumulare de amintiri?
  • “Nu-mi venea să cred că eu făcusem însemnările acelea. Păreau opera unui om a cărui minte era complet fracturată. Făcută țăndări. M-am uitat iarăși la cuvintele înșirate pe pagina albastră: Era ca și când aș fi fost MOARTĂ.
  • Îmi amintesc de Claire, de Adam, de mama... Dar sunt ca niște fire pe care le scap din mână. Ca niște baloane care se înalță spre cer înainte să le pot prinde.
  • “Simt că-mi pierd mințile. Totul e fluid, totul se schimbă. Gândesc un lucru, iar în clipa următoare, contrariul lui. Cred tot ce-mi spune soțul meu, iar apoi, nimic. Am și n-am încredere în el. Am impresia că nimic nu e real, totul pare inventat. Chiar și eu.
  • “Azi-dimineață, am coborât în bucătărie, gândindu-mă că viața mea e construită pe nisipuri mișcătoare. Se schimbă de la o zi la alta. Lucrurile pe care cred că le știu se dovedesc a fi false, iar lucrurile de care sunt sigură – despre mine și viața mea – țin de o perioadă foarte îndepărtată a trecutului meu.
  • Unele lucruri e mai bine să nu ți le amintești. E mai bine să se piardă pentru totdeauna.
  • “-E foarte greu să-ți dai seama ce se întâmplă când ești chiar în mijlocul situației. Abia când privești totul retrospectiv poți înțelege cum stau lucrurile cu adevărat.
  • “Mi-aș dori să nu se mai poarte cu mine ca și când aș fi o făptură fragilă, ușor de rănit – ca și când adevărul m-ar putea distruge.


Rating:


Un produs Blogger.